Îngrijirea pielii pacientului oncologic

Toxicitățile cutanate reprezintă unele dintre cele mai frecvente reacții adverse asociate tratamentului oncologic, afectând semnificativ calitatea vieții pacienților și determinând reducerea dozelor sau chiar întreruperea temporară ori definitivă a tratamentului. Aceste manifestări apar atât în urma radioterapiei, cât și a terapiilor sistemice și includ frecvent xeroza, pruritul, foliculita indusă de inhibitorii EGFR și radiodermita. Mecanismele implicate sunt reprezentate de alterarea barierei cutanate și a microbiotei pielii, inflamația, răspunsurile autoimune și fototoxicitatea. Profilaxia toxicităților cutanate trebuie inițiată încă de la începutul tratamentului oncologic și reprezintă o componentă esențială a managementului pacientului. O rutină adecvată de îngrijire a pielii, bazată pe utilizarea produselor de curățare blânde, aplicarea regulată a emolientelor pentru refacerea barierei cutanate și fotoprotecția zilnică, poate reduce frecvența și severitatea reacțiilor adverse cutanate, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și la menținerea complianței terapeutice.

Introducere

Manifestările cutanate și afectarea anexelor cutanate (păr și unghii) sunt frecvente la pacienții oncologici și pot apărea fie ca expresie a bolii de bază (dermatoze paraneoplazice), fie ca reacții adverse ale tratamentului oncologic [1]. În plus, tratamentele oncologice pot altera funcția de barieră a pielii, favorizând apariția xerozei, pruritului, fisurilor, creșterea susceptibilității la infecții cutanate și sensibilizarea pielii la radiațiile ultraviolete [2].

Reacțiile adverse cutanate pot apărea atât în urma radioterapiei, cât și a tratamentelor sistemice. Cea mai frecventă toxicitate cutanată asociată radioterapiei este radiodermita, care poate varia de la un eritem discret până la descuamare severă. Deoarece majoritatea pacienților tratați prin radioterapie dezvoltă, într-o anumită măsură, modificări cutanate în câmpul iradiat, măsurile de prevenție și îngrijire a pielii sunt esențiale [1].

Dintre terapiile sistemice, frecvent asociate cu toxicități cutanate sunt chimioterapia citotoxică, terapiile țintite (de exemplu, inhibitorii EGFR și inhibitorii MEK), imunoterapia (de exemplu, inhibitorii PD-1) și terapia endocrină. Tipul și severitatea reacțiilor adverse diferă în funcție de mecanismul de acțiune al fiecărei clase terapeutice [1].

Recunoașterea precoce a toxicităților cutanate și instituirea unor măsuri adecvate de îngrijire a pielii sunt esențiale pentru reducerea severității acestora, îmbunătățirea calității vieții și menținerea complianței la tratamentul oncologic, evitând astfel reducerea dozelor sau întreruperea prematură a terapiei.

Principiile îngrijirii pielii pacientului oncologic

Prevenirea și managementul reacțiilor adverse cutanate trebuie să urmărească menținerea integrității barierei cutanate și a echilibrului microbiotei, precum și asigurarea unei fotoprotecții adecvate [3].

Îngrijirea zilnică a pielii începe cu o curățare blândă, utilizând produse de curățare cu un pH ușor acid, apropiat de cel fiziologic (aproximativ 5 – 5,5), și evitând utilizarea apei fierbinți, care poate accentua xeroza și afectarea barierei cutanate [3].

Hidratarea pielii poate fi obținută prin utilizarea a trei categorii principale de ingrediente [4]:

• ocluzive (petrolatum, parafină, lanolină, dimeticonă) – formează un film protector la suprafața pielii, care reduce pierderea transepidermică de apă (TEWL) și limitează evaporarea apei din stratul cornos;
• umectante (glicerol, acid hialuronic, lactat, uree, PCA, sorbitol, pantenol) – sunt substanțe higroscopice care atrag și rețin apa în stratul cornos, contribuind la menținerea hidratării pielii;
• emoliente (squalan, trigliceride, esteri ai acizilor grași) – netezesc suprafața pielii prin umplerea spațiilor dintre corneocite și reduc aspectul aspru și descuamat al pielii, îmbunătățind elasticitatea și senzația de confort.

Așadar, hidratarea trebuie realizată prin aplicarea regulată a produselor de hidratare care conțin ingrediente cu rol în refacerea barierei cutanate, precum glicerina, petrolatumul, ceramidele și niacinamida. În cazul hipercheratozei sau al sindromului mână – picior, produsele care conțin uree în concentrație de aproximativ 10% pot fi utile datorită efectelor lor hidratante și cheratolitice, în special la nivelul mâinilor și picioarelor. Totuși, în cazul radiodermitei, utilizarea ureei trebuie făcută cu prudență sau evitată, deoarece poate provoca iritație și accentuarea disconfortului local [3].

Fotoprotecția reprezintă o componentă esențială a îngrijirii pacientului oncologic și presupune limitarea expunerii la radiațiile UV, utilizarea zilnică a unui produs de protecție solară cu spectru larg și purtarea îmbrăcămintei cu factor de protecție UV, pentru a reduce riscul de fototoxicitate și de agravare a reacțiilor adverse cutanate [3].

Principalele toxicități cutanate induse de tratamentul oncologic

Xeroza

Xeroza și pruritul reprezintă unele dintre cele mai frecvente reacții adverse cutanate asociate tratamentelor oncologice și apar, de regulă, la câteva săptămâni de la inițierea terapiei. Xeroza, caracterizată prin uscăciune cutanată și scuame fine, difuze, poate afecta până la 84% dintre pacienți, frecvența acesteia variind în funcție de tipul tratamentului administrat. Riscul este mai mare la pacienții vârstnici, la cei cu comorbidități și la cei care urmează tratamente concomitente. În formele severe, xeroza poate evolua către dermatită eczematoasă, favorizând apariția fisurilor cutanate și crescând riscul de colonizare și suprainfecție cu Staphylococcus aureus [2].

Încă de la inițierea tratamentului oncologic, pacienții trebuie informați cu privire la importanța unei rutine adecvate de îngrijire a pielii, care să includă utilizarea unor produse de curățare blânde și aplicarea regulată a emolientelor destinate refacerii barierei cutanate și menținerii echilibrului microbiomului cutanat [3].

Foliculita (anterior cunoscută ca erupție acneiformă)

Erupția acneiformă reprezintă cea mai frecventă reacție adversă cutanată asociată tratamentului cu inhibitori ai receptorului pentru factorul de creștere epidermal (EGFR), precum gefitinib, erlotinib sau cetuximab. Clinic, se manifestă printr-o erupție papulo-pustuloasă localizată în jurul unității pilo-sebacee, cum ar fi pe scalp, față, gât, torace superior și pe partea superioară a spatelui. Leziunile pot fi însoțite de prurit, senzație de arsură sau durere și apar, de regulă, în primele zile până la câteva săptămâni de la inițierea tratamentului [1].

Mecanismul de apariție este legat de inhibarea EGFR, un receptor exprimat în numeroase țesuturi ale organismului, inclusiv la nivelul pielii, unde are o expresie crescută în keratinocitele bazale și suprabazale, precum și la nivelul foliculilor piloși și al glandelor sebacee. Blocarea acestui receptor perturbă diferențierea și funcția normală a keratinocitelor, determinând eliberarea citokinelor și chemokinelor proinflamatorii, care recrutează celule inflamatorii la nivel cutanat și favorizează apariția erupției. În plus, inhibitorii EGFR reduc expresia peptidelor antimicrobiene produse de keratinocite și, de asemenea, afectează integritatea barierei cutanate, ceea ce favorizează apariția xerozei, fisurilor și crește susceptibilitatea la suprainfecții bacteriene ale leziunilor cutanate [1].

Managementul se bazează atât pe măsuri de prevenție, cât și pe tratamentul leziunilor deja existente. Se recomandă utilizarea zilnică a produselor de curățare blânde și a cremelor hidratante fără parfum și alcool, evitarea produselor iritante sau exfoliante, precum și utilizarea zilnică a unui produs de protecție solară cu spectru larg și limitarea expunerii la radiațiile UV [7]. Există studii în care se recomandă administrarea profilactică a tetraciclinelor orale, cel mai frecvent doxiciclină, în primele 6 săptămâni de tratament, deoarece această strategie reduce frecvența și severitatea rashului acneiform. Este important de menționat că tetraciclinele sunt administrate în principal pentru efectul lor antiinflamator și nu pentru tratarea unei infecții existente. În funcție de severitatea manifestărilor, tratamentul poate include corticosteroizi topici, iar în formele severe poate fi necesară întreruperea temporară a tratamentului oncologic sau ajustarea acestuia până la ameliorarea leziunilor. În cazul suspiciunii unei suprainfecții bacteriene, se recomandă recoltarea de culturi microbiologice și instituirea tratamentului antimicrobian adecvat [1].

Paronichia

Paronichia reprezintă inflamația cuticulei (leziuni similare granulomului piogen) și suprainfecție bacteriană. Clinic, se constată onicoliză și onicodistrofie secundară. Managementul terapeutic include antibiotice topice, dermatocorticoizi potenți și, în cazuri severe, întreruperea temporară a tratamentului [8].

Radiodermita acută

Radiodermita reprezintă cea mai frecventă reacție adversă cutanată asociată radioterapiei. Manifestările clinice pot varia de la eritem și disconfort ușor până la descuamare severă. Leziunile sunt limitate la nivelul câmpului iradiat, iar severitatea acestora poate fi accentuată de administrarea concomitentă a tratamentelor sistemice. Radiodermita acută apare, de regulă, în primele 1 – 4 săptămâni de la inițierea radioterapiei [3].

La pacienții supuși radioterapiei, utilizarea unei rutine zilnice de îngrijire a pielii, bazată pe produse de curățare blânde, emoliente și protecție solară, s-a asociat cu o toleranță mai bună la tratament și cu reducerea severității radiodermitei. Produsele care conțin acid hialuronic, niacinamidă, pantenol, glicerină, alantoină sau squalan pot fi benefice prin efectul lor hidratant, calmant și de susținere a refacerii barierei cutanate [3].

Articolul şi bibliografia integrale în revista Galenus, ediţia 201

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Foto: Shutterstock

Dr. Raluca Elena Drăgan Pretorian