Craniofaringioamele

Tratamentul bolii recurente

Boala recurentă este dificil de tratat. Din cauza cicatricilor şi aderenţelor apărute din cauza intervenţiilor chirurgicale anterioare sau radiaţiilor, ratele de succes chirurgical pentru boala recurentă sunt semnificativ mai mici decât cele pentru chirurgia primară, iar morbiditatea şi mortalitatea peri- şi postoperatorie sunt semnificativ crescute [16,33,69,70]. În consecinţă, trebuie luată în considerare severitatea simptomelor clinice şi s-a sugerat că intervenţia chirurgicală repetată trebuie efectuată numai atunci când apar efecte acute de compresie [34]. La pacienţii care nu au fost trataţi anterior cu RT, iradierea este o altă opţiune fie în locul, fie ca urmare a unei a doua intervenţii chirurgicale, şi se pare că RT este la fel de eficientă în controlul tumorilor recurente ca şi în tratamentul primar [32]. Alte opţiuni cuprind proceduri de control al chistului cum ar fi aspiraţia, iradierea intrachistică sau aplicarea bleomicinei, chirurgia de salvare în caz de leziuni solide care ameninţă viaţa sau radiochirurgia. În orice caz, deciziile de tratare a bolilor recurente ar trebui să fie luate individualizat de la caz la caz.

Boala şi tratamentul complicaţiilor

Complicaţiile endocrine

Disfuncţia adenohipofizară şi diabetul insipid (DI) sunt frecvente la pacienţii adulţi cu craniofaringioame şi majoritatea pacienţilor cu această patologie prezintă semne şi simptome de hipopituitarism [28,33,47]. Disfuncţia neuroendocrinară se poate agrava după tratament. Într-un studiu recent realizat de Mortini şi colaboratorii săi [44] 82,3%, 75,9%, 72,7% şi 66,7% dintre pacienţii cu valori normale iniţiale pentru GH, ACTH, TSH şi gonadotropi au dezvoltat un nou deficit a axului hipotalamo-hipofizar după operaţie. Apariţia postchirurgicală a DI a fost observată la 69,6% dintre pacienţi. Riscul de apariţie a deficitelor hormonale noi pare să fie mai mic după operaţia transsfenoidală [28,44]. Spre deosebire de adenoamele hipofizare, recuperarea disfuncţiei hipofizare preexistente după intervenţia chirurgicală este rară [44,67]. Deşi simptomele DI par să apară mai frecvent la pacienţii trataţi chirurgical [24,34], morbiditatea endocrină pe termen lung pare să nu fie afectată de tipul terapiei [22,33,68]. Majoritatea pacienţilor suferă de hipopituitarism parţial sau complet, precum şi DI, cu aproximativ 80% necesitând substituţia pe mai mult de două linii hormonale [36,65]. În ceea ce priveşte substituţia GH, studiile observaţionale sugerează că aceasta nu creşte riscul de recurenţă tumorală [1]. Din cauza morbidităţii endocrine adesea complexe, este necesară supravegherea pe toată durata vieţii de către un endocrinolog.

Complicaţiile oculare

La adulţi, afectarea funcţiei oculare este comună la prima prezentare [10,33,34]. După decompresia chirurgicală, deficitele se îmbunătăţesc adesea, dar pot, de asemenea, să rămână neschimbate sau chiar să se agraveze [16,44,63]. Într-un studiu care a cuprins 173 de pacienţi trataţi doar cu RT sau după o intervenţie chirurgicală limitată, ameliorarea defectelor de câmp vizual sau a acuităţii vizuale a fost observată la 36%, respectiv 30%, după o urmărire în medie pe 12 ani [52]. La aproximativ o treime dintre pacienţii trataţi anterior, problemele s-au agravat [52]. Nu se dezvoltă neuropatie optică post-radioterapie prin aplicarea unor tehnici precise de RT şi a dozelor sub limita de toleranţă a sistemului optic [23,52].

Complicaţiile metabolice şi hipotalamice

Leziunile din cauza prezenţei tumorilor sau leziunile legate de tratament ale hipotalamusului ventromedial pot duce la afectarea mecanismelor care controlează saţietatea, senzația de foame şi cheltuielile energetice care duc la obezitate severă [11]. Obezitatea hipotalamică este cea mai frecventă manifestare a complicaţiilor hipotalamice. La prezentare, aproximativ 15% dintre pacienţii adulţi acuză creşterea excesivă în greutate sau sunt obezi [33,44]. În timpul perioadei de monitorizare a fost raportată o greutate excesivă la 67% dintre pacienţi după o intervenţie chirurgicală, cu şi fără adjuvant RT [26,33]. Obezitatea hipotalamică este adesea asociată cu consecinţe metabolice şi psihice dezastruoase, care conduc la morbiditate severă, la afectarea calităţii vieţii şi la o speranţă de viaţă redusă [34]. Caracteristicile sindromului metabolic, cum ar fi obezitatea abdominală, dislipidemia, hiperinsulinemia cauzată de rezistenţa la insulină şi tensiunea arterială crescută sunt frecvent observate la pacienţii cu craniofaringioame [27,36,48]. Într-o analiză retrospectivă din baza de date KIMS, pacienţii adulţi cu boală la debut erau obezi, aveau o circumferinţă mai mare a taliei şi niveluri mai ridicate de colesterol, comparativ cu pacienţii copii cu boală la debut [36]. Împreună, aceste modificări metabolice cresc riscul de hipertensiune arterială, diabet şi ateroscleroză, care conduc la boli cardiovasculare şi mortalitate din cauza evenimentelor vasculare [64]. Astfel, necesitatea tratamentului este vitală, dar tratamentul obezităţii hipotalamice este dificil şi pacienţii trebuie să respecte modificările dietetice şi comportamentale care cuprind activităţi fizice regulate, necesită medicamente împotriva obezităţii sau chiar intervenţii bariatrice [34]. DI este o altă complicaţie hipotalamică şi are ca rezultat dezechilibre grave hidrice şi electrolitice, observate la 19% dintre pacienţii adulţi după operaţie cu şi fără adjuvant RT [58]. Tulburările de somn şi somnolenţa crescută în timpul zilei cauzate de întreruperea ritmului circadian apar la o treime dintre pacienţii adulţi cu craniofaringioame [62]. De asemenea, termoreglarea prin hiper- sau hipotermie a fost observată la adulţi [21,37]. Factorii de risc pentru complicaţiile hipotalamice sunt tulburările preexistente la momentul diagnosticului, vârsta tânără la prezentarea simptomelor, invazia hipotalamică, dimensiunea tumorii, multiple operaţii din cauza recurenţei şi iradierea hipotalamică cu doze mai mari de 51 Gy [12,49].

 Disfuncţie neuropsihică şi cognitivă

Problemele comportamentale şi funcţiile cognitive deteriorate sunt relativ frecvente şi contribuie la scăderea performanţelor academice şi ocupaţionale, a dificultăţilor de menţinere a familiei şi relaţiilor sociale, ducând la o pierdere a calităţii vieţii [9,34].

 Altele

La pacienţii care au fost trataţi cu RT pot apărea leziuni vasculare cum ar fi anevrismele şi tumorile cerebrale secundare [15,38].

 Mortalitatea şi prognosticul pe termen lung

Controlul creşterii tumorale şi complicaţiile legate de boală sau tratament determină prognosticul pe termen lung. Rata generală de supravieţuire raportată variază de la 89% la 94% la 5 ani, şi de la 85% la 90% la 10 ani de urmărire [33,63]. Cu toate acestea, mortalitatea totală este de trei până la cinci ori mai mare decât în populaţia generală [57]. În prezent, nu este clar care strategie terapeutică (de exemplu, GTR sau subtotală sau PR urmat de radioterapie) este asociată cu o supravieţuire mai bună [33,57] şi dacă subtipul histologic este relevant [68]. Boala recurentă, cu toate acestea, este semnificativ asociat cu morbiditate crescută şi mortalitate, ducând la rate mai mici de supravieţuire [29,33]. În afară de mortalitatea cauzată de tumoarea în sine sau prin tratament chirurgical, mortalitatea de cauze cardio- şi cerebrovasculare precum şi de cauze respiratorii este crescută [4,61]. Prin urmare, este esenţial să se optimizeze tratamentul oricăror sechele endocrine şi metabolice ale bolii, pentru a reduce mortalitatea la această populaţie de pacienţi cu risc crescut.

Concluzii

Deşi craniofaringioamele sunt, în general, benigne, localizarea, dimensiunea şi tendinţa lor de a se infiltra în structurile cerebrale adiacente face ca managementul lor să fie destul de solicitant şi poate duce uneori la complicaţii grave. Conform datelor disponibile, craniofaringioamele cu debut la adulţi şi copii se comportă similar în multe aspecte. Deciziile de tratament pentru boala primară sau recurentă trebuie să ia în considerare controlul tumorilor pe termen lung, precum şi morbiditatea asociată afecţiunii. Chirurgia este abordarea iniţială de tratament, care trebuie să elimine tumoarea în condiţii de siguranţă, evitând în acelaşi timp complicaţiile severe induse de tratament. Există unele controverse în ceea ce privește o abordare chirurgicală radicală cu rezecţie tumorală totală brută. Deoarece RT poate provoca complicaţii pe termen lung, este în prezent neclar dacă toţi pacienţii cu tumoare reziduală ar trebui să primească RT postoperator imediat. De asemenea, nu se cunoaşte care strategie terapeutică este mai bună la pacienţii cu recurenţă tumorală în ciuda RT. Monitorizarea ulterioară a tratamentului ar trebui să includă examinare neuroimagistică cu RMN, evaluarea oculară şi monitorizarea funcţiilor endocrine şi a stării metabolice. Modificările endocrine şi metabolice trebuie tratate adecvat. Nu există nicio îndoială că, pentru rezultate optime, este esenţială supravegherea pe toată durata vieţii a unei echipe experimentate multidisciplinare.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Bibliografie:

  1. Abs R., Bengtsson B. A., Hernberg-Stahl E., Monson J. P., Tauber J. P., Wilton P., Wuster C. (1999).GH replacement in 1034 growth hormone deficient hypopituitary adults: demographic and clinical characteristics, dosing and safety. Clin. Endocrinol. (Oxf.) 50, 703–71310.1046/j.1365-2265.1999.00695.x.
  2. Adamson T. E., Wiestler O. D., Kleihues P., Yasargil M. G. (1990). Correlation of clinical and pathological features in surgically treated craniopharyngiomas. J. Neurosurg. 73, 12–1710.3171/jns.1990.73.1.0012.
  3. Barriger R. B., Chang A., Lo S. S., Timmerman R. D., DesRosiers C., Boaz J. C., Fakiris A. J. (2011).Phosphorus-32 therapy for cystic craniopharyngiomas. Radiother. Oncol. 98, 207–21210.1016/j.radonc.2010.12.001.
  4. Bulow B., Attewell R., Hagmar L., Malmstrom P., Nordstrom C. H., Erfurth E. M. (1998). Postoperative prognosis in craniopharyngioma with respect to cardiovascular mortality, survival, and tumor recurrence. J. Clin. Endocrinol. Metab. 83, 3897–390410.1210/jc.83.11.3897.
  5. Bunin G. R., Surawicz T. S., Witman P. A., Preston-Martin S., Davis F., Bruner J. M. (1998). The descriptive epidemiology of craniopharyngioma. J. Neurosurg. 89, 547–55110.3171/jns.1998.89.4.0547.
  6. Buslei R., Nolde M., Hofmann B., Meissner S., Eyupoglu I. Y., Siebzehnrubl F., Hahnen E., Kreutzer J., Fahlbusch R. (2005). Common mutations of beta-catenin in adamantinomatous craniopharyngiomas but not in other tumours originating from the sellar region. Acta Neuropathol. 109, 589–59710.1007/s00401-005-1004-x.
  7. Cama A., Ravegnani M., Piatelli G., Rossi A., Gandolfo C., Garre M. L. (2006). Conservative surgical approach in treatment strategy of craniopharyngioma: experience at a single institution in Italy. J. Pediatr. Endocrinol. Metab. 19(Suppl. 1), 337–340.
  8. Campanini M. L., Colli L. M., Paixao B. M., Cabral T. P., Amaral F. C., Machado H. R., Neder L. S., Saggioro F., Moreira A. C., Antonini S. R., de Castro M. (2010). CTNNB1 gene mutations, pituitary transcription factors, and MicroRNA expression involvement in the pathogenesis of adamantinomatous craniopharyngiomas. Horm. Cancer 1, 187–19610.1007/s12672-010-0041-7.
  9. Cavazzuti V., Fischer E. G., Welch K., Belli J. A., Winston K. R. (1983). Neurological and psychophysiological sequelae following different treatments of craniopharyngioma in children. J. Neurosurg.59, 409–41710.3171/jns.1983.59.3.0409.
  10. Crotty T. B., Scheithauer B. W., Young W. F., Jr., Davis D. H., Shaw E. G., Miller G. M., Burger P. C. (1995). Papillary craniopharyngioma: a clinicopathological study of 48 cases. J. Neurosurg. 83, 206–21410.3171/jns.1995.83.2.0206.
  11. Daousi C., Dunn A. J., Foy P. M., MacFarlane I. A., Pinkney J. H. (2005). Endocrine and neuroanatomic features associated with weight gain and obesity in adult patients with hypothalamic damage. Am. J. Med.118, 45–5010.1016/j.amjmed.2005.05.013.
  12. de Vile C. J., Grant D. B., Hayward R. D., Kendall B. E., Neville B. G., Stanhope R. (1996). Obesity in childhood craniopharyngioma: relation to post-operative hypothalamic damage shown by magnetic resonance imaging. J. Clin. Endocrinol. Metab. 81, 2734–273710.1210/jc.81.7.2734.
  13. Duff J. M., Mayer F. B., Ilstrup D. M., Laws E. R., Jr., Scleck C. D., Scheithauer B. W. (2000). Long-term outcomes for surgically resected craniopharyngiomas. Neurosurgery 46, 291–30210.1097/00006123-200002000-00007.
  14. Eldevik O. P., Blaivas M., Gabrielsen T. O., Hald J. K., Chandler W. F. (1996). Craniopharyngioma: radiologic and histologic findings and recurrence. AJNR Am. J. Neuroradiol. 17, 1427–1439.
  15. Enchev Y., Ferdinandov D., Kounin G., Encheva E., Bussarsky V. (2009). Radiation-induced gliomas following radiotherapy for craniopharyngiomas: a case report and review of the literature. Clin. Neurol. Neurosurg. 111, 591–59610.1016/j.clineuro.2009.03.009.
  16. Fahlbusch R., Honegger J., Paulus W., Huk W., Buchfelder M. (1999). Surgical treatment of craniopharyngiomas: experience with 168 patients. J. Neurosurg. 90, 237–25010.3171/jns.1999.90.2.0237.
  17. Fitzek M. M., Linggood R. M., Adams J., Munzenrider J. E. (2006). Combined proton and photon irradiation for craniopharyngioma: long-term results of the early cohort of patients treated at Harvard Cyclotron Laboratory and Massachusetts General Hospital. Int. J. Radiat. Oncol. Biol. Phys. 64, 1348–135410.1016/j.ijrobp.2005.09.034.
  18. Garnett M. R., Puget S., Grill J., Sainte-Rose C. (2007). Craniopharyngioma. Orphanet. J. Rare Dis. 2, 18.10.1186/1750-1172-2-18.
  19. Garre M. L., Cama A. (2007). Craniopharyngioma: modern concepts in pathogenesis and treatment. Curr. Opin. Pediatr. 19, 471–47910.1097/MOP.0b013e3282495a22.
  20. Gaston-Massuet C., Andoniadou C. L., Signore M., Jayakody S. A., Charolidi N., Kyeyune R., Vernay B., Jacques T. S., Taketo M. M., Le Tissier P., Dattani M. T., Martinez-Barbera J. P. (2011). Increased Wingless (Wnt) signaling in pituitary progenitor/stem cells gives rise to pituitary tumors in mice and humans.Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 108, 11482–1148710.1073/pnas.1101553108.
  21. Griffiths A. P., Henderson M., Penn N. D., Tindall H. (1988). Haematological, neurological and psychiatric complications of chronic hypothermia following surgery for craniopharyngioma. Postgrad. Med. J. 64, 617–62010.1136/pgmj.64.754.617.
  22. Habrand J. L., Ganry O., Couanet D., Rouxel V., Levy-Piedbois C., Pierre-Kahn A., Kalifa C. (1999).The role of radiation therapy in the management of craniopharyngioma: a 25-year experience and review of the literature. Int. J. Radiat. Oncol. Biol. Phys. 44, 255–26310.1016/S0360-3016(99)00030-9.
  23. Harris J. R., Levene M. B. (1976). Visual complications following irradiation for pituitary adenomas and craniopharyngiomas. Radiology 120, 167–171.
  24. Hetelekidis S., Barnes P. D., Tao M. L., Fischer E. G., Schneider L., Scott R. M., Tarbell N. J. (1993).20-year experience in childhood craniopharyngioma. Int. J. Radiat. Oncol. Biol. Phys. 27, 189–19510.1016/0360-3016(93)90227-M.
  25. Hoff J. T., Patterson R. H., Jr. (1972). Craniopharyngiomas in children and adults. J. Neurosurg. 36, 299–30210.3171/jns.1972.36.3.0299.
  26. Hoffman H. J., De Silva M., Humphreys R. P., Drake J. M., Smith M. L., Blaser S. I. (1992). Aggressive surgical management of craniopharyngiomas in children. J. Neurosurg. 76, 47–5210.3171/jns.1992.76.1.0047.
  27. Holmer H., Ekman B., Bjork J., Nordstom C. H., Popovic V., Siversson A., Erfurth E. M. (2009).Hypothalamic involvement predicts cardiovascular risk in adults with childhood onset craniopharyngioma on long-term GH therapy. Eur. J. Endocrinol. 161, 671–67910.1530/EJE-09-0449.
  28. Honegger J., Buchfelder M., Fahlbusch R. (1999). Surgical treatment of craniopharyngiomas: endocrinological results. J. Neurosurg. 90, 251–25710.3171/jns.1999.90.2.0251.
  29. Honegger J., Tatagiba M. (2008). Craniopharyngioma surgery. Pituitary 11, 361–37310.1007/s11102-008-0137-z.
  30. Iwata H., Tatewaki K., Inoue M., Yokota N., Baba Y., Nomura R., Shibamoto Y., Sato K. (2012). Single and hypofractionated stereotactic radiotherapy with CyberKnife for craniopharyngioma. J. Neurooncol.106, 571–57710.1007/s11060-011-0693-3.
  31. Jane J. A., Jr., Laws E. R. (2006). Craniopharyngioma. Pituitary 9, 323–32610.1007/s11102-006-0414-7.
  32. Jose C. C., Rajan B., Ashley S., Marsh H., Brada M. (1992). Radiotherapy for the treatment of recurrent craniopharyngioma. Clin. Oncol. (R. Coll. Radiol.) 4, 287–28910.1016/S0936-6555(05)81101-X.
  33. Karavitaki N., Brufani C., Warner J. T., Adams C. B., Richards P., Ansorge O., Shine B., Turner H. E., Wass J. A. (2005). Craniopharyngiomas in children and adults: systematic analysis of 121 cases with long-term follow-up. Clin. Endocrinol. (Oxf.) 62, 397–40910.1111/j.1365-2265.2005.02231.x.
  34. Karavitaki N., Cudlip S., Adams C. B., Wass J. A. (2006). Craniopharyngiomas. Endocr. Rev. 27, 371–39710.1210/er.2006-0002.
  35. Kato K., Nakatani Y., Kanno H., Inayama Y., Ijiri R., Nagahara N., Miyake T., Tanaka M., Ito Y., Aida N., Tachibana K., Sekido K., Tanaka Y. (2004). Possible linkage between specific histological structures and aberrant reactivation of the Wnt pathway in adamantinomatous craniopharyngioma. J. Pathol. 203, 814–82110.1002/path.1562.
  36. Kendall-Taylor P., Jonsson P. J., Abs R., Erfurth E. M., Koltowska-Haggstrom M., Price D. A., Verhelst J. (2005). The clinical, metabolic and endocrine features and the quality of life in adults with childhood-onset craniopharyngioma compared with adult-onset craniopharyngioma. Eur. J. Endocrinol. 152, 557–56710.1530/eje.1.01877.
  37. Lipton J. M., Rosenstein J., Sklar F. H. (1981). Thermoregulatory disorders after removal of a craniopharyngioma from the third cerebral ventricle. Brain Res. Bull. 7, 369–37310.1016/0361-9230(81)90031-9.
  38. Liu A. K., Bagrosky B., Fenton L. Z., Gaspar L. E., Handler M. H., McNatt S. A., Foreman N. K. (2009). Vascular abnormalities in pediatric craniopharyngioma patients treated with radiation therapy.Pediatr. Blood Cancer 52, 227–23010.1002/pbc.21982.
  39. Louis D. N., Ohgaki H., Wiestler O. D., Cavenee W. K., Burger P. C., Jouvet A., Scheithauer B. W., Kleihues P. (2007). The 2007 WHO classification of tumours of the central nervous system. Acta Neuropathol. 114, 97–10910.1007/s00401-007-0278-6.
  40. Lustig R. H., Post S. R., Srivannaboon K., Rose S. R., Danish R. K., Burghen G. A., Xiong X., Wu S., Merchant T. E. (2003). Risk factors for the development of obesity in children surviving brain tumors. J. Clin. Endocrinol. Metab. 88, 611–61610.1210/jc.2002-030003.
  41. Maira G., Anile C., Rossi G. F., Colosimo C. (1995). Surgical treatment of craniopharyngiomas: an evaluation of the transsphenoidal and pterional approaches. Neurosurgery 36, 715–72410.1097/00006123-199504000-00012.
  42. Merchant T. E., Kiehna E. N., Kun L. E., Mulhern R. K., Li C., Xiong X., Boop F. A., Sanford R. A. (2006). Phase II trial of conformal radiation therapy for pediatric patients with craniopharyngioma and correlation of surgical factors and radiation dosimetry with change in cognitive function. J. Neurosurg. 104, 94–102.
  43. Minniti G., Esposito V., Amichetti M., Enrici R. M. (2009). The role of fractionated radiotherapy and radiosurgery in the management of patients with craniopharyngioma. Neurosurg. Rev. 32, 125–13210.1007/s10143-009-0186-4.
  44. Mortini P., Losa M., Pozzobon G., Barzaghi R., Riva M., Acerno S., Angius D., Weber G., Chiumello G., Giovanelli M. (2011). Neurosurgical treatment of craniopharyngioma in adults and children: early and long-term results in a large case series. J. Neurosurg. 114, 1350–1359.
  45. Nielsen E. H., Feldt-Rasmussen U., Poulsgaard L., Kristensen L. O., Astrup J., Jorgensen J. O., Bjerre P., Andersen M., Andersen C., Jorgensen J., Lindholm J., Laurberg P. (2011). Incidence of craniopharyngioma in Denmark (n = 189) and estimated world incidence of craniopharyngioma in children and adults. J. Neurooncol. 104, 755–76310.1007/s11060-011-0540-6.
  46. Niranjan A., Kano H., Mathieu D., Kondziolka D., Flickinger J. C., Lunsford L. D. (2010). Radiosurgery for craniopharyngioma. Int. J. Radiat. Oncol. Biol. Phys. 78, 64–7110.1016/j.ijrobp.2010.07.183.
  47. Paja M., Lucas T., Garcia-Uria J., Salame F., Barcelo B., Estrada J. (1995). Hypothalamic-pituitary dysfunction in patients with craniopharyngioma. Clin. Endocrinol. (Oxf.) 42, 467–47310.1111/j.1365-2265.1995.tb02664.x.
  48. Pereira A. M., Schmid E. M., Schutte P. J., Voormolen J. H., Biermasz N. R., van Thiel S. W., Corssmit E. P., Smit J. W., Roelfsema F., Romijn J. A. (2005). High prevalence of long-term cardiovascular, neurological and psychosocial morbidity after treatment for craniopharyngioma. Clin. Endocrinol. (Oxf.) 62, 197–20410.1111/j.1365-2265.2004.02196.x.
  49. Poretti A., Grotzer M. A., Ribi K., Schonle E., Boltshauser E. (2004). Outcome of craniopharyngioma in children: long-term complications and quality of life. Dev. Med. Child Neurol. 46, 220–22910.1017/S0012162204000374.
  50. Proescholdt M., Merrill M., Stoerr E. M., Lohmeier A., Dietmaier W., Brawanski A. (2011). Expression of carbonic anhydrase IX in craniopharyngiomas. J. Neurosurg. 115, 796–80110.3171/2011.6.JNS1168.
  51. Puget S., Garnett M., Wray A., Grill J., Habrand J. L., Bodaert N., Zerah M., Bezerra M., Renier D., Pierre-Kahn A., Sainte-Rose C. (2007). Pediatric craniopharyngiomas: classification and treatment according to the degree of hypothalamic involvement. J. Neurosurg. 106, 3–12.
  52. Rajan B., Ashley S., Gorman C., Jose C. C., Horwich A., Bloom H. J., Marsh H., Brada M. (1993).Craniopharyngioma – a long-term results following limited surgery and radiotherapy. Radiother. Oncol. 26, 1–1010.1016/0167-8140(93)90019-5.
  53. Regine W. F., Mohiuddin M., Kramer S. (1993). Long-term results of pediatric and adult craniopharyngiomas treated with combined surgery and radiation. Radiother. Oncol. 27, 13–2110.1016/0167-8140(93)90039-B.
  54. Rutka J. T. (2002). Craniopharyngioma. J. Neurosurg. 97, 1–2; discussion 2.10.3171/jns.2002.97.1.0001.
  55. Sartoretti-Schefer S., Wichmann W., Aguzzi A., Valavanis A. (1997). MR differentiation of adamantinous and squamous-papillary craniopharyngiomas. AJNR Am. J. Neuroradiol. 18, 77–87.
  56. Sekine S., Shibata T., Kokubu A., Morishita Y., Noguchi M., Nakanishi Y., Sakamoto M., Hirohashi S. (2002). Craniopharyngiomas of adamantinomatous type harbor beta-catenin gene mutations. Am. J. Pathol.161, 1997–200110.1016/S0002-9440(10)64477-X.
  57. Sherlock M., Ayuk J., Tomlinson J. W., Toogood A. A., Aragon-Alonso A., Sheppard M. C., Bates A. S., Stewart P. M. (2010). Mortality in patients with pituitary disease. Endocr. Rev. 31, 301–34210.1210/er.2009-0033.
  58. Smith D., Finucane F., Phillips J., Baylis P. H., Finucane J., Tormey W., Thompson C. J. (2004).Abnormal regulation of thirst and vasopressin secretion following surgery for craniopharyngioma. Clin. Endocrinol. (Oxf.) 61, 273–27910.1111/j.1365-2265.2004.02086.x.
  59. Steinbok P., Hukin J. (2010). Intracystic treatments for craniopharyngioma. Neurosurg. Focus 28, E13.10.3171/2010.2.FOCUS1016.
  60. Stiller C. A., Nectoux J. (1994). International incidence of childhood brain and spinal tumours. Int. J. Epidemiol. 23, 458–46410.1093/ije/23.3.458.
  61. Tomlinson J. W., Holden N., Hills R. K., Wheatley K., Clayton R. N., Bates A. S., Sheppard M. C., Stewart P. M. (2001). Association between premature mortality and hypopituitarism. West Midlands Prospective Hypopituitary Study Group. Lancet 357, 425–43110.1016/S0140-6736(00)04006-X.
  62. van der Klaauw A. A., Biermasz N. R., Pereira A. M., van Kralingen K. W., Dekkers O. M., Rabe K. F., Smit J. W., Romijn J. A. (2008). Patients cured from craniopharyngioma or nonfunctioning pituitary macroadenoma (NFMA) suffer similarly from increased daytime somnolence despite normal sleep patterns compared to healthy controls. Clin. Endocrinol. (Oxf.) 69, 769–77410.1111/j.1365-2265.2008.03288.x.
  63. Van Effenterre R., Boch A. L. (2002). Craniopharyngioma in adults and children: a study of 122 surgical cases. J. Neurosurg. 97, 3–1110.3171/jns.2002.97.1.0003.
  64. Van Gaal L. F., Mertens I. L., De Block C. E. (2006). Mechanisms linking obesity with cardiovascular disease. Nature 444, 875–88010.1038/nature05487.
  65. Verhelst J., Kendall-Taylor P., Erfurth E. M., Price D. A., Geffner M., Koltowska-Haggstrom M., Jonsson P. J., Wilton P., Abs R. (2005). Baseline characteristics and response to 2 years of growth hormone (GH) replacement of hypopituitary patients with GH deficiency due to adult-onset craniopharyngioma in comparison with patients with nonfunctioning pituitary adenoma: data from KIMS (Pfizer International Metabolic Database). J. Clin. Endocrinol. Metab. 90, 4636–464310.1210/jc.2005-0185.
  66. Voges J., Sturm V., Lehrke R., Treuer H., Gauss C., Berthold F. (1997). Cystic craniopharyngioma: long-term results after intracavitary irradiation with stereotactically applied colloidal beta-emitting radioactive sources. Neurosurgery 40, 263–26910.1097/00006123-199702000-00006
  67. Webb S. M., Rigla M., Wagner A., Oliver B., Bartumeus F. (1999). Recovery of hypopituitarism after neurosurgical treatment of pituitary adenomas. J. Clin. Endocrinol. Metab. 84, 3696–370010.1210/jc.84.10.3696.
  68. Weiner H. L., Wisoff J. H., Rosenberg M. E., Kupersmith M. J., Cohen H., Zagzag D., Shiminski-Maher T., Flamm E. S., Epstein F. J., Miller D. C. (1994). Craniopharyngiomas: a clinicopathological analysis of factors predictive of recurrence and functional outcome. Neurosurgery 35, 1001–1010; discussion 1010–1011.10.1097/00006123-199412000-00001.
  69. Wisoff J. H. (1994). Surgical management of recurrent craniopharyngiomas. Pediatr. Neurosurg. 21(Suppl. 1), 108–11310.1159/000120871.
  70. Yasargil M. G., Curcic M., Kis M., Siegenthaler G., Teddy P. J., Roth P. (1990). Total removal of craniopharyngiomas. Approaches and long-term results in 144 patients. J. Neurosurg. 73, 3–1110.3171/jns.1990.73.1.0003.

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.