Blastomicoza: ce este, riscuri asociate, modalități de prevenție

Blastomicoza reprezintă o micoză sistemică determinată de infecția cu Blastomyces dermatitidis, agent patogen dimorf ce determină o patologie predominant pulmonară, dar cu potențial de diseminare extrapulmonară. Din punct de vedere clinic, aceasta se manifestă inițial ca o infecție respiratorie dobândită prin inhalarea sporilor fungici, evoluția fiind variabilă, de la forme asimptomatice până la complicații severe, precum sindromul de detresă respiratorie acută.

Din perspectivă epidemiologică, blastomicoza este endemică în anumite regiuni geografice, în special în văile fluviilor Ohio și Mississippi, în proximitatea Marilor Lacuri și în sud-estul Statelor Unite. Incidența anuală este relativ redusă, sub 1 caz la 100.000 de locuitori în zonele intens afectate, însă aceasta poate fi subestimată din cauza formelor subclinice sau a diagnosticului întârziat.

Boala afectează toate grupele de vârstă, fără diferențe semnificative rasiale, însă există o predominanță la sexul masculin, explicabilă prin expuneri ocupaționale și recreaționale. Factorii de risc includ activitățile care implică manipularea solului, expunerea la medii umede bogate în materie organică și statusul imun compromis.

Considerente fiziopatologice în blastomicoză

Patogeneza blastomicozei este complexă și implică tranziția morfologică a fungului de la forma miceliană la cea levurică, adaptată mediului intern al gazdei. Conidiile, particule infecțioase produse de fung, pot deveni aerosolizate atunci când coloniile sunt perturbate și sunt inhalate în tractul respirator inferior. Conidiile, care pot deveni aerosolizate atunci când colonia fungică este perturbată, sunt principalele particule infecțioase produse de Blastomyces dermatitidis.

După ce conidiile sunt inhalate, acestea pătrund în tractul respirator inferior. Conidiile pot fi fagocitate de celulele mononucleare bronhopulmonare și distruse de neutrofile și macrofage, ceea ce explică infecția asimptomatică la unele persoane. Atunci când Blastomyces dermatitidis se transformă în forma de drojdie, peretele său gros îi conferă rezistență la fagocitoză și distrugere, ceea ce poate duce la infecție pulmonară simptomatică.

Un rol esențial în virulența fungului îl are glicoproteina imunomodulatoare BAD-1, care facilitează aderența la macrofage și permite diseminarea hematogenă și limfatică către alte organe. Răspunsul inflamator caracteristic în blastomicoză este de tip piogranulomatos, implicând infiltrarea cu neutrofile și macrofage, urmată de formarea granulomului. Acest tip de reacție reflectă interacțiunea complexă dintre agentul patogen și sistemul imun al gazdei, fiind responsabil pentru manifestările tisulare caracteristice.

Considerente etiologice și de predispoziție în blastomicoză

Agentul etiologic al blastomicozei este Blastomyces dermatitidis, membru al încrengăturii Ascomycota, caracterizat prin dimorfism termic. La temperaturi ambientale (aproximativ 25 °C), fungul se dezvoltă sub formă miceliană, în timp ce la temperatura corpului uman (37 °C) se transformă în formă levurică invazivă.

Infecția se produce prin inhalarea conidiilor prezente în sol, în special în zonele umede, bogate în materie organică, unde fungul formează micelii care penetrează substratul. Aceste conidii, cu dimensiuni între 2–10 µm, ajung în alveolele pulmonare, unde inițiază procesul infecțios. În țesuturile infectate, fungul este observat sub formă de celule levurice de dimensiuni mari, cu mugurire cu bază largă, caracteristică.

Predispoziția la blastomicoză este influențată de intensitatea expunerii, statusul imun al gazdei și prezența comorbidităților. Persoanele imunocompromise, inclusiv pacienții cu infecție HIV, cei aflați sub tratament imunosupresor sau cu neoplazii, prezintă un risc crescut de a dezvolta blastomicoză în forme severe și dieseminate.

Factorii de risc pentru blastomicoză sunt strâns corelați cu expunerea la medii naturale în care Blastomyces dermatitidis este prezent în sol, în special în zone umede, bogate în materie organică în descompunere. Activitățile profesionale care implică manipularea solului sau perturbarea substratului contaminat cresc semnificativ riscul de inhalare a conidiilor infecțioase.

Astfel, lucrătorii din agricultură, silvicultură, construcții, precum și muncitorii implicați în excavații sau amenajări de teren au un risc mai mare de a dezvolta blastomicoză. De asemenea, personalul care desfășoară activități în medii forestiere sau în apropierea cursurilor de apă prezintă un risc crescut.

În afara contextului ocupațional, activitățile recreaționale precum vânătoarea, pescuitul, campingul sau drumețiile în zone endemice pot facilita contactul cu solul contaminat, crescând riscul de blastomicoză. Un risc particular îl prezintă manipularea lemnului putrezit sau a vegetației în descompunere.

Tabloul clinic al pacientului cu blastomicoză și simptomele asociate

Manifestările clinice ale pacientului cu blastomicoză sunt variabile și depind de forma bolii și de statusul imun al pacientului. Debutul este adesea insidios, cu simptome nespecifice de tip gripal, precum febră, tuse, mialgii și fatigabilitate, care se remit spontan în unele cazuri, conducând la subdiagnosticare. Aproximativ 50% dintre infecții sunt asimptomatice.

În formele simptomatice, se poate dezvolta pneumonie acută sau cronică, iar în cazurile severe, în special la vârstnici sau imunodeprimați, poate apărea sindromul de detresă respiratorie acută. Diseminarea extrapulmonară survine prin cale hematogenă, afectând cel mai frecvent tegumentul. Leziunile cutanate debutează ca papule care evoluează spre plăci vegetante, crustificate, uneori ulcerate, cu tendință de clarificare centrală.

Afectarea osoasă este a doua ca frecvență în blastomicoza diseminată, apărând în aproximativ 25% din cazurile extrapulmonare, sub formă de leziuni litice, cu predilecție pentru coloana lombară și pelvis. Alte manifestări includ prostatită, orhită sau epididimită, afectarea oculară. Implicarea sistemului nervos central în blastomicoza diseminată, prezentă în 5-10% din cazuri, poate determina meningită sau abcese intracraniene.

Protocolul de diagnostic pentru blastomicoză și diagnosticul diferențial

Diagnosticul de certitudine în blastomicoză se bazează pe identificarea directă a fungului în probe biologice. Examenul microscopic al sputei tratate cu hidroxid de potasiu sau coloranți fungici are o rată de detecție de aproximativ 80%. Biopsia cutanată relevă hiperplazie pseudoepiteliomatoasă și abcese neutrofilice, în care pot fi identificate celulele levurice caracteristice pentru blastomicoză, cu perete gros și mugurire cu bază largă.

Cultura fungică reprezintă metoda cea mai sensibilă, deși creșterea poate necesita între 5 și 30 de zile. Imagistica toracică este utilă pentru evaluarea afectării pulmonare, însă modificările sunt nespecifice și pot mima procese neoplazice. În cazurile suspecte de afectare neurologică, puncția lombară și analiza lichidului cefalorahidian sunt indicate, deși diagnosticul poate fi dificil. Diagnosticul diferențial include pneumonia, tuberculoza, bolile pulmonare non-infecțioase și neoplaziile pulmonare, având în vedere similitudinile radiologice și clinice.

Protocolul de tratament în blastomicoză

Tratamentul pentru blastomicoză este obligatoriu în majoritatea cazurilor, chiar și în formele ușoare sau moderate, pentru a preveni diseminarea și recurența. Medicamentul de primă linie este itraconazolul. Acesta prezintă o eficacitate ridicată și un profil de siguranță favorabil, însă absorbția sa depinde de aciditatea gastrică.

În formele severe sau amenințătoare de viață, se utilizează amfotericina B. Forma lipozomală este preferată în blastomicoza sistemului nervos central și blastomicoza la femeile însărcinate.

Alte antifungice azolice, precum fluconazolul sau ketoconazolul, sunt utilizate în situații selecționate de blastomicoză. Tratamentul pentru blastomicoză necesită monitorizare atentă pentru identificarea reacțiilor adverse.

Prognosticul, complicațiile și riscurile asociate în blastomicoză

Prognosticul pacientului cu blastomicoză este favorabil la pacienții imunocompetenți, cu rate de vindecare de 80-95% în urma tratamentului adecvat. În schimb, pacienții imunocompromiși prezintă un risc crescut de evoluție severă și mortalitate. Complicațiile asociate cu blastomicoza includ recăderi, formarea de abcese, leziuni cutanate persistente și efecte adverse ale terapiei antifungice. Diseminarea sistemică (blastomicoza diseminată) poate afecta multiple organe, crescând rata de morbiditate asociată.

Sfaturi pentru a preveni blastomicoza

Pentru a reduce riscul de a dezvolta blastomicoză, este necesară adoptarea unor măsuri adecvate de prevenție:

• se va limita expunerea la soluri umede sau bogate în materie organică în zonele endemice, în special;
• se vor utiliza echipamente de protecție respiratorie în timpul activităților care implică manipularea solului;
• se va limita expunerea persoanelor imunocompromise la medii cu risc crescut;
• se vor respecta măsurile de igienă personală după contactul cu solul sau vegetația;
• se va asigura monitorizarea medicală a persoanelor expuse profesional;
• se va interveni precoce în cazul apariției simptomelor respiratorii persistente;
• se va evita automedicația și se va solicita evaluare medicală specializată în caz de suspiciune clinică.

Respectarea acestor măsuri are menirea de a reduce expunerea la particulele fungice aerosolizate și de a limita riscul infecția. Adoptarea măsurilor preventive pentru blastomicoză este esențială mai ales în zonele endemice și la persoanele cu risc crescut, contribuind la scăderea incidenței formelor severe și a complicațiilor sistemice.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Bibliografie:

1. Linder KA, Kauffman CA, Miceli MH. Blastomycosis: A Review of Mycological and Clinical Aspects. J Fungi (Basel). 2023 Jan 14;9(1):117. doi: 10.3390/jof9010117. PMID: 36675937; PMCID: PMC9863754. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9863754/;
2. Mazi PB, Rauseo AM, Spec A. Blastomycosis. Infect Dis Clin North Am. 2021 Jun;35(2):515-530. doi: 10.1016/j.idc.2021.03.013. PMID: 34016289. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34016289/;
3. Miceli A, Krishnamurthy K. Blastomycosis. [Updated 2023 Aug 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK441987/;
4. Saravanababu T, Elsayed S, Gupta R, Delport J, Rahimi Shahmirzadi M, AlMutawa F. Diagnosing Blastomycosis: A Review of Laboratory Methods and Clinical Utility. J Fungi (Basel). 2025 Aug 12;11(8):589. doi: 10.3390/jof11080589. PMID: 40863541; PMCID: PMC12387723. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40863541/;
5. Zhou S, Kauffman CA, Miceli MH. Blastomycosis. Infect Dis Clin North Am. 2025 Mar;39(1):163-181. doi: 10.1016/j.idc.2024.11.010. Epub 2024 Dec 18. PMID: 39701898. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39701898/.

Foto: Shutterstock

Andrei Cioată