Anestezicul si anestezia – scurta istorie

Farm. Claudia Voican

Inca din antichitate, in Mesopotamia erau cunoscute proprietatile sedative ale macului. De aici a inceput raspandirea acestei plante. Egiptenii cunosteau opiul cu cateva secole inainte de Hristos. Medicii greci si romani il administrau in mod curent pacientilor, mai ales Claudius Galenus (130-201), numit Galien, care, in Elogiul opiului, il considera un panaceu, judecand dupa nesfarsita lista de dureri pe care le previne, calmeaza si vindeca. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, chimistul englez Humphry Davy (1778-1829) nu era decat un modest preparator intr-o farmacie.

Inhaland protoxid de azot in timp ce-l prepara, a avut o senzatie de euforie. Apoi a organizat sedinte in timpul carora asistentii erau cuprinsi de un ras nebun dupa ce respirau acest gaz, ceea ce i-a adus acestuia numele de gaz ilariant. Observand ca o inhalare suficient prelungita avea efecte anestezice, Davy, intr-un memoriu publicat in 1800, ia in considerare posibilitatea de a-l folosi in timpul interventiilor chirurgicale.

Chirurgul englez Henry Hill Hickman face experiente pe animale folosind atat gazul carbonic cat si pe cel ilariant, dar este considerat nebun cand cere autorizatia de a folosi in cazul oamenilor aceleasi anestezice. Medicul american Crawford Long extirpa, in 1842, doua tumori mici de pe ceafa unui prieten dupa ce acesta inhaleaza eter. Criticile au fost violente, incat a trebuit sa renunte la amestec dupa ce a efectuat un numar de interventii. Cu esec se soldeaza si incercarea dentistului american Horace Wells de a impune ca anestezic, in cazul extractiilor, protoxidul de azot. William Morton reuseste, incepand cu 1846, numeroase extractii fara durere, dupa ce pune la punct anestezia cu eter pe animale si pe el insusi. Cel care va da numele de anestezie acestui mod de insensibilitate a pacientilor este un alt medic american, Oliver Holmes.

La scurta vreme, eterul este inlocuit de cloroform, descoperit independent in 1831 de germanul Justus von Liebig, de francezul Eugene Soubeiran si de americanul Samuel Guthrie. Obstreticianul scotian James Young Simpson il foloseste cu succes la nasteri, fiind atacat de cei care citau din Biblie pasajul despre pedepsirea Evei: „Vei naste in durere”. Simpson a replicat ca, atunci cand Dumnezeu i-a scos lui Adam o coasta pentru a crea femeia, a inceput prin a-l adormi profund, ca sa-l scuteasca de durere. Argumentul se pare ca a convins-o pe regina Victoria, sef al Bisericii anglicane, din moment ce s-a lasat anesteziata cu cloroform la toate nasterile.

In 1864, chimistul german Adolf von Bayer obtine acidul barbituric prin sinteza, folosind ureea si acidul malic. Din aceasta substanta va deriva o intreaga familie de compusi cu proprietati hipnotice. iclopropanul, gaz descoperit in 1928, este un anestezic rapid, experimentat pe animale de catre Lucas si Henderson, apoi folosit in chirurgie de catre Waters, incepand cu 1933. In 1935 este izolat un alt anestezic general, pentotalul, folosit injectabil pentru interventii scurte sau pentru narcoanaliza. Dupa 1942, curara, cunoscuta inca din secolul al XVI-lea si studiata de Claude Bernard, este utilizata pentru efectele sale miorelaxante. In anii 50, asocierea drogurilor in doza mica permite cresterea efectului anestezic. In 1959, belgienii Mundeleer si De Castro folosesc neurolepticele ca potentializatori de anestezie. In prezent, progresele in domeniu nu sunt legate de substante noi, ci de tehnici asociate (inhalare traheala, ventilatie artificiala), care contribuie la perfectionarea tehnicilor anestezice propriu-zise.

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate