HELMINTII, PRIETENI SAU DUSMANI? TERAPII CONTROVERSATE

HELMINTII, PRIETENI SAU DUSMANI?  TERAPII CONTROVERSATEEmil Stefanescu1, Marilena Teodor2, Adrian Junghina3
1 – asistent univ.dr.farm.sp. la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Carol Davila Bucuresti
2 – farmacist in cadrul Dexter Invest SRL
3 – farmacist primar in cadru Medico Farmaceutic Denyro SRL

 

REZUMAT

Lume vegetala si mai apoi cea animala, au constituit inca din cele mai vechi timpuri sursele primare de leacuri pentru afectiunile omului. Pe masura ce cunostintele despre chimie s-au dezvoltat, remediile sintetice le-au inlocuit pe cele naturale, dar au venit insotite de numeroase efecte secundare.

Cu toate acestea, nu doar chimia s-a dezvoltat ci si biologia. Intelegerea modului in care organismele vii interactioneaza intre ele in cadrul ecosistemelor precum si a complexitatii raporturilor interindividuale, a facut posibila reevaluarea rolurilor pe care le indeplinesc diferite vietati. Astfel, au putut fi identificate valente terapeutice pentru animale considerate anterior daunatoare.

 

ABSTRACT

The world of plants and later that of animals have been regarded as the primary sources of remedies for the illnesses of mankind ever since ancient times. As the science of chemistry developed synthetic drugs replaced the natural ones, but these came along with numerous side effects.

However, not only chemistry developed, but also biology. The understanding of the way in which living organisms interact with each other within ecosystems and the complex nature of this interaction has made possible the reevaluation of the role played by each living creature. Many therapeutic uses for animals that had previously been regarded as pests were identified in this way.

 

INTRODUCERE

Medicina contemporana este din ce in ce mai performanta, zilnic descoperindu-se noi tratamente si sintetizandu-se noi medicamente pentru tratarea celor mai grave afectiuni. Cu toate acestea natura inca nu si-a epuizat tezaurul de remedii utile omului.

Bioterapia este o metoda pentru diagnosticul si tratamentul unor afectiuni, bazata pe utilizarea de organisme vii, avand avantajul de a nu implica folosirea substantelor chimice si evitand astfel dezavantajul aparitiei reactiilor adverse caracteristice acestora.

In 1996 se infiinteaza Societatea Bioterapeutica Internationala, asociatie care se ocupa cu studierea si promovarea de tratamente cu organisme vii.

Printre cele mai controversate bioterapii care sunt inca dezbatute de comunitatea stiintifica se numara: terapia cu larve,  terapia cu lipitori si terapia helmintica.

 

1. Terapia cu larve utilizeaza larvele sterile ale unor specii de insecte precum Lucilia sericata, crescute in laboratoarele de specialitate pentru a curata diverse tesuturi necrozate  in urma unor rani, ele provocand o miaza controlata.
Obiceiul prin care larvele anumitor specii de muste erau presarate deasupra cangrenelor sau ulceratiilor a aparut inca din antichitate, triburile australiene folosind acest remediu timp de mii de ani. Maiasii obisnuiau sa imbibe stergare din material textil in sange bovin, sa le lase un timp in soare si dupa ce se umpleau de viermi le aplicau pe plagi deschise [20].

Chirurgul francez Ambroise Pare (1510-1590) a fost primul medic care a documentat efectul larvelor asupra ranilor, dar fara a le atribui proprietati terapeutice. Un alt chirurg – Dominique Jean Larrey (1766-1842) care s-a ocupat de tratarea soldatilor raniti in timpul razboaielor napoleoniene a observat ca larvele mustelor din familia Calliphorae care infestasera leziunile deschise ale soldatilor se hraneau doar cu tesutul mort, lasandu-l neatins pe cel sanatos [20].

Validarea definitiva a larva-terapiei a fost adusa de medicul William S. Baer care a aplicat in 1929 aceasta metoda la 21 de pacienti cu osteomielita cronica refractara la tratament conventional [1]. El a observat o debridare  rapida a leziunilor, reducerea numarului de organisme patogene, reducerea mirosului neplacut si tendinta accelerata de vindecare. In urma acestei bioterapii rezultatele au fost remarcabile: – cei 21 de pacienti s-au vindecat complet, fiind externati dupa 2 luni de spitalizare [1,20].

Dupa moartea lui Baer in 1931, ideile sale avangardiste s-au raspandit astfel ca mai mult de 300 de spitale din SUA au aplicat aceasta controversata terapie. In literatura de specialitate din acele timpuri (1930-1940) apar multe referinte cu privire la folosirea cu succes a metodei sale pentru curatarea ranilor cronice sau infectate, dar si in osteomielita, abcese, arsuri si mastoidita [20].

Folosirea pe scara larga a terapiei cu larve dupa 1945 a stagnat o perioada si a disparut treptat, dupa descoperirea si utilizarea penicilinei.

La inceputul anilor 1990 se produce o resuscitare a acestei terapii controversate, avand in vedere aparitia bacteriilor rezistente la antibiotice. Ronald Sherman, medic la Universitatea din California a efectuat o serie de studii care au promovat cu succes reintroducerea terapiei in arsenalul ingrijirii medicale moderne ca terapie sigura si eficace, dar cu folosirea larvelor sterile din punct de vedere microbiologic, obtinute in conditii de laborator. Folosirea larvelor din mediul natural este riscanta deoarece acestea pot fi purtatoare ale unor germeni precum Clostridium tetani sau Clostridium perfringens.

Efectul terapeutic asupra ranilor cu infectii acute sau cronice se realizeaza prin 3 mecanisme diferite: debridare, dezinfectare si stimularea cicatrizarii [14].

Debridarea – procedura ce implica indepartarea tesutului necrotic de la nivelul unei rani deoarece acesta interfereaza cu procesul de vindecare. Larvele poseda o digestie externa, bazata pe secretia unui cocktail de enzime proteolitice care lichefiaza tesutul necrozat spre a il folosi ca substrat nutritiv. Daca nu sunt utilizate in numar excesiv si un timp prea indelungat, larvele prezinta selectivitate pentru tesutul necrozat, fara atacarea tesuturilor sanatoase [12,13].

Dezinfectarea (actiunea antibacteriana) – Stafilococul, Streptococul, Klebsiella si Pseudomonas sunt principalii germeni care invadeaza ranile deschise. Pe masura ce utilizarea irationala a antibioticelor a dus tot mai frecvent la selectarea tulpinilor bacteriene multirezistente, larvele au revenit in atentia cercetatorilor, unii catalogandu-le ca fiind printre cele mai bune arme impotriva infectiilor cutanate manifestate prin leziuni umede purulente [3,14].

Rolul larvelor este acela de a limita sau elimina incarcatura bacteriana prin intermediul unei actiuni mecanice si prin prezenta unor enzime si proteine specifice (defensina, seraticina). De asemenea, in acest proces larvele secreta o anumita cantitate de lichid care are rolul de a impiedica proliferarea microorganismelor prin creerea unui mediu ostil pentru bacterii de tip alcalinizant. Activitatea antibacteriana a fost semnalata si in alte noi studii ce au fost realizate pe o serie de bacterii gram pozitive si gram negative: Bacillus Cereus, Proteus Mirabilis, E.Coli si altele [3,7,12].

Cicatrizarea – mai multe studii au aratat ca ranile tratate cu larvele de Lucilia sericata sau Phaenicia sericata s-au vindecat mai rapid. Acest lucru este o consecinta indirecta a debridarii si dezinfectatii care prin indepartarea tesutului necrozat si agentilor patogeni permit avansarea accelerata a proceselor de regenerare tisulara [17,18].

O serie de substante secretate de larve contribuie la cicatrizarea si vindecarea ranilor: citokine, hormoni proprii larvelor, factori tisulari. Larvele de asemenea, elimina si radicalii liberi, drept urmare favorizeaza oxigenarea fibrelor, vindecarea ranii si activarea sistemului imunitar.

In prezent terapia cu larve constituie o alternativa viabila pentru pacientii cu rani dificil de cicatrizat cum sunt diabeticii, obtinandu-se rezultate incurajatoare in astfel de situatii.
 
2. Terapia cu lipitori (numita si hirudoterapia)

Hirudoterapia reprezinta o noua metoda non-invaziva de tratare a numeroase afectiuni. Comparativ cu terapia traditionala bazata pe medicamente sau cu interventia chirurgicala, hirudoterapia exercita o influenta asupra intregului organism. Aplicarea lipitorilor pe diverse tegumente determina o paleta larga de reactii, atat locale cat si sistemice (normalizarea temperaturii corporale, a tensiunii arteriale, scaderea edemelor, calmarea durerilor) [8].

Terapia a fost utilizata in scop curativ inca din cele mai vechi timpuri, acum 3500 de ani, cea mai veche mentiune fiind descoperita in mormantul unui faraon egiptean (1308 I.Hr). Date istorice afirma de asemenea ca doar aplicarea lipitorilor au ajutat-o pe Cleopatra sa ramana insarcinata [19].

In Europa prima semnalare a hirudoterapiei apare in lucrarile poetului si medicului Nicandru Colofon (sec.II d.Hr.) care descrie puterea lor curativa in afectiuni ca tuberculoza, isteria, epilepsia sau pentru scaderea in greutate. Boticelli folosea lipitorile pentru imbunatatirea vocii.

Utilizarea terapeutica a lipitorilor la finalul secolului XVIII si inceputul secolului XIX era atat de raspandita, incat SUA exporta in Europa Occidentala, in special Franta intre 80 si 100 de milioane de lipitori pe an. In Rusia medici vestiti ca M. Mydrov, Y. Dyadkovskiy, F. Pasternazkiy, G.Zaharin utilizau lipitorile pentru tratarea astmului, bronsitei cronice, durerilor de ureche, psoriazisului, bolilor hepatice, renale si articulare [19].

La sfarsitul secolului al XIX-lea se schimba treptat viziunea despre terapia cu lipitori ceea ce duce la stagnarea utilizarii ei, unii reprezentanti ai medicinei moderne privind cu suspiciune aceasta practica si preferand tratamentele medicamentoase aflate in plina ascensiune la acea vreme.

La ora actuala, se lucreaza doar cu doua specii de lipitori, din cele peste 400 cunoscute: Hirudo medici­nalis medicinalis (in hirudoterapie) si Hirudo medici­nalis officinalis (folosite in scop farmaceutic, din care se extrag diferite substante pentru cosmetice sau medi­ca­mente). Diferentele dintre ele sunt de ordin morfologic si in ceea ce priveste cantitatea de hirudina pe care o contin. Cert este ca lipitorile actioneaza de mii de ani in eco­sistemul natural al planetei, in simbioza cu alte specii, gazda cedand o cantitate neglijabila de sange, la schimb cu substante binefa­ca­toare pentru sana­tatea sa. Exista in literatura de specialitate cazuri documentate de pasari migratoare care tolereaza prezenta lipitorilor pentru a beneficia de aceste substante [23].

Principii active din saliva lipitorilor de uz medicinal

Renasterea hirudoterapiei se bazeaza pe cele mai importante descoperiri stiintifice facute in ultimii ani. Rezultatele obtinute de Institutul de Chimie Bioorganica RAN (Rusia), in urma cercetarilor intreprinse de academicienii I.P Baskova, L.L.Zavalova arata ca exista peste o suta de substante biologice cu efect terapeutic in saliva lipitorilor (20 dintre ele cu o masa moleculara mica). Acestea prezinta efecte anticoagulante, anestezice, anti-inflamatoare, hipotensive, detoxifiante, imunostimulatoare, etc [2,9].

Unele dintre cele mai studiate substante sunt :
a) Hirudina – substanta de natura proteica alcatuita dintr-un lant de 65 aminoacizi (cei mai importanti fiind glutamina, aspargina, lizina, cistina, serina), cu rol important in procesul de coagulare al sangelui, ea blocand factorii V, VII, XII si agregarea trombocitelor. In multe concerne farmaceutice se produce si o hirudina speciala, asa numita hirudina recombinata, cu proprietati superioare. Pe langa actiunea rapida, un alt avantaj este dat de faptul ca hirudina nu sufera biotransformare, fiind eliminata ca atare la nivel renal si astfel isi mentine proprietatile pe toata durata prezentei in organism [2,5,23].

b) Destabilaza – este ca importanta, a doua substanta din compozitia salivei lipitorilor. Aceasta elimina trombii si previne formarea lor prin mecanism fibrinolitic [2,5].

c) Apiraza – enzima ce determina actiunea antisclerotica, reduce nivelul sanguin al colesterolului total, scade toleranta organismului la glucoza, drept  urmare avand un rol important in prevenirea tulburarilor metabolice [2,5].

Potentialele indicatii terapeutice ale lipitorilor se rasfrang asupra mai multor arii patologice [2,5,8,23]:

Sistem cardio-vascular :
–  tulburari ischemice periferice
–  tromboflebite
–  varice
–  hemoroizi
–  artrite

Boli reumatice:
–  reumatism
–  artrita reumatoida

Complicatiile unor boli metabolice precum:
–  obezitate
–  guta
–  diabet zaharat

Boli ale sistemului gastro-intestinal:
–  colecistita
–  dischinezii biliare
–  colon iritabil
–  constipatie

Dereglari neurologice:
–  migrene
–  nevralgii
–  tulburari vegetative
–  hiposomnii

Ginecologie:
–  chisturi ovariene
–  fibrom uterin
–  amenoree
–  dereglari ale ciclului menstrual

Boli ale pielii:
–  eczeme
–  acnee
–  psoriazis
–  furunculoza

Hirudoterapia este contraindicata in putine cazuri si anume: sarcina, hemofilie, anemie severa, hipotensiune si copii.

Dupa examinarea si determinarea starii in care se gaseste bolnavul, medicul stabileste numarul de lipitori care i se vor aplica, zona si punctele (de exemplu zonele in care se vad venele de la nivelul capului sau in vecinatatea unei vene a carei integritate structurala este afectata). Lipitorile se orienteaza singure si se adapteaza fiecarui organism. Daca sangele contine virusi, microbi sau toxine, lipitorile vor elimina relativ rapid un lichid care contine aceste elemente daunatoare, terapia putand fi comparata cu procedura de hemodializa.

Un risc al terapiei cu lipitori este dat de posibilitatea infectarii cu Aeronomas hydrophilia, microorganism prezent in intestinul lipitorilor, cu rol esential in procesul de digestie al sangelui. Acest microorganism ataca in general pesti si amfibieni, dar poate determina gastroenterite, mionecroza sau dermatite la pacienti cu sistemul imunitar deprimat [23].
 
3. Terapia helmintica
Originile acestei bioterapii rezida in teoriile potrivit carora conditiile de igiena in care traiesc oamenii, influenteaza semnificativ predispozitia acestora la anumite afectiuni. Astfel, s-a observat ca rinitele si eczemele, ambele boli de natura alergica, sunt mai putin frecvente la copiii din familiile numeroase cu resedinta in mediul rural (care probabil au fost expusi la mai multi agenti infectiosi de-a lungul timpului), comparativ cu ceea ce se observa in familiile cu un singur copil, cu resedinta in mediul urban [6].

Studiile epidemiologice au stabilit ca exista diferente mari in distributia bolilor auto-imune intre tarile industrializate si cele mai putin dezvoltate. Aceste boli sunt in crestere in tarile dezvoltate dar sunt mult mai rare in cele sarace unde locuitorii traiesc in medii mai putin salubre. De asemenea, pare sa existe o corelatie intre incidenta crescuta a bolilor auto-imune si eradicarea infestarilor helmintice.

Aceasta abordare terapeutica postuleaza ideea ca persoanele cu tulburari autoimune ar putea inregistra ameliorari simptomatice prin autoinfectare deliberata cu anumite specii de viermi paraziti, printe cei mai utilizati in acest sens fiind: Trichuris trichiura, Trichuris suis, Necator americanus si Ancyclostoma sp [10].

Pe baza constatarilor empirice, aflate in prezent in curs de validare stiintifica, terapia cu helminti este considerata un tratament alternativ promitator pentru boala Crohn, scleroza multipla, astm, colita ulcerativa, febra fanului.

Mecanismul precis prin care helmintii au un rol in modularea bolilor auto-imune este inca necunoscut. Intrucat viermii paraziti coexista cu mamiferele de milioane de ani, dezvoltand mecanisme complexe de evitare a sistemului imun al acestora, este rezonabil a se presupune ca si imunitatea organismelor gazda a fost influentata de prezenta helmintilor [23].

Urmatoarele mecanisme au fost propuse pentru a explica actiunea helmintilor [4,11,15,16]:
1)      Reducerea factorilor proinflamatori precum factorul necrotic tumoral TNF-?, interferonul IFN-?, interleukine IL-1, IL-6, IL-12
2)      Modularea functiei limfocitelor T helper de tip 1 si 2
3)      Cresterea productiei de factori antiinflamatori IL-4, IL-10, IL-11.

In 2000 imunoparazitologul Maria Yazdanbakhsh a constatat ca elevii din Gabon care erau infestati cu Schistosoma haematobium au fost alergici la acarienii din praful de casa (principalul agent cauzator al astmului in Africa) intr-un procent semnificativ mai redus decat cei neinfestati. In acelasi studiu s-a observat ca indivizii infestati prezentau concentratii plasmatice ale citokinei antiinflamatare IL-10, semnificativ mai ridicate decat in cazul celor neinfestati [21].

Weinstock J a aratat in 2003, intr-un studiu pe rozatoare, ca infestarea cu Schistosoma mansoni a avut un efect protector asupra soarecilor la dezvoltarea unei afectiuni inflamatorii a colonului inductibila chimic [21].

Summers RW a realizat in 2005 un studiu pe 29 pacienti suferind de boala Chron care au ingerat in mod deliberat cate 2500 oua de Trichuris suis la 3 saptamani timp de 24 saptamani. La finalul perioadei au fost evaluati o serie de markeri specifici bolii Chron si s-a inregistrat un raspuns favorabil la 72,4% din pacienti [16]. Acelasi cercetator, intr-un alt studiu, a investigat acelasi tratament la 54 persoane suferind de colita ulcerativa, inregistrand raspuns favorabil la 43,3% dintre pacienti, comparativ cu placebo la care au raspuns doar 16,7% [15].

 

Concluzii:

Exista rezultate incurajatoare in ceea ce priveste curatarea plagilor si vindecarea ranilor cu ajutorul larvelor pentru cazurile in care optiunea chirurgicala nu este posibila, iar cea farmacologica este ineficienta.

Lipitorile constituie un izvor valoros de principii active a caror cercetare poate conduce la solutii terapeutice pentru o gama larga de afectiuni.

Studii preclinice si clinice sugereaza ca helminto-terapia ar putea constitui o optiune viabila in viitor pentru tratarea unor tulburari autoimune cum este boala Chron sau alte afectiuni cu mecanism similar acesteia precum artrita reumatoida.

 

Bibliografie:

  1. Baer WS: The treatment of chronic osteomyelitis with maggots (larva of the Bowel Fly). J Bone Joint Surg Am, 1931; 13(3): 438-475
  2. Baskova IP, Zavalova LL, Kostrjukova ES, Titova GA, Lazarev VN, Zgoda VG: Proteomic analysis for characterization of proteins from the salivary gland secretion of medicinal leech during different seasons. Biochemistry Moscow, 2007; 72(2): 219-225
  3. Cazander G, van Veen KE, Bernards AT, Jukema GN: Do maggots have an influence on bacterial growth? A study on the susceptibility of strains of six different bacterial species to maggots of Lucilia sericata and their excretions/secretions. J. Tissue Viability, 2009; 18(3): 80-87
  4. Croese J, O’neil J, Masson J, Cookes S, Melrose W, Pritchard D, Speare R: A proof of concept study establishing Necator americanus in Crohn’s patients and reservoir donors. Gut, 2006; 55(1):136-137.
  5. Derganc M, Zdravic F: Venous congestion of flaps treated by aplication of leeches. Br J Plast Surg, 1960; 13:187-192
  6. Falcone FH, Pritchard DI: Parasite role reversal: worm on trial. Trends Parasitol, 2005; 21(4): 157-160
  7. Fleishmann W, Grassberger M: Erfolgreiche Wundheilung durch Maden-Therapie;  Biochirurgie: Die wieder entdecte Behandlungsmethode bei diabetischen fur und anderen schlecht heilenden Wunden. Trias, 2002
  8. Garov D: Los secretos de la Hirudoterapia o como curarse con las sanguijuelas. Feniks, 2003, pg 320
  9. Krashenyuk AI, Chalisova SV: El metodo de la modulacion de la influencia de sanguijuela Hirudo Medicinalis a estimulacion del crecimiento de las fibras nerviosas en el cultivo del tejido. Patent 2144698/ 1996
  10. Millingen JG: Curiosities of medical experience, 2nd Edition, 2012
  11. Mortimer K, Brown A, Feary J, Jagger C, Lewis C, Antoniak M, Pritchard D, Britton J: Dose- ranging study for trials of therapeutic infection with Necator americanus in human. Am J Trop Med Hyg, 2006; 75(5): 914-920
  12. Orkiszewski M:  Maggots of Lucilia in treatment of intractable wounds. Wiad Lek, 2007; 60: 381-385
  13. Sherman RA, Pechter EA: Maggot therapy: a review of the therapeutic application of fly larvae in human medicine, especially for treating osteomyelitis. Med Vet Entomol, 1988; 2(3): 225-230
  14. Steenvoorde P, Jacobi CE, van Doorn L, Oskam J: Maggot Debridement Therapy of Infected Ulcers: Patient and Wound Factors Influencing Outcome – A study on 101 Patients with 117 Wounds. Ann R Cool Surg Engl, 2007; 89(6): 596-602
  15. Summers RW, Elliot DE, Urban JF jr, Thompson R, Weinstock JV: Trichuris Suis therapy for active ulcerative colitis: a randomized controlled trial . Gastroenterology, 2005; 128(4): 825-832
  16. Summers RW, Elliot DE, Urban JF jr, Thompson R, Weinstock JV: Trichuris suis therapy in Crohn’ s disease. Gut, 2005; 54(1): 87-90
  17. Thomas S, Jones M, Shutler S, Andrews A: All you need to know about maggots. Nursing Times, 1996; 92: 46;63-70
  18. Walters J: The benefits of larval therapy in wound therapy. Nursing Times, 1998; 94:62-63
  19. Whitaker IS, Rao J, Izadi D, Butler PE: Historical article- Hirudo Medicinalis: ancient origins of, and trends in the use of medicinal leeches throughout history. Br J Oral Maxillo fac Surg, 2004; 42(2): 133-137
  20. Whitaker IS, Twine C, Schandall A: Larval therapy from antiquity to the present day: mechanism of action, clinical aplication and future potential. Postgrad Med, 2007; 83(980): 409-413
  21. Wickelgren I: Can Worms Tame the Imunne System?. Science, 2004; 305: 170-171
  22. Zaccone P, Fehervari Z, Phillips JM, Dunne DW, Cooke A: Parasitic Worms and inflammatory diseases. Parasite Immunol, 2006; 28(10) 515-523
  23. Zaidi SM, Jameel SS, Zaman F, Jilani S, Sultana A, Khan SA: A systematic overview of the medicinal importance of sanguivorous leeches. Altern Med Rev, 2011; 16(1): 59-65
  24. *** leechthera-py.blogspot.com
  25. *** science.howstuffworks.com
  26. *** parasites.czu.cz

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate