Interviu logoped Antonela Andrițoiu

Antonela Andrițoiu a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Psihopedagogie Specială și a urmat masteratul Terapia Logopedică în Procesele de Comunicare. A început să lucreze într-un cabinet de logopedie încă din timpul masteratului  și spune că ședințele de terapie nu seamănă deloc între ele, specialistul adaptându-se în funcție de fiecare pacient în parte și de problemele întâlnite. În prezent, își desfășoară activitatea în cadrul Centrului de Psihoterapie și Psihiatrie Bellanima și reușește prin joc și joacă să-și atingă obiectivele, ajutându-i pe cei mici să descopere, să învețe și să-și rezolve problemele.

GALENUS: Ce v-a determinat să alegeți Facultatea de Psihologie și să vă specializați, mai apoi, în logopedie?

Am știut încă din adolescență că menirea mea este aceea de a lucra cu copiii. La îndemnul tatălui meu, am urmat cursurile Colegiului Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu, specializarea învățători – educatoare. În cadrul orelor de practică pedagogică, țineam lecții deschise copiilor de grădiniță și școală primară, iar fiecare oră era o provocare pentru mine: de la planul lecției până la găsirea celor mai inedite materiale care ajutau la îndeplinirea obiectivelor. Așteptam cu nerăbdare interacțiunea cu copiii și îmi imaginam că peste câțiva ani voi fi educatoare sau învățătoare. Însă, în clasa a XII-a, am studiat psihopedagogia specială și implicit, logopedia. În acel moment nu știam foarte multe despre domeniul logopediei, însă, cu ajutorul profesorului de la clasă, care mi-a ghidat pașii pe tot parcursul liceului, dar și în alegerea facultății, am descoperit acest domeniu și mi-am hrănit dorința de a cunoaște mecanismele limbajului.

Așadar, alegerea firească după terminarea liceului a fost Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Psihopedagogie Specială. În timpul facultății și mai apoi, în timpul masterului Terapia Logopedică în Procesele de Comunicare, am aprofundat domeniul, am făcut practică de specialitate atât în școli speciale, cabinete logopedice, cât și în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Alexandru Obregia”. Am început să lucrez într-un cabinet logopedic încă din timpul masterului, sub coordonarea unui logoped profesionist, care mi-a dezvăluit tainele profesiei, din perspectiva practicianului. Am știut că am făcut cea mai bună alegere încă de la prima ședință de logopedie pe care am susținut-o din postura de logoped.

Când ar trebui făcută evaluarea copiilor pentru a se stabili momentul în care trebuie începută terapia?

Părinții ar trebui să se adreseze unui logoped de îndată ce sesizează orice întârziere în apariția și dezvoltarea limbajului celui mic, pentru a afla dacă pot veni în sprijinul copilului printr-o stimulare verbală adecvată. Este important ca părintele să ceară părerea unui specialist în cazul în care:

  • copilul este lipsit de reacție în momentul în care îi sunt solicitate diverse obiecte;
  • copilul nu verbalizează, nu emite sunete, silabe, cuvinte (începând cu vârsta de 12 – 24 de luni);
  • vorbirea copilului este neinteligibilă, este prea lentă/prea rapidă sau se bâlbâie;
  • copilul are un vocabular foarte sărac, nu inițiază conversații și nu povestește;
  • copilul face greșeli gramaticale ce persistă;
  • pronunția copilului este afectată, omite/înlocuiește/substituie unul sau mai multe sunete (începând cu vârsta de 4 ani);
  • în cazul școlarilor, părintele trebuie să își ducă copilul la o evaluare logopedică atunci când identifică probleme de scris – citit, precum și de calcul matematic.

Este foarte importantă diagnosticarea oricărui tip de tulburare încă de la vârsta preșcolarității, deoarece problemele se pot complica odată cu înaintarea în vârstă, iar un diagnostic logopedic de dislalie (care este cel mai frecvent la vârsta preșcolarității și cel mai ușor de recuperat) se va asocia problemelor de scris – citit, ajungându-se la un diagnostic logopedic mai complex. Există și situații în care nu este nevoie de intervenția unui logoped, însă părinții ar trebui să consulte un specialist pentru a înlătura un eventual diagnostic logopedic.

Care sunt tainele profesiei de logoped?

Homo ludens: pentru că lucrăm în cea mai mare proporție cu copii de vârste mici și mijlocii, profesia noastră, a logopezilor, are la bază jocul și joaca. Logopedul se joacă cu sunete, silabe, cuvinte și tot ce ține de limbaj și comunicare, identifică cauza dificultăților apărute în redarea limbajului vorbit sau scris, iar apoi găsește soluții. Un bun practician îmbină cu succes noțiunile teoretice cu metodele și procedeele de lucru efectiv în cabinet. O ședință de terapie nu seamănă cu nicio alta, copiii sunt diferiți, iar specialistul își va alege de fiecare dată materialele potrivite, în funcție de specificul fiecărui copil. Materialele pe care le folosim în atingerea obiectivelor trebuie să fie adaptate vârstei și nevoilor copilului, astfel încât copilul să perceapă activitatea ca pe o joacă, să fie motivat să parcurgă toate sarcinile de lucru. De multe ori, atunci când vorbeam despre meserii, copiii m-au întrebat dacă eu am un loc de muncă, iar când le-am spus că acesta este locul meu de muncă, în cabinet. Am primit reacții de tipul „Ei, hai, Anto, nu se poate să te joci toată ziua cu copiii și să primești bani! Trebuie să ai și tu un loc de muncă obișnuit!”, iar asta e cea mai mare satisfacție. Eu îmi ating obiectivele, iar ei învață jucându-se.

În cabinetul logopedic nu ajung doar copii neurotipici, ci și copii cu nevoi speciale, astfel încât este foarte importantă colaborarea logopedului cu părintele, dar și cu ceilalți specialiști care interacționează cu copilul (de la medicul psihiatru, la terapeutul ABA, la psiholog, la profesorul de sprijin de la școală, la educator/profesor sau învățător), creând o echipă multidisciplinară cu același obiectiv, de a integra cu succes copilul în mediile cu care intră în contact.

Logopedul nu are succes fără ajutorul părinților, creându-se o relație de interdependență între logoped – copil – părinte: fiecare dintre noi vine cu resursele lui, iar atunci când unul vine în sprijinul și în completarea celuilalt, satisfacția va fi pe măsura efortului depus.

Care sunt cauzele apariției tulburărilor de vorbire? Ce arată statisticile din România?

Tulburările de vorbire sunt variate și, în aceeași măsură, cauzele ce duc la apariția acestora sunt foarte diverse. Acestea pot fi generate în urma unor procese complexe, apărute în perioada prenatală, perinatală sau postnatală. Printre cauzele prenatale amintim de bolile infecțioase sau intoxicațiile mamei, carențele nutritive, incompatibilitatea factorului Rh, malformațiile fetale, traumatismele la nivelul abdomenului, traumele de natură emoțională ale mamei (cu efecte majore în dezvoltarea psihofiziologică a copilului).

Cauzele perinatale fac referire la complicațiile ce pot apărea în timpul unui travaliu de lungă durată, asfixii ce determină hemoragii la nivelul scoarței cerebrale, diverse traume fizice, precum lovirea capului de oasele pelviene, înfășurarea cordonului ombilical în jurul gâtului copilului etc. Cele mai frecvente sunt cauzele postnatale ale tulburărilor de limbaj: boli ale primei copilării (meningită, encefalită, scarlatină, rujeolă, pojar) care pot afecta respirația, fonația, articulația, dar și auzul fonematic; intoxicații cu substanțe chimice, medicamentoase, alcool, ce pot afecta mecanismele neurofiziologice ale limbajului; traumatisme mecanice ce împiedică dezvoltarea normală a sistemului nervos central, lezarea sistemului auditiv (un traumatism al timpanului îl împiedică pe copil să recepționeze corect mesajul transmis de persoanele din jur); anomalii dento-maxilo-faciale, care împiedică realizarea mișcărilor sincronizate ale organelor implicate în vorbire; cauze psihoneurologice, întâlnite mai ales la persoanele cu structură anatomofiziologică fragilă, precum persoanele cu deficiențe de intelect, cu tulburări de memorie sau de atenție.

Cauzele psihosociale ale tulburărilor de limbaj fac referire la metodele educaționale greșite, lipsa de stimulare verbală a copilului în primii ani de viață, încurajarea unei vorbiri defectuoase a copilului, cu scopul amuzamentului celor din jur. Alte cauze sunt stările conflictuale, stresante sau prea solicitante din mediul de viață al copilului, dar și bilingvismul (copilul este încurajat să vorbească într-o limbă străină înainte de a dezvolta limbaj funcțional în limba maternă).

În România, nu există statistici publice centralizate la nivel național în ceea ce privește prevalența tulburărilor de limbaj. Există însă statistici realizate la nivel local de către logopezii care lucrează în cadrul CMBRAE (pentru București) și CJRAE (pentru provincie), în urma screeningului logopedic realizat la începutul fiecărui an școlar. Unele studii de specialitate arată faptul că incidența tulburărilor de limbaj, în funcție de vârstă, este mai mare în cazul preșcolarilor (de 45 – 50%) și mai mică pentru școlari. Dacă în clasa întâi, 30 – 35% dintre elevi pot avea tulburări de vorbire, în clasele II – IV, proporția scade la 15 – 18%, iar tulburările de vorbire sunt mai frecvente în cazul băieților.

Cum decurg ședințele de logopedie? Ce s-a schimbat din cauza pandemiei?

O ședință de logopedie nu are o structură standard pentru toate diagnosticele logopedice. În cadrul Centrului Medical Bellanima, durata unei ședințe este de 50 de minute. Dacă vorbim despre cazurile de întârziere în dezvoltarea și apariția limbajului sau dislalie, o ședință va începe cu exercițiile specifice de miogimnastică, ceea ce presupune antrenarea și dezvoltarea aparatului fonoarticulator (organele externe ce participă la realizarea limbajului), facem tot felul de exerciții cu limba, obrajii și maxilarul, exerciții de respirație (suflăm în paie/pene/biluțe din hârtie, stingem lumânarea, suflăm în fluier și morișcă etc.) pentru educarea echilibrului inspir – expir, exerciții de educare a auzului fonematic (pentru discriminarea sunetelor). Pentru copiii care nu articulează corect sunetele, urmează etapa de impostare și emitere a sunetului, introducerea sunetului în silabe și cuvinte, iar, în final, consolidarea și automatizarea acestuia în vorbirea spontană.

Pandemia ne-a făcut să lucrăm mai mult online cu pacienții. O făceam și înainte, însă, în această perioadă o mare parte a terapiilor s-a mutat online. Terapia logopedică online are și limitările sale, nefiind accesibilă pentru toate tipurile de diagnostice logopedice, cu precădere acolo unde există diagnostice medicale asociate. În cabinet, am învățat să lucrăm cu mască sau vizieră și am limitat pe cât posibil interacțiunea fizică.

Care sunt pragurile de dezvoltare normală a limbajului?

Fiecare copil se dezvoltă diferit, în propriul ritm, ceea ce înseamnă că poate atinge aceste praguri ale dezvoltării limbajului fie puțin mai devreme, fie puțin mai târziu:

  • 0 2 ani:
  • 0 – 2 luni: bebelușul gângurește atunci când este fericit;
  • 2 – 3 luni: copilul plânge diferit, în funcție de stări și sentimente (foame, oboseală etc.);
  • 3 – 4 luni: începe să emită primele vocale;
  • 5 – 6 luni: îi place să se audă, iar ca răspuns la modul în care îi vorbesc părinții, coboară sau ridică vocea;
  • 7 – 12 luni: încearcă să imite limbajul părinților și pare că poartă adevărate conversații, prin combinația de sunete și gângureli;
  • 12 – 14 luni: spune primele cuvinte și le folosește cu sens (mama, tata, apa etc.);
  • 14 – 16 luni: apar inflexiunile vocii (coboară sau ridică tonul vocii), începe să apeleze la limbajul non-verbal pentru a se face înțeles);
  • 16 – 18 luni: își poate striga mama, dă din cap aprobator sau dezaprobator;
  • 18 – 24 de luni: copilul are în vocabularul activ între 10 și 20 de cuvinte (substantive, onomatopee, verbe) și poate formula cereri simple;
  • 24 luni: copilul are în vocabular între 50 și 100 de cuvinte și le poate organiza în propoziții scurte.
  • 2 4 ani:
  • 2 – 3 ani: copilul are în vocabular între 200 și 300 de cuvinte, adresează adesea întrebări și realizează propoziții formate din 3 – 6 cuvinte;
  • 3 – 4 ani: începe să povestească întâmplări, iar „De ce?”, „Cine?”, „Ce?”, se află printre întrebările preferate.
  • 4 7 ani:
  • 4 – 5 ani: poate să spună povești pe baza imaginilor, pronunță corect toate sunetele;
  • 5 – 7 ani: spune povești fără ajutorul imaginilor și relatează cu ușurință întâmplări din trecut.

Am putea spune că secolul vitezei este una dintre cauzele tulburărilor de limbaj?

Secolul vitezei își pune amprenta, desigur, pe modul în care limbajul copilului se dezvoltă. Datoria părintelui este să îi ofere copilului din timpul lui, să comunice în tihnă cu el și să nu suplinească absența sa din viața copilului cu telefoane, tablete sau jucării. Dispozitivele la care sunt expuși copiii de la cele mai fragede vârste își aduc aportul în mod negativ la dezvoltarea lui, izolează copilul de interacțiunile interumane atât de necesare dezvoltării abilităților de limbaj și comunicare.

În momentul în care copilul este expus câteva ore pe zi la dispozitive, la el ajung nenumărați stimuli de natură vizuală și auditivă. Mediul în care el trăiește nu este la fel de vesel colorat, nu se mișcă atât de alert și nu sunt sunete la tot pasul, ceea ce face ca interacțiunea umană din mediul de viață să piardă în fața cântecelor și jocurilor de pe tabletă. De aceea, copilul va prefera să stea ore în șir în fața tabletei, în loc să inițieze conversații cu persoanele din jurul lui.

Se întâmplă de foarte multe ori ca la evaluare, copii de 2 – 3 ani cu întârziere în apariția și dezvoltarea limbajului, care au în vocabular mai puțin de 10 cuvinte emise cu sens în limba română, redau totuși cântecele sau numără în limba engleză. Le explic mereu părinților că acesta nu este un limbaj funcțional, nu este în beneficiul copilului să cânte în limba engleză dacă nu reușește încă să își exprime nevoile în limba maternă. Recomand mereu părinților să limiteze accesul copiilor la dispozitive, înlocuindu-le cu interacțiune umană tradusă în timp petrecut cu propriul copil.

Ce presupune terapia tulburărilor de limbaj?

Terapia tulburărilor de limbaj are ca scop activitatea de educare și corectare a problemelor de limbaj ce apar atât în rândul copiilor, cât și în rândul adulților. Logopedia este definită ca știința ce studiază mecanismele sistemului integrat voce – vorbire – limbaj – comunicare, de formare și funcționare atât la nivelul individului, cât și al speciei, precum și mecanismul patologiilor care apar în acest sistem integrat. Astfel, rolul logopediei nu constă doar în corectarea emiterii/articulării sunetelor și îmbunătățirea limbajului scris – citit, obiectivul principal fiind de a rezolva problema destructurării arhitecturii cerebrale necesare în actul vorbirii, limbajului și comunicării.

Logopedul este specialistul care identifică logopatia și creează acolo unde o funcție nu există, compensează acolo unde mecanismul nu dispune de componentele standard, stimulează acolo unde sistemul este insuficient funcțional, dezvoltă acolo unde este nevoie, funcțiile acestuia.

În linii mari, terapia tulburărilor de limbaj are următoarele obiective:

  • prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj;
  • dezvoltarea vocabularului;
  • educarea respirației, prin stabilirea echilibrului inspir – expir;
  • dezvoltarea motricității aparatului fonoarticulator;
  • articularea corectă a sunetelor;
  • dezvoltarea auzului fonematic;
  • modelarea comportamentului verbal;
  • dezvoltarea limbajului verbal, citit și scris;

Ce se întâmplă atunci când tulburările de limbaj nu sunt tratate în copilărie și se ajunge la vârsta adultă cu astfel de probleme?

Tulburările de vorbire au un impact negativ asupra calității vieții persoanelor, îngreunând înțelegerea limbajului de către cei din jur. Există tulburări de vorbire ce debutează în copilărie, iar dacă nu se intervine la timp, acestea vor persista și vor fi mult mai rezistente în a se corecta la maturitate.

De cele mai multe ori, în cabinetul logopedic ajung adulți care în urmă cu ani de zile au fost copii cu dislalii polimorfe (incapacitatea de a articula corect mai multe sunete), care nu au ajuns la timp la logoped. Aceste sunete pronunțate alterat menținându-se în timp, au ajuns să fie dislalii monomorfe (incapacitatea de a articula corect un sunet). De obicei, pacienții adulți nu pot emite corect sunetul „R” (rotacism) sau sunetul „S” (sigmatism). De asemenea, în cabinetul logopedic ajung adulți care se confruntă cu tulburări de ritm și fluență (bâlbâială, logonevroză, tahilalie, bradilalie, tumultus sermonis, aftongie, tulburări coreice). Bâlbâiala, fiind cea mai frecvent întâlnită dintre tulburările de ritm și fluență, își are de obicei originea în copilărie și survine ca urmare a unui eveniment cu un puternic impact emoțional, sau în urma unui eveniment traumatic.

Atunci când vorbim despre adulți cu probleme de vorbire, aceștia sunt afectați emoțional, tulburările afectând stima de sine și relațiile cu cei din jur, creând frustrări.

Este greu să lucrați cu cei mici? Care sunt provocările din acest punct de vedere?

Fiecare ședință de logopedie cu cei mici reprezintă o provocare. Într-o zi de lucru, ajung în cabinetul meu copii de toate vârstele, dar și adulți și vârstnici. Fiecare vine cu bagajul său de particularități, problematica este diversă, iar eu trebuie să îmi adaptez materialele și intervenția în funcție de specificul fiecăruia. Copiii mici sunt mereu dornici de explorare, testează limite, au nevoie de motivații puternice pentru a depune efort în cadrul ședințelor de terapie.

La începutul activității în acest domeniu, cea mai mare provocare pentru mine erau copiii cu diagnostice asociate diagnosticului logopedic (sindrom Down, autism, ADHD etc.). Nu reușeam mereu să găsesc motivații puternice pentru a-i face să stea o perioadă mai îndelungată în sarcină, mă gândeam înainte de fiecare ședință ce aș putea să fac mai bine pentru a avea rezultate mai bune și simțeam că nu depun destul efort. Cu trecerea timpului, am învățat să îmi dozez așteptările, să am în vedere specificul fiecărui copil. Experiența în clinica medicală Bellanima m-a pus în contact cu toți specialiștii care lucrează cu un copil: de la medicul psihiatru, la terapeutul ABA, la coordonatorul de caz, fapt ce m-a ajutat foarte mult. Am avut ocazia să învăț metode și procedee de lucru din alte specialități, direct de la terapeuții copilului, pe care, la rândul meu, am putut să le introduc în terapia logopedică, iar atunci când am întâmpinat situații dificile, am cerut ajutorul colegilor mei.

Se vorbește foarte puțin despre tulburările de vorbire în copilărie. Să fie o problemă de acceptare a părinților?

Se întâmplă adesea ca părinții să nu găsească o problemă în faptul că cel mic are anumite dificultăți în planul limbajului, fie că nu articulează unul sau mai multe sunete, fie că nu comunică verbal la o vârstă fragedă. Vârsta cea mai propice intervenției logopedice este cea de 2 ani și jumătate în cazul copiilor neurotipici, cu întârziere în dezvoltarea limbajului (copilul nu verbalizează deloc sau are în vocabular foarte puține cuvinte, raportat la vârsta cronologică), și 4 ani în cazul copiilor care au dislalii simple sau polimorfe (nu articulează corect unul sau mai multe sunete). În cazuri particulare, intervenția logopedică poate debuta și la vârste mai mici. În discuția cu părinții, insist pe faptul că sunetele ce nu sunt corectate înainte de debutul școlarității vor fi scrise și citite alterat, diagnosticul logopedic fiind mult mai complex și mai dificil de corectat. Este nevoie să privim obiectiv copilul și să îl ajutăm atunci când este cazul.

De ce calități are nevoie un bun logoped?

Din punctul meu de vedere, logopedul trebuie să aibă abilități excelente de comunicare și empatie, de relaționare cu pacienții de toate vârstele și din toate mediile de viață, pentru a-i motiva și a le câștiga încrederea. Pacienții pot fi uneori necooperanți pentru că sunt speriați, frustrați sau dezorientați, din pricina situației în care se află, fie că vorbim despre copii, adolescenți, adulți sau vârstnici. Logopedul trebuie să aibă abilități de lucru în echipă, pentru a interacționa cu toți specialiștii ce intră în contact cu pacientul logopat.

Logopedul trebuie să aibă răbdare, deoarece uneori procesul de recuperare este foarte lent, implică exerciții repetitive pentru a ajuta pacienții ce au probleme în memorarea, procesarea și reținerea informațiilor, fiecare înregistrând progrese în ritmul său. Din punctul meu de vedere, creativitatea este cea mai importantă resursă a unui logoped, pentru a proiecta programe adaptate la diferitele stiluri de învățare și la particularitățile fiecărui pacient.

Vreau să subliniez importanța terapiei logopedice pentru pacienții adulți și vârstnici, care se confruntă cu tulburări polimorfe ale limbajului, precum afazia (ce poate surveni în urma accidentului cerebral vascular/infarct sau traumatisme cerebrale, tumori cerebrale etc). Severitatea tabloului simptomatologic la afazici variază în funcție de localizarea leziunii cerebrale, iar pacientul poate întâmpina dificultăți în exprimarea orală și/sau scrisă și/sau în înțelegerea cuvintelor. Este foarte important ca pacienții să ajungă la logoped la scurt timp după producerea leziunii cerebrale, astfel încât recuperarea să aibă mai multe șanse de reușită.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.