Dr. Emilian Dumitru: „România stă foarte bine din punct de vedere al tehnologiilor în domeniul cardiologiei”

Dr. Emilian Dumitru este Medic Specialist Cardiolog în cadrul Metropolitan Hospital. Are competențe în ecocardiografie și o experiență impresionantă. A făcut rezidențiatul la Institutul Clinic Fundeni „C. C. Iliescu” sub îndrumarea Prof. Dr. Eduard Apetrei. A colaborat cu Asociația Română Anti-SIDA, cu Organizația Salvați Copiii și ne-a povestit în interviul de mai jos, despre experiența dumnealui ca medic de penitenciar și nu numai.

GALENUS: Pentru început, spuneți-ne, vă rugăm: ce v-a motivat să vă îndreptați către o carieră în medicină?

Nu am avut nicio motivație anume, a fost pur și simplu un drum urmat firesc. Încă din copilărie aveam gândul acesta, de când mă jucam în fața curții îmi doream să devin medic. Nu mi-am propus nici să salvez lumea, nici să ajung în vârful piramidei sociale prin această meserie, îmi doresc doar să o practic cât mai bine.

G.: Știm că ați colaborat cu Asociația Română Anti-SIDA; ce ne puteți spune despre evoluția infecțiilor cu HIV în România în ultimii ani? Există vreo îmbunătățire a trendului contaminării cu HIV-SIDA, în urma măsurilor luate la nivel național, între care programele dedicate prevenției transmiterii pe cale sexuală și/sau injectabilă, sau rezultatele se lasă încă așteptate?

Am făcut în viață multe lucruri nelegate neapărat de medicină. De fapt, drumul a fost medicina, dar nu am putut rezista tentației de a cunoaște și lumile paralele. Acest lucru s-a întâmplat și în ceea ce privește Asociația Română Anti-SIDA, unde am lucrat aproape 4 ani într-un program de prevenire/transmitere HIV în rândul grupurilor vulnerabile. Ofeream servicii medico-sociale: consiliere, conștientizarea riscurilor asociate comportamentelor pe care le aveau, încercarea de a le reduce riscul de infectare, servicii medicale propriu-zise. Mulți dintre ei veneau cu infecții ale tegumentelor în urma injectării de droguri. Făceam un fel de medicină de război. Le ofeream servicii de testare gratuită pentru HIV, hepatita B, C și consiliere pre și posttestare HIV. Le ofeream acces la servicii medicale de specialitate. A fost o evadare în fiecare seară din realitatea noastră de zi cu zi, într-un program care se numea „Seară de seară”, o evadare într-o lume paralelă care se derulează chiar sub ochii noștri, dar pe care nu toată lumea o percepe.

G.: Povestiți-ne puțin și despre experiența dumneavoastră ca medic de penitenciar. Cum diferă activitatea medicală în acest context de cea dintr-o clinică ori un spital?

Experiența ca medic de penitenciar a avut două sensuri. Am lucrat un an de zile ca medic de penitenciar, adica pur și simplu o celulă din penitenciar era amenajată pentru un cabinet medical și îmi desfășuram activitatea acolo. Iar apoi am avut o experiență în penitenciare de aproape 3 ani și jumătate ca trainer, în cadrul unui proiect de prevenție a transmiterii HIV în penitenciare. Am mers în toate penitenciarele din țară, unde am ținut cursuri atât cu personalul, cât și cu deținuții. Am reușit chiar schimbarea legislației în România legată de prevenția HIV în penitenciare, am reușit înființarea camerelor conjugale.

G.: Ați colaborat și cu Organizația Salvați Copiii, în calitate de consultant în Programul de prevenire a transmiterii tuberculozei în rândul tinerilor fără adăpost. Ce ne puteți spune despre această experiență?

Organizația Salvați Copiii a fost ca o plimbare de primăvară… de fiecare dată. Am elaborat materiale legate de prevenția HIV. În ultimii ani au avut un proiect de prevenire a tuberculozei în rândul tinerilor fără adapost, în acest proiect fiind implicate persoane din toată țara, iar eu i-am ajutat în formarea acestor echipe, și mai ales în metodele de lucru în siguranță în activitatea de teren, ei fiind expuși riscului de infecție cu tuberculoză, în comunicarea cu diferite tipuri de grupuri vulnerabile. Am ajutat la instruirea echipelor pentru a afla care sunt metodele de lucru în siguranță în activitatea de teren și în comunicarea cu diferite tipuri de grupuri.

G.: Ne puteți povesti despre un caz mai special ori dificil care v-a marcat în mod deosebit experienţa profesională?

Am fost rugat la un moment dat să consult un tânăr de 20 de ani, care de două luni se simțea foarte rău. I-au fost puse diagnostice precum viroză, colecistită acută alitiazică etc. În urma investigațiilor, am descoperit că are o boală foarte gravă și rar întâlnită, care se numește cardiomiopatie delatativă cu disfuncție sistolică severă de ventricul stâng cu fracție de ejecție de 10 %. A fost internat de urgență în spital, unde a rămas timp de 3 săptămâni, într-o stare foarte gravă, la terapie intensivă coronariană. După această perioadă, el a considerat că se simte bine și nu a mai dat niciun semn. L-am contactat personal, a revenit la consult, i-am spus direct că situația lui nu este una foarte bună, chiar dacă el se simte bine pentru că este foarte tânăr. Singura soluție pentru el era transplantul cardiac. A refuzat realitatea, considerând că este prea tânăr, așa că a decis să întrerupă legătura cu mine. După luni de zile a ajuns la ceea ce i-am spus eu, și astfel a făcut doar să lungeasca procesul de tratare.

G.: Ați ales ramura cardiologiei, iar în prezent sunteți medic specialist cardiolog. Ce anume v-a determinat să vă îndreptați întocmai în această direcție?

În timpul facultății, în anul IV, am avut șansa să fac stagiul de cardiologie la Spitalul Floreasca cu doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu, iar dumnealui a fost un model de medic pentru mine. Mai departe am făcut rezidențiatul la Institutul Clinic Fundeni „C. C Iliescu” sub îndrumarea Prof. Dr. Eduard Apetrei. Cu domnul Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu nu am ajuns niciodată să lucrăm împreună, însă am ajuns să concurăm împreună la două campionate mondiale de atletism pentru medici (la Zagreb și la Wels, unde am avut rezultate foarte bune), doctorul Chițoiu fiind fondatorul Cardio Athletic Club.

G.: Ce ne puteți spune despre inovațiile actuale în domeniul cardiologiei? Există tehnologii, materiale, tehnici etc. care au potențialul să revoluționeze cardiologia în următorii ani? Și sunt acestea accesibile pacienților români?

Din punct de vedere al tehnologiilor stăm foarte bine, avem același nivel cu majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, însă nu avem experiența necesară pentru a face anumite proceduri. Există anumite proceduri care se fac cu mare succes și în România și care ne ajută pe noi, ca și clinicieni, în rezolvarea cazurilor. Să montezi stenturi unui pacient cu indicație pentru angioplastie cu stent sau să pui stenturi în loc să faci o operație pe cord deschis, cu reducerea spitalizării și riscurilor, sunt lucruri minunate. Sau să poți monta un defibrilator implantabil și să poți preveni moartea subită a unui pacient cu risc, sunt lucruri la care acum câțiva ani nici nu ne gândeam. Avem un deficit foarte mare în ceea ce privește imagistica în domeniul cardiologiei, și anume la CT cardiac și RMN cardiac, accesul fiind destul de limitat.

G.: Ce beneficii aduce sportul la nivel cardiovascular?

Eu fac mișcare de când eram mic, adică alerg din copilărie. Și observ că față de acum câțiva ani, când eram singur prin parc, acum este foarte multă lume, ceea ce este un lucru foarte bun. Asta înseamnă că bolile cardiovasculare vor fi mai puține în viitor, însă nu trebuie să exagerăm atunci când practicăm sport la nivel de amator. Este nevoie de o pregătire specială pentru a participa la maratoane. Există foarte multe studii care arată că se produce o necroză miocardică dupa fiecare maraton, chiar și la maratoniștii de performanță. Efortul este atât de mare, încât și inima celor antrenați se poate manifesta ca și cum ar suferi un infarct. Să faci un efort de mare intensitate nefiind foarte antrenat, acesta este un lucru nociv pentru organism. Și cred că va exista o patologie importantă, legată de practicarea sportului de către persoane care nu sunt antrenate special.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.