Interviu Dr. Radu Panțuru

Medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, dr. Radu Panțuru a moștenit pasiunea pentru medicină de la părinții săi. A ales chirurgia estetică, pe care a învățat-o de la renumiți chirurgi plasticieni din țară și străinătate. Această șansă l-a ajutat să ofere cele mai bune soluții pacienților săi încă de la început de drum, după cum ne dezvăluie chiar medicul. Îndrăgostit de București, a ales să profeseze „acasă”, într-o clinică pe care o descrie drept una dintre cele mai spectaculoase clădiri monument ale Capitalei, amenajată ultramodern și beneficiind de tehnologie de ultimă generație. Cu toate acestea, în chirurgia plastică, oamenii sunt cei care fac diferența, subliniază specialistul. 

Galenus: A fost medicina o pasiune „moștenită”, în cazul dumneavoastră?

            Am crescut în acest mediu, părinții mei fiind medici cu casa plină de medicamente, stetoscoape, seringi și ace, cu vizite dese la spital și la policlinica unde lucrau, în Târgu Mureș. Deși eram copil și mă jucam, parcă am simțit mereu apăsarea spitalelor. Părinții nu mi-au sugerat niciodată să dau la medicină și probabil de aceea, la sfârșitul liceului, când se punea problema încotro să mă îndrept în carieră, am ales medicina. Aveam tendința să fac lucrurile mereu diferit și de aceea, probabil, am fost singurul elev din clasa mea de olimpici naționali de informatică și matematică care s-a îndreptat spre medicină. Atunci nu era la modă medicina. Salariile erau extrem de mici și condițiile de lucru extrem de nefavorabile în sistemul medical. Îmi aduc aminte că primul meu salariu de medic, după ani grei de studiu, a fost 700 lei. Au fost vremuri grele pentru rezidenți, iar tinerii nu se îndreptau spre medicină. Acum lucrurile s-au schimbat mult și mă bucur că medicii pot duce un trai decent și la noi în țară, așa cum merită.

V-au fost apropiate dermatovenerologia și cardiologia, specialități în care au excelat părinții dumneavoastră. Cum ați ales chirurgia plastică?

            Da, oscilam între cardiologie și dermatologie. Dar doream să merg mai departe, în sensul că aș fi ales latura mai provocatoare a acestor specialități. Astfel, dacă aș fi ales cardiologia, aș fi făcut cardiologie intervențională, care mă fascina. Cât despre dermatologie, aș fi ales partea chirurgicală a acesteia. Eram deja familiarizat cu dermatologia, deoarece participasem încă din facultate la numeroase congrese naționale și internaționale de dermatologie și chirurgie estetică. Așadar, în urma examenului de rezidențiat național, în momentul în care am avut de ales dintre toate aceste opțiuni, a venit firesc să aleg chirurgia plastică.

Licență cu media 9,97 – foarte aproape de perfectul 10. Cum ați reușit?

            Am avut mereu capacitatea aceasta surprinzătoare și pentru mine, dar și pentru cei din jur, de a mă mobiliza exemplar în momentele-cheie. Astfel am reușit să ajung la performanțe foarte bune, pornind de la admiterea în liceu, la bacalaureat, și continuând cu admiterea la facultate, licență, rezidențiat, examen de specialitate. În rest, mă bucuram mereu de viață din plin. Asta fac și acum, îmi dau examenul în fiecare zi în sala de operație, unde mă mobilizez exemplar să obțin cele mai înalte performanțe. În rest, mă bucur de viață cât pot de mult. Dacă mă vedeți ziua sărind prin parcuri, cu copiii mei, sau, uneori, în serile de weekend, dansând într-un club, să nu vă mirați.

Cum au fost anii de rezidențiat în spitale de urgență, atât la Spitalul Clinic Universitar de Urgență din Târgu Mureș, cât și la Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică Reconstructivă și Arsuri din București?

            Au fost ani privilegiați. Când am început rezidențiatul la Spitalul Universitar de Urgență din Târgu Mureș, eram singurul rezident pe specialitatea de chirurgie plastică de acolo. Astfel, am avut șansa de a avea acces la foarte multe cazuri de urgență, pe care le operam chiar eu, sub supravegherea colegilor medici specialiști. De la accidente rutiere, la pacienți tăiați cu flexul sau securea, patologie oncologică sau de chirurgia mâinii, până la pacienți mușcați de urs, acolo le-am văzut și făcut pe toate. Astfel, am reușit într-un timp foarte scurt să știu să gestionez cazuri complexe și să-mi dezvolt manualitatea chirurgicală. Acest fapt m-a ajutat în momentul în care am ajuns la spitalul de chirurgie plastică reconstructivă și arsuri din București, având deja o experiență ce m-a recomandat să lucrez cu unii dintre cei mai buni chirurgi plasticieni din țară, de la acel moment. În schimb, nu pot să uit impactul emoțional pe care l-a avut asupra mea primul contact cu marii arși. Acolo te simțeai neputincios, veneau marii arși din toată țara și cei mai mulți nu supraviețuiau. Și nu din pricina incapacității spitalului de a gestiona cazurile, ci din cauza stării foarte grave în care se aflau pacienții. Un pacient ars care are o suprafață corporală arsă de peste 70% are o rată mică de supraviețuire chiar și în marile centre de arși ale lumii.

Ați avut vreodată momente în care ați dorit să renunțați?

            A fost un moment în care eram la spitalul de arși din Capitală. Au fost arestați jumătate din medicii care lucrau acolo. De la rezidenți proaspăt intrați în specialitate, până la șefii de secție, cadre universitare, oameni pe care eu îi stimam și îi admiram. A fost un șoc pentru mine și mi-am dat seama, în acel moment, că locul meu nu este într-un spital de stat din România. Atunci am luat decizia să lucrez în străinătate și am luat în calcul că, dacă voi mai activa vreodată în România, atunci o voi face doar în mediul privat.

Ce ne puteți spune despre experiența de la Spitalul American din Istanbul (Amerikan Hastanesi), unde ați aprofundat chirurgia estetică sub îndrumarea profesorului Reha Yavuzer?

            Spitalul American din Istanbul era un vis pentru mine. Să lucrez într-un spital ultradotat și să am posibilitatea să învăț chirurgie estetică de la cei mai mari chirurgi plasticieni din lume era ceva incredibil. Pe unii i-am cunoscut de când erau tineri, am lucrat împreună cu ei și am legat prietenii pe viață. Acum sunt staruri mondiale. De la prof. Reha Yavuzer, cel care a fost îndrumătorul și mentorul meu în Istanbul, un medic de o claritate și cu o manualitate cum nu am mai întâlnit, la dr. Teoman Dogan – părintele celebrei Teorhinoplasty, Baris Cakir, părintele Preservation Rhinoplasty, la profesorul Erol, o legendă vie a chirurgiei estetice, toți au contribuit la formarea mea.

Cât de mult a contat întâlnirea unor mentori?

            Fără mentorii sub îndrumarea cărora am crescut, nu aș fi avut aceeași viziune asupra specialității pe care o practic. Pe lângă stagiile de pregătire internațională, am avut șansa de a sta sub îndrumarea unora dintre cei mai buni plasticieni în chirurgie estetică din țară, toți cu filozofii diferite, de la dr. Dan Radu Calotă, la dr. Sorin Parască, la dr. Sorin Tătulescu și dr. Constantin Stan, cărora le mulțumesc pe această cale. De asemenea, cu mare mândrie, am reușit și eu la rându-mi să influențez cariera unor colegi mai tineri, care acum sunt medici de renume în România. Pe cât de frumos este să primești, pe atât de frumos este să poți da mai departe. Și rețineți, mereu trebuie să fim deschiși să învățăm, dar și să dăm mai departe.

Dacă ar fi să faceți o paralelă – cum era chirurgia plastică în primii ani de studiu și cum este în prezent?

            În primii ani ai carierei mele în chirurgia estetică, am avut o școală care ne-a adus pe mine și pe colegii mei până la un anumit nivel. De acolo, fiecare s-a supraspecializat pe cont propriu sau cu ajutorul unor mentori. Eu am avut șansa să lucrez cu unii dintre cei mai buni chirurgi plasticieni din țară și din lume, ceea ce m-a ajutat să pot oferi cele mai bune rezultate pacienților mei chiar de la început de drum. Așadar, chirurgia plastică a avansat odată cu dezvoltarea mea în calitate de chirurg. Cred că este o specialitate în care oamenii și tehnica chirurgicală fac diferența, mai mult decât materialele și nivelul de tehnologie, care sunt în mare parte cam aceleași pentru toți.

Ați obținut certificări internaționale în rinoplastie, în chirurgia sânului, în chirurgia estetică, dar și în proceduri injectabile minim invazive în Italia, Franța, Turcia, Spania, Germania și nu numai – țări cu sisteme medicale mult mai avansate. Însă ați ales să profesați în România. Nu a existat tentația unei cariere medicale în străinătate?

            Ba da, desigur. A existat și există în continuare. Sunt în legătură cu colegi care activează în Spania, în Elveția, în Emiratele Arabe și există mereu această tentație. Dar nu din cauză că ar avea condiții mai bune sau o tehnologie mai avansată, ci din cauza contextului geopolitic și economic vulnerabil în care suntem. Altfel, lăsând la o parte acest context și perioada de adaptare la viața din București, pentru mine, ca medic tânăr venit din Ardeal, Bucureștiul a fost cel mai bun loc în care aș fi putut să activez în toți acești ani. Clinicile private în care am lucrat sunt la cele mai înalte standarde internaționale de calitate. Avem medici din străinătate veniți în stagii la noi. De asemenea, am ajuns să iubesc Bucureștiul. Ador să mă plimb prin cartierele cu case vechi, cu arhitectură neoromânească sau art deco, pline de copaci înfloriți primăvara, prin superbele parcuri și în jurul lacurilor. De altfel, și clinica Noa Kiseleff, la care activez în prezent, se află într-una dintre cele mai spectaculoase clădiri monument istoric din București, amenajată ultramodern și având o tehnologie de ultimă generație. Cred că este una dintre cele mai frumoase clinici de chirurgie estetică din lume și nu exagerez când spun asta. Așadar, Bucureștiul este un loc în care eu și copiii mei ne simțim bine și trăim în siguranță, un loc cu o adresabilitate foarte mare în materie de chirurgie estetică.

Dacă ar fi să dați un sfat unui tânăr la fel de pasionat ca dumneavoastră de chirurgia plastică estetică, care ar fi acela?

            Trebuie să știe, în primul rând, ce-i așteaptă. În anii de pregătire și rezidențiat, s-ar putea ca cei care-și doresc să facă o carieră în chirurgie estetică să aibă o surpriză, în momentul în care constată că în spitalele de stat se întâlnesc strict cu patologia de chirurgie plastică. Mai departe, pentru a învăța chirurgie estetică, trebuie să meargă în stagii de pregătire internațională sau să găsească un medic care activează la o clinică privată de chirurgie estetică în țară. De altfel, toți colegii mei chirurgi plasticieni interesați de un stagiu de chirurgie estetică au avut și vor avea mereu ușa larg deschisă la mine.

Ce calitate ar trebui să primeze la un chirurg plastician?

            Discernământul.

Sunteți mereu conectat la noutățile occidentale, ca membru al Colegiului Medicilor din Regatul Unit, unde anual urmați stagii de perfecționare. Ce ne puteți spune despre filosofia școlii britanice?

            Am avut o incursiune destul de scurtă în Regatul Unit. Mi-am dorit, în timpul rezidențiatului, să mă stabilesc acolo, dar nu mi-am găsit locul. Școala britanică lucrează după protocoale stricte. Trebuie doar să respecți protocolul. Cred că un robot ar face mult mai bine față unui astfel de sistem. Un alt factor a fost vremea caracteristică regiunii… Sunt o persoana care caută soarele în tot ceea ce face.

Care sunt actualele tendințe în chirurgia estetică?

            Sincer, în chirurgia estetică nu se anunță noutăți majore. Nu am văzut tehnici noi revoluționare sau tehnologii care să schimbe ceva în ultima vreme. În schimb, vedem cum revin la modă proceduri, tehnologii și dispozitive medicale care au mai fost utilizate în trecut. Unii le anunță în piață ca fiind ceva nou, revoluționar. De fapt, e mult marketing la mijloc, o componentă foarte importantă în ziua de azi, mai ales în domeniul foarte concurențial al chirurgiei estetice.

Turcia sau Coreea de Sud – care dintre cele două state este considerat în prezent liderul de top în chirurgie estetică, din perspectiva dumneavoastră?

            Coreea de Sud este pe locul întâi la nivel mondial dacă vorbim de numărul de operații estetice raportate la populație. Acolo tot al 2-lea om trece sau va trece printr-o operație estetică pe parcursul vieții. În schimb, Turcia este lider în materie de medici recunoscuți la nivel internațional. Beneficiază, de asemenea, de lipsa unor reglementări stricte care îngrădesc, de exemplu, medicina americană, într-o mare măsură, și medicina europeană, într-o mai mică măsură. Turcii pot experimenta mai ușor. De aceea, veți vedea în Turcia cele mai bune operații, dacă pacienții aleg medicii de top, care, atenție, sunt foarte scumpi! Dar și cele mai nereușite, dacă pacienții aleg varianta cea mai ieftină.

Având o vastă experiență profesională, puteți să ne spuneți care este intervenția chirurgicală pe care o preferați cel mai mult și de ce?

            După ce am trecut prin toată gama de intervenții estetice, m-am supraspecializat în chirurgia sânului și în chirurgia nazală. Am o fascinație aparte pentru simbolul feminității – sânul. Toată casa și clinica îmi sunt pline de opere de artă cu sânul ca subiect principal. Fiica mea se amuză copios când vede o nouă lucrare cu sâni care apare la noi în casă. Și fiul meu de 6 ani, când vine vorba despre acest subiect tabu, între copiii spune că el știe foarte multe despre acest subiect pentru că tatăl lui este „medic de sâni”. Cât despre chirurgia nazală, îmi place rinoplastia pentru că este o operație cu un grad mai mare de dificultate și îmi plac provocările. Un alt motiv este pentru că această operație are un impact major asupra pacienților mei.

Rinoplastie deschisă sau închisă?

            Mereu dorim să oferim cele mai bune rezultate cu intervenții minim invazive. De aceea, în unele situații este de preferat rinoplastia închisă. Dar de cele mai multe ori, rinoplastia închisă are anumite limitări, de aceea pentru a oferi cele mai bune rezultate, atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere respirator, folosesc rinoplastia deschisă. Când folosești exclusiv rinoplastia închisă, rata reintervențiilor poate să fie mai mare, de aceea prefer să efectuez o operație mai laborioasă, dar cu rezultate mai sigure.

Ce ne puteți spune despre augmentarea mamară prin abord transaxilar? A luat fața procedurii „clasice”?

            Nicidecum. Este o procedură care a fost în vogă la un moment dat, dar din cauza ratei mari de reintervenții, din pricina efectelor adverse frecvente, a intrat într-un con de umbră și foarte puțini medici o utilizează.

Care sunt cele mai frecvente mituri despre acid hialuronic sau botox de care vă loviți în practica de zi cu zi?

            Botoxul provoacă intoxicații, din cauza toxinei botulinice – fals. O cantitate extrem de mică de toxină botulinică se injectează într-un loc precis, cu efecte locale. Nu am văzut niciun caz de botulism declanșat de produse de tip botox. Un alt mit des întâlnit este că botoxul îți îngheață complet expresiile faciale și fața arată ca o mască – tot fals. Se injectează o cantitate minimă necesară pentru a păstra un mic grad de mobilitate a mușchilor implicați în ridurile de expresie, iar aceasta se reia gradual începând cu o lună posttratament. Acidul hialuronic injectat în buze dă aspectul de bot de rață – la fel de fals. Se întâmplă acest lucru doar dacă se exagerează. Injectat într-o cantitate optimă și în puncte strategice, nu va da acest aspect.

În chirurgia estetică, este relația chirurg – pacient o componentă care contribuie în mod direct la amplul proces chirurgical? Care este secretul unei intervenții de succes? 

            Într-adevăr, pacientul trebuie să înțeleagă exact rezultatul care se poate obține, precum și riscurile la care se expune atât el, cât și chirurgul care efectuează operația. Când relația aceasta funcționează și pacientul a înțeles întregul proces, totul merge mai mult ca perfect, având în vedere că așteptările sunt realiste.

Au fost cazuri în care ați spus „nu” pacientului?

            Am spus de foarte multe ori „nu”. Este foarte dificil să explici unui pacient faptul că nu poți să-i efectuezi o operație estetică de care el crede că are nevoie sau care implică riscuri dacă este efectuată. De cele mai multe ori, pacienții iau foarte personal refuzul. Mai ales în vremurile actuale, în care oamenii sunt tracasați psihic și emoțional, pacienții își pun uneori toate speranțele într-o operație estetică. Iar în momentul în care, ca specialist, le spui „nu”, manifestă o mare dezamăgire. Unii se sperie, alții pot deveni recalcitranți. M-am ales de multe ori cu review-uri negative din această cauză. Dar până la urmă, siguranța pacientului este mai importantă decât un eventual review negativ cu care m-aș putea alege. De cele mai multe ori, așa se și întâmplă. Cu toate acestea, eu continui să spun „nu” dacă așa simt că este mai bine.

Care este cea mai mai satisfacție de până acum?

Bucuria pacienților mei este cea mai mare satisfacție. Furați de rutină și de grijile de zi cu zi, noi – ca medici – uităm poate de impactul pe care-l avem asupra vieții pacienților noștri. Lor le schimbăm viața și unii ajung să ne poarte recunoștință. Se gândesc la noi cu drag, chiar ne includ în rugăciunile lor. Poate tocmai din acest motiv sunt atât de binecuvântat de viață.

Este ceva ce nu v-am întrebat și doriți să adăugați?

            Cred că am exprimat tot ce am avut de spus. Vă mulțumesc dumneavoastră și cititorilor revistei pentru răbdarea de a ajunge până la sfârșitul acestui interviu.