Rolul fibrelor alimentare în menținerea sănătății și prevenirea bolilor cronice

Definiția fibrelor alimentare a fost mult timp un subiect de dezbatere. Conform celui mai recent consens, acestea reprezintă polimeri de carbohidrați care nu pot fi digerați sau absorbiți la nivelul intestinului subțire uman și ajung în intestinul gros, unde sunt fermentați parțial sau complet de microbiota colonică. Datorită diversității și complexității lor structurale, fibrele alimentare sunt împărțite în categorii pe baza compoziției chimice, a proprietăților fizico-chimice și a gradului de polimerizare. În prezent, clasificarea lor include patru grupe principale: oligozaharide rezistente, polizaharide fără amidon, amidon rezistent și compuși asociați (non-carbohidrați) [1].

Deși definițiile fibrelor alimentare pot varia, consensul general este că acestea aduc beneficii importante pentru sănătatea omului. Conform Institutului de Medicină din Statele Unite, persoanele care urmează o dietă bogată în fibre prezintă un risc mai scăzut de a dezvolta boli cronice netransmisibile, comparativ cu cei care consumă puține fibre. Printre efectele pozitive asociate aportului adecvat de fibre se numără susținerea sănătății tractului intestinal, reducerea colesterolului seric, reglarea nivelului glicemiei, favorizarea senzației de sațietate și diminuarea probabilității de apariție a unor forme de cancer și afecțiuni cardiovasculare [1].

Fibrele alimentare – Introducere

Cercetările recente arată clar că un aport adecvat de fibre alimentare joacă un rol important în menținerea unei microbiote intestinale sănătoase, influențând în mod pozitiv echilibrul acesteia. Totuși, nu toate tipurile de fibre pot fi incluse în categoria prebioticelor. În prezent, doar anumite categorii sunt susținute de suficiente dovezi științifice în acest sens: oligozaharidele rezistente, fructanii (fructooligozaharide [FOS], oligofructoză și inulină) și galactanii. Alte tipuri de fibre prezintă un potențial prebiotic, dar necesită cercetări suplimentare, în special pe oameni, pentru a confirma aceste efecte. Există și fibre fără proprietăți prebiotice demonstrate [1].

Clasificarea fibrelor alimentare

O abordare simplă și des folosită pentru clasificarea fibrelor alimentare împarte aceste substanțe în două categorii: „solubile” și „insolubile”. Criteriul se bazează pe modul în care aceste substanțe se comportă atunci când intră în contact cu apa, respectiv capacitatea lor de a forma o dispersie uniformă. În realitate însă, gradul de solubilitate al polizaharidelor considerate „solubile” nu este uniform și poate varia considerabil. Ambele categorii prezintă trăsături comune, cum ar fi retenția apei și interacțiunea cu ionii minerali, dar capacitatea lor de a fi fermentate diferă, în funcție de structura și proprietățile chimice ale fiecărui tip de fibră [2].

Fibre solubile

În categoria fibrelor solubile intră adesea hemicelulozele (cum sunt xiloglucanii, galactomananii sau glucanii cu legături mixte), pectinele, gumele și mucilagiile. Printre fibrele insolubile se numără celuloza, lignina și amidonul rezistent. De fapt, unele fibre pot fi solubile sau insolubile, în funcție de planta din care provin și de modul în care au fost procesate după recoltare [2].

Fibrele solubile, care provin din partea internă a țesuturilor plantelor, cum ar fi pectinele, gumele și mucilagiile, se dizolvă în apă și formează o substanță gelatinoasă. În colon, acestea sunt descompuse de bacterii, generând gaze și acizi grași cu lanț scurt. Aceste fibre contribuie la reglarea nivelului zahărului și colesterolului din sânge [3].

Inulina este un polizaharid format din lanțuri de molecule de fructoză legate prin legături β-glicozidice, având o moleculă de glucoză la capăt. Lungimea acestor lanțuri variază între 2 și 60 de unități. Inulinele cu lanțuri scurte (mai puțin de 10 unități) sunt considerate oligozaharide rezistente, în timp ce cele cu lanțuri mai lungi fac parte din fibrele vâscoase [4].

Fibrele vâscoase, precum β-glucanii, pectinele și gumele, au o greutate moleculară mare și sunt foarte bune în a atrage și reține apa. Aceasta le permite să formeze un gel gros atunci când sunt dizolvate în apă, ceea ce poate încetini absorbția zaharurilor și grăsimilor în intestin [4].

β-glucanul este compus din molecule de glucoză unite prin legături β-glicozidice și este o componentă majoră a pereților celulari ai cerealelor. Acesta poate fi produs și prin metode enzimatice [4].

Pectinele sunt polizaharide complexe, cu o structură bogată în acid galacturonic, legat prin legături α-1,4-glicozidice, și conțin cantități mici de alte zaharuri, precum ramnoza și arabinoza. Ele sunt abundente în pereții celulari ai fructelor și legumelor și sunt frecvent folosite pentru a îngroșa și stabiliza alimentele [4].

            Gumele reprezintă carbohidrați de înaltă greutate moleculară, capabili să formeze geluri chiar și în cantități mici. Acestea pot fi clasificate în:

• gume exsudate (de exemplu, guma arabică), care sunt secreții naturale ale unor copaci;
• gume mucilaginoase (precum psyllium), derivate din plante;
• gume microbiene, produse prin fermentație microbiană (de exemplu, guma xantan) [4].

            Psylliumul, obținut din semințele plantei Plantago ovata, este bogat în mucilagii, un amestec de polizaharide care conțin mai multe tipuri de zaharuri și acizi uronici. Deși în laborator poate fi fermentat, în organismul uman fermentarea este limitată, fapt care permite psylliumului să-și mențină proprietățile de reținere a apei în colon. Această caracteristică îl face util ca laxativ natural în tratamente clinice [4].

            Metilceluloza, un derivat simplu al celulozei, este produsă prin metilarea celulozei alcalinizate. Este utilizată ca agent de îngroșare și gelifiant în industria alimentară și nu este fermentată în intestin, având efect laxativ [4].

            Amidonul rezistent reprezintă un tip de amidon care nu este digerat în intestinul subțire și ajunge în colon, unde este fermentat de bacterii specializate [4].

            Degradarea fibrelor solubile fermentabile nu este singurul proces esențial. Producerea ulterioară a acizilor grași cu lanț scurt (SCFA) este crucială pentru menținerea sănătății gazdei. SCFA, care includ în principal acetatul, propionatul și butiratul, sunt compuși cu 1 până la 6 atomi de carbon. De asemenea, microbiota produce succinat și lactat, dar aceștia sunt considerați intermediari, deoarece sunt transformați rapid în SCFA de alte microorganisme. Cercetările recente arată că beneficiile pentru sănătate asociate consumului de fibre solubile fermentabile sunt în mare parte datorate efectelor SCFA [4].

            Fibrele dietetice solubile cu proprietăți vâscoase au capacitatea de a încetini digestia și absorbția nutrienților energetici, precum amidonul și grăsimile, în intestinul subțire. Această întârziere duce la o reducere a consumului total de energie și contribuie la scăderea nivelurilor de glucoză și colesterol din sânge, ajutând astfel la prevenirea sau gestionarea obezității, diabetului zaharat de tip 2, dislipidemiei și a altor tulburări metabolice asociate [4].

Pe măsură ce chimul alimentar traversează ileonul terminal, acesta stimulează celulele mucoasei intestinale să elibereze peptide precum GLP-1 (peptida-1 asemănătoare glucagonului). Cercetările realizate pe subiecți umani și animale au arătat că GLP-1 are efectul de a încetini golirea stomacului și de a reduce mișcările peristaltice ale intestinului [4]. Prin urmare, fibrele solubile vâscoase pot contribui la reglarea senzației de sațietate, la îmbunătățirea răspunsului organismului la insulină și la controlul greutății corporale pe termen lung [4].

Fibre insolubile

Fibrele alimentare insolubile nu se rezumă doar la îmbunătățirea tranzitului intestinal și la creșterea volumului scaunului, ci reprezintă o sursă importantă de compuși bioactivi cu potențial nutrițional ridicat. Acestea pot fi utilizate sub formă de suplimente sau pentru fortificarea unor produse alimentare. Numeroase studii au arătat că fibrele insolubile pot crește conținutul bioactiv al alimentelor, chiar dacă sunt consumate în cantități reduse [5].

Cercetările asupra cerealelor integrale sugerează că substanțele bioactive pe care acestea le conțin pot avea un impact chiar mai semnificativ asupra sănătății, decât fibrele propriu-zise. În consecință, izolarea fibrelor din surse vegetale trebuie realizată prin metode care să conserve și compușii bioactivi, luând în calcul etapele de extracție, procesare și depozitare. Percepția conform căreia doar fibrele solubile au efecte fiziologice majore, iar cele insolubile influențează strict funcția intestinală, este depășită. Ghidurile nutriționale continuă să recomande creșterea consumului de alimente vegetale, pentru a atinge nivelurile optime de aport de fibre și pentru a valorifica efectele sinergice dintre fibre și compușii bioactivi asociați [5].

Necesarul zilnic de fibre

Nivelul consumului de fibre alimentare diferă considerabil între regiuni și a suferit modificări de-a lungul timpului, inclusiv în Regatul Unit. Deși în anumite țări aportul este relativ ridicat, în statele cu venituri mari acesta rămâne, de regulă, sub nivelul optim recomandat. Organizația Mondială a Sănătății sugerează ca o alimentație echilibrată să furnizeze peste 25 g de fibre pe zi, iar majoritatea ghidurilor nutriționale din Europa recomandă un interval de 25 – 30 g zilnic [6].

Efectele fibrelor asupra organismului

Fibrele alimentare și alimentele bogate în fibre pot influența absorbția unor minerale esențiale, precum fierul și calciul. De exemplu, tărâțele de cereale conțin fitat, un compus capabil să lege fierul, zincul și calciul, reducând disponibilitatea lor pentru absorbție. În schimb, anumite tipuri de fibre, cum sunt fructanii și galacto-oligozaharidele, pot îmbunătăți absorbția calciului la nivelul colonului, probabil prin scăderea pH-ului ca urmare a producerii de acizi grași cu lanț scurt (SCFA) [7].

Senzația de sațietate este rezultatul unui proces complex, asupra căruia nu acționează doar compoziția alimentelor, ci și factori de natură psihologică și socială. Nivelul de stres, interacțiunile din timpul mesei sau chiar ambianța pot influența modul în care organismul percepe sațietatea [8].

 În plus, răspunsul organismului la fibre nu poate fi înțeles corect dacă acestea sunt analizate separat de restul alimentelor consumate. Efectul lor variază în funcție de combinațiile alimentare, ceea ce înseamnă că aceeași fibră poate avea rezultate diferite în contexte nutriționale distincte. Mai mult, nu doar tipul de fibră este relevant, ci și modul în care aceasta este prelucrată sau preparată, aspecte care pot schimba considerabil modul în care influențează apetitul și durata senzației de sațietate [8].

Fructele și legumele se remarcă printr-o compoziție nutrițională complexă, care include fibre alimentare, vitamine, minerale și compuși bioactivi precum polifenolii. Deși reprezintă o sursă comună de fibre, tipurile și proporțiile acestora diferă considerabil. Legumele, provenind din structuri vegetale variate (frunze, rădăcini, tulpini sau tuberculi), prezintă o diversitate mare nu doar în ceea ce privește fibrele dietetice, ci și în conținutul de metaboliți secundari [2].

Fructele, în schimb, sunt caracterizate printr-un aport mai mare de zaharuri simple, alături de fibre solubile precum pectina. Spre exemplu, merele furnizează, pe lângă fibre, și cantități apreciabile de glucide disponibile pentru absorbție în intestinul subțire, aproximativ 6% fructoză și 3% zaharoză [2].

Pe baza acestor diferențe structurale și compoziționale, studiile epidemiologice au asociat consumul regulat de fructe și legume cu o serie de beneficii asupra sănătății, confirmând rolul lor protector împotriva diverselor afecțiuni [2].

Funcționalitatea fibrelor din fructe și legume depinde în primul rând de tipul și proporția acestora în materia primă, iar modul de procesare intervine ca un factor secundar, ce poate modifica semnificativ valorile inițiale. Procedee precum gătirea, uscarea, tocarea sau amestecarea pot altera cantitatea totală de fibre dietetice și modul în care acestea acționează la nivel digestiv [2].

Atât cerealele, cât și leguminoasele reprezintă surse fundamentale de energie și nutrienți, utilizate pe scară largă în alimentația umană și animală. Leguminoasele furnizează proteine, carbohidrați, fibre, precum și vitamine și minerale. Totuși, conținutul de metaboliți secundari (cunoscuți drept factori antinutriționali) poate limita digestibilitatea și eficiența energetică a acestor alimente. În hrana porcinelor, fibrele digerabile din leguminoase au fost asociate cu încetinirea trecerii digestiei prin tractul gastrointestinal și cu o reducere a consumului alimentar. Fibrele din leguminoase includ celuloza, hemiceluloza și oligozaharidele precum rafinoza [2].

Cerealele integrale, care păstrează endospermul, aleurona și pericarpul, sunt o altă componentă majoră a alimentației globale. Exemple frecvente sunt grâul, orezul, porumbul, ovăzul și secara. Fibrele din cereale, celuloza, arabinoxilanii și glucanii cu legături mixte, contribuie la funcționarea tractului digestiv și la reglarea proceselor digestive, având un rol complementar în aportul de energie [2].

Prin urmare, atât leguminoasele, cât și cerealele aduc beneficii nutriționale semnificative, iar modul în care fibrele și alți compuși vegetali interacționează în organism poate influența digestibilitatea și utilizarea eficientă a nutrienților [2].

Beneficiile fibrelor alimentare asupra sănătății

În prezent, fibrele alimentare sunt privite ca un aliat esențial în menținerea sănătății metabolice, fiind asociate cu reducerea riscului de obezitate, hipertensiune, dislipidemie și diabet zaharat de tip 2. Interesul crescut pentru aceste efecte se datorează în mare parte capacității fibrelor de a fi fermentate în colon, proces prin care bacteriile intestinale produc metaboliți ce exercită multiple beneficii asupra organismului [9].

Această perspectivă a transformat fibrele într-o opțiune sigură și eficientă, complementară tratamentelor farmacologice, în prevenirea și gestionarea problemelor generate de epidemia actuală de obezitate. Nu întâmplător, literatura științifică și sursele media au acordat în ultimii ani o atenție sporită rolului lor în promovarea sănătății [9].

Microbiota intestinală și aportul de fibre

Fibrele solubile (SDF) servesc drept principală sursă de energie pentru microbiota intestinală și acționează ca prebiotice, crescând bacteriile benefice și echilibrul intestinal. Fructooligozaharidele sporesc diversitatea microbiotei și abundența Bifidobacterium și Lactobacillus, iar galactooligozaharidele pot reduce inflamația și îmbunătăți funcțiile cognitive, stimulând totodată bacteriile antiinflamatorii [4].

 Un studiu controlat randomizat a demonstrat că adăugarea de inulină din agave crește diversitatea și activitatea microbiotei intestinale, favorizând Bifidobacteriile și reducând populația de Desulfovibrio. În plus, cerealele sunt considerate principala sursă dietetică de β-glucan. Un aport insuficient de SDF determină reducerea bacteriilor benefice și poate conduce la metabolizarea aminoacizilor de către microbiotă, producând compuși toxici precum acizii grași ramificați, amoniacul, aminele, compușii N-nitrozo și fenolici, care afectează integritatea mucoasei [4].

Astfel, dietele bogate în zahăr, grăsimi și proteine, dar sărace în fibre, favorizează apariția bolilor inflamatorii cronice, inclusiv a bolilor inflamatorii intestinale, cancerului colorectal, alergiilor, bolilor cardiovasculare și obezității. Un aport adecvat de fibre solubile poate proteja mucoasa intestinală de degradarea bacteriană și contribuie la prevenirea acestor afecțiuni [4].

Combaterea obezității

Alimentele bogate în fibre au o densitate calorică redusă, ceea ce înseamnă că la același volum consumat, organismul primește mai puțină energie. Această caracteristică explică de ce dietele pe bază de plante, bogate în fibre, duc la un aport caloric mai mic comparativ cu cele ketogenice, unde densitatea energetică este aproape dublă [10].

 Un alt mecanism este legat de timpul mai lung de masticație. Fibrele necesită o mestecare mai îndelungată, ceea ce încetinește ritmul meselor și favorizează apariția mai rapidă a sațietății. Studiile arată că variații mici ale vitezei de consum pot influența semnificativ aportul caloric, dietele ultraprocesate fiind asociate cu un ritm de masă mult mai rapid decât cele bazate pe alimente integrale [10].

 Un aport ridicat de fibre influențează reglarea apetitului prin mecanisme hormonale și microbiene. În colon, fibrele fermentabile sunt transformate de microbi în acizi grași cu lanț scurt (propionat, butirat), care activează receptorii GPR41 și GPR43 și stimulează secreția de PYY și GLP-1 (hormoni implicați în inducerea sațietății). Totodată, acești acizi grași pot stimula eliberarea de leptină, ce reglează aportul alimentar și greutatea corporală. În plus, mesele bogate în fibre reduc nivelul de grelină și cresc CCK, GLP-1 și PYY, comparativ cu dietele sărace în fibre [10].

Controlul glicemiei și diabetul zaharat de tip 2

 Fibrele alimentare contribuie la reglarea glicemiei atât prin efectele directe asupra digestiei carbohidraților, cât și prin rolul microbiomului intestinal. Fermentarea lor generează acizi grași cu lanț scurt, care reduc rezistența la insulină, mecanism esențial în prevenirea diabetului de tip 2 [10].

Un studiu a arătat că microbiota prezice răspunsul la insulină mai bine decât factori precum vârsta, sexul sau circumferința taliei. Totodată, adăugarea fibrelor la mesele cu carbohidrați a demonstrat scăderi semnificative ale glicemiei și ale necesarului de insulină. De exemplu, 10 g de fibre vâscoase au redus indicele glicemic cu până la 74% la persoane sănătoase și cu 63% la pacienți cu diabet [10].

Prevenirea bolilor cardiovasculare

Organizații precum Asociația Americană a Inimii recomandă prevenirea bolilor cardiovasculare printr-o alimentație variată, cu accent pe fructe, legume, leguminoase, cereale integrale și semințe. Dovezile clinice arată că un aport ridicat de fibre, în special din cereale integrale, este asociat cu o reducere semnificativă a riscului cardiovascular, comparativ cu dietele sărace în fibre [11].

 Un rol important îl au fibrele solubile, care cresc vâscozitatea conținutului intestinal, reduc absorbția colesterolului și a grăsimilor și intensifică eliminarea acizilor biliari. Fermentarea acestor fibre în colon produce acizi grași cu lanț scurt (SCFA), compuși implicați în protecția împotriva bolilor coronariene [11].

O alimentație bogată în fibre contribuie la reducerea factorilor de risc cardiovascular, prin scăderea colesterolului LDL și creșterea colesterolului HDL. De asemenea, s-a observat o reducere a tensiunii arteriale diastolice, în timp ce tensiunea arterială sistolică nu a fost afectată semnificativ, deși s-a remarcat o tendință de scădere. În prezent, datele disponibile nu permit diferențierea clară a efectelor între fibrele solubile și insolubile, însă studiile sugerează că fibrele solubile sunt cele mai intens investigate și par a avea cele mai pronunțate beneficii cardiovasculare [11].

Legătura dintre fibre și funcția cognitivă

O alimentație bogată în anumiți nutrienți poate sprijini sănătatea mintală și echilibrul emoțional. Fibrele prebiotice, precum FOS și GOS, joacă un rol important prin influența lor asupra microbiotei intestinale, iar consumul regulat poate contribui la reducerea anxietății și la o toleranță mai bună la stres. Astfel, legătura dintre dietă, microbiom și dispoziție devine tot mai evidentă [11].

Reducerea riscului de cancer

Numeroși factori ai stilului de viață,  printre care obezitatea, inactivitatea fizică, fumatul, consumul ridicat de alcool și o alimentație dezechilibrată, sunt strâns corelați cu apariția cancerului. În schimb, adoptarea unei diete bazate pe alimente vegetale, în special bogate în fructe și legume, s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente strategii de prevenție. Studiile clinice au arătat că un aport crescut de fibre alimentare insolubile reduce considerabil riscul de cancer colorectal [11].

De altfel, la persoanele cu un consum redus de fibre, dublarea cantității zilnice poate scădea incidența acestei boli cu peste 35%. Efectul protector al fibrelor împotriva cancerului colorectal este explicat printr-o serie de mecanisme complexe, iar dovezile sunt deosebit de convingătoare și pentru cancerul de sân [11].

Consumul constant de fibre alimentare este asociat cu o reducere semnificativă a riscului de cancer colorectal, efect explicat în parte prin rolul butiratului, un acid gras cu lanț scurt (SCFA), produs în urma fermentării fibrelor de către bacteriile intestinale anaerobe. Acest metabolit reprezintă principala sursă de energie pentru celulele colonului, fiind preferat chiar și în fața glucozei sau a altor SCFA. În plus față de funcția sa nutritivă, butiratul exercită un efect protector suplimentar, prin inducerea apoptozei celulare, motiv pentru care este intens studiat ca posibil agent chimiopreventiv în patologia cancerului de colon [11].

Restricțiile consumului de fibre

Deși fibrele alimentare aduc numeroase beneficii, un aport prea mare de fibre insolubile poate provoca disconfort digestiv, manifestat prin balonare, flatulență, diaree sau chiar risc de obstrucție intestinală, atunci când consumul de lichide este insuficient. Persoanele care au trecut prin intervenții chirurgicale intestinale, pacienții cu tulburări de malabsorbție sau cei diagnosticați cu afecțiuni digestive precum boala Crohn trebuie să își limiteze consumul de fibre și să îl facă doar sub supraveghere medicală [11].

Pentru a evita deshidratarea, creșterea cantității de fibre din dietă trebuie însoțită de un aport adecvat de apă. Chiar și cu aceste precauții, specialiștii recomandă menținerea unei alimentații bogate în fibre, dar adaptată fiecărei situații clinice [11].

Relația dintre consumul de fibre și apariția bolilor inflamatorii intestinale (IBD) rămâne neclară, întrucât studiile nu au demonstrat în mod constant un efect protector. Totuși, mai multe cercetări sugerează un rol benefic al aportului crescut de fibre insolubile. În același timp, nu există un regim alimentar universal valabil pentru pacienții cu IBD: chiar și alimente considerate sănătoase, precum fructele și legumele proaspete, pot declanșa pusee de boală sau pot intensifica simptomele. De asemenea, un consum excesiv și îndelungat de fibre nedigerabile poate interfera cu absorbția macro- și micronutrienților [11].

Concluzii

            Chiar dacă există dovezi consistente privind efectele benefice ale fibrelor alimentare și campanii de informare publică, dietele occidentale continuă să fie sărace în fibre. Preferința pentru alimente ultraprocesate, ușor disponibile și accesibile ca preț, contribuie la acest dezechilibru alimentar [12].

            Creșterea consumului de alimente bogate în fibre poate sprijini sănătatea pe termen lung, influențând totodată producția alimentară și încurajând includerea unor niveluri mai ridicate de fibre în produsele procesate. Promovarea ingredientelor proaspete și bogate în fibre rămâne un element-cheie în prevenția bolilor și menținerea sănătății intestinale [12].

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

1. Rezende, Esther Santana Vaz, Glaucia Carielo Lima, și Maria Margareth Veloso Naves. Dietary Fibers as Beneficial Microbiota Modulators: A Proposed Classification by Prebiotic Categories. Nutrition, 89 (septembrie 2021): 111217;
2. Williams, Barbara A., Deirdre Mikkelsen, Bernadine M. Flanagan, & Michael J. Gidley. Dietary Fibre: Moving beyond the “Soluble/Insoluble” Classification for Monogastric Nutrition, with an Emphasis on Humans and Pigs. Journal of Animal Science and Biotechnology, 10, no. 1 (2019): 45;
3. Akbar, Aelia, & Aparna P. Shreenath. High Fiber Diet. În StatPearls. StatPearls Publishing, 2025;
4. Guan, Zhi-Wei, En-Ze Yu, & Qiang Feng. Soluble Dietary Fiber, One of the Most Important Nutrients for the Gut Microbiota. Molecules, 26, no. 22 (2021): 6802;
5. Timm, Madeline, Lisa C. Offringa, B. Jan-Willem Van Klinken, & Joanne Slavin. Beyond Insoluble Dietary Fiber: Bioactive Compounds in Plant Foods. Nutrients, 15, no. 19 (2023): 4138;
6. Evans, Charlotte Elizabeth Louise. Dietary Fibre and Cardiovascular Health: A Review of Current Evidence and Policy. Proceedings of the Nutrition Society, 79, no. 1 (2020): 61–67;
7. Carlsen, Harald, & Anne-Maria Pajari. Dietary Fiber – a Scoping Review for Nordic Nutrition Recommendations 2023. Food & Nutrition Research, 67 (2023);
8. Hervik, Astrid Kolderup, & Birger Svihus. The Role of Fiber in Energy Balance. Journal of Nutrition and Metabolism, 2019 (ianuarie 2019): 1–11;
9. Mocanu, Valentin, & Karen L Madsen. Dietary Fibre and Metabolic Health: A Clinical Primer. Clinical and Translational Medicine, 14, no. 10 (2024): e70018;
10. Bulsiewicz, William J. The Importance of Dietary Fiber for Metabolic Health. American Journal of Lifestyle Medicine, 17, no. 5 (2023): 639-48;
11. Ioniță-Mîndrican, Corina-Bianca, Khaled Ziani, Magdalena Mititelu, et al. Therapeutic Benefits and Dietary Restrictions of Fiber Intake: A State of the Art Review. Nutrients, 14, no. 13 (2022): 2641;
12. Barber, Thomas M., Stefan Kabisch, Andreas F. H. Pfeiffer, & Martin O. Weickert. The Health Benefits of Dietary Fibre. Nutrients, 12, no. 10 (2020): 3209.

Foto: Shutterstock

Dr. Alin Popescu

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby