Costocondrita sau inflamaţia oaselor peretelui toracic

Costocondrita este o inflamație a oaselor peretelui toracic cât şi a cartilajelor costale, caracterizată prin durere toracică. Boala afectează cartilajul care leagă coastele și sternul, o zonă cunoscută sub numele de articulație costosternală sau joncțiune costosternală. Durerea toracică cauzată de costocondrită poate varia de la ușoară la severă. În cazurile uşoare, pacientul este sensibil la atingere în zona cartilajului toracic, iar în cele severe acesta se confruntă cu dureri puternice la nivelul membrelor şi toracelui.

Costocondrita, cauze şi simptome

Pacienții cu costocondrită se confruntă adesea cu dureri în piept, care pot iradia către spate sau abdomen. De asemenea, durerea se poate agrava dacă pacientul se mişcă, se întinde sau respiră profund. Cauza exactă a costocondritei nu este cunoscută. Specialiştii consideră însă că anumite probleme pot cauza costocondrită, precum traume la nivelul pieptului – cum ar fi impactul cauzat de un accident de mașină, exercițiile fizice intense, unele afecțiuni respiratorii, anumite tipuri de artrită sau tumori în regiunea articulației costosternale.

Costocondrita şi activităţile fizice

Potrivit specialiștilor, costocondrita apare mai des la femei și la persoanele cu vârsta peste 40 de ani. De asemenea, unii pacienţi prezintă un risc mai mare de a dezvolta costocondrită dacă participă la activități fizice solicitante, efectuează muncă fizică, se confruntă cu alergiile și sunt expuși frecvent la iritanți. În plus, persoanele care suferă de artrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, artrită reactivă sunt în pericol de a se confrunta cu afecțiunea numită costocondrită. Costocondrita poate fi agravată de activităţile care pun presiune pe zona toracică.

Care sunt complicațiile cauzate de costocondrită?

Durerea pe termen lung cauzată de costocondrită poate fi debilitantă dacă nu este tratată. În cazul pacienţilor care se confruntă cu costocondrita cronică, durerea poate reveni – chiar și cu tratament – atunci când aceştia efectuează anumite activităţi fizice solicitante. Durerile asociate cu costocondrita pot indica alte probleme. Durerile toracice pot semnala adesea existenţa unor afecţiuni cardiace. În astfel de cazuri, pacienţii sunt sfătuiţi să consulte medicul specialist. În plus, durerea toracică asociată cu costocondrita este un simptom comun al fibromialgiei. Simptomele includ şi oboseală, dificultăţi de concentrare, insomnie, durere de cap, depresie etc.

Costocondrita, metode de diagnosticare

Medicul va efectua un examen fizic înainte de a stabili diagnosticul. De asemenea, acesta va adresa întrebări pacientului cu privire la simptomele și istoricul medical. În timpul examenului fizic, nivelul durerii este verificat prin palparea cutiei toracice. Pentru a exclude o cauză mai gravă a durerii toracice, medicul va recomanda pacientului efectuarea mai multor teste precum ecocardiograma (ECG), radiografia toracică și teste de sânge, pentru a se asigura că pacientul nu suferă de afecţiuni coronariene.

Cum poate fi tratată costocondrita

Dacă durerea este ușoară până la moderată, medicul va recomanda tratament antiinflamator. Modificările stilului de viaţă pot influenţa vindecarea costocondritei. Unele tipuri de exerciții fizice pot agrava această afecțiune, inclusiv alergarea sau ridicarea halterelor. Astfel, în acest caz, pacientul trebuie să renunţe la exerciţiie fizice solicitante sau la munca fizică. Pacientului îi este recomandată odihna, fizioterapia sau efectuarea unei proceduri numite stimulare electrică transcutanată nervoasă, care utilizează cantități mici de energie electrică pentru a împiedica nervii să trimită semnale dureroase.

Surse: healthline.com; webmd.com; aafp.org

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.