DR. LOU JACOBS – chiropractica, o noutate in Romania, o practica populara in restul lumii

DR. LOU JACOBS – chiropractica, o noutate in Romania, o practica populara in restul lumiiDr. Lou Jacobs este un renumit chiropractor american si primul specialist din Statele Unite ale Americii care are drept de practica si in Romania. Dr. Jacobs a fost in luna octombrie in Romania, pentru a oferi consultatii prin intermediul Intermedicas si se va intoarce aici in februarie, anul viitor. Cu ocazia acestei vizite am stat de vorba cu dr. Lou Jacobs  despre chiropractica, o ramura medicala care are la baza legatura foarte stransa care exista intre segmentele coloanei vertebrale si sistemul nervos si care in tara noastra este inca foarte putin dezvoltata.

GALENUS: De ce ati ales sa deveniti chiropractor?

Tatal meu era profesor universitar, preda psihologie, in acelasi timp era si in conducerea American Hospital Association asa ca lucra cu foarte multi medici. Intr-o zi, la munca, a cazut, s-a lovit la cap si s-a accidentat si la gat destul de tare. Durerea la gat a devenit din ce in ce mai puternica, asa ca s-a programat pentru operatie, pentru ca nu voia sa mearga la chiropractor. Ii era frica si avea o multime de prieteni medici din conducerea America Hospital Association care ii spuneau sa nu mearga la chiropractor, pentru ca este o nebunie, este medicina vodoo. Doar ca pe masura ce momentul interventiei chirurgicale se apropia a inceput sa i se faca frica de operatie, iar mama l-a convins sa mearga la chiropractor. Asa ca s-a dus, iar dupa prima vizita era aproape 90% vindecat, durerea disparuse. Ne-a spus ca este un miracol si si-a anulat operatia, dupa care a inceput sa mearga la chiropractor in mod regulat tot restul vietii. Si mi-a sugerat si mie sa ma indrept catre chiropractica. Eu faceam psihologie si psihanaliza.  Dar m-am documentat in acest sens si am ales sa studiez si chiropractica.

G: Unde ati studiat chiropractica?

Mai intai am facut patru ani la Universitatea din Maine, SUA, unde preda tatal meu, iar urmatorii patru ani, la Cleveland Chiropractic College in Kansas City.

G: Cand a luat nastere chiropractica in lume?

In 1895, in Statele Unite ale Americii, iar persoana care a pus bazele chiropracticii era un asa numit vindecator. Lucra intr-o cladire unde avea un birou mic, iar persoana care facea curatenie in cladirea sa a venit intr-o zi la el  si l-a rugat sa o consulte, pentru ca avea dureri foarte mari de spate. Asa ca acest vindecator, pe care il chema D.D. Palmer, l-a pus sa se aseze pe podea, s-a uitat la spatele lui, a gasit o zona a spatelui unde se simtea ceva ciudat, i-a cerut voie persoanei respective sa apese acolo, sa puna practic la locul lor vertebrele. Dupa ce a facut asta, omul s-a ridicat si a putut dintr-o data sa auda din nou. Pentru ca pe langa problema cu spatele, nici nu auzea cu o ureche. Si amandoi s-au mirat de acest lucru. D.D. Palmer s-a gandit apoi la mecanismul prin care, rezolvandu-i o problema cu spatele persoanei respective, a reusit sa o ajute sa si auda. S-a intrebat care sunt conexiunile dintre aceste lucruri. Asa ca s-a aplecat asupra studiului creierului, maduvei spinarii si sistemului nervos, care controleaza tot. Si asa a aparut chiropractica. De atunci, in SUA aceasta practica este des intalnita. Este a treia cea mai raspandita forma de ingrijire medicala in SUA.

G: Deci americanii sunt obisnuiti cu chiropractica…

Multi sunt. Intre 30 si 50 de milioane de americani merg la chiropractor in SUA. Unii nu stiu ce este cu adevarat, iar altii stiu ca este buna pentru durerile de spate, de umeri, de cap, sciatica. Ceea ce nu stiu multi este ca poate fi folosita si pentru alte lucruri cum ar fi  pentru o mai buna functionare a sistemului imunitar si a celui digestiv, functii care pot fi afectate atunci cand la nivelul coloanei sau al vertebrelor apar subluxatii.

G: Medicii din SUA obisnuiesc sa isi trimita pacientii la chiropractor?

Da, din ce in ce mai multi. Doctorii mai tineri stiu mai mult despre chiropractica si trimit mai multi pacienti la noi. De exemplu, sunt cativa pediatrii care imi trimit multi copii la consultatie. Dar sunt si doctori care lucreaza cu adulti si care trimit pacienti la noi, obstreticienii de exemplu indruma femeile insarcinate catre mine, deoarece chiropractica este foarte buna pentru ele, tinand cont ca in cazul lor se petrec o multime de schimbari structurale. Noi putem sa eliminam disconfortul si sa imbunatatim anumite functii, sunt studii care au aratat ca prin chiropractica se reduce timpul de travaliu. Astfel ca multi doctori isi trimit pacientele, dar inca nu este o practica foarte des intalnita.

G: Care este oprinia dumneavoastra despre Romania in ceea ce priveste chiropractica?

Oamenii cred ca sunt poate prea entuziast, dar eu cred ca incet, incet se dezvolta si aici chiropractica. Exista doar un singur chiropractor la ora actuala, in Brasov. Chiropractica este atat de populara in Europa de Vest, in SUA, in Australia, in Canada, dar si in Asia. Acolo sunt si universitati de chiropractica. Dar aici nu sunt chiropracticieni.

G: De ce credeti ca se intampla acest lucru?

De ce? Nu stiu de ce. Ceea ce mi s-a spus este ca romanii se duc in SUA sa studieze chiropractica si raman acolo. Eu cred ca nu este o idee foarte buna, pentru ca ar avea mult mai mult succes aici, le-ar fi mai usor. Dar daca ai putea sa te duci oriunde in lume, ar fi Romania prima optiune pentru a profesa in chiropractica? Probabil ca nu, asa gandesc majoritatea oamenilor. Dar eu vad oportunitatea perfecta sa ajut oameni intr-un mod in care nu au mai fost ajutati pana acum. Este atat de eficienta si de utila in atat de multe imprejurari si totusi nimeni nu are acces la ea.

G: Cat de des trebuie mers la chiropractician?

Persoanele care au suferit un accident si au dureri foarte mari au nevoie sa  mearga frecvent la chiropractician. Dar depinde de nevoile fiecaruia, de istoria de viata, de stresul fizic , mental si chimic la care au fost expusi pe parcursul vietii. Toate acestea pot afecta modul de functionare a creierului si sistemului nervos. Asa ca tratamentul este individualizat. Dar multi dintre oamenii care vin la mine au un stil de viata asemanator: stau la birou foarte mult, sunt foarte stresati…

G: Lucrati si cu bebelusi, ce se intampla in cazul lor?

Este mai dificil decat atunci cand lucrezi cu adulti, trebuie sa fii mai atent, manevrele trebuie sa fie mai usoare, tehnicile folosite sunt diferite. Dar bebelusii raspund foarte bine pentru ca nu au o istorie lunga de accidente, traumatisme ale corpului, stres. Corpurile lor raspund farte usor, la fel si sistemul nervos, de aceea cu cat ajung mai devreme la chiropractor, cu atat este mai bine. De asemenea, ii ajuta sa nu se mai teama de doctor. Copiii sunt obisnuiti ca atunci cand merg la medic sa li se faca injectii sau sa aiba parte de alte lucruri care nu le plac. Dar cand vin la mine, eu incerc sa fac consultatia cat mai distractiva, jucam si jocuri impreuna.

G: Deci nu vorbim despre proceduri dureroase in cazul chiropracticii…

Nu, in mod sigur nu pentru copii. De cele mai multe ori nici pentru adulti. Daca cineva are o problema grava care este deja durearoasa, atunci da,  este normal sa simta durere. Dar sunt niste proceduri sigure, iar pacientii se simt mai bine dupa ele.

G: Exista si riscuri ale acestor proceduri de chiropractica?

Poti avea dureri dupa tratament sau in cazul celor care au afectiuni osoase, este posibil sa se rupa o coasta, am auzit de astfel de cazuri. Dar asta se intampla cand exista o alta problema la baza care nu este identificata. Tocmai de aceea chiropracticienii si medicii osteopati sunt singurii doctori care sunt instruiti sa faca acest tip de manipulari. Dar in SUA, 98% dintre osteopati nu fac acest tip de manevre niciodata sau nu fac asta des. Deci chiropractorii sunt singurii care fac acest lucru si stiu ce au de facut. Asa ca este ceva sigur, in general nu exista riscuri. In SUA, chiropracticienii au cele mai mici rate de asigurare pentru malpraxis, tocmai pentru ca accidentarile in timpul tratamentului se intampla extrem de rar.

 

Text: Bianca Badescu

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate