Utilizari terapeutice ale acidului folic

Abstract: Folic acids also known as B9, B10, B11 vitamins is used in the first trimestre of pregnacy for prevent new-born neural tube defects and spina bifida. Folic acids are important in AND and ARN synthesis, in production of haemoglobin. Recent studies show its therapeutic use in diseases such as depression, rheumatoid arthritis, Alzheimer’s disease, premature ejaculation and other psychological or autoimmune diseases so that U.S. and occidental countries implemented the suplimentation with folic acid of aliments based on cereals..

Rezumat: Acidul folic, cunoscut si ca vitaminele B9, B10, B11, este folosit in primul trimestru de sarcina pentru a preveni anomaliile de tub neural si spina bifida la fat. Acizii folici sunt importanti in sinteza ADN si ARN si in sinteza hemoglobinei. Studii recente au evidentiat efectul terapeutic in tratamentul unor afectiuni precum: depresia, artrita reumatoida, boala Alzheimer, ejacularea precoce si in alte boli psihice sau autoimune, astfel incat S.U.A si tarile occidentale au implementat suplimentarea alimentelor pe baza de cereale cu acid folic.

Acizii folici sau vitaminele B9, B10, B11 fac parte din complexul de vitamine B, derivati de acid pteroilglutamic. Se preconizeaza ca exista peste 25 de molecule din categoria acizilor folici si a derivatilor acestora.

Acizii folici se gasesc in cantitati importante in ficat, muschi, mazare, germeni de grau, sfecla. O alimentatie echilibrata asigura aproximativ 0.05-2 mg de folati zilnic. Din cauza stabilitatii reduse, prin conservare, o proportie de 85-90% din acestia se distruge.

Acizii folici sunt considerati cofactori ai enzimelor care catalizeaza reactiile de transfer al gruparilor cu un atom de carbon. In organism, obtinerea creatinei este un proces dependent de metil-tetrafolat. De asemenea, acidul folic este esential biosintezei nucleotidelor si sintezei ADN-ului. Este important in perioadele de diviziune celulara si in perioadele de crestere, fiind factor important in producerea celulelor rosii si in preventia anemiei. Se gaseste in stransa relatie cu vitamina B12 (cobalamina), actionand sinergic asupra hemului si este implicat in sinteza nucleului porfirinic.

Datorita implicarii in sinteza nucleotidelor si a acizilor nucleici, folatii sunt esentiali pentru celulele care se divid in ritm accelerat: celulele hematoformatoare, foliculi pilosi, celulele mucoasei intestinale, celule canceroase.

Deficitul de acid folic afecteaza, in primul rand, sinteza eritrocitelor, instalandu-se anemia megaloblastica sau macrocitara, aparand celule gigant in maduva hematopoetica. Iau nastere eritrocite mari, imature, aparand anemia si, in acelasi timp, se poate observa hipersegmentarea leucocitelor si pot aparea agranulocitoza si trombocitopenia.

Absorbtia acidului folic este diminuata de unii compusi precum: etanolul, metionina, homocisteina, cicloserina. Absorbtia la nivelul intestinului si jejunului este un proces consumator de energie, suferind reactii de reducere si metilare cu formarea metil-tetrafolatului. Dupa absorbtie, folatii sunt transportati in sange, legati de proteine si se depoziteaza la nivelul tesutului hepatic si in eritrocite.

Acidul folic nu poate fi sintetizat de catre om si animale. Microorganismele, insa, il pot sintetiza, pornind de la acidul para-aminobenzoic, in prezenta ionilor de magneziu.
Acidul folic este utilizat in tratamentul bolii Alzheimer, depresie, anemie si in farmacoterapia unor tipuri de cancer. Necesarul de acid folic se poate calcula pe baza echivalentului de folat, definit ca reprezentand un microgram de folat sau 0.6 micrograme de acid folic. Astfel, necesarul la femei, dar si la barbati este de 400 micrograme, crescand in sarcina la 600 micrograme.

Un studiu efectuat pe 26 femei a aratat ca suplimentarea dietei cu 0.4 mg acid folic declanseaza stimulare ovariana. Astfel, cantitatea de estradiol a fost mai mare la femeile care au primit acid folic suplimentar. S-a constatat ca dozele mici de acid folic atenueaza raspunsul folicular si endocrin independent de hormonul anti-Müllerian si de numarul de foliculi. Aceste observatii releva faptul ca efectul acidului folic este mai pregnant in prima perioada a dezvoltarii foliculare, afectand foliculii imaturi.

Inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei sunt tot mai mult folositi pentru tratamentul ejacularii precoce in ultimii cinci ani. S-a constatat ca acidul folic joaca un rol important in sinteza serotoninei si s-a emis ipoteza ca suplimentele cu acid folic pot vindeca problema ejacularii precoce prin acelasi mecanism de interferare a neurotransmitatorilor monoaminici la nivel cerebral.
Nivelul scazut de folati poate duce la acumularea homocisteinei si la probleme de metabolism ce includ mecanismul de metilare. Un studiu recent a urmarit efectul dozelor crescute de acid folic in incetinirea progresiei aterosclerozei si in reducerea problemelor cardiovasculare la pacientii cu insuficienta renala cronica. Hiperhomocisteinemia este un potential contribuitor la cresterea ratei mortalitatii si morbiditatii la acesti pacienti. S-a constatat o reducere cu 19% a homocisteinei plasmatice, in urma suplimentarii dietei cu acid folic. Mai mult, hiperhomocisteinemia este implicata in aparitia dementei, a depresiei, bolilor psihice, artrita reumatoida, lupus eritematos.
Un alt beneficiu al acidului folic este in degenerescenta maculara. S-a constatat ca suplimentarea alimentatiei cu acid folic, piridoxina si ciancobalamina scade riscul degenerescentei maculare cauzate de inaintarea in varsta.
Acidul folic s-a dovedit eficient in bolile inflamatorii de piele si in psoriazis. Deficienta de acid folic poate aparea in sarcina, in boli proliferative si in boli cronice inflamatorii. Cercetatorii de la ªcoala Medicala Harvard au aratat ca bolile cronice, cum ar fi artrita reumatoida, anumite tratamente impotriva cancerului, alcoolismul sau o dieta saraca pot duce la o deficienta folata si deci la cresterea riscului de depresie.
Dozele mari nu creeaza nicio problema organismului uman. O cantitate importanta de vitamina B9 poate „ascunde” un deficit de vitamina B12. Trebuie supravegheat aportul ambelor vitamine, mai ales in cazul viitoarelor mame.
Cercetarile au aratat, de asemenea, ca anumite medicamente ca metotrexatul, levopoda, niacina, fenitoina, carbamazepina, teofilina pot reduce semnificativ nivelul de folat. Cercetatorii de la Oxford au observat experimental ca pacientii suferinzi de boala Alzheimer au nivelul de acid folic si vitamina B12 mult mai mic decat persoanele sanatoase de aceeasi varsta.
Acidul folic este, de asemenea, implicat in prevenirea cancerului de col uterin. Displazia cervicala (aparitia unor celule anormale la suprafata cervixului) poate evolua in cancer al colului uterin daca este netratata, insa poate fi detectata prin testul Papanicolau si se poate trata prin suplimentarea cu folat (0,8-3 mg pe zi).
Folatul este necesar pentru sinteza ADN-ului si ARN-ului si previne mutatiile la nivel de ADN si deci unele cazuri de cancer. Deficienta de acid folic la femeile insarcinate a dus la aparitia cazurilor de anomalii ale tubului neural; acesta apare in primul trimestru de sarcina. Un supliment zilnic, inainte de sarcina si la inceputul ei, reduce semnificativ riscul de a naste un copil cu spina bifida, alte defecte de tub neural sau malformatii faciale (buza de iepure, gura de lup). La femeile insarcinate, suplimentarea dietei cu acid folic reduce cu 70% riscul de aparitie a defectului de tub neural. Suplimentarea cu 0.4 mg de acid folic pe zi. Nu s-a stabilit relatia clara intre deficitul de folat si problemele fetale la fat, insa deficitul de tub neural poate fi provocat si de antifolati sau de medicamentele antiepileptice.
In cazuri patologice, acidul folic si cobalamina au efecte opuse asupra leziunilor nervoase produse de anemia megaloblastica. In timp ce vitamina B12 se foloseste in terapia anemiei, acidul folic este contraindicat la acesti pacienti. Acidul folic este eficient in tratarea afectiunilor daca se asociaza cu vitamina C sau cu vitamine din complexul B. Acidul folic stimuleaza absorbtia vitaminelor liposolubile. In carenta de acid folic apar hipoprotrombinemie din cauza absorbtiei deficitare a vitaminei K, hipocalcemie determinata de lipsa vitaminelor D si tulburarea vederii crepusculare cauzata de deficitul de vitamina A.
Avand in vedere rolul biochimic al acidului folic, dupa 1998 in tarile occidentale din in Statele Unite s-a impus suplimentarea cu acid folic a alimentelor pe baza de cereale.

Autor: Mirela Popa, Farmacist

Bibliografie :
1. Mitrea, N- Vitaminele in procesele metabolice, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2008
2. Twigt JM, Hammiche F, Sinclair KD, Beckers NG, Visser JA, Lindemans J, de Jong FH, Laven JS, Steegers-Theunissen RP.
Preconception Folic Acid Use Modulates Estradiol and Follicular Responses to Ovarian Stimulation. J Clin Endocrinol Metab. 2010 Dec 1.

3. Yin TL, Yang J, Zhang B, Yan WJ, Xu WM, Li W, Yu L, Li SJ, Wu GX. Folic acid supplementation as adjunctive treatment premature ejaculation. Med Hypotheses. 2010 Nov 29.

4. J Am Coll Cardiol. 2006 Mar 21;47(6):1108-16. Epub 2006 Feb 23. Cardiovascular morbidity and mortality in the Atherosclerosis and Folic Acid Supplementation Trial (ASFAST) in chronic renal failure: a multicenter, randomized, controlled trial.

5. Christen WG, Glynn RJ, Chew EY, Albert CM, Manson JE. Folic acid, pyridoxine, and cyanocobalamin combination treatment and age-related macular degeneration in women: the Women’s Antioxidant and Folic Acid Cardiovascular Study.

6. Hornung N, Ellingsen T, Stengaard-Pedersen K, Poulsen JH. Folate, homocysteine, and cobalamin status in patients with rheumatoid arthritis treated with methotrexate, and the effect of low dose folic acid supplement. J Rheumatol. 2004 Dec;31(12):2374-81.

7. Harrison’s Principles of Internal Medicine, editia a XVII, pag.644-646.

 

Cuvinte-cheie: