Hipertrofia mamară

Rezumat:

Hipertrofia mamară reprezintă o patologie benignă a glandei mamare, caracterizată de o creștere excesivă în volum a acesteia, cu un impact major asupra calității vieții femeilor prin multitudinea de simptome cu care este asociată. Operația de reducție mamară reprezintă o metodă sigură și eficientă de tratament a acestei patologii, cu un grad de satisfacție ridicat în rândul pacientelor.

Cuvinte-cheie: hipertrofie mamară, reducție mamară, mamoplastie de reducție

Abstract:

Mammary hypertrophy is a benign pathology of the mammary gland, characterized by an excessive increase in its volume, with a major impact on women life quality through the multitude of symptoms with which it is associated. Breast reduction surgery is a safe and effective method of treating this pathology with a high degree of satisfaction among patients.

Keywords: mammary hypertrophy, breast reduction, reduction mamoplasty

Cuprins articol

1. Introducere
2. Simptome
3. Tipuri de hipertrofie
4. Tehnici de reducție mamară
5. Bibliografie

Introducere

Hipertrofia mamară este o patologie benignă a sânului caracterizată de o creștere exagerată în volum a țesutului glandular mamar, mult disproporționată în raport cu fizicul. Această patologie este determinată de o sensibilitate de organ-țintă anormală la hormonii estrogeni. Faptul că pacientele cu hipertrofie mamară prezintă un nivel seric al estrogenilor în limite normale, precum și un număr normal al receptorilor estrogenici subliniază această hipersensibilitate. Din punct de vedere histopatologic, predomină componentele stromale, componenta glandulară fiind relativ scăzută. Hiperplazia ductală benignă este frecvent asociată cu această patologie, dar riscul de cancer mamar nu este crescut, decât dacă pacienta este și obeză [1]. Tratamentul principal al acestei patologii este cel chirurgical, reprezentat de intervenția de reducție mamară.

Simptome

Interviu Prof . Univ. Dr. Alexandru Blidaru

Creșterea în volum a glandei mamare poate fi atât de mare încât afectează în mod marcant calitatea vieții unei femei, prin simptomele asociate, precum durerile localizate la nivelul coloanei cervicale sau toracale, parestezii la nivelul mâinilor și degetelor, afecțiuni cutanate la nivelul șanțurilor submamare, probleme posturale, dureri la nivelul sânilor, dispnee etc. Aceste simptome sunt cu atât mai deranjante cu cât volumul sânilor este mai mare. Pacientele se plâng de faptul că le este greu să facă exerciții fizice din cauza dificultăților de mișcare sau de respirație, nu reușesc să găsească haine pe măsură și sunt nemulțumite de semnele lăsate pe umăr de bretelele de la sutien. Impactul asupra calității vieții este cu atât mai sever cu cât hipertrofia se dezvoltă la o vârstă mai fragedă. În cazul adolescentelor cu o dezvoltare accentuată a țesutului glandular mamar apar dificultăți de integrare socială cu apariția complexelor de ordin fizic, mai ales când acestea au impresia că sunt obiectul privirilor insistente nedorite [2,3]. Indicațiile majore pentru intervenția chirurgicală de reducție mamară sunt reprezentate de: sâni excesiv de mari, dureri persistente la nivelul umerilor, coloanei cervicale și toracale, jenă severă (atât de natură fizică, cât și sexuală), intertrigo recurent ce necesită terapii locale antifungice și steroidiene. Imposibilitatea de a face exerciții fizice din cauza disconfortului, hiperpigmentarea și indentațiile de la nivelul umerilor din cauza bretelelor de suport reprezintă indicații minore pentru tratamentul chirurgical [1].

Tipuri de hipertrofie

Există trei perioade în viața unei femei când este posibilă hipertrofierea glandei mamare într-un grad atât de mare încât să fie necesară reducția mamară. Inițial, această patologie se poate dezvolta la adolescentele aflate în perioada puberală. Există două mari categorii de hipertrofie mamară a adolescentelor: hipertrofia mamară simplă și hipertrofia gigantă juvenilă [1]. Având în vedere impactul major asupra dezvoltării psihosociale, în cazurile extreme, cum este hipertrofia gigantă juvenilă, se poate recurge la intervenția chirurgicală și înainte de oprirea dezvoltării glandulare, adică înainte de 16-18 ani, așa cum ar fi recomandat în mod normal. În această situație există riscul necesității unei intervenții chirurgicale secundare de corecție [1]. O altă perioadă susceptibilă pentru apariția hipertrofiei mamare este perioada sarcinii și cea post-partum. Modul în care țesutul mamar răspunde la modificările hormonale din această perioadă este variabil. În majoritatea cazurilor, după oprirea alăptării, sau după caz, după naștere, are loc involuția glandei la dimensiunile de dinaintea sarcinii. În situația în care nu se întâmplă acest lucru și se impune intervenția chirurgicală de reducție mamară, se așteaptă 6-12 luni de la momentul întreruperii alăptării. În ultimul rând, creșterea în volum a glandei mamare este asociată cu creșterea în greutate, mai ales după instalarea menopauzei. De regulă, pacientele supraponderale prezintă niște sâni proporționali cu habitusul corporal. În alegerea momentului operator, se recomandă menținerea unei greutăți stabile, fără variații mai mari de 4,5 kilograme într-o perioadă de 6 luni. Orice fluctuație în greutate poate modifica rezultatul postoperator într-un mod nedorit [3].

Una dintre preocupările preoperatorii ale pacientelor tinere, care încă nu au avut copii, se referă la capacitatea de alăptare, după intervenția de reducție mamară. De regulă, atât timp cât se recurge la o tehnică chirurgicală ce nu impune întreruperea continuității între canalele galactifore și mamelon, alăptarea este posibilă. Ca regulă generală, două treimi din paciente pot alăpta după intervenție [3].

Preoperator, pe lângă analizele uzuale necesare înaintea unei intervenții chirurgicale, se recomandă și efectuarea unor investigații de rutină precum ecografia mamară cu scor BIRADS sau mamografia pentru a putea exclude existența unor procese locale tumorale [2,3].

Tehnici de reducție mamară

Există mai multe tipuri de tehnici operatorii de reducție mamară descrise în literatura de specialitate, dar selecția uneia anume se face în funcție de volumul glandular estimat pentru a fi rezecat, volumul total al sânului precum și de aspectul acestuia [2].

Pentru obținerea unui rezultat estetic satisfăcător după mamoplastia de reducție, trebuie avuți în vedere mai mulți factori precum o formă atractivă, cicatrici postoperatorii minime, poziționarea complexului areolar în punctul de maximă proiecție. Principalii paşi operatori au drept scop final ridicarea areolei, excizia excesului glandular, a excesului tegumentar și redistribuirea țesutului glandular în așa fel încât să se obțină o formă a sânului satisfăcătoare. În planificarea operației trebuie ales un pedicul vascular sigur pentru asigurarea viabilității areolo-mamelonare. În funcție de tipul acestui pedicul există un număr mare de proceduri disponibile – reducții bazate pe pedicul inferior, pedicul superior, pedicul supero-medial, pedicul lateral, pedicul central, pedicul supero-lateral, bipediculate. În alegerea tipului de pedicul sunt luate în considerare și gradul de ptoză mamară (în mod particular distanța de la incizura sternală până la mamelon și cea de la șanțul inframamar la mamelon), cicatricile existente la nivelul sânului, care ar putea compromite vascularizația areolo-mamelonară și comorbiditățile pacientei. În cazul în care vascularizația areolei este compromisă, se poate recurge chiar la amputația polului inferior al sânului cu recoltarea și reaplicarea areolei ca grefă liberă tegumentară. După ce se croiește lamboul glandular bazat pe un anumit pedicul, se face reducția glandulară în formă de potcoavă în jurul acestuia [4].