Labirintita: cauze, simptome, diagnostic și metode de tratament

Labirintita reprezintă inflamația labirintului membranos din urechea internă, o structură complexă responsabilă atât de percepția sunetelor, cât și de menținerea echilibrului. Sufixul „-ită” indică prezența unui proces inflamator, care poate afecta cohleea, aparatul vestibular sau ambele componente simultan. Din acest motiv, tabloul clinic asociază frecvent vertij intens cu hipoacuzie și tulburări de echilibru.

Deși termenii „labirintită” și „nevrită vestibulară” sunt utilizați adesea ca sinonimi, cele două afecțiuni sunt distincte. În nevrita vestibulară, inflamația este limitată la nervul vestibular, fără afectarea labirintului membranos și, în mod obișnuit, fără pierdere de auz. În schimb, labirintita implică direct structurile urechii interne și poate produce atât simptome vestibulare, cât și auditive.

Cauzele și factorii de risc pentru labirintită

Inflamația labirintului apare cel mai frecvent în urma unei infecții virale, însă poate avea și etiologie bacteriană, autoimună sau poate fi asociată unor infecții sistemice. În cazuri rare, inflamația persistentă determină apariția labirintitei osificante, caracterizată prin formarea de țesut osos în interiorul labirintului membranos, complicație asociată cu pierdere auditivă permanentă.

Labirintita virală

Etiologia virală predomină în practica clinică. De regulă, simptomele debutează după o infecție a căilor respiratorii superioare, când mediatorii inflamatori pătrund în urechea internă prin fereastra ovală sau rotundă și induc inflamația structurilor vestibulo-cohleare. Mai rar, virusurile invadează direct urechea internă și produc leziuni senzoriale.

Virusurile implicate în labirintită includ virusul urlian, virusul rujeolic, citomegalovirusul și virusul varicelo-zosterian. Reactivarea virusului varicelo-zosterian determină sindromul Ramsay Hunt, caracterizat prin erupție veziculară auriculară, paralizie facială periferică și, în aproximativ un sfert dintre cazuri, afectarea nervilor vestibular și cohlear. Infecțiile congenitale cu rubeolă sau citomegalovirus reprezintă cauze importante de surditate neurosenzorială la nou-născut.

Labirintita bacteriană

Labirintita bacteriană apare cel mai frecvent ca o complicație a otitei medii acute sau a meningitei bacteriene. În forma seroasă, inflamația este determinată de toxinele bacteriene și de mediatorii inflamatori care traversează membranele urechii medii.

În forma supurativă, microorganismele invadează direct labirintul prin fereastra rotundă, fereastra ovală sau, mai rar, prin apeductul cohlear. Evoluția este mult mai agresivă și poate conduce rapid la distrugerea ireversibilă a receptorilor auditivi și vestibulari.

Labirintita autoiumună

Anumite boli autoimune sistemice, precum poliarterita nodoasă sau granulomatoza cu poliangeită, pot duce la labirintită prin mecanisme imunologice.

Labirintita asociată HIV-ului și sifilisului

De asemenea, sifilisul și infecția HIV au fost asociate cu labirintita, fie prin afectare directă, fie prin infecții oportuniste. Printre factorii care cresc probabilitatea de a dezvolta labirintită se numără: infecțiile respiratorii virale recente, otita medie acută sau cronică, meningita bacteriană, colesteatomul, intervențiile chirurgicale otologice, fracturile osului temporal, imunodepresia și bolile autoimune.

Tabloul clinic al pacientului cu labirintită

Diagnosticul de labirintită este unul de excludere, iar evaluarea clinică urmărește atât identificarea simptomelor caracteristice, cât și eliminarea altor cauze de vertij acut, inclusiv accidentul vascular cerebral din teritoriul vertebro-bazilar.

Anamneza pacientului cu labirintită indică frecvent existența unei infecții respiratorii recente, a unei otite medii, a unei intervenții chirurgicale la nivelul urechii sau a unui episod de meningită. Medicul urmărește dacă pacientul descrie un vertij rotator autentic – senzația că încăperea se învârte –, diferit de amețeala nespecifică sau de senzația de leșin.

Manifestările clinice în labirintită includ în mod obișnuit:

• vertij intens, instalat brusc;
• greață și vărsături;
• hipoacuzie neurosenzorială unilaterală;
• tinitus;
• instabilitate la mers și tulburări de echilibru;
• nistagmus spontan;
• dificultăți la schimbarea poziției capului.

Vertijul atinge intensitatea maximă în primele 48–72 de ore, însă dezechilibrul poate persista câteva săptămâni până la realizarea compensării vestibulare centrale. Evoluția este adesea mai lentă la pacienții cu labirintită care au anxietate sau depresie asociată.

Protocolul de diagnostic pentru labirintită

Examenul clinic al pacientului cu labirintită evidențiază frecvent nistagmus orizontal, cu faza rapidă orientată spre urechea sănătoasă, precum și modificări ale mersului și ale probelor de echilibru, inclusiv testele Romberg și mersul în tandem. Evaluarea neurologică este obligatorie pentru excluderea unei patologii cerebeloase sau meningeale.

Examinarea otoscopică  a pacientului cu labirintită poate scoate la iveală semne sugestive pentru cauza bolii, precum otita medie sau colesteatomul. Testele Rinne și Weber orientează către existența unei hipoacuzii neurosenzoriale, care necesită confirmare audiologică.

Diagnosticul diferențial pentru labirintită

Diagnosticul ar trebui să fie orientat și spre următoarele afecțiuni:

• nevrită vestibulară;
• boala Ménière;
• vertij paroxistic pozițional benign (VPPB);
• accident vascular cerebral în fosa posterioară;
• neurinom acustic (schwanom vestibular);
• malformații ale urechii interne;
• fractură de os temporal;
• hemoragie a urechii interne;
• neoplasm al osului temporal;
• scleroză multiplă.

Evaluarea audiologică

Audiometria tonală liminară reprezintă investigația esențială pentru cuantificarea deficitului auditiv și diferențierea hipoacuziei neurosenzoriale de cea de transmisie. În faza acută, testele vestibulare complexe, precum electronistagmografia, potențialele miogenice evocate vestibulare sau testul scaunului rotator, nu sunt efectuate de rutină, deoarece rezultatele sunt influențate de inflamația activă. Aceste investigații devin utile ulterior, pentru evaluarea recuperării vestibulare și a deficitului funcțional rezidual.

Investigațiile de laborator

Analizele paraclinice de laborator sunt alese în funcție de contextul clinic și de diagnosticele diferențiale. La pacienții cu labirintită și vărsături repetate se recomandă evaluarea ionogramei și a funcției renale, deoarece deshidratarea și tulburările electrolitice pot agrava simptomatologia vestibulară.

Dacă există suspiciunea unei meningite bacteriene, puncția lombară și analiza lichidului cefalorahidian devin investigații prioritare, fără a întârzia inițierea antibioterapiei. Testarea pentru sifilis și infecția HIV este indicată în formele atipice sau la pacienții cu factori de risc, iar explorarea bolilor autoimune este rezervată cazurilor în care tabloul clinic sugerează o etiologie imunologică.

Investigațiile imagistice

Imagistica nu confirmă de rutină diagnosticul de labirintită, însă este indispensabilă pentru excluderea altor patologii. Rezonanța magnetică cerebrală și a unghiului ponto-cerebelos este preferată atunci când există deficit neurologic, hipoacuzie asimetrică sau suspiciunea unui neurinom vestibular.

Diferențele audiometrice mai mari de 15 dB între cele două urechi justifică explorarea imagistică, deoarece un procent dintre neurinoamele vestibulare debutează prin hipoacuzie brusc instalată.

Tomografia computerizată este utilă în evaluarea complicațiilor otitei medii, mastoiditei, fracturilor osului temporal și modificărilor osoase ale labirintului. În meningita bacteriană, RMN-ul cu substanță de contrast poate identifica inflamația urechii interne și poate anticipa dezvoltarea labirintitei osificante.

Opțiunile de tratament pentru labirintită

Tratamentul este individualizat în funcție de etiologia inflamației și urmărește controlul infecției sau al procesului inflamator, ameliorarea simptomelor acute și recuperarea funcției vestibulare.

Tratamentul pentru labirintita virală

Majoritatea formelor virale beneficiază de tratament de suport, care include repaus relativ, hidratare corespunzătoare și monitorizarea evoluției. Pacientul trebuie reevaluat de urgență dacă apar semne neurologice precum diplopie, deficit motor, tulburări de vorbire sau agravarea dezechilibrului, deoarece acestea pot indica o afecțiune neurologică centrală. Dovezile actuale nu susțin utilizarea de rutină a antiviralelor sau a corticoterapiei în labirintita virală necomplicată.

Tratamentul pentru labirintita bacteriană

În formele secundare otitei medii acute se instituie antibioterapie adaptată agentului etiologic și severității infecției. Infecțiile severe, mastoidita sau suspiciunea de meningită necesită spitalizare și administrarea intravenoasă a antibioticelor, concomitent cu efectuarea investigațiilor necesare. Tratamentul precoce reduce riscul pierderii auditive permanente și al complicațiilor intracraniene.

Tratamentul formelor autoimune și al infecțiilor sistemice

Labirintita autoimună este tratată inițial cu corticosteroizi sistemici. În cazurile rezistente sau recurente pot fi necesare terapii imunosupresoare, precum azatioprina sau ciclofosfamida, administrate sub supraveghere de specialitate. Atunci când investigațiile confirmă sifilisul sau infecția HIV, tratamentul este orientat către boala de bază, în colaborare cu medicul infecționist.

Gestionarea simptomelor și recuperarea vestibulară

În faza acută, antiemeticele și medicația vestibulosupresoare pot reduce vertijul, greața și vărsăturile. Totuși, benzodiazepinele și antihistaminicele vestibulare sunt recomandate pentru cel mult 72 de ore, deoarece administrarea prelungită întârzie compensarea vestibulară centrală.

Mobilizarea precoce, imediat ce simptomatologia permite, accelerează adaptarea sistemului nervos și îmbunătățește prognosticul funcțional. Pacienții care dezvoltă hipoacuzie neurosenzorială bruscă necesită evaluare ORL de urgență și corticoterapie în doze mari, conform protocoalelor specifice.

Tratamentul chirurgical și reabilitarea vestibulară

Intervenția chirurgicală este rezervată unui număr redus de pacienți cu labirintită. Mastoidectomia este indicată în colesteatom sau mastoidită extinsă, iar miringotomia ori drenajul urechii medii pot fi necesare atunci când labirintita apare ca o complicație a otitei medii.

După remiterea fazei acute, pacienții care prezintă instabilitate persistentă ar trebui să urmeze programe de recuperare vestibulară. Exercițiile specifice stimulează mecanismele de compensare centrală și contribuie la restabilirea echilibrului.

În situațiile în care persistă tinitusul sau hipoacuzia neurosenzorială pot fi indicate terapii dedicate, inclusiv protezarea auditivă, terapia de reantrenare a tinitusului și consilierea psihologică, îndeosebi la pacienții la care simptomele cronice sunt însoțite de anxietate sau depresie.

Bibliografie:

1. Barkwill D, Winters R, Arora R. Labyrinthitis. [Updated 2025 Jul 23]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560506/;
2. Dreu L, Gabor M, Povalej Bržan P, Rebol J. Comparison of Audiometric Outcomes Following Acute Labyrinthitis. Medicina (Kaunas). 2025 Nov 22;61(12):2083. doi: 10.3390/medicina61122083. PMID: 41470085; PMCID: PMC12734768. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12734768/;
3. Gaillard F, Knipe H, Labyrinthitis. Reference article, Radiopaedia.org (Accessed on 11 Jul 2026). Link: https://radiopaedia.org/articles/labyrinthitis;
4. Gomes B, Vlašiček I, Elfeky M, et al. Labyrinthitis ossificans. Reference article, Radiopaedia.org (Accessed on 11 Jul 2026). Link: https://radiopaedia.org/articles/labyrinthitis-ossificans;
5. Maranhão AS, Godofredo VR, Penido Nde O. Suppurative labyrinthitis associated with otitis media: 26 years’ experience. Braz J Otorhinolaryngol. 2016 Jan-Feb;82(1):82-7. doi: 10.1016/j.bjorl.2014.12.012. Epub 2015 Dec 11. PMID: 26718959; PMCID: PMC9444629. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9444629/;
6. Oussoren FK, Schermer TR, Bruintjes TD, Leeuwen RBV. Idiopathic Labyrinthitis: Symptoms, Clinical Characteristics, and Prognosis. J Int Adv Otol. 2023 Nov;19(6):478-484. doi: 10.5152/iao.2023.231096. PMID: 38088320; PMCID: PMC10765229. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10765229/;
7. Taxak P, Ram C. Labyrinthitis and Labyrinthitis Ossificans – A case report and review of the literature. J Radiol Case Rep. 2020 May 31;14(5):1-6. doi: 10.3941/jrcr.v14i5.3706. PMID: 33082921; PMCID: PMC7536013. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7536013/.

 

 

Foto: Shutterstock