Hipertensiunea oculară, factor de risc în apariția glaucomului

Hipertensiunea oculară apare atunci când presiunea intraoculară depăşeşte intervalul considerat normal, adică între 10-21 mmHg. Creșterea presiunii intraoculare (progresivă odată cu vârsta, deși poate avea și alte cauze) este principalul factor de risc pentru apariția glaucomului și, prin urmare, pacienții cu hipertensiune oculară sunt mai susceptibili la a dezvolta boala. Cu toate acestea, hipertensiunea oculară presupune o presiune intraoculară mărită, fără a fi afectat nervul optic, în timp ce în cazul glaucomului, nervul optic este deteriorat, iar presiunea intraoculară poate fi atât normală cât și crescută.

Creşterea presiunii intraoculare poate fi treptată sau bruscă

Dezechilibrul între producerea şi eliminarea umorii apoase este principala cauză a apariţiei hipertensiunii oculare. Specialiştii sunt de părere că oricine poate dezvolta hipertensiune oculară, însă anumiți pacienți precum diabeticii, persoanele peste 40 de ani, cele cu miopii mari sau cu istoric familial de glaucom şi hipertensiune oculară prezintă un risc crescut de a dezvolta această problemă.

Hipertensiunea oculară nu poate fi prevenită

Însă, cu ajutorul controalelor periodice şi a tratamentelor pentru evitarea deteriorării nervului optic, hipertensiunea oculară poate fi controlată. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, începând cu anul 2013, aproximativ 2,2 milioane de persoane din Statele Unite sufereau de glaucom și peste 120.000 își pierduseră vederea din cauza acestei afecţiuni. Potrivit specialiştilor, femeile prezintă un risc mai mare de a dezvolta hipertensiune oculară după menopauză. Majoritatea persoanelor nu prezintă simptome.

Cum poate fi depistată hipertensiunea oculară

Medicul oftalmolog va efectua mai multe tipuri de teste pentru măsurarea presiunii intraoculare, dar şi pentru excluderea glaucomului.

Tonometria este o metodă utilizată pentru măsurarea presiunii din interiorul ochiului. Măsurătorile se iau pentru ambii ochi de 2-3 ori, în diferite momente ale zilei, deoarece presiunea variază de la oră la oră.
Gonioscopia se efectuează pentru a verifica unghiul de drenaj al ochiului, iar pentru a face acest lucru, specialistul se foloseşte de lentile de contact. Acest test este important pentru a determina dacă unghiurile sunt deschise, înguste sau închise și pentru a exclude orice alte probleme care ar putea provoca o presiune intraoculară crescută.
Testarea câmpului vizual este utilizată pentru a verifica vederea periferică. Acest test se face pentru a exclude orice modificări ale câmpului vizual cauzate de glaucom.
Pahimetria (sau grosimea corneei) este verificată de o sondă cu ultrasunete pentru a determina corectitudinea verificării presiunii intraoculare.

Unii medici recomandă administrarea tratamentului doar dacă nervul optic este afectat

Scopul tratamentului este de a reduce presiunea intraoculară înainte ca aceasta să cauzeze pierderea vederii. Este recomandat întotdeauna acelor persoane despre care se crede că prezintă cel mai mare risc de a dezvolta glaucom și pentru pacienții care au nervul optic afectat. În funcţie de situaţia în care se află pacientul, acesta poate fi tratat cu medicamente sau doar ținut sub observație. Majoritatea medicilor oftalmologi recomandă tratamentul dacă presiunea intraoculară este constant mai mare de 28-30 mm Hg. După o lună de administrare a medicamentelor, specialiştii vor examina pacienţii pentru a verifica dacă presiunea intraoculară a scăzut și dacă există efecte secundare.

Laserul și terapia chirurgicală nu sunt utilizate în general pentru tratarea hipertensiunii oculare, deoarece riscurile asociate sunt mai mari decât riscul real de a dezvolta leziuni glaucomatoase cauzate de hipertensiunea oculară.

Surse: webmd.com; news-medical.net; ncbi.nlm.nih.gov