Interviu prof. univ. dr. Olga Simionescu

Deși specialiștii atrag continuu atenția asupra cancerului de piele, cazurile de melanom sunt din ce în ce mai frecvente. Ce credeți că ar trebui făcut în scopul educării pacienților?

Este drept că a crescut incidența melanomului, dar acesta este depistat în faze precoce, față de anii anteriori. Pacienții trebuie să-și cunoască fototipul cutanat (de la I la VI), istoricul familial de cancer de piele. Trebuie să evite arsurile solare în copilărie, să evite saloanele de bronzat și să se protejeze cu agent ecran. Măcar o dată până la vârsta de 20 de ani trebuie să se prezinte la o evaluare completă a leziunilor melanocitice, chiar dacă nu există cazuri de cancer cutanat în familie. Pacientele care rămân gravide și se află în monitorizare pentru leziuni de pigment trebuie să se prezinte cât mai urgent la dermatolog, ca urmare a modificărilor hormonale din sarcină și a scăderii apărării imunitare, cu influența certă pe leziunile melanocitice (de pigment).

 „Mi-am dorit să public internațional și am făcut-o. Apoi mi-am dorit liniște la spital și un nivel crescut de profesional al echipei, și pot să spun că medicii noștri sunt oameni cu calitate sufletească și cu un grad înalt de competență. Să nu uităm că vorbim despre prima clinică a țării, așa cum  apare ea în analele Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București: Clinica I Dermatologie Colentina. Și tot o realizare personală o consider a fi Clinica TOP-DERM. Top diagnostic și tratament. Are acum 15 ani frumoși.”

Există această dezbatere în ceea ce privește excizarea alunițelor care și-au modificat caracteristicile. Care este opinia dumneavoastră?

Indicația de excizie a leziunilor de pigment este extrem de precisă și nu lasă loc de interpretări. Există criterii foarte clare care precizează ce leziune rămâne pentru follow-up și care trebuie excizată. Nu văd urmă de subiectivism în această alegere, protocoalele trebuie  urmate matematic. Procedura de evaluare a alunițelor este standardizată, cu pacientul dezbrăcat, un amestec de evaluare clinică și dermatoscopică ce crește acuratețea de diagnostic. Sunt alunițe banale și alunițe periculoase, melanomul poate apărea prin progresie tumorală sau de novo.

Rozaceea este o problemă din ce în ce mai des întâlnită. Care sunt cele mai noi descoperiri și cele mai eficiente tratamente?

S-au făcut pași în înțelegerea etiopatogeniei, se pune tot mai mult accent pe infecția cu Helicobacter pylori și pe evitarea factorilor precipitanți. Tratamentul este curativ în formele pustuloase și papuloase și de o eficiență moderată în cea telangiectazică (cuperoză). În rozacee este însă obligatoriu diagnosticul diferențial cu alte suferințe de fotosensibilitate, pe care demodecidoza asociată le poate masca.

Românii călătoresc mult și în zone ale lumii cu risc pentru sănătatea pielii. Despre ce afecțiuni este vorba și cum pot fi tratate?

România are o patologie de tip european și dermatozele tropicale nu sunt simple, nici ca diagnostic și nici ca tratament. Necesită supraexpertiză și nu puține au fost cazurile pe care le-am întâlnit în Asia, dar și în România. Am vizitat de câteva ori centre de dermatoze tropicale în India și am avut acces direct la pacienți care aveau lepră, micoze sistemice, tuberculoză cutanata, treponematoze. Am și publicat de altfel în Atlasul de Dermatologie cazuri din India și Sri Lanka pe care le-am întâlnit înainte de anul 2000. În al doilea rând, sunt  țări cu mult soare care determina toata patologia agresiunii actinice. Și este dificilă și fascinantă.

Pielea este și un indicator al sănătății generale. Care sunt sistemele prin care ea semnalează existența unor disfuncții ale organelor interne?

De departe, funcția de semnal a pielii este cea mai interesantă. Pielea este o carte deschisă care iți spune multe despre omul din fața ta. Discriniile tiroidiene, hepatopatiile, alcoolismul, tulburările psihice, unele neoplazii viscerale, diabetul, sclerodermia sistemică și multe altele se identifică clar la examenul dermatologic.

Dr. Mădălina Caraivan: „Când ne confruntăm cu un caz complicat, e bine să colaborăm cu colegii de alte specialităţi, pentru o abordare cât mai cuprinzătoare”

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.