Osteomielita sau infecția țesutului osos

Osteomielita definește infecția țesutului osos, caracterizată printr-un proces inflamator acut sau cronic care implică osul și structurile sale adiacente ca urmare a invaziei microorganismelor cu potențial patogen. Agenții etiologici implicați sunt, de obicei, bacterii piogene, dar osteomielita poate fi cauzată și de fungi sau micobacterii. Analiza fosilelor animale a evidențiat leziunile osoase compatibile cu infecții cronice ale osului, ceea ce sugerează că osteomielita este, per se, o afecțiune extrem de veche din punct de vedere evolutiv.

Termenul de „osteomielită” a fost introdus în literatura medicală în anul 1844 de către Auguste Nélaton, chirurg de origine franceză, pentru a descrie inflamația măduvei osoase și a structurii adiacente. Înainte de descoperirea antibioticelor, managementul era în principal chirurgical: consta în debridarea țesuturilor infectate, realizarea de cavități osoase (saucerizare), pansarea repetată a plăgii. Zona era lăsată să se vindece prin cicatrizare secundară, iar prognosticul era în general nefavorabil, deoarece infecția tindea să evolueze spre sepsis. Introducerea penicilinei prin anii 1940 a schimbat radical evoluția acestei patologii, reducând semnificativ mortalitatea asociată.

Considerentele fiziopatologice ale osteomielitei

Osteomielita apare când microorganismele patogene ajung la nivelul osului, declanșând o reacție inflamatorie locală care determină distrugerea progresivă a țesutului osos. Infecția ca atare poate ajunge la nivelul osului prin mai multe mecanisme patogenice distincte. Una dintre cele mai frecvente căi este diseminarea hematogenă. În acest caz, bacteriile ajung în circulația sangvină prin „migrarea” dintr-un focar infecțios situat la distanță și se fixează la nivelul osului, unde colonizează structurile osoase și determină apariția infecției.

Osteomielita hematogenă este întâlnită mai frecvent la copii, afectând în principal oasele lungi, cum sunt femurul și tibia. La adulți, forma hematogenă implică de obicei coloana vertebrală și duce la osteomielită vertebrală. Altă modalitate de apariție a infecției este propagarea contiguă a microorganismelor din țesuturile învecinate. Această situație este frecventă în context specific de traumatisme, intervenții chirurgicale sau infecții cutanate extinse – vorbim despre o așa-zisă „osteomielită de vecinătate”. Aceasta este adesea asociată la adulții tineri cu traumatisme și cu proceduri chirurgicale ortopedice, în timp ce la pacienții vârstnici osteomielita de vecinătate se asociază cu prezența ulcerelor de presiune sau protezelor articulare infectate.

Un al treilea mecanism implică inocularea directă a bacteriilor în os. Aceasta poate apărea mai ales în cazul fracturilor deschise, intervențiilor chirurgicale ortopedice sau prin introducerea de materiale protetice și dispozitive de fixare osoasă. Un rol important în dezvoltarea osteomielitei în are și insuficiența vasculară. Pacienții cu diabet zaharat au un risc crescut de osteomielită ca urmare a perfuziei tisulare deficitare la nivelul membrelor inferioare, ceea ce scade capacitatea de apărare imunologică locală și întârzie vindecarea leziunilor cutanate.

Neuropatia periferică asociată diabetului favorizează apariția ulcerelor plantare la nivelul zonei de presiune, care pot deveni practic „poartă de intrare” pentru bacterii, permițând și propagarea acestora spre structurile osoase subiacente. Osteomielita contiguă apare frecvent și la pacienții imobilizați la pat sau în scaun cu rotile, care dezvoltă ulcere de presiune în regiuni precum cea sacrală, la nivelul șoldurilor sau călcâielor. Aceste ulcerații sunt colonizate de o floră de natură polimicrobiană provenită de pe piele sau tractul gastrointestinal. Infecția are potențialul de a se extinde rapid către os, provocând osteomielită.

Cauze și factori de risc pentru osteomielită

În condiții normale, osul sănătos este relativ rezistent la infecții. Apariția osteomielitei necesită de obicei existența unui inocul bacterian semnificativ sau prezența unor factori locali care, prin efectul negativ, compromit integritatea structurii osoase. Traumatismele, ischemia tisulară sau prezența corpurilor străine pot expune zone de matrice osoasă, zone unde microorganismele se pot fixa și multiplica. Unul dintre cei mai importanți agenți patogeni implicați în această boală este Staphylococcus aureus. Această bacterie prezintă mecanisme moleculare speciale care, ca atare, îi permit să adere la matricea osoasă prin intermediul unor proteine de adeziune denumite adezine. De asemenea, adezinele îi permit să colonizeze și dispozitivele ortopedice implantate.

Un alt mecanism important este capacitatea unor bacterii de a forma biofilme. Acest fapt poate explica persistența infecției și rata crescută de recurență a osteomielitei asociate dispozitivelor ortopedice. Osteomielita hematogenă este, de obicei, determinată de o singură bacterie, pe când cea contiguă sau prin inoculare directă tinde să fie polimicrobiană. Staphylococcus aureus este cel mai frecvent implicat atât în osteomielita acută, cât și în cea cronică, la copii și adulți. Mai ales în ultimii ani, o proporție tot mai mare de cazuri este cauzată de tulpinile MRSA, rezistente la meticilină.

Pe lângă Staphylococcus aureus, pot fi implicate și alte bacterii precum stafilococii coagulazo-negativi, streptococii beta-hemolitici, enterococii și bacilii gram-negativi aerobi, inclusiv specii de Pseudomonas, Enterobacter sau Escherichia coli. În unele situații, pot fi implicate și specii de Mycobacterium tuberculosis, fungi din genurile Candida, Aspergillus sau Cryptococcus, iar unele microorganisme sunt asociate cu anumite condiții clinice deja existente. Salmonella, spre exemplu, poate cauza osteomielită la pacienții cu anemie falciformă, și Bartonella henselae se poate identifica la pacienții cu osteomielită și HIV asociat.

Simptomele pacientului cu osteomielită

Simptomele pacientului variază în funcție de cauză, localizare și durata de evoluție a bolii. Spre exemplu, în forma acută simptomele apar de obicei progresiv, pe parcursul câtorva zile până la două săptămâni. Pacienții pot prezenta durere locală la nivelul osului afectat, însoțită de eritem, tumefacție și creșterea temperaturii locale. Durerea poate fi accentuată de mișcare sau palpare, deseori fiind descrisă drept „profundă și pulsatilă”. În unele cazuri apar simptome generale de febră, frisoane, stare generală alterată. În formele subacute, manifestările sistemice pot fi foarte discrete, iar pacienții prezintă doar o stare de oboseală persistentă și dureri locale moderate.

Osteomielita poate complica uneori evoluția artritei septice, în special când focarul infecțios se află în apropierea capsulei articulare. Infecția metafizei humerusului, spre exemplu, poate duce la artrită septică a articulației umărului. În osteomielita vertebrală, apar uneori dureri cervicale sau lombare persistente, asociate cu febră și valori crescute ale markerilor inflamatori, precum proteina C reactivă sau viteza de sedimentare a hematiilor.

În osteomielita cronică, simptomele evoluează lent, pe parcursul mai multor săptămâni, uneori chiar luni. Febra este rar prezentă, dar pacienții pot prezenta durere persistentă, tumefacție sau eritem local. La pacienții cu diabet, prezența unui ulcer profund care nu se vindecă după terapie adecvată poate sugera extensia infecției către os. Palparea unui os vertebral dureros sau ulcerul care poate fi sondat până la os sunt semne clinice sugestive pentru osteomielită la pacientul cu diabet zaharat.

Prognosticul și riscurile pacientului cu osteomielită

Prognosticul pacientului cu osteomielită depinde în mare măsură de rapiditatea cu care se poate stabili diagnosticul și inițierea tratamentului adecvat. În formele acute tratate cu antibiotice sau cu intervenție chirurgicală atunci când este necesar, evoluția este de obicei favorabilă. Cu toate acestea, osteomielita poate recidiva chiar și după tratament aparent eficient, mai ales în cazurile în care zona afectată este supusă unui nou traumatism sau dacă sistemul imunitar al pacientului este compromis.

În osteomielita cronică, rata de recurență este relativ ridicată, fiind estimată la aproximativ 30% în primul an după tratament. În infecțiile determinate de Pseudomonas aeruginosa rata asociată de recidivă poate ajunge la 50%. Prezența protezelor ortopedice complică semnificativ terapia, deoarece biofilmul bacterian poate proteja microorganismele de acțiunea antibioticelor – acest lucru ridică uneori necesitatea îndepărtării chirurgicale a implantului.

Complicațiile în osteomielita netratată sau deficitar tratată pot fi severe și includ artrita septică, fracturile patologice, deformările osoase și formarea tracturilor sinusale, care drenează secreții purulente la nivel cutanat. Amiloidoza este o altă complicație, dar rară. În cazuri rare, inflamația cronică a unui sinus cutanat poate duce la apariția carcinomului scuamos. Alte complicații care pot apărea sunt formarea abceselor, infecția sistemică sau răspândirea infecției la țesuturile moi adiacente.

Sfaturi pentru a preveni osteomielita

Prevenirea cazurilor de osteomielită presupune reducerea factorilor de risc care favorizează ca atare apariția infecțiilor osoase și managementul adecvat al leziunilor cutanate, traumatismelor. Pacienții cu boli cronice, în special diabet zaharat sau insuficiență vasculară periferică, necesită monitorizare atentă a integrității tegumentelor pentru a preveni apariția ulcerelor ce pot evolua spre infecții profunde. Măsurile de prevenție pentru osteomielită includ:

• tratarea promptă și corectă a infecțiilor cutanate și a plăgilor;
• curățarea și dezinfectarea adecvată a rănilor traumatice;
• monitorizarea atentă a ulcerelor cronice, în special la pacienții diabetici;
• controlul glicemiei la pacienții cu diabet zaharat;
• evitarea presiunii prelungite asupra zonelor vulnerabile la pacienții imobilizați;
• utilizarea tehnicilor chirurgicale sterile în intervențiile ortopedice;
• administrarea profilactică de antibiotice înaintea intervențiilor chirurgicale majore;
• monitorizarea atentă a dispozitivelor ortopedice implantate;
• tratamentul precoce al bacteriemiei sau al infecțiilor sistemice;
• menținerea unei bune igiene generale și a unei stări nutriționale adecvate.

Aplicarea și respectarea acestor măsuri contribuie la reducerea riscului de osteomielită și, însă și la prevenirea complicațiilor asociate acestei patologii infecțioase severe.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Bibliografie:

1. Birt MC, Anderson DW, Bruce Toby E, Wang J. Osteomyelitis: Recent advances in pathophysiology and therapeutic strategies. J Orthop. 2016 Oct 26;14(1):45-52. doi: 10.1016/j.jor.2016.10.004. PMID: 27822001; PMCID: PMC5090239. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5090239/;
2. Dobaria DG, Cohen HL. Osteomyelitis Imaging. [Updated 2023 Aug 6]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK594242/;
3. Fritz JM, McDonald JR. Osteomyelitis: approach to diagnosis and treatment. Phys Sportsmed. 2008 Dec;36(1):nihpa116823. doi: 10.3810/psm.2008.12.11. PMID: 19652694; PMCID: PMC2696389. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2696389/;
4. Gaillard F, Glick Y, Verikios N, et al. Osteomyelitis. Reference article, Radiopaedia.org (Accessed on 10 Mar 2026). Link: https://radiopaedia.org/articles/osteomyelitis;
5. Jha Y, Chaudhary K. Diagnosis and Treatment Modalities for Osteomyelitis. Cureus. 2022 Oct 26;14(10):e30713. doi: 10.7759/cureus.30713. Retraction in: Cureus. 2024 Jul 3;16(7):r144. doi: 10.7759/cureus.r144. PMID: 36439590; PMCID: PMC9695195. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9695195/;
6. Nimmana BK, Savaliya V. Osteomyelitis. [Updated 2023 May 31]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK532250/;
7. Song M, Sun J, Lv K, Li J, Shi J, Xu Y. A comprehensive review of pathology and treatment of Staphylococcus aureus osteomyelitis. Clin Exp Med. 2025 Apr 29;25(1):131. doi: 10.1007/s10238-025-01595-1. PMID: 40299136; PMCID: PMC12040984. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12040984/.

Foto: Shutterstock

Andrei Cioată