Interviu dr. Lucian Dorobanțu

Dr. Lucian Dorobanțu este medic primar chirurgie cardiovasculară și coordonator al Cardiomyopathy Center, din cadrul Spitalului Monza, singurul centru din România și Europa de Est, specializat în diagnosticul și tratamentul chirurgical al cardiomiopatiei hipertrofice obstructive/CMHO. Are o experiență operatorie vastă, nu numai în ceea ce privește această chirurgie de nișă, ci și în chirurgia cardiacă minim-invazivă și clasică, practicând toate celelalte tipuri de intervenții din patologia cardiacă a adultului: chirurgie valvulară, reparare sau înlocuiri de valve, bypass aorto-coronarian standard și integral arterial, înlocuiri de aortă și rădăcină aortică, cu și fără prezervare a valvei aortice native, cura chirurgicală a complicațiilor mecanice ale infarctului acut de miocard, a disecțiilor de aortă etc. Dr. Lucian Dorobanțu este și Șef de lucrări la Universitatea „Titu Maiorescu”, din București, Doctor în Medicină din 2008 și conducător de doctorat, abilitat din 2021. Chirurgia cardiovasculară este o profesie a responsabilității constante, a perfecțiunii gestului chirurgical, a implicării chirurgului 100% în decizia medicală, profesie care cere prezență, dedicare și alegerea abordării sigure și optime pentru calitatea vieții pacienților.

GALENUS: Ce v-a atras la chirurgia cardiovasculară?

Am să încep răspunsul la întrebarea dumneavoastră aducând verbul la timpul prezent, nu numai pentru că această profesie mă captivează zi de zi, ci pentru că această specializare –chirurgia cardiovasculară – cred că este cea mai conectată cu acest continuum al vieții, pe care îl numim prezent. Inima este motorul vieții și a avea grijă ca acest motor să fie într-o formă bună, să funcționeze perfect, să ajutăm la „repararea” sa, atunci când apare boala cardiacă și inima sau mecanismele ei se deteriorează, toate acestea îl determină pe chirurg să rămână zi de zi „un pasionat” al acestui domeniu atât de vast.

Intervine apoi motivația intrinsecă a gestului chirurgical: fiecare luptă câștigată în sală, pentru viața fiecărui pacient. Mulțumirea pe care o are un chirurg este atunci când pacientul exprimă, în cuvinte sau nu, prezența în viața sa și speranța într-un viitor care să fie despre planuri, despre visuri împlinite, spunând, de pildă: „Am o altă viață, sunt din nou un om sănătos și fac absolut tot ceea ce am visat de foarte mult timp și nu puteam face”. Aceste mesaje mă bucură și constituie ceea ce aș numi sens al prezentului meu profesional.

Ce așteptări și gânduri ați avut la începutul parcursului profesional? Ați profesat și în străinătate – Italia, Franța, Statele Unite. Ce au însemnat toate aceste experiențe pentru dumneavoastră? Cum v-au modelat din punct de vedere profesional?

Ca orice medic tânăr, aveam, la rândul meu, visuri, planuri și aspiram tot timpul să fiu cu un pas înainte în domeniul meu: să știu mai mult, să pun în practică această știință, să realizez cât mai mult din acele borne profesionale, pe care le are fiecare tânăr la început de drum. În fiecare călătorie de formare profesională, în țările Europei sau în S.U.A., am încercat să fiu cât mai conectat cu experiența fiecărui centru reper în care am avut șansa să mă formez. O nouă experiență este întotdeauna o nouă lecție, profesională și umană. Fiecare pas a avut însemnătatea sa și a pus o treaptă în construcția profesională. Apoi, fiecare nouă întâlnire a clădit noi punți de comunicare în relația cu oameni excepționali, care mi-au devenit mentori și, ulterior, prieteni. Fiecare pas a fost o treaptă mai departe în devenire. Pentru a atinge performanța, acest proces de învățare este un efort constant, iar în medicină este un atribut esențial pentru evoluția personală, dar și pentru evoluția unui domeniu științific și tehnologic, în permanentă dinamică și transformare.

Sunteți coordonator al „Centrului de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă”, din cadrul Spitalului Monza, unic în Europa de Est. Ce este cardiomiopatia hipertrofică obstructivă și care este tehnica operatorie pe care o abordați, pentru a trata această afecțiune?

Cardiomiopatia hipertrofică este cea mai frecventă boală cardiovasculară, cu transmitere genetică. Ea presupune îngroșarea pereților inimii. Dacă ne imaginăm inima ca o cameră, este ca și cum pereții camerei se îngroașă și vin peste noi, iar sângele nu mai are loc în camera ventriculului stâng – principala pompă care irigă organismul – și din cauza acestei îngroșări, „ușa camerei nu se mai deschide”, sângele nu mai poate să iasă corect din cord, generând o obstrucție în dinamică și scăderea consecutivă a debitului cardiac. De asemenea, valva mitrală nu se mai poate închide etanș.

Tratamentul acestei patologii diferă foarte mult, în funcție de starea clinică și de forma sa obstructivă sau non-obstructivă. Dacă este în forma ei obstructivă, înseamnă că există un obstacol la ieșirea din ventriculul stâng. În formele obstructive, tratamentul cardiomiopatiei hipertrofice obstructive/CMHO poate fi medicamentos și foarte mulți oameni răspund la tratamentul medicamentos sau invaziv. Conform ghidurilor, tratamentul invaziv, unanim acceptat ca având cele mai bune rezultate, este tratamentul chirurgical, indicat a fi făcut în centre dedicate, cu expertiză în tratamentul chirurgical al CMHO.

Noi folosim în centrul dedicat CMHO din România o tehnică unică, propusă de prof. dr. Paolo Ferrazzi, coordonatul Centrului de Cardiomiopatie Hipertrofică, Policlinico di Monza, Italia, care combină miectomia sau tăierea unei bucăți de mușchi din tractul de ejecție, astfel încât să lărgim calea de ieșire din ventriculul stâng, cu repararea valvei mitrale, care redevine funcțională, pentru a asigura o închidere corectă a ventricului stâng. Este o tehnică propusă în 2015 și care are, de departe, cele mai bune rezultate la acest moment, la nivel global, fiind superioară tehnicilor care se folosesc în alte centre de referință, la nivel mondial. Beneficiul acestei tehnici constă în rata crescută de prezervare a valvei mitrale. Noi reușim, în peste 98% din cazuri, să ținem valva mitrală pe loc, ceea ce este extrem de important pentru pacient și pentru viitorul lui.

Conform ghidurilor internaționale, această intervenție trebuie efectuată de către chirurgi dedicați, care lucrează împreună cu echipe specializate, formate din cardiologi și radiologi.

Ați fost recent autorul unui studiu catalogat ca fiind „un studiu revoluționar”, în domeniul cardiomiopatiei hipertrofice obstructive. Povestiți-ne mai multe, vă rugăm, despre acest studiu. Ce aduce nou?

Studiul la care faceți referire – Congenital Muscular Mitral Aortic Discontinuity Identified in Patients with Obstructive Hypertrophic Cardiomyopathy – a fost publicat în 2020, în Journal of the American College of Cardiology, una dintre cele mai prestigioase reviste americane de cardiologie. Acest studiu, coordonat de prof. dr. Paolo Ferrazzi, aduce în prim plan nevoia imperioasă a unei plastii de valvă mitrală, pentru că se dovedește faptul că există anomalii structurale ale valvei mitrale, mai ales la tinerii cu această afecțiune, anomalii care trebuie corectate chirurgical.

Cercetarea noastră aduce informații noi despre cauzele și tratamentul obstrucției în CMH, care nu au mai fost niciodată publicate sau discutate în lumea medicală, iar faptul că o astfel de cercetare a poziționat România pe harta chirurgiei cardiace, la cel mai înalt nivel, ne-a onorat și ne-a motivat să continuăm să aducem date noi, inovație și progres în această chirurgie de nișă.

Tehnologia în medicină este de mare ajutor în diagnostic, tratament, precum și în recuperarea pacienților. Care sunt beneficiile intervențiilor minim-invazive, în sfera cardiovasculară?

Tehnologia în medicină aduce un avans și, în egală măsură, evoluția tehnologică atrage după sine și avansul metodelor și noilor abordări, în tratamentul chirurgical al patologiei cardiace. Și în chirurgia cardiovasculară, noul standard înseamnă astăzi abordul minim-invaziv, abordarea minimalistă în chirurgie câștigând teren pe toate palierele, aducând beneficii de necontestat pentru pacienți.

Chirurgia cardiacă era percepută, în urmă cu 5 – 6 ani, ca un proces traumatic, pentru că tăierea sternului necesită un timp considerabil de recuperare. Chirurgia minim-invazivă vine cu avantajul unui proces mai blând, mai puțin traumatic, dublat de reducerea riscurilor și complicațiilor perioperatorii. Odată cu familiarizarea chirurgilor cu aceste noi tehnici, procesul de recuperare a pacientului, după intervenția pe cord, devine mai ușor de traversat și perceptiv mai facil de asimilat și acceptat, pentru că pacientul se trezește, se simte bine și are surpriza de a se recupera în 2 – 3 zile de la intervenția pe cord, impactul chirurgiei a posteriori fiind unul neașteptat, în sens pozitiv.

Chirurgia cardiacă va păstra această tendință minim-invazivă, ca alegere de echilibru între beneficiile metodei și minimizarea riscurilor, precum și pentru adresabilitatea sa foarte vastă. În prezent, acest standard chirurgical poate fi practicat în marea majoritate a intervențiilor pe cord, aplicabile patologiei cardiace a adultului, cu accent pe chirurgia valvulară.

Care a fost cel mai complex caz pe care l-ați tratat?

Din punctul meu de vedere, nu există cazuri complexe și cazuri mai puțin complexe. Cea mai dificilă intervenție chirurgicală este întotdeauna următoarea, altfel spus, cea de mâine. Aș putea însă să fac referire la intervenții socotite, până nu demult, inovatoare, și aici mă refer la intervenții de tip hibrid – de tipul TAVI sau TMVR – intervenții ce îmbină progresul a două domenii conexe: chirurgia cardiacă și tehnicile intervenționale.

De curând, am realizat în cadrul unui intervenții TAVI, un procedeu în premieră: o intervenție adresată unui pacient critic, care suferea de stenoză aortică strânsă, pacient polivascular sever, intens simptomatic, cu aortă de porțelan, bypass aorto-bifemural, în urmă cu 2 ani, insuficiență renală cronică și ocluzie a unei artere renale. Pacientul avea, în antecedente, un stent implantat în urmă cu o lună, la nivelul celeilalte artere renale. Premiera în acest tip de intervenție complexă, de tip TAVI, a constat în folosirea ca și cale de acces percutanată a protezei de bypass aorto-bifemural profund. O intervenție clasică, de înlocuire a valvei aortice, era imposibilă. S-a optat pentru o procedură de tip TAVI, realizată în echipă multidisciplinară, echipa chirurgicală fiind completată cu cea de chirurgie intervențională.

Dr. Lucian Dorobanțu a propus, în premieră mondială, o tehnică nouă de angioacces la pacienții hemodializați, fistula arterio-venoasă brahială, pentru care a fost nominalizat la premiul “Young Vascular Surgeon of the Year” al Societății Europene de Chirurgie Cardiovasculară. Publicarea metodei, care a avut loc în 2006, a beneficiat, un an mai târziu, de un review al revistei “Nature Clinical Practice”, la secțiunea “Research Highlights”.

Noutatea acestui caz a constat în alegerea căii de abord percutanată, la nivelul protezei de bypass aorto-bifemural, fără să fie descoperită proteza. Alternativa practicată până acum, în aceste cazuri particulare, ar fi fost: fie descoperirea chirurgicală a protezei, fie abordul transapical, ambele soluții prezentând riscuri mai mari pentru un pacient atât de fragil. Evoluția pacientului, după acest tip de intervenție, a fost favorabilă, acesta fiind externat în 4 zile, fără nicio complicație. În acest moment, există doar câteva proceduri realizate în lume, prin acest tip de abord, ceea ce ne încurajează în a merge mai departe și în aceste noi orizonturi, încă puțin explorate în România.

Sunteți și Vicepreședintele Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară. Care sunt principalele obiective ale Societății și ce vă propuneți pentru următoarea perioadă?

Trebuie pornit de la evidența că, în România, se operează mai puțin de jumătate din numărul bolnavilor care au nevoie de o intervenție pe cord. Rezultatele centrelor de chirurgie cardiovasculară din România sunt foarte bune, dar, din această poziție oficială, ne-am propus să mobilizăm toate resursele pentru a aduce asistența medicală, în chirurgia cardiovasculară, la standarde europene și în privința numărului de intervenții.

Evident, nu depinde doar de noi, dar vom depune toate eforturile pentru a crește infrastructura de sănătate, în paralel cu pregătirea și formarea specialiștilor care să poată diagnostica și trata bolile cardiovasculare, la timp și corect. Rămâne de datoria factorilor decidenți din sectorul public și a investitorilor privați, de a dezvolta infrastructura necesară acestui țel ambițios. Obiectivul nostru este să formăm specialiști racordați la prezentul medicinei, care să asigure o îngrijire medicală adecvată, în pas cu nevoile actuale ale populației și să alinieze centrele din România, la standarde europene actuale de performanță.

Povestiți-ne despre experiența de la catedră și despre generațiile pe care le formați. Ce sfaturi aveți pentru studenții la medicină?

Educația medicală este un proces care nu cunoaște granițe. Viitoarele generații de medici au acces la educație foarte ușor, acces la informații de peste tot din lume, iar viteza de a accesa informația este mult mai rapidă. Li s-a netezit calea către cunoaștere. Sper că nu vor lua acest lucru “for granted”, ci se vor ambiționa în spiritul rigorii, perseverenței și dedicării acestei profesii, care nu este despre jumătăți de măsură. Este esențial ca viitorii medici să lucreze în centre cu mare deschidere, să fie expuși la inovație și către oameni dispuși să îi învețe.

De anul trecut, spitalul nostru are statut de Clinică Universitară, atât pentru pregătirea studenților Universității „Titu Maiorescu”, cât și pentru cea a medicilor rezidenți în chirurgie cardiovasculară. Ca Șef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, nu poate decât să mă bucure acest lucru, pentru că vom pregăti viitoarele generații de medici atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Este o bucurie să le pot fi profesor și să știu că toată această experiență, uneori unică în România și în Estul Europei, va fi transmisă mai departe. Ce pot să sper este că într-o bună zi, viitorii colegi își vor depăși mentorul.

Sunt centrele medicale din România în pas cu cele din străinătate, din punct de vedere al chirurgiei cardiovasculare?

Chirurgia cardiacă, în România, este la nivel european, ca și calitate a profesioniștilor și nivel al îngrijirii. Ca număr de pacienți care beneficiază de aceste intervenții suntem la jumătate, așa cum spuneam anterior. Premise de mai bine există pentru a construi „nuclee de performanță”, centre care să se constituie ca modele de bună practică și să poată fi multiplicate și replicate în sistemul de sănătate. M-aș referi la centrul pe care îl coordonez, colaborarea cu centrul din Italia fiind una care a validat criteriul performanței și care a trecut proba timpului. Noi ne sfătuim în cadrul centrului, ne prezentăm cazurile noastre, iar colegii ne prezintă abordările lor. Experiența este bilaterală și fertilă.

Ce putem aștepta de la viitorul domeniului chirurgiei cardiovasculare? Ce va însemna „progres” în următorii ani?

Viitorul chirurgiei cardiovasculare va aparține, cu siguranță, chirurgiei structurale a inimii, tehnici hibrid ce vor îmbina tehnicile chirurgicale minim-invazive cu minimalismul metodelor intervenționale transcateter, într-o simbioză perfectă om – tehnologie, ce vizează minimizarea riscului intraoperator, oferind o șansă superioară pacienților care au nevoie de intervenții cât mai puțin traumatice, mai ales atunci când vorbim despre pacienți seniori sau pacienți care au în context comorbidități și factori de risc, asociați intervenției. Intervențiile hibrid, de tipul TAVI sau TMVR, sunt deja „un viitor devenit prezent”, în centrele cu expertiză în chirurgia cardiacă și intervențională, fiind pentru noi proceduri de rutină.

Aș sublinia în acest context un element-cheie al performanței: deschiderea domeniului nostru spre abordul pluridisciplinar. Chirurgia nu mai este acel “one man show”, ci este un rezultat al implicării echipei pe care chirurgul o integrează într-o viziune de 360 de grade în jurul fiecărui pacient, într-un obiectiv convergent, către mai binele oamenilor care au nevoie de intervenții pe inimă. Oamenii care știu să lucreze în echipă vor avea un viitor. Conceptul chirurgului solitar, unicul deținător al unui armamentarium, ce îi aparține lui și numai lui, într-o luptă cu boli din ce în ce mai complexe, ei bine, acesta este un concept depășit. Tendința se îndreaptă spre modelul leadershipului participativ. Chirurgul va fi prezent într-o echipă participativă în ce privește decizia medicală, va integra structuri interdisciplinare, într-un schimb de opinie relevantă între specialiști, va concluziona prin decizie fermă și prin reacție rapidă în momentele cheie. În intervenția pe cord, nu putem trece pe „pilot automat”.

Pe de altă parte, este însă adevărat că se întâmplă să trecem prin viață pe „pilot automat”, cu o viteză fantastică și cu direcție sigură spre viitor. Aceste fragmente de viață devin parte din viața chirurgului, care alăturate pasiunii pentru această profesie, îl motivează zi de zi, punând în planul secundar, munca și eforturile inerente zilelor petrecute în sală. Inima este despre „miracolul vieții” și enunțul nu are legătură cu speculațiile sau cu o optică miraculoasă, ci se inspiră din teoria cunoașterii și vine odată cu înțelegerea profundă a omului, ca ființă la convergența trup – minte – suflet, alături de care medicul își trăiește propriul destin, propria cale și propria poveste de viață.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.