Terapia tulburării hiperkinetice cu deficit de atenție la copii

Anca Zanfirescu,

Șef Lucrări, Catedra de Farmacologie și Farmacie Clinică, Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

 

Rezumat:

Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este o tulburare caracterizată prin simptome ca lipsa de atenție și/sau impulsivitate-hiperactivitate, simptome care pot avea un impact important asupra comportamentului și performanței, atât la școală, cât și acasă. La aproximativ 80% dintre copiii cu această afecțiune, simptomele persistă în adolescență și pot continua până la maturitate. Efectele ADHD-ului au un impact semnificativ asupra individului pe tot parcursul copilăriei, dar și ca adult; persoanele afectate tind să aibă un statut profesional scăzut, relații sociale sărace și sunt mai susceptibile de a comite infracțiuni și de a utiliza substanțe care dau dependență. Părinții și frații sunt afectați, de asemenea, ca urmare a problemelor comportamentale asociate. Numeroase studii au arătat că managementul adecvat poate ameliora simptomele ADHD-ului, ajutând copiii și familiile lor să depășească povara acestei tulburări. Opțiunile de management includ: strategii educaționale care ajută copilul și adolescentul să-și atingă potențialul academic în școală și universitate; terapii care să contribuie la modificarea comportamentelor problematice; farmacoterapia, care s-a dovedit a fi foarte eficientă pentru controlul pe termen lung al simptomelor de bază.

Cuvinte-cheie: tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate, tulburare comportamentală, terapie comportamental-cognitivă

Abstract:

Attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD) is characterized by symptoms as the absence of mind and/or impulsivity-hyperactivity which can significantly impact on many aspects of behavior and performance, both at school and at home. In 80% of children with ADHD, symptoms persist over adolescence and may even continue into adulthood. The effects of ADHD significantly impact the individual throughout childhood and well into adult life, especially if it’s not well managed; people with ADHD tend to have a lower occupational status, poor social relationships, and are more likely to commit crime and develop substance abuse. Parents and siblings also suffer as a result of the behavioral problems associated with ADHD. Numerous studies have shown that appropriate management can significantly impact the symptoms of ADHD and thus help children and their families overcome the burden of this disorder. Management options include: educational strategies which help the child and adolescent achieve academic potential at school and college; behavioral treatments aimed at teaching the child, parents and teachers how to modify problem behaviors; pharmacotherapy, which has been shown to be highly effective for the long-term control of core symptoms.

Keywords: attention-deficit/hyperactivity disorder, behavioural disorder, behavioral cognitive therapy

Introducere [1-6]

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) se caracterizează prin prezența unui grad crescut de impulsivitate, hiperactivitate și lipsă de atenție: „impulsivitatea” se referă la acțiuni premature, negândite anterior; „hiperactivitatea” implică mișcarea și schimbarea excesivă a poziției corpului; „lipsa de atenție” se referă la un stil dezorganizat care alterează capacitatea de efort susținut. Se întâmplă foarte frecvent ca simptomele cardinale ale ADHD-ului la copii să fie comune și altor tulburări de dezvoltare și/sau probleme de sănătate mintală.

Aceste simtpome includ:

  • Nerespectarea regulilor
  • Tulburări de somn
  • Agresivitate
  • Dispoziție fluctuantă, izbucniri emoționale
  • Probleme cognitive, analfabetism
  • Ticuri motorii
  • Lipsa popularității printre colegi
  • Neîndemânare
  • Limbaj imatur

Hiperactivitatea la un copil preșcolar poate implica activitate extremă, solicitantă și continuă; copiii de vârstă școlară pot prezenta hiperkinezie mai degrabă în situații în care se așteaptă calmul, și nu în mod constant; în timpul adolescenței, hiperactivitatea se poate prezenta ca o frământare excesivă, nu ca mișcare propriu-zisă. La adulți, aceasta se poate manifesta sub forma  unui sentiment interior susținut de neliniște. Deficitul de atenție se poate diminua cu vârsta, iar capacitatea de concentrare poate crește, dar cei afectați de ADHD tind să rămână în urma celor neafectați ca performanță și sub nivelul așteptat și necesar pentru realizarea treburilor cotidiene.

Prevalența ADHD-ului pare a fi semnificativ mai mare la băieți decât la fete, în special la copii. În mod similar, prevalența ADHD-ului este cunoscută că variază odată cu vârsta. De exemplu, trei studii au arătat scăderi ale prevalenței cu creșterea vârstei în intervalul de vârstă de 10-20 ani [4], 8-15 ani [5] și 6-14 ani [6]. Rezultatele studiilor care utilizează criteriile DSM sugerează că prevalența acestei afecțiuni este cel puțin la fel de mare în țările UE, ca și în SUA (unde se estimează că 1 din 20 de copii sunt afectați). Anumite populații pot avea o prevalență mai mică a simptomelor ADHD-ului (de ex. Islanda, Australia, Italia și Suedia) pe când în altele a fost raportată o prevalență mai mare – Ucraina (19,8%).

Diagnostic și prognostic

Criteriile pentru diagnosticarea ADHD-ului conform DSM-IV-TR includ [1]:

  1. A sau B – șase sau mai multe dintre următoarele simptome care persistă minimum 6 luni, simptome care împiedică adaptarea și nu corespund gradului de dezvoltare a copilului:

A. Deficit de atenție:

  • Nu reușește să fie atent la detalii sau face greșeli din neglijență la școală sau în cadrul altor activități
  • Are dificultăți în a-și menține atenția concentrată pe diverse sarcini și jocuri
  • Deseori când i se vorbește direct pare să nu audă
  • Nu reușește să ducă la capăt o instrucțiune: nu poate finaliza o sarcină, temă etc. (nu din cauza comportamentului de opoziție sau incapacității de a înțelege ce i se spune)
  • Deseori prezintă dificultăți în a-și organiza sarcinile și activitățile
  • Deseori evită, îi displac sau este reticent la activități care necesită un efort susținut al minții
  • Pierde frecvent lucrurile necesare îndeplinirii unor sarcini și activități
  • Este distras cu ușurință de stimuli externi
  • Uită frecvent anumite lucruri în cadrul activităților zilnice.

B. Hiperactivitate – impulsivitate:

  • Mișcări frecvente ale mâinilor sau picioarelor (mai ales, când este așezat)
  • Se ridică frecvent de pe scaun în situații în care ar trebui să stea (de exemplu în clasă, în timpul orei)
  • Aleargă și se cațără excesiv în momente nepotrivite
  • Prezintă dificultăți în a se juca sau a-și practica hobby-urile în liniște
  • Este tot timpul agitat, în mișcare
  • Vorbește excesiv frecvent
  • Dă răspunsuri înainte ca întrebările să fie terminate
  • Are dificultăți în a-și aștepta rândul
  • Deseori îi intrerupe pe ceilalți sau se bagă peste ei.
  1. Unele dintre simptomele de la A sau B au fost prezente înaintea vârstei de 7 ani.
  2. Deficiențele din cauza simptomelor sunt prezente în două sau mai multe situații (de exemplu, la școală și acasă)
  3. Trebuie să existe dovezi clare de deficit funcțional semnificativ la nivel social, școlar sau la locul de muncă (pentru adulți)
  4. Simptomele nu trebuie să apară doar în timpul manifestărilor active ale altor afecțiuni psihice (schizofrenie, alte tulburări psihotice etc.) și nu trebuie să fie confundate cu simptomele altor afecțiuni mintale (tulburări de personalitate, tulburare bipolară, anxietate sau afecțiuni disociative).

Manifestările tipice ale ADHD-ului sunt, în general, prezente în jurul vârstei de 7 ani. Formele ușoare pot să nu fie asociate cu scăderea funcționalității. Pentru forme medii și severe, mai multe studii observaționale cu durată de 4-14 ani și metaanalize ale acestora au ajuns la concluzii similare: copiii afectați prezintă rezultate școlare mai proaste și un procent mai mare de tulburări de comportament perturbator față de colegii lor fără ADHD. Deși simptomele de ADHD pot persista, mulți copii cu acest diagnostic se vor adapta ca adulți și nu vor avea probleme. Un prognostic bun este mai probabil când simptomul principal este lipsa atenției și nu hiperactivitatea/impulsivitatea, deoarece în primul caz nu există comportament antisocial și relațiile cu membrii familiei și cu alți copii nu se deteriorează. Un comportament impulsiv hiperactiv reprezintă un factor de risc pentru mai multe tipuri de neadaptare în perioada adolescenței: lipsa prietenilor, a unor activități de relaxare constructive și reducerea capacității de muncă. Un nivel crescut de hiperactivitate și impulsivitate predispune copilul la dezvoltarea unui comportament antisocial, disfuncții de personalitate și abuz de substanțe în adolescență și la vârstă adultă [7].

Măsuri non-farmacologice

Includ o serie de măsuri referitoare la dietă, terapii psihologice, trainingul părinților. Suplimentarea alimentației cu acizi grași esențiali a determinat o ameliorare mică, dar semnificativă a simptomelor de ADHD, deși semnificația clinică a acestor efecte urmează să fie evaluată. Eliminarea din dietă a coloranților alimentari artificiali a determinat o ameliorare mai mare a simptomatologiei (dar pentru pacienți cu diferite tipuri de intoleranță alimentară) [8].

Terapiile psihologice [1] includ, printre altele, terapia comportamentală/cognitiv-comportamentală (inclusiv terapie comportamentală aplicată – tehnica ABA), psihoterapie interpersonală, terapie familială, intervenții realizate în cadrul unității de învățământ, terapie de formare socială, și consilierea părinților în vederea realizării de strategii pentru a face față tulburărilor din ADHD. Activități precum terapia ocupațională și logopedia pot avea un impact pozitiv asupra dezvoltării copilului cu probleme. Exercițiile fizice s-au dovedit eficiente: după 30 de minute de sport, copiii cu ADHD se pot concentra și își pot organiza gândurile mai bine.

Cuvinte-cheie: , , , ,