Primul ajutor în hemoragii: note pentru activitatea practică de teren

Hemoragia reprezintă pierderea de sânge în afara sistemului vascular, prin distrugerea totală sau parţială a unui vas de sânge. Cauzele hemoragiilor pot fi: traumatismele (contuzii, entorse, fracturi, luxaţii, leziuni musculare), intervenţiile chirurgicale, diferitele boli (ulcer gastro-duodenal, tuberculoză pulmonară etc.). În funcţie de momentul în care se produc, hemoragiile pot fi primare și secundare. Articolul prezintă informații pe larg despre hemoragii și primul ajutor în caz de hemoragii.

Clasificarea hemoragiilor în funcție de tipul vasului care se rupe

În funcţie de tipul vasului care se rupe, se disting hemoragii arteriale hemoragii venoase şi hemoragii capilare. Hemoragiile arteriale sunt cele mai periculoase, deoarece sângele ţâşneşte ritmic şi cu forţă, ceea ce face ca în scurt timp să se piardă o cantitate mare de sânge, provocând moartea. În foarte puţine cazuri aceste hemoragii se opresc spontan. Culoarea sângelui este roşu aprins (sânge oxigenat). Vasul secţionat se observă în plagă (inel de culoare alb-gălbuie permiţând stabilirea cu precizie a locului de unde curge sângele. Hemoragiile venoase sunt mai puţin grave decât cele arteriale, deoarece sângele venos circulă la o presiune foarte redusă faţă de presiunea din artere. Culoarea sângelui este roşu-închis (deoarece conţine hemoglobină redusă), iar curgerea sângelui se face în valuri, inundând plaga. Dacă vasul secţionat nu este prea mare, hemoragia se poate opri printr-un simplu pansament. Deoarece venele însoţesc întotdeauna arterele, se poate întâmpla ca hemoragia să fie mixtă: arterială şi venoasă.

Hemoragiile capilare

Hemoragiile capilare apar din cauza lezării vaselor de calibru mic din muşchi, piele etc., ceea ce face imposibilă stabilirea vasului din care curge sângele. Sunt hemoragii mai puţin grave şi de obicei uşor de oprit. Sângele este de culoare roşie (culoare intermediară între sângele venos şi cel arterial deoarece sunt lezate atât capilarele arteriale, cât şi cele venoase) şi musteşte din plagă. În cazul unor afecţiuni care interesează capilarele din anumite organe sau dacă plăgile au suprafeţe întinse ori interesează zone foarte vascularizate, hemoragiile capilare devin periculoase pentru că sunt greu de stăpânit.

Tot ce trebuie să știți despre hemoragiile digestive

Hemoragii externe, interne şi exteriorizate

După locul unde are loc sângerarea, hemoragiile se clasifică în hemoragii externe, interne şi exteriorizate. Hemoragiile externe sunt hemoragiile în care sângele apare la suprafaţa corpului. Au avantajul că sunt observate imediat, fapt care permite luarea unor măsuri urgente în vederea opririi lor. Hemoragiile interne sunt hemoragiile în care sângele se scurge într-o cavitate închisă (cutia craniană, cavitatea toracică, cavitatea abdominală, organe cavitare, stomac, intestin, vezica urinară). Sunt mai grave deoarece nu pot fi observate imediat, diagnosticarea lor necesită investigaţii clinice şi paraclinice efectuate de personal competent, tratamentul lor se face numai într-un serviciu specializat.

Hemoragiiie exteriorizate sunt hemoragiile în care sângele se scurge într-un organ care comunică cu exteriorul:

  • epistaxis = sângerare nazală;
  • otoragie = sângerare din urechea medie;
  • rectoragie = sângerare la nivelul rectului;
  • uretroragie = sângerare din uretră;
  • hemoptizie = sânge provenit din plămâni, care se scurge prin cavitatea bucală;
  • hematemeza = hemoragie la nivelui stomacului în care sângele se exteriorizează prin cavitatea bucală (vărsătura);
  • melena = sângerare la nivelul tubului digestiv (stomac, intestin) în care sângele este eliminat odată cu materiile fecale.

Hemoragii primare și hemoragii secundare

În funcţie de momentul în care se produc, hemoragiile pot fi:

  • hemoragii primare, care se produc odată cu lezarea vasului sangvin;
  • hemoragii secundare, care apar la un anumit interval de la traumatism, prin erodarea peretelui vascular de către un tub de dren, proces supurativ etc.

În funcţie de cantitatea de sânge pierdut, hemoragiile se clasifică în:

  • hemoragii mortale în care pierderea de sânge depăşeşte 50% din volumul de sânge al organismului;
  • hemoragii mari în care se pierde aproximativ 20% din volumul total de sânge;
  • hemoragii mijlocii şi mici, în care pierderea de sânge nu depăşeşte 20% din volumul sangvin.

În concluzie, clasificarea hemoragiilor se poate face după diferite criterii, dar oricare ar fi forma de hemoragie, ea pune în pericol viaţa individului, fie imediat prin pierderea unei cantităţi mari de sânge, fie tardiv, prin posibilitatea repetării şi extinderii sau intensificării sale. De aceea, după recunoaşterea hemoragiei, aceasta trebuie oprită cât se poate de repede, iar supravegherea şi îngrijirea unei persoane cu hemoragie trebuie făcută cu o deosebită atenţie.

Recunoaşterea unei hemoragii

În hemoragii există două grupe de simptome:

a) simptome locale de exteriorizare;

b) simptome generale.

În cadrul hemoragiilor mici, se iau în considerare numai simptomele locale de exteriorizare, deoarece o cantitate mică de sânge pierdută nu se resimte la nivelul întregului organism (există mecanisme de compensare). Totuşi, aceste hemoragii mici trebuie privite cu seriozitate, ele putând să se repete mai ales dacă apar pe fondul unor tulburări de coagulare a sângelui.

Encefalopatia acută necrotizantă asociată infecțiilor virale

a) Simptomele locale de exteriorizare se recunosc prin apariţia sângelui.

  • Dintre hemoragiile externe, cele arteriale se recunosc după forţa cu care ţâşneşte sângele şi caracterul pulsatil, sincron cu bătăile inimii.
  • Hemoragiile venoase se revarsă încet, continuu, iar sângele are o culoare mai închisă.
  • Hemoragia capilară este difuză, în cantitate moderată.
  • Hemoragiile exteriorizate se manifestă sub diferite forme şi acestea au fost descrise anterior.

b) Simptomele generale traduc starea de anemie acută şi reacţia de apărare a organismului. Ele reprezintă singurele criterii de recunoaştere în cazul majorităţii hemoragiilor interne şi sunt reprezentate de: paloare accentuată, ameţeli, frison, lipotimie, extremităţi reci, puls accelerat, dar mic, tensiune arterială scăzută, hipotermie, oligurie, convulsii.

Orice hemoragie constatată trebuie raportată imediat unui medic. Oprirea unei hemoragii se numeşte hemostază. Hemostaza poate fi spontană, provizorie şi definitivă.

Hemostaza spontană

Hemoragiile mai mici se opresc, de regulă, singure prin hemostaza spontană realizată prin vasoconstricţie locală însoţită de coagularea sângelui la nivelul leziunii. Realizarea hemostazei spontane are o importanţă deosebită în hemoragiile organelor cavitare. Se va aplica în regiunea interesată o pungă cu gheaţă sau comprese reci, cu scopul de a favoriza vasoconstricţia. Hemostaza provizorie se efectuează în hemoragiile externe, care nu se opresc spontan, are o durată limitată şi trebuie urmată la scurt timp de hemostaza definitivă. Hemostaza provizorie se realizează prin apăsarea arterei sau venei lezate, pe o suprafaţă osoasă subiacentă. Apăsarea poate fi executată la nivelul plăgii prin tamponare, pansamente compresive sau la nevoie, cu pumnul sau degetele.

Hemostaza definitivă se efectuează în spital în serviciile de chirurgie şi constă în:

  • cauterizarea capetelor vasculare secţionate;
  • tamponarea plăgilor;
  • ligatura vaselor;
  • pensarea cu pensă hemostatică permanentă.

Măsurile de prim ajutor în hemoragiile externe

  • Se întinde accidentatul la orizontală, în decubit dorsal, cu capul mai jos decât trunchiul şi extremităţile (poziţia Trendelenburg) pentru a favoriza circulaţia sangvină la nivel cerebral.
  • Se stabilește tipul hemoragiei (venoasă, arterială, capilară).
  • Se efectuează hemostaza provizorie prin pansament compresiv sau compresie la distanţă, în funcţie de mărirea hemoragiei şi localizarea ei.
  • Dacă hemoragia este foarte puternică sau dacă salvatorul este izolat sau fără materialele necesare şi trebuie să facă faţă unui număr mare de răniţi, precum şi în faţa unui membru secţionat, se aplică garoul. Garoul poate fi improvizat dintr-un tub de cauciuc elastic (preferabil) sau orice material flexibil, însă neelastic: cravată, fular, batic rulat pe diagonală, ciorap etc. Garoul se aplică la rădăcina braţelor (la patru laturi de deget sub axilă), pentru hemoragiile membrului superior, şi la rădăcina coapselor pentru hemoragiile membrului inferior.

Aplicarea garoului se face fixând în zona traiectului arterei principale un rulou de tifon sau de material textil, notând pe un bilet data şi ora când s-a aplicat. În hemoragiile venoase, garoul se aplică dedesubtul plăgii.

  • Garoul se strânge astfel încât să se oprească circulaţia, dar culoarea tegumentelor să se menţină apropiată de cea normală.
  • Garoul se menţine maximum 2 ore, slăbindu-l 1-2 minute la fiecare 20 minute – interval pentru a se permite irigarea ţesuturilor, în acest timp hemostaza fiind asigurată prin compresiune digitală la distanţă.
  • Se iau măsuri urgente pentru a transporta rănitul la o unitate sanitară dotată corespunzător.
  • Se aşază rănitul pe o targă, în decubit dorsal, fără pernă, şi se supraveghează tot timpul transportului.
  • Se încălzeşte bolnavul în mod progresiv, administrându-i băuturi calde şi încălzindu-i extremităţile cu sticle sau pungi cu apă caldă.
  • Dacă este posibil, se administrează oxigen.
  • Este de dorit ca scoaterea garoului să fie făcută de medic, deoarece trebuie luate toate măsurile necesare pentru a interveni prompt la primele manifestări ale şocului produs prin ridicarea garoului.

Observaţii

  • Garoul nu se menţine mai mult de maximum 120 minute (risc de gangrenă).
  • Nu se fixează garoul prin nod.
  • Decomprimarea garoului nu se face niciodată brusc.

Măsurile de prim ajutor în hemoragiile interne

De cele mai multe ori, se instalează starea de şoc. Semnele de recunoaştere a unei hemoragii interne au fost enunţate anterior. Dacă este conştient, rănitul se aşază în decubit dorsal cu picioarele uşor ridicate dacă nu sunt fracturate. Dacă este inconştient, se aşază în decubit lateral.

Trebuie prevenită instalarea stării de şoc:

  • accidentatul este mişcat cât mai puţin posibil;
  • se scoate sau se slăbeşte orice parte a vestimentaţiei care apasă gâtul, toracele sau mijlocul (cravată, curea);
  • se acoperă accidentatul cu o pătură;
  • nu se administrează nicio băutură pentru că orice creştere a debitului circulator accentuează hemoragia;
  • nu se lasă accidentatul nesupravegheat;
  • obligatoriu, se transportă accidentatul la spital.

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby

Medic Primar Medicină Sportivă, Universitatea Ecologică, București

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate