Recomandări privind mesele festive ale pacientului sub tratament oncologic


Perioada sărbătorilor sau a aniversărilor este, pentru cei mai mulți dintre noi, despre revederi în familie și mese bogate. Însă, când vine vorba de pacienții aflați sub tratament oncologic, zilele speciale vin la pachet cu provocări specifice, care țin nu doar de planul medical, ci și de cel emoțional și social. În acest context, susținerea pacientului oncologic în aceaste perioade este esențială.

Mesele festive ale pacientului oncologic – recomandările specialistului

Dr. Roxana Rahnea, medic oncolog în cadrul M Hospital, aduce în prim-plan câteva recomandări privind menținerea echilibru și transformarea perioadelor festive în timp sigur și blând pentru pacientul oncologic.

În perioada sărbătorilor, vedem adesea pacienți care își doresc să simtă normalitatea alături de cei dragi, dar care au nevoie de un cadru de sprijin adaptat nevoilor lor. De la nutriție și hidratare, până la componenta psihologică și fizică, toate aspectele trebuie corelate cu tratamentul în curs”, explică Dr. Roxana Rahnea.

În contextul meselor festive prilejuite de sărbători, alimentația reprezintă un aspect delicat în susținerea pacientului oncologic, iar perioada sărbătorilor poate fi dificilă din acest punct de vedere. Mesele bogate în grăsimi, zahăr sau prăjeli pot accentua efectele adverse ale tratamentelor – de la greață, la oboseală și dificultăți digestive.

Nu înseamnă că pacientul nu poate lua parte la mesele festive. Dar este important ca meniul să fie adaptat: porții mici, preparate ușor digerabile, mai puțin condimentate, gătite la abur sau la cuptor. Totodata, este important ca acesta să mănânce ce îi place, ce dorește. Astfel că, în unele cazuri, este indicat un consult cu un nutriționist specializat în oncologie pentru recomandări personalizate, care să ajute la îmbinarea sănătății și plăcerii”, adaugă dr. Rahnea.

Importanța hidratării pacientului oncologic

Deși poate să pară un aspect minor, și hidratarea poate influența semnificativ starea generală a pacientului. Anumite tratamente oncologice pot afecta rinichii sau ficatul, iar consumul de lichide ajută la eliminarea toxinelor și menținerea echilibrului electrolitic. Starea fizică, chiar și în zilele de speciale, își are rolul său bine definit.

Kinetoterapia

Kinetoterapia este un instrument valoros, iar un minim de mișcare ajută la combaterea oboselii, menține mobilitatea și poate chiar ameliora anumite efecte secundare, precum durerea sau senzația de amorțeală.

Nu vorbim de efort intens, ci de exerciții adaptate – plimbări scurte, exerciții de respirație sau întinderi ușoare. Avem pacienți care lucrează în această perioadă cu kinetoterapeuți specializați în oncologie și care observă o îmbunătățire clară a stării lor fizice și emoționale”, explică medicul oncolog.  

Componenta psiho-emoțională

În ceea ce privește componenta psiho-emoțională, pentru pacienții oncologici, presiunea de a fi „în spiritul sărbătorilor” poate deveni apăsătoare. Ei se pot confrunta cu anxietate, sentimente de incertitudine, frica de viitor.

Rolul psihologului este important, este necesar să ai o persoană alături cu care să-ți poți depăna trăirile fără rețineri. Oferă un sprijin pe care poate uneori cei dragi nu reușesc să-l acorde. Aceștia au nevoie de asemenea de susținere, de a ști cum să ofere sprijin fără a forța o stare de bine artificială. Psihologul reușește de multe ori să intermedieze și să armonizeze relațiile familiale”, spune dr. Roxana Rahnea.

Concluzii

Într-un final, nu este nevoie de mese impecabile sau de festivități elaborate – ci de timp petrecut împreună, într-un cadru în care pacientul să simtă comuniune, siguranță, dragoste. Sărbătorile și aniversările rămân, chiar și în contextul unui diagnostic oncologic, un timp al speranței, al apropierii și al echilibrului.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Foto: Shutterstock

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.