Calitatea vieții vârstnicilor, în atenția specialiștilor – VIDEO

„Longevitatea și secretele centenarilor“, „Metoda de tratament Ana Aslan”, „Promovarea sănătății și managementul factorilor de risc ce țin de stilul de viață la vârstnici” se numără printre subiectele discutate în cadrul celui de-al IX-lea Congres de Geriatrie și Gerontologie. La eveniment au fost prezenți peste 200 de medici, din România, dar și din străinătate, iar revista Galenus s-a numărat printre partenerii media. Am discutat cu specialiștii prezenți la acest Congres despre calitatea vieții vârstnicilor și am vrut să aflăm la ce nivel se află domeniul geriatriei și gerontologiei în țara noastră.

Anca Ștefan, manager INGG „Ana Aslan”: „Suntem primul și cel mai mare institut de geriatrie și gerontologie din lume. Oferim zilnic tratamente și încercăm să îmbunătățim viețile a peste 600 de pacienți care ne calcă pragul în fiecare zi. Cura Aslan este o cură de două săptămâni, se realizează sub supraveghere, este patentată, noi suntem proprietarii acestei metode de tratament. Chiar dacă speranța de viață a crescut foarte mult, este foarte important ca ultimii ani de viață să fie ani sănătoși”.

Dr. Lelia Maria Șușan, medic primar geriatrie-gerontologie: „Eu zic că geriatria a început în ultimii ani să prindă aripi și ne străduim cu toții în diversele centre universitare să creăm o sensibilitate a medicilor vizavi de geriatrie”.

Dr. Gabriel Ioan Prada, șef secție INGG „Ana Aslan”: „Cel mai frecvent întâlnim patologii de tip degenerativ, patologii din sfera bolilor cardiovasculare, din sfera afecțiunilor pshiatrice (tulburări neurocognitive care sunt un spectru larg de afecțiuni). Întâlnim afecțiuni denegerative osteoarticulare, afecțiuni cronice gastrointestinale. O îngrijire de calitate a vârstnicului înseamnă, în primul rând, respectarea dorințelor unui pacient de vârstă înaintată. Trebuie să identificăm preferințele unui pacient și să ținem cont de ele”.

CS II dr. psih. Rozeta Drăghici, președinte ARPC: „Gerontopsihologia este psihologia îmbătrânirii. Dincolo de acest aspect, înglobează tot ce înseamnă problematica vârstnicului din punct de vedere psihic în relaționare cu ceilalți”.

A îmbătrâni frumos înseamnă a-ți putea menține nivelul de independență, a putea să te integrezi în colectivitate, să-ți păstrezi stima de sine și pe de altă parte să simți că persoanele din jurul tău îți acordă respectul cuvenit.

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.