Interviu As. Univ. Dr. Simona Carniciu

După mai bine de 10 ani de la primul interviu acordat revistei Galenus, Dr. Simona Carniciu, medic primar în diabet, nutriţie şi boli metabolice, doctor în științe medicale, ne aduce în prim-plan noutățile din sfera diabetologiei moderne care trec de barierele controlului în diabet, în prezent fiind în focus transformarea metabolică.

Din dorința de a înțelege rădăcina bolilor metabolice, Dr. Simona Carniciu a explorat pacientul diabetic dincolo de „setul de analize”. I-a studiat emoțiile și interacțiunile, precum și mediile care îl influențează pentru a găsi cel mai bun unghi de abordare terapeutică. Cunoștințele și experiențele ultimului deceniu au devenit punctul de pornire a unui proiect inovator în peisajul autohton, care îmbină elemente precum medicina clasică, neuroștiința modernă, biochimia și nutriția de precizie, după cum urmează să descoperim în interviu.

Galenus: Au trecut mai bine de 10 ani de la ultima noastră întâlnire. Cum descrieți această perioadă profesională?

Dr. Simona Carniciu: A fost un deceniu care mi-a schimbat complet direcția profesională și, într-un fel, mi-a schimbat și viața. Privind în urmă, simt că am trăit nu zece ani, ci mai multe etape distincte, fiecare cu rolul ei în transformarea mea ca medic. Am început acești ani cu o practică diabetologică solidă, bazată pe rigurozitate și atenție la detalii. Dar pe măsură ce am pornit în propriile mele explorări, științifice, clinice și umane, am realizat că diabetologia modernă nu mai poate rămâne într-un cadru îngust, ci are nevoie de interconectare cu toate sistemele organismului.

Am simțit din ce în ce mai mult nevoia de a înțelege rădăcina bolilor metabolice, nu doar de a le gestiona. Așa am ajuns să studiez, pe cont propriu, neurobiologia alimentației, stresul cronic, rolul somnului, dinamica inflamației, impactul microbiomului, psihologia comportamentelor compulsive, epigenetica, ritmurile circadiene, metabolismul muscular, dar și interconexiunile subtile dintre biologie și emoție.

De fapt, acesta a fost firul roșu al acestor ani: înțelegerea profundă că pacientul nu este doar un „set de analize”, ci o lume complexă în care hormonii, traumele timpurii, contextul familial, jobul, alimentația, somnul, grijile, mediul interior și exterior se influențează reciproc în mod continuu.

Din această maturizare profesională a apărut și SOUMANAR, conceptul pe care l-am creat pentru a uni toate aceste elemente într-un sistem coerent. SOUMANAR nu este doar un brand sau o clinică, este rezultatul firesc al unui deceniu de studiu, introspecție și practică. Reunește medicina clasică bazată pe dovezi cu neuroștiințe moderne, psihologie aplicată, biochimie, ritmuri circadiene, nutriție de precizie, tehnologie și o abordare centrată pe om, nu doar pe boală.

Pentru mine, SOUMANAR a devenit arhitectura prin care pot să văd pacientul ca un ansamblu complet: metabolic, emoțional, circadian, cognitiv, genetic și comportamental. Este felul meu de a spune că medicina nu trebuie să „țină pacientul pe linia de plutire”, ci să-l ajute să revină la echilibru.

Privind în ansamblu, acești zece ani au fost călătoria mea către această claritate. Pot spune, cu sinceritate, că astăzi sunt un medic mult mai integrat, mai atent, mai conștient și mai profund ancorat în realitatea umană a pacientului decât eram acum un deceniu. Și sunt recunoscătoare pentru tot ce a adus drumul acesta, inclusiv pentru provocările care m-au împins să creez ceva nou.

Au existat modele sau mentori care v-au influențat?

Dr. Simona Carniciu: Au existat câțiva oameni care au lăsat urme cu adevărat profunde în formarea mea. În primul rând, tatăl meu, Dr. Stere Carniciu, căruia îi port o recunoștință uriașă. El mi-a deschis ochii către această perspectivă integrativă, umană, către felul de a vedea dincolo de „evident”, dincolo de limitele unei medicine stricte. Paradoxal, tocmai neputința de a-l salva a fost momentul care mi-a declanșat dorința de a căuta mai mult, de a înțelege mai profund, de a crea ceea ce fac astăzi. A fost începutul unei misiuni.

Am imense mulțumiri și pentru mentorul meu, dl. Acad. Constantin Ionescu-Tîrgoviște, omul care mi-a deschis un univers întreg. De la el am învățat pasiunea pentru cercetare, pentru observație fină, pentru predicție și prevenție, pentru știința autentică și pentru partea academică a medicinei. El mi-a arătat că natura are o putere vindecătoare enormă și că rațiunea, dacă este folosită corect, devine un instrument de lumină. A crezut în mine, mi-a acordat cea mai pură formă de încredere umană, iar sub îndrumarea dumnealui am crescut profesional mai mult decât mi-aș fi putut imagina.

Și, desigur, lista este mult mai lungă. Sunt mulți alții, medici, profesori, oameni care au contribuit, fiecare în felul său, la cine sunt astăzi. Fiecare a așezat câte o piesă în acest parcurs, iar pentru toate aceste întâlniri sunt recunoscătoare. Unii m-au învățat disciplina, alții m-au învățat să gândesc critic, iar alții m-au ajutat să înțeleg că durerea și suferința nu sunt obstacole, ci procese de rafinare, la fel cum din cărbune ia naștere diamantul. Au fost și oameni care mi-au arătat cu o sinceritate uneori dureroasă că cea mai dificilă confruntare nu este cu lumea, ci cu propria mea reflecție. M-au învățat că adevărata muncă, cea care transformă, începe în interior, în autenticitate, în clarificarea motivațiilor, în asumarea vulnerabilităților. Iar toate aceste lecții m-au format nu doar ca medic, ci ca om.

Mai cred că cel mai puternic model a fost propria mea nevoie de adevăr. Nu m-am mulțumit niciodată cu explicații incomplete. Am vrut mereu să înțeleg de ce anumite tratamente funcționează la unii pacienți și nu funcționează la alții, de ce unii oameni se vindecă și alții nu, de ce două persoane cu același diagnostic au evoluții complet diferite.

Mentorii m-au orientat, dar drumul real l-am făcut singură, prin introspecție, prin eșecuri, prin decizii dificile și prin mii de ore de studiu independent. Sunt recunoscătoare fiecărei persoane care mi-a dat un reper, însă cea mai mare lecție a fost că, în medicină, trebuie să rămâi propriul tău student toată viața.

Ce sfat le-ați da studenților care vor să studieze diabetologie?

Dr. Simona Carniciu: Le-aș spune să nu se grăbească să își pună limite. Diabetologia este una dintre cele mai frumoase specialități tocmai pentru că te obligă să privești organismul ca pe un ecosistem complet. Să învețe fiziopatologie, dar și psihologie, biochimie, dar și comportament alimentar, nutriție modernă, dar și mecanismele plăcerii și recompensei, microbiom și somn, metabolism muscular și stres cronic.

I-aș sfătui să fie curioși și să aibă disponibilitatea de a înțelege omul, nu doar boala. Diabetologia cere empatie, cere răbdare, cere adaptabilitate. Și cere o abilitate rară în medicina modernă: aceea de a explica lucrurile complicate în cuvinte simple, fără a infantiliza pacientul. Un student care intră în diabetologie cu mintea deschisă va descoperi, de fapt, știința întregului corp.

Ce aptitudini sunt esențiale pentru un diabetolog bun?

Dr. Simona Carniciu: Răbdarea. Capacitatea de a asculta. Flexibilitatea. Empatia. Rigoarea științifică. Știința adaptării. Comunicarea clară.

Pacientul cu diabet nu are nevoie doar de tratament medicamentos. Are nevoie de ghidaj, de claritate, de cineva care să-i explice ce i se întâmplă fără judecată și fără ton moralizator. Un diabetolog care își înțelege cu adevărat pacientul știe că dieta nu este despre voință, ci despre chimie, hormoni, emoții și tipare adânci. Știe că și stresul crește glicemia poate mai mult decât zahărul. Știe că rușinea sabotează orice tratament. Și știe că speranța și susținerea corectă pot schimba complet cursul unei boli.

De ce cresc atât de mult cazurile de diabet?

Dr. Simona Carniciu: Pentru că mediul în care trăim s-a schimbat mai repede decât a putut evolua biologia noastră. Corpul uman este proiectat pentru un stil de viață ancestral: mișcare, hrană reală, somn regulat, lipsa stresului cronic. Trăim, însă, într-o lume cu alimentație ultraprocesată, sedentarism, lumină artificială, dispozitive digitale, stres continuu, orașe aglomerate, puțin somn, puțină odihnă mentală și tot mai puțin timp pentru noi înșine. Diabetul nu este o boală individuală, ci una sistemică. Este un simptom al modului în care trăim colectiv.

Care este impactul diabetului asupra pacientului, familiei și sistemului?

Dr. Simona Carniciu: Este un impact profund și, uneori, insidios. Pacientul se confruntă cu o presiune zilnică: măsurători, atenție constantă la alimentație, adaptări permanente. Familia devine parte din acest proces, uneori într-un mod subtil, alteori într-un mod vizibil. Iar sistemul medical resimte povara complicațiilor (cardiovasculare, renale, oftalmologice, neurologice) care consumă resurse și energie la nivel național. Diabetul este o boală cronică, dar influența sa depășește cu mult granițele individului.

Ce pași importanți s-au făcut în abordarea diabetului în ultimii ani?

Cel mai mare pas este acceptarea ideii că diabetul tip 2 poate intra în remisiune. Este o schimbare de paradigmă. Abordarea funcțională, integrativă, de precizie, progresul în tehnologie, în analize complexe (inclusiv microbiom sau cele denumite “omics”), terapiile moderne (de exemplu: GLP-1 / GIP) au schimbat complet modul în care ne raportăm la pacient: nu mai vorbim doar de control, ci de transformare metabolică reală.

„Monitorizarea digitală a glicemiei, algoritmii de predicție, tehnologia wearable, aplicațiile mHealth, AI, toate acestea dau pacientului diabetic autonomie, iar medicului informații reale și continue. Este o perioadă extraordinară pentru diabetologie, pentru că avem, în sfârșit, instrumente care acționează asupra cauzelor profunde, nu doar asupra simptomelor.”, Dr. Simona Carniciu.

Care sunt barierele în managementul diabetului?

Cele mai mari bariere sunt cele invizibile: oboseala cronică, alimentația emoțională, stresul, lipsa susținerii, rușinea, frica de eșec, dificultățile financiare, etc. Barierele tehnice sunt ușor de rezolvat, cele psiho-emoționale sunt adevărata provocare.

Sistemul medical are și el barierele lui: timp puțin, comunicare insuficientă între specialități, acces limitat la educație nutrițională și psihologică.

Dar eu cred cu tărie că atunci când pacientul este înțeles integrativ și tratat cu empatie, un procent enorm din aceste bariere se dizolvă.

Cum recunoașteți pacientul cu risc crescut de diabet și cum îl abordați?

Îl recunosc din stilul de viață, din oboseală, din circumferința abdominală, din analizele ușor modificate, din stresul acumulat în timp. Dar abordarea este la fel de importantă ca diagnosticul. Ritmul și tonul contează.

În prevenție, anxietatea trebuie redusă, nu amplificată. Pacientul trebuie să simtă că are în față o posibilitate de schimbare, nu o condamnare. Îi explic biologic ce se întâmplă în corpul lui, astfel încât să simtă că înțelege mecanismele și că are control asupra lor.

Care sunt cele mai importante măsuri preventive?

Somnul de calitate, mișcarea zilnică, alimentația reală, reducerea alimentelor ultraprocesate, scăderea stresului și menținerea unei mase musculare sănătoase. Nu vorbim despre perfecțiune, ci despre consecvență. Prevenția este o construcție lentă, blândă și coerentă.

Ce perspective regenerative există în diabetul tip 1?

Suntem în pragul unor descoperiri majore în ceea ce privește terapiile beta-celulare, celulele stem și metodele de încapsulare. Cercetarea evoluează rapid, iar ceea ce acum 10 ani părea SF, astăzi este un viitor foarte plauzibil. Sigur, există încă provocări în ceea ce privește autoimunitatea, dar direcția este clar ascendentă.

Care sunt prioritățile pacientului cu diabet tip 2 astăzi?

Remisiunea metabolică este obiectivul principal. Apoi protecția renală și cardiovasculară, scăderea inflamației, reducerea greutății și, poate cel mai important, echilibrul emoțional. Educația nutrițională nu mai poate fi opțională, este o parte integrantă a tratamentului.

Cum evaluați riscul de progresie de la sindrom metabolic la diabet?

Mă uit integrativ, funcțional: insulinorezistență, trigliceride, ficat gras, parametri ai inflamației, compoziție corporală, tipare alimentare, stres cronic. Corpul oferă semnale cu mult înainte de apariția diabetului, noi trebuie doar să știm să le citim.

Ce impact au terapiile anti-obezitate GIP/GLP-1 în practica reală?

Un impact transformator. Pentru mulți pacienți, aceste terapii au fost prima dată în viață când au reușit să-și controleze apetitul. Pierderea în greutate, reducerea inflamației, îmbunătățirea glicemiei și scăderea riscurilor cardiovasculare sunt reale și consistente. Aceste terapii nu tratează doar cifrele, ci rescriu comportamente și tipare metabolice.

Când devine chirurgia bariatrică o opțiune?

Când obezitatea este severă, când tratamentele medicale nu mai sunt suficiente, când pacientul este motivat și când riscurile asociate sunt mai mari decât riscurile intervenției. Chirurgia bariatrică nu este o scurtătură, ci un instrument cu reguli stricte și cu o etapă post-operatorie complexă. Pentru unii, este o șansă realistă către o viață nouă.

Ce rol are colaborarea multidisciplinară?

Un rol crucial. Diabetul implică atât de multe sisteme încât abordarea fragmentată nu poate funcționa. Colaborarea cu cardiologi, nefrologi, oftalmologi, psihologi, nutritioniști, medici de familie creează un ecosistem în jurul pacientului. De aceea se vorbește tot mai mult în țări ca S.U.A., Anglia etc. de medicina funcțională, integrativă, personalizată. De altfel, SOUMANAR este construit exact pe această idee: că vindecarea nu se întâmplă într-o singură direcție, ci într-o orchestră de specialități și perspective.

Cum vă înțelegeți cu A.I. și ce rol are în medicină?

A.I. este, pentru mine, un instrument superb, atâta timp cât este folosit cu discernământ. Mă ajută să analizez date, să structurez informații, să explorez conexiuni, să economisesc timp în activitățile repetitive. Sunt modele în prezent care deja fac parte din activitatea clinică, care ajută să rafineze rezultatele analizelor (de exemplu: identificarea zonelor de retinopatie diabetică, curățarea zonelor cu artefacte din EEG, integrarea și analiza datelor, etc.) și astfel să câștige timp medicului și pacientului. Dar cred cu fermitate că A.I. nu va înlocui medicina umană. Intuiția, empatia și relația medic–pacient sunt de neînlocuit. A.I. poate amplifica performanța medicului, dar nu poate înlocui esența lui.

Cum abordați pacientul care își pune singur diagnosticul online?

Cu calm. Internetul poate informa, dar poate și speria. Îi validez preocuparea, dar îi corectez perspectiva. Îi explic diferența dintre simptome, ipoteze și diagnostic real. Îl ajut să înțeleagă că medicina nu se poate face în Google sau ChatGPT și că are nevoie de un specialist care să integreze tot contextul lui personal.

Cum gestionați pacientul care își ia tratamentul, dar nu reușește să țină dieta?

Sunt două tipuri de pacienți: unii care nu doresc, alții care doresc, dar nu reușesc. Dacă mă gândesc bine, chiar și primii au, de fapt, o afectare undeva, care le oprește voința: biochimic, neurofiziologic, lipsa unor alte plăceri ale vieții, etc. Pacienților care nu reușesc să țină dietă le arăt mai întâi că îi înțeleg. Apoi le explic clar că nu „eșuează”, ci că biologia lui este împotriva lor. Stresul, dopamina, somnul, leptina, grelina, microbiomul, toate acestea influențează alimentația. Împreună găsim un plan realist, adaptat ritmului de viață al fiecărui pacient. Eu cred că nici o persoană nu reușește în condiții de rușine sau presiune. Oamenii reușesc atunci când sunt susținuți și când li se explică „de ce”. Impactul psihologic al diagnosticului este imens, schimbarea stilului de viață devine o corvoadă, împotriva propriei voințe, iar cateodată sunt sigură că se simt ca un copil căruia i se spune „nu ai voie”. Provocarea este să determinăm schimbarea stilului de viață ca pe o perspectivă nouă, ca pe a doua șansă la un stil de viață aproape perfect metabolic, să o prezentăm ca pe ceva benefic, nu impus.

Ce mesaj final ați dori să transmiteți?

Că suntem într-o perioadă uimitoare a medicinei și ma bucur că o trăiesc acum. Avem acces la știință, la tehnologie, la instrumente regenerative, la cunoaștere despre microbiom, despre creier, despre metabolism, lucruri care, acum un deceniu, erau greu de imaginat. Cred cu tărie că viitorul va aparține abordărilor integrate, precise, personalizate și umane.

Prin SOUMANAR încerc să contribui exact la această direcție: o medicină în care nu tratăm boala, ci reconstruim echilibrul omului. O medicină în care pacientul este văzut, înțeles și susținut în totalitatea lui. O medicină care transformă vieți, nu doar analize. Este misiunea mea și sensul parcursului meu profesional.

Adelina Mariş