Antibioterapia, metoda terapeutica folosita in boala Lyme

Rezumat
Boala Lyme este determinata de bacteria Borrelia burgdorferi si transmisa de la animale la om prin muscatura de capusa. Afectiunea este multisistemica, avand o simptomatologie vasta ce poate mima aspectul altor boli si poate duce cu usurinta spre un diagnostic incorect. Cele mai frecvente manifestari ale bolii includ artrita si tulburarile neurologice. Tratamentul consta in antibioterapie si, administrat precoce, determina o evolutie favorabila.

Abstract
Lyme disease is an infectious disease, caused by Borrelia burgdorferi and transmitted from animals to humans through tick bites. It affects multiple body systems, being responsible for wide range of symptoms that can mimic other diseases and can easily lead to a false diagnosis. The most common manifestations of the disease include arthritis and neurological disorders. Antibiotics are the primary treatment and if administered early during the disease will determine a favorable trend.

Boala Lyme este o zooantroponoza, transmisa de la animale la om prin intermediul muscaturii de capusa din genul Ixodes. Simptomele bolii sunt extrem de variate. Denumirea afectiunii a fost aleasa in 1975, dupa numele unui oras din Connecticut, SUA, unde au fost descrise primele cazuri.

Elemente de etiologie si patogenie
Agentul etiologic al bolii este Borrelia burgdorferi, o spirocheta apartinand genului Borrelia. Borreliile sunt microorganisme strict parazitare, intalnite intotdeauna in organismele pe care le paraziteaza (om, artropode, animale). Nu pot supravietui libere in natura. Tulpinile de B. burgdorferi au antigene reprezentate de mai multe polipeptide (aproximativ 80), unele cu rol deosebit de important in patogenia bolii:

  • Proteinele majore ale suprafetei externe sunt detectate de obicei dupa 6 luni de evolutie a infectiei si includ: proteina OspA – cu o structura heterogena, pe baza careia au fost descrise 7 serotipuri si a fost elaborat un vaccin, si OspB, specifica B. burgdoreferi.
  • Proteina OspC este o proteina cu structura heterogena, necesara infectarii gazdei. Functia ei este importanta in declansarea raspunsului imun precoce. Este exprimata numai la temperaturi intre 32 si 37°C si in prezenta substratului nutritiv reprezentat de sangele organismului parazitat.
  • Alte proteine importante in procesul patogen sunt proteinele OspE si OspD, cu multiple rolulri: de adezine, tinte pentru anticorpii bactericizi si receptori pentru substantele solubile.
  • Proteina p39 asociata membranei determina aparitia de anticorpi. Este o proteina specifica B. burgdorferi.
  • Proteina p41 sau flagelina, proteina structurala a endoflagelilor, determina formarea precoce a anticorpilor anti-Borrelia.
  • Proteina p60, proteinele de soc termic (Heat Shock Proteins – HSP) nu sunt specifice B. burgdorferi, fiind intalnite si la alte bacterii, cum sunt cele Gram-negative (enterobacterii, Legionella spp., Coxiella spp.). Astfel, apar reactiile fals pozitive pentru boala Lyme la testele serologice. Proteina HSP a B. burgdorferi are aproape jumatate din aminoacizii componenti identici cu cei ai preoteinei HSP60 umane, ceea ce detrmina reactia incrucisata dintre anticorpii anti-HSP B. burgdorferi si anticorpii anti-HSP umana, ce determina aparitia artritelor.
  • Proteinele p83, p94 si p100 alcatuiesc un complex inalt specific, ce intervine in raspunsul imun tardiv.
  • Este posibila aparitia variatiilor antigenice si diferite modificari in exprimarea proteinelor de suprafata. Acest lucru ii ofera B. burgdorferi posibilitatea de a evita raspunsul imun al gazdei si explica multitudinea de simptome ce pot aparea in cursul bolii.

Epidemiologie
Boala Lyme a fost identificata in America de Nord, pe tot cuprinsul SUA, in Europa, China, Australia si Japonia. Romania se afla in zona de raspandire a bolii, avand cateva zone endemice (Cluj, Arad, Sibiu, Botosani, Neamt), dar boala se poate extinde pe tot teritoriul tarii.
Vectorul bacteriei infectante este reprezentat in tara noastra de capusa Isodex ricinus, aflata in diferite stadii de dezvoltare (adult, nimfa, larva).

Cele mai multe cazuri de borelioza au loc in sezonul cald, cand activitatea capuselor este mai intensa. Sunt des raspandite in zonele impadurite si afecteaza in principal barbatii intre 20 si 50 de ani. Mai afectati sunt insa vanatorii, ingrijitorii de animale, silvicultorii, muncitorii forestieri, veterinarii.

Rezervorul natural difera in functie de regiunea geografica si este reprezentat de animalele salbatice (soareci, caprioare, mistreti, veverite), dar si de cele domestice (caini, pisici, oi, pasari).
Transmiterea se face numai prin intermediul muscaturii de capusa, si nu se transmite de la o persoana la alta. In timpul sarcinii, fatul se poate infecta transplacentar, dar numai in cazul in care mama nu este tratata.

Diagnostic de laborator
Diagnosticarea boreliozei este dificila, iar rezultatele testelor de laborator trebuie intotdeauna interpretate tinand cont de contextul clinic si epidemiologic. Diagnosticul serologic se bazeaza pe evidentierea anticorpilor serici tip IgM sau IgG. In primele 2 saptamani dupa infectie, anticorpii nu pot fi decelati, ei aparand in ser abia dupa 3 saptamani. Se mentin pana la 6 saptamani, dupa acest interval fiind inlocuiti de anticorpii IgG. In primul stadiu de boala, 50% dintre pacienti au serologie slab pozitiva. De aceea, un rezultat negativ nu poate exclude diagnosticul.

Tehnicile folosite in mod curent sunt de tip ELISA si imunofluorescenta indirecta. Pot aparea reactii imune incrucisate, ce dau reactii fals pozitive. Din acest motiv, un prim test pozitiv trebuie confirmat prin Western blot (detectarea si cuantificarea expresiei distrofinei). Reactiile incrucisate pot fi determinate de: alte infectii cu spirochete (sifilis, leptospiroza, febra recurenta produsa de B. recurrentis) sau bacterii Gram negative (Legionella spp., enterobacterii), maladii autoimune (artrita reumatoida, lupus eritematos sistemic) ori infectii virale (mononucleoza infectioasa, varicela). Din cauza reactiei incrucisate cu infectia provocata de Treponema pallidum, orice rezultat pozitiv ar trebui controlat si pentru serologie sifilis, iar confirmarea diagnosticului de boala Lyme sa se faca numai daca aceasta este negativa. B. burgdorferi poate fi pusa in evidenta si prin reactia de polimerizare in lant, dar nu este un test utilizt frecvent.
Diagnosticul bacteriologic consta in izolarea B. burgdorferi din sange, LCR, leziuni tegumentare. Cultivarea si examinarea la microscopul cu fond intunecat se pot realiza numai in laboratoare specializate.

Simptome
Tabloul clinic al boreliozei Lyme poate imbraca foarte multe aspecte, mimand simptomele altor boli, fiind astfel foarte usor confundata si diagnosticata gresit drept alta afectiune. Boala Lyme afecteaza intreg organismul si are o evolutie progresiva pe parcursul mai multor ani. Primul semn al bolii este reprezentat de eritemul migrator. Acesta apare la locul muscaturii de capusa, dupa 3-30 de zile. Apare la aproape 70-80% dintre persoanele infectate. Aspectul caracteristic al eritemul migrator este faptul ca se extinde centrifug in jurul muscaturii, pe parcursul a cateva zile, ajungand la un diametru de 30 de centimetri, in unele cazuri. Aspectul leziunii este decris ca „ochi de bou” sau tinta. Zona este calda, dar nedureroasa. Dupa cateva zile pot aparea leziuni asemanatoare si in alte parti ale corpului. Alte manifestari precoce includ: febra, cefalee, mialgii (asemanatoare cu cele din gripa), fatigabilitate accentuata, tulburari de somn, dureri articulare, limfadenopatie.
Netratata, boala progreseaza si apar manifestarile clinice tardive: artralgii si artrite (cele mai frecvente), tulburari neurologice (meningita, paralizie de nerv facial) si cardiace (tulburari de conducere). Dupa cateva luni, aproximativ 60% dintre pacienti prezinta episoade de artrita ce afecteaza mai ales articulatiile mari, cum ar fi genunchii. In plus, 5% dintre pacientii netratati dezvolta complicatii neurologice, chiar si dupa ani de la instalarea bolii (parestezii ale membrelor, paralizii faciale, tulburari de memorie si concentrare, ameteli).
Daca tratamentul este adecvat si administrat precoce, raspunsul este favorabil. Un procent redus din totalul pacientilor vor ajunge insa la o afectare cronica neurologica, articulara si/sau cardiaca.
Diagnosticul diferential este dificil de efectuat, din cauza afectarii multisistemice a bolii Lyme, si cuprinde numeroase afectuni: artrita reumatoida, scleroza multipla, sifilis, lupus eritematos sistemic, meningite, tulburari psihice si multe altele.

Tratament
Antibioterapia se administreaza in diferite doze, oral sau intravenos, in functie de stadiul bolii. Pe cale orala se folosesc tetraciclinele, doxiciclina, amoxiciclina, iar intravenos, penicilina si cefalosporinele.
Tetraciclinele sunt folosite pentru ameliorarea simptomelor precoce si sunt considerate mai eficiente decat penicilinele in prevenirea manifestarilor tardive. Ceftriaxona se foloseste in cazurile refractare.
Prevenirea boreliozei consta in evitarea muscaturilor de capuse. Se recomanda evitarea zonelor impadurite (capusele prefera padurile umede), purtarea unor haine care sa protejeze zonele expuse si folosirea de repelenti in timpul activitatilor in aer liber – cele mai eficiente sunt cele care contin N,N-etil-meta-toluamida (DEET).

Bibliografie:

1. Popa M. I., Popa L. G., Bacteriologie, Editia a doua, Editura APP, Bucuresti, 2004, 114-115;
2. Sacarea Toma F., Bacteriologie Medicala, Editura Universitatii Oradea, 2006, 206-209;
3. www.boala-lyme.evonet.ro;
4. www.lyme.ro;
5. www.medicinenet.com;
6. www.ronos.ro;
7. www.springerlink.com.

Dr. Adelina Barbu,
Medic rezident medicina de laborator

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate