Interviu Dr. Ana Maria Vlad

Îndepărtarea alunițelor este un moft sau o necesitate? Când este indicată eliminarea lor?

Îndepărtarea alunițelor e indicată de către medic pentru leziuni suspecte clinic sau dermatoscopic. Orice aluniță nouă sau care își schimbă forma, culoarea, conturul, dimensiunile, care sângerează trebuie analizată de către un medic dermatolog! Medicul va decide dacă leziunea e suspectă și trebuie scoasă neapărat și examinată la microscop. Nu se recomandă scoaterea preventivă a tuturor alunițelor. De obicei, nu pun nicio problemă, nici măcar în cazul alunițelor traumatizate, indiferent de localizarea lor (față, corp, organe genitale). Statistica ne arată că doar până în 40% din melanoame au apărut pe alunițe, restul apar pe piele aparent normal (aceasta nu înseamnă că 40% din alunițe se transformă în melanom). Cei care doresc îndepărtarea unor alunițe din rațiuni estetice, nu trebuie să uite că orice tăietură pe piele va lăsa o cicatrice. Uneori, aceasta poate fi plasată strategic în pliuri, fiind mai puțin vizibilă, alteori cicatricea poate fi estompată, însă va rămâne acolo pentru tot restul vieții.

Cum se tratează dermatozele asociate expunerii la radiația ultravioletă?

Aceste dermatoze reprezintă un grup heterogen de afecțiuni, conținând boli care afectează doar pielea (cum ar fi îmbătrânirea pielii indusă de soare), dar și boli genetice, autoimune, în care semnele cutanate sunt doar o mică parte a tabloului. În toate cazurile, primul lucru care trebuie făcut este fotoprotecția. Prin fotoprotecție se realizează atât prevenția, cât și o parte din tratament. Aceasta implică fotoprotecția fizică (haine, pălării, ochelari de soare), dar și chimică (creme de fotoprotecție aplicate pe părțile descoperite).

Un aport nutritiv bun înseamnă un proces de reparare și de reînnoire mai eficient al pielii. Câtă apă este recomandat să consumăm pentru a avea o piele frumoasă?

În general se recomandă 1-2 litri consumați pe parcursul unei zile (aici intră și apa din fructe, legume, supe, ciorbe, cafea, ceaiuri). Există voci care afirmă că apa din alimente e mai bine utilizată de organism decât apa simplă. De asemenea, e bine să nu așteptăm senzația de sete pentru a bea un pahar de apă. Acesta este deja un semnal de alarmă al organismului.

Este eficient tratamentul medicamentos pentru rozacee? Dar cel laser? Ce noutăți există în domeniu?  

Atât tratamentul medicamentos, cât și cel laser sunt eficiente în tratamentul rozaceei, pentru controlul simptomatologiei, dar nu avem încă un tratament care să vindece boala pentru totdeauna. Având în vedere că vorbim despre o afecțiune cronică, progresivă, niciuna din alternativele terapeutice pe care le avem la dispoziție nu trebuie neglijată. Printre medicamentele mai noi de pe piață se numără  brimonidina, activă pe roșeața asociată rozaceei și ivermectina, activă pe papulo-pustulele din rozacee. Sunt în curs studii despre utilitatea unor substanțe ca timololul, oximetazolina și itraconazolul în tratamentul local al rozaceei.

Printre domeniile dumneavostră de expertiză se numără și pediatria. Sunt copiii cu dermatită atopică mai sensibili și mai expuși la riscuri? Ce măsuri practice trebuie să aplice părinții?

Într-adevăr, copiii care au cu adevărat dermatită atopică, au risc mai mare de a dezvolta alergii, astm bronșic. În familiile unde parinții au antecedente de dermatită atopică, alergii sau copilul a fost deja diagnosticat cu o formă de dermatită atopică, e bine ca mama să consume probiotice în timpul sarcinii și după naștere. Trebuie evitate săpunurile și gelurile de duș agresive (eventual înlocuite cu un gel de curățare fără săpun sau un ulei de baie) și să folosească emoliente din belșug pentru ameliorarea pielii uscate. Ultimele cercetări arată că alimentele potențial alergenice ar trebui introduse cât mai devreme în alimentația copilului, pentru a preveni alergiile alimentare. De asemenea, nu sunt recomandate dietele restrictive la copil, pentru că duc la deficiențe alimentare și întârzieri de creștere, neaducând niciun beneficiu pe partea de dermatită atopică.

 

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.