Recuperarea în traumatismele sportive

Dr. Beatrice Constandache,

Medic Rezident Medicină Sportivă,

Medic Federația Română de Atletism,

Educator Medical acreditat World Rugby

 

Rezumat:

Recuperarea traumatismelor din sfera sportivă implică un efort comun din partea mai multor specialiști: de medicină sportivă, ortopezi, fizioterapeuți, kinetoterapeuți. Deoarece ne aflăm în secolul 21, medicina sportivă se reorientează către un proces de recuperare a sportivului fie după un traumatism, fie după un efort fizic intens susținut, care să-l ajute pe acesta să revină la forma inițială.

Cuvinte-cheie: recuperare, traumatologie sportivă, terapie

Abstract:

Sports injuries recovery involves a lot of effort from multiple specialists: sports medicine doctors, orthopedics surgeons, physiotherapists, kinetotherapists. Because we are in the 21st century, sports medicine reorients itself towards a process of recovering either after a trauma or after an intense physical effort, in order to help the athlete regain the same physical shape to achieve great performances.

Keywords: recovery, sports traumatology, therapy

Introducere

Traumatismele din sfera sportivă au o largă distribuție în ceea ce privește mecanismul de producere, aria țesuturilor implicate, tipul de sport practicat, tipul de organism (conformația bio-somato-mecanică) al fiecarui individ care practică sport, periodicitatea antrenamentelor. Nu în ultimul rând putem discuta despre traumatismele care survin pe fond psihic. În multe dintre cazuri, frica sportivului de a se accidenta „contribuie” la constituirea etiologică a terenului care va „găzdui” o leziune primară din care se va declanșa cascada finală cu rezultatul nefast al consecințelor traumatismului de natură sportivă.

În clipa de față, secolul 21 influențează și sfera sportivă, tehnicile de antrenament și de tratament îmbunătățindu-se. Sub acest aspect și în acești termeni, medicina sportivă se reorientează față de anii anteriori spre un proces de recuperare a sportivului, fie după un traumatism, fie după un efort fizic intens susținut cu obiectivul efectiv de a se recupera, exact cum este definit și procesul, și de a reveni la forma inițială, tocmai cea care a permis efectuarea la parametri cât mai înalți a  unui lucru mecanic corespunzător sportului practicat, respectiv probei de concurs. Pentru a se menține în formă, sportivul, indiferent de natura leziunii pe care o are în urma unei accidentări, trebuie să fie supus tratamentelor fizice, invazive sau nu, manuale, complementare, care acționează ca un tot unitar pentru a-l ajuta să revină într-un timp cât mai scurt la forma fizică necesară reînceperii ciclului de antrenamente sau competiției.

Managementul în recuperare

Managementul unei recuperări în urma unui traumatism sportiv implică mai multe direcții și anume:

  • Depistarea etiologiei traumei
  • Elaborarea unui diagnostic cert cât mai rapid cu putință prin excluderea celorlalte posibilități de diagnostic (diagnostic diferențial)
  • Având diagnosticul cert al traumatismului survenit se poate trece la etapa de schițare a principalelor linii de tratament
  • Tratamentul instaurat rapid și efectuat întocmai va duce la revenirea sportivului la antrenament și apoi în competiție în timp util.

Evaluarea unui sportiv aflat în recuperare

Din perspectiva inițierii și gestionării ulterioare a procedurilor de recuperare, trebuie subliniate anumite direcții ce ne vor fi de ajutor în elaborarea unui plan procedural corespunzător patologiei. În acest sens, anamneza reprezintă un instrument puternic în abordarea inițială a sportivului. Ne interesează periodicitatea unor leziuni similare apărute în aceeași zonă, tipul durerii, perioadele de acutizare sau, dimpotrivă, caracterul cronic al acestora. Se pot depista tipurile de exerciții fizice executate corect sau eronat din perspectiva încălzirii deficitare înainte de începerea efortului fizic propriu-zis în cadrul antrenamentelor/competiției. De asemenea, corelarea anumitor dureri cu inițierea unor intensități diferite de cele anterioare în cadrul unui antrenament, schimbarea într-un mod prea brutal fără o adaptare în prealabil a unor tehnici de antrenament, lipsa de aclimatizare în timp util a sportivului la diferite altitudini, lipsa unui somn odihnitor, tulburări neuropsihice apărute brusc și la intervale diferite.

Trebuie subliniat faptul că procesul de recuperare trebuie secondat de susținerea mai multor arii medicale de specialitate, pe lângă medicul de medicină sportivă: ortopedul, specialistul în recuperare și reabilitare medicală, în unele cazuri poate fi vorba și de un medic neurolog sau internist, dar și de kinetoterapeuți, specialiști fizioterapeuți, maseuri, precum și de psiholog, neglijat în multe cazuri. Principalul coordonator însă al acestei activități de recuperare va fi specialistul în recuperare medicală, care poate corela cunoștințele sale anatomice funcționale, biomecanice, fiziopatologice și patologice posttraumatice. La acestea se adaugă principiile de kinetoterapie ce vor acționa sub umbrela cunoscutei noțiuni „terapie prin mișcare” urmărind refacerea mobilității, stabilității și redobândirea coordonării mișcărilor, dar în primul rând refacerea forței musculare, implicit a tonusului muscular, concentrându-se pe diferitele grupe osteo-musculare implicate în biomecanica segmentului aparatului locomotor afectat traumatologic. De asemenea, prin kinetoterapie se previne spre exemplu atrofia musculară, reprezentând consecința unui mușchi neutilizat din cauza imobilizării prin repaus segmentar. Reiterarea coordonării ochi-mână, ochi-membru inferior, a controlului diferitelor grupări neuro-musculare, toate fac parte din obiectivele kinetoterapiei. Repausul trebuie menținut numai la segmentul lezat, din acest motiv se folosește sintagma „repaus segmentar”, deoarece la sportivi trebuie păstrată condiția fizică, independent de partea corpului afectată. Dacă traumatismul a survenit la membrul superior spre exemplu, acesta va fi menținut într-o eșarfă, iar dacă a survenit la membrul inferior, se vor folosi atele gipsate sau aparate de tip orteză. Bineînțeles că musculatura rămasă integră trebuie să fie folosită în continuare în condiții de antrenament pentru a menține statusul cardiovascular la parametrii dinaintea apariției traumatismului sportiv.

Traumatismele acute

Tratamentul în fază acută a oricărui traumatism al aparatului locomotor va începe prin repaus, aplicarea crioterapiei, urmate de compresia sau contenția printr-un material elastic al segmentului lezat, și ridicarea acestuia pentru a împiedica exacerbarea unui edem. Terapia medicamentoasă vizează utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene atât local, cât și sistemic, eventual miorelaxante.

Traumatismele cronice

Primordial în afectările de tip cronic ale aparatului locomotor este aplicarea locală de caldură care va declanșa o vasodilatație la locul aplicării, benefică în acest caz. Ca terapie fizică se recomandă tratamentul cu ultrasunete sau diatermia cu unde scurte ce au ca acțiune minimizarea senzației de durere, precum și relaxarea unor părți musculare implicate în perpetuarea procesului dureros.

Perspectiva psihologică a unui traumatism sportiv

Repercusiunile unui traumatism pentru un sportiv care ani de zile se antrenează pentru o competiție pot fi intens discutate. Unii sportivi găsesc o modalitate de a reveni mult mai puternic în domeniul lor, odată ce au trecut printr-o accidentare care i-a schimbat și din punct de vedere psihic, nu doar fizic. Alți sportivi se demoralizează ajungând într-un impas atât ei, cât și cei din jurul lor. Se pot izola de ceilalți coechipieri sau de restul familiei, caz în care nu reușesc să găsească forța de a gândi în perspectivă în ceea ce privește depășirea din punct de vedere mintal a ceea ce înseamnă un repaus sportiv tranzitor. Sportivii trebuie înțeleși, îndrumați și asistați prin metodele potrivite în lupta lor cu ei înșiși până la urmă, fiindcă psihicul joacă un rol decisiv în comportamentul negativ pe care acești sportivi îl afișează când trec prin momente de cumpănă în cazul unei accidentări. Autosugestia, diferite tehnici de relaxare, cooperarea psiholog-sportiv și exercițiile de gândire pozitivă vor crea un pattern de reabilitare psihică a sportivului accidentat, prin care va găsi motivarea necesară unei recuperări mai rapide și temeinice.

Bibliografie:

  1. Ioan Drăgan – Medicină Sportivă; Editura Medicală, București 2002.

medic rezident medicină sportivă
medic Federația Română de Atletism, educator Medical World Rugby

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate