Conjunctivita alergică – manifestări și tratament

Conjunctivita alergică reprezintă o afecțiune oculară inflamatorie, care apare ca urmare a inflamației conjunctivei. Aceasta este declanșată de expunerea la alergeni, precum praful, acarienii, polenul, mucegaiul și altele.

Deși afecțiunea nu este una gravă și nu pune viața pacientului în pericol, este important ca intervenția medicului să se facă încă de la primele simptome. Conjunctivita alergică se manifestă prin înroșirea ochilor, senzația de mâncărime locală intensă, umflarea pleoapelor, însă poate prezenta multe alte simptome, în funcție de severitatea formei. În unele cazuri, afecțiunea poate avea simptome specifice unei răceali sau alte alergii.

Tratamentul acestui tip de conjunctivită se concentrează pe ameliorarea simptomelor și reducerea inflamației. Se recomandă evitarea expunerii la alergenii cunoscuți și se prescriu picături de ochi și medicamente orale, precum antihistaminicele sau corticosteroizii. Este important ca pacientul să urmeze întocmai schema de tratament și instrucțiunile medicului pentru a nu risca să se confrunte cu complicații ale acestei afecțiuni.

Ce este conjunctivita alergică?

Conjunctivita este o afecțiune oculară foarte des întâlnită în întreaga lume. Poate apărea atât la copii, cât și la adulți. Se produce atunci când se inflamează conjunctiva, membrana fină și transparentă, localizată între suprafața anterioară a globului ocular și fața posterioară a pleoapei.
Există mai multe tipuri de conjunctivită, acestea clasificându-se în funcție de factorii care au declanșat inflamația conjunctivei:

  • conjunctivită virală,
  • conjunctivită bacteriană,
  • conjunctivită alergică,
  • conjunctivita cauzată de produși iritanți.

Când specialiștii se raportează strict la conjunctivita alergică, este de notat că, față de cea virală și cea bacteriană, aceasta nu este contagioasă, la fel ca în cazul celei provocate de produșii iriranți.

Cauzele conjunctivitei alergice

Conjunctivita alergică apare în momentul în care pacientul ia contact cu alergeni precum: polen, fân, blană, lână, acarieni, mucegai, anumite produse cosmetice, medicamente, produse alimentare, gaze de eșapament, vapori, fum de țigară și multe altele.

Alergenii sunt substanțe pe care organismul le percepe ca fiind nocive, motiv pentru care determină o reacție exagerată de apărare odată ce intră în contact cu ele. Fiecare pacient în parte prezintă alergii diferite, care fie au fost moștenite, fie au fost dezvoltate pe parcursul vieții prin expunerea frecventă la anumite substanțe. Există, totuși, și persoane care nu se confruntă cu hipersensibilitate ereditară sau dobândită, deci nu prezintă atopie sau „teren alergic”.

Tipuri de conjunctivită alergică

Există mai multe tipuri de conjunctivită alergică. Acestea diferă ca și severitate și se clasifică în funcție de cauzele care au determinat inflamația conjunctivei, după cum urmează:

  • conjunctivita alergică sezonieră: este cea mai comună formă de conjunctivită alergică, afectând aproximativ 20% din populație; apare ca urmare a expunerii la polen, iarbă și alți alergeni, primăvara, vara și, rareori, toamna;
  • conjunctivita alergică perenă: este o formă mai puțin frecventă, dar care se manifestă pe tot parcursul anului; afecțiunea se declanșează în urma contactului cu acarienii din praf, părul de animale, mucegaiul și penele;
  • keratoconjunctivita atopică: este o formă cronică de conjunctivită alergică, cu care se confruntă pacienții diagnosticați cu dermatită atopică a feței sau a pleoapelor;
  • keratoconjunctivita vernală: apare la pacienții cu istoric de atopie și este una dintre cele mai severe complicații ale dermatitei atopice; debutul are loc în copilărie;
  • conjunctivita giganto-papilară: este vorba de o afecțiune cronică, care afectează, în general, persoanele purtătoare de lentile de contact; acest tip de conjunctivită alergică apare în cazul igienei deficitare și aplicării incorecte a lentilelor de contact.

Conjunctivita alergică – simptome

Conjunctivita alergică afectează, în general, ambii ochi ai pacientului. Simptomele afecțiunii sunt numeroase și diferă în funcție de severitatea și de tipul manifestărilor. Acestea sunt cele mai frecvente simptome ale conjunctivitei alergice:

  • înroșirea ochilor,
  • edemul palpebral,
  • pruritul puternic local,
  • hiperlăcrimarea,
  • strănutul,
  • apariția secreției nazale apoase,
  • declanșarea fotofobiei,
  • apariția problemelor de vedere.

De menționat este și faptul că, de foarte multe ori, conjunctivita alergică poate fi confundată cu o răceală sau alte boli. De asemenea, afecțiunile alergice oculare se mai pot asocia și cu alte alergii, precum astmul, bronșitele, eczemele și rinitele.

Conjunctivita alergică – diagnostic

Pentru o diagnosticare corectă, medicul specialist va realiza anamneza pacientului și un examen clinic sau oftalmologic amănunțit, în funcție de caz. Factorii care provoacă conjunctivita alergică se pot determina cu ajutorul anumitor teste și analize, cum ar fi:

  • analize de sânge – testul alergologic RAST (radio-allergo-sorbent test), prin care se măsoară nivelul sangvin al anticorpilor de clasă E (imunoglobuline E – IgE) și testul alergologic RIST (radio-imun-sorbent test), prin care se determină nivelul imunoglobulinelor E totale;
  • testul alergologic Alex-MADx – analiză folosită pentru identificarea alergiilor respiratorii și alimentare. Prezintă un panel de 295 de alergeni (117 de extracte de alergeni şi peste 178 de alergeni moleculari);
  • testul de piele – medicul aplică pe spatele sau brațul pacientului substanțele pe care le consideră posibile alergene;
  • alte teste imunologice – imunogramă serică, rinoscopie, dozarea complementului seric.

Cum se tratează conjunctivita alergică?

Nu există un protocol universal valabil pentru tratarea conjunctivitei alergice. Specialistul alege întotdeauna schema potrivită de tratament în funcție de gravitatea formei, de istoricul medical și de modul în care reacționează organismul pacientului la anumite medicamente. Se pot recomanda următoarele:

  • antihistaminicele: reduc inflamația oculară, diminuează senzația de mâncărime.
  • corticosteroizii: se administrează doar în cazuri severe, pentru perioade scurte de timp.
  • picăturile lubrifiante pentru ochi: sunt folosite pentru a dilua agenții inflamatori din lacrimi, pentru a preveni înrăutățirea simptomelor și pentru a diminua senzația de mâncărime.
  • picăturile oculare cu medicamente stabilizatoare alei mastocitelor: conțin lodoxamidă și nedocromil sodic; efectul lor se declanșează mai greu în comparație cu antihistaminicele, însă este de lungă durată.

Ca măsuri de prevenție în evitarea conjunctivitei alergice și a complicațiilor sale, pacientul poate avea în vedere:

  • spălarea feței după expunerea la alergenii de mediu,
  • evitarea expunerii la alergeni pe cât de mult posibil,
  • îmbăierea sau dușul înainte de culcare,
  • schimbarea zilnică a soluției în care își ține lentilele de contact, acolo unde este cazul.

Conjunctivita alergică – complicații

Dacă nu este tratată corespunzător și la timp, conjunctivita alergică poate prezenta o serie de complicații:

  • leziuni la nivelul corneei,
  • infecții oculare,
  • persistența senzației de ochi uscat,
  • keratoconus,
  • presiune intraoculară,
  • cataractă,
  • pierderea vederii,
  • probleme legate de acuitatea vizuală.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

https://www.healthline.com/health/allergic-conjunctivitis
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/allergic-conjunctivitis
https://www.medicalnewstoday.com/articles/157692
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5968423/

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.