Rujeola revine: determinanții epidemiei din Statele Unite și implicațiile pentru practica medicală

Rujeola reprezintă una dintre cele mai contagioase boli infecțioase, iar recrudescența înregistrată în Statele Unite în perioada 2025 – 2026 evidențiază fragilitatea progreselor obținute prin programele de vaccinare. Articolul analizează evoluția epidemiologică a focarelor recente, principalii factori care au favorizat reapariția bolii – scăderea acoperirii vaccinale, diminuarea imunității colective, ezitarea vaccinală și mobilitatea internațională –, precum și implicațiile acestora asupra practicii medicale. Sunt prezentate recomandări privind recunoașterea precoce a cazurilor suspecte, măsurile de control al infecției și rolul medicului în prevenirea transmiterii. Totodată, sunt evidențiate lecțiile relevante pentru Europa și România, subliniind necesitatea menținerii unei acoperiri vaccinale de minimum 95%, a consolidării supravegherii epidemiologice și a promovării vaccinării pentru prevenirea unor noi epidemii.

Rujeola, introducere

Rujeola rămâne una dintre cele mai contagioase boli infecțioase cunoscute, cu un număr de reproducere de bază (R₀) estimat între 12 și 18, ceea ce înseamnă că un singur caz poate genera un număr foarte mare de infecții secundare în rândul populațiilor susceptibile. Înainte de introducerea vaccinării, epidemiile de rujeolă produceau milioane de îmbolnăviri anual și reprezentau o cauză majoră de mortalitate infantilă la nivel mondial. Implementarea vaccinului cu virus viu atenuat și extinderea programelor de imunizare au determinat o reducere spectaculoasă a incidenței și mortalității, conducând în numeroase regiuni la întreruperea transmiterii endemice și la apropierea obiectivului de eliminare a bolii [1-4].

În ultimul deceniu, însă, progresele obținute în controlul rujeolei au început să se inverseze. Scăderea acoperirii vaccinale, întreruperile programelor de imunizare din perioada pandemiei de COVID-19, creșterea ezitării vaccinale și intensificarea mobilității internaționale au creat premisele reapariției unor focare ample, inclusiv în state care obținuseră anterior statutul de eliminare a transmiterii endemice [5-9].

Evoluția epidemiologică din Statele Unite în perioada 2025 – 2026 reprezintă unul dintre cele mai relevante exemple ale acestei tendințe. După înregistrarea celui mai mare număr de cazuri din ultimele decenii, transmiterea s-a extins în mai multe state, cu focare susținute în comunități cu acoperire vaccinală redusă și numeroase cazuri asociate persoanelor nevaccinate. Datele epidemiologice publicate la începutul anului 2026 arată că peste 2.200 de cazuri confirmate au fost raportate în S.U.A., concomitent cu epidemii majore în Canada și Mexic, iar Regiunea Americilor a pierdut statutul de eliminare a transmiterii endemice a rujeolei, după aproape un deceniu de la certificarea acestuia.

Dincolo de impactul imediat asupra sănătății publice, reapariția rujeolei reflectă vulnerabilități sistemice privind menținerea imunității colective și funcționarea programelor de vaccinare. Pentru clinician, rujeola nu mai reprezintă doar o boală ,,rar întâlnită”, ci o patologie care trebuie reintegrată în diagnosticul diferențial al febrei eruptive, în strategiile de prevenție și în măsurile de control al infecțiilor.

Analiza focarelor recente din Statele Unite oferă oportunitatea de a înțelege mecanismele care favorizează reemergența bolii și lecțiile aplicabile atât sistemelor de sănătate europene, cât și României.

Situația epidemiologică din S.U.A. în 2025 – 2026

La aproape 25 de ani după declararea eliminării transmiterii endemice a rujeolei în Statele Unite, perioada 2025 – 2026 a marcat cea mai importantă recrudescență a bolii din ultimele trei decenii. Deși virusul rujeolic nu mai circula endemic pe teritoriul S.U.A. încă din anul 2000, importurile repetate de cazuri, asociate cu existența unor comunități insuficient vaccinate, au permis reapariția unor focare extinse și transmiterea susținută în mai multe state [10-12].

Anul 2025 a reprezentat un punct de inflexiune pentru epidemiologia rujeolei în Statele Unite. Conform datelor publicate de Centers for Disease Control and Prevention (CDC), au fost raportate peste 2.200 de cazuri confirmate, distribuite în zeci de jurisdicții, reprezentând cel mai mare număr anual de cazuri înregistrat după anul 2000 [10]. Majoritatea infecțiilor au fost asociate cu focare epidemiologice (88%), aproximativ 93% dintre cazuri au fost înregistrate la persoane nevaccinate, iar aproximativ 11% au necesitat spitalizare [10,13].

Transmiterea nu s-a limitat la anul 2025. La începutul anului 2026, noi focare au fost identificate în mai multe state, cum ar fi South Carolina, Utah, Arizona, Ohio, Nebraska, Oregon, California, North Carolina și Virginia, demonstrând persistența lanțurilor de transmitere și dificultatea întreruperii acestora. Raportările epidemiologice au evidențiat atât cazuri importate prin călătorii internaționale, cât și transmiterea comunitară susținută în zone caracterizate prin acoperire vaccinală redusă [10,13].

Unul dintre cele mai importante focare a fost cel din South Carolina, centrat în Spartanburg County, unde numărul cazurilor a crescut rapid după perioada sărbătorilor de iarnă. Extinderea focarului a fost favorizată de mobilitatea populației și de reuniunile familiale, fiind ulterior identificate cazuri epidemiologice legate în statele învecinate, inclusiv în North Carolina și Ohio [13]. În paralel, un alt focar major a implicat comunitățile aflate la granița dintre Arizona și Utah, unde circulația virusului a fost favorizată de rate foarte scăzute de vaccinare și de legăturile sociale strânse dintre comunitățile locale. În unele școli din aceste zone, acoperirea vaccinală cu vaccinul ROR era de numai 7 – 40%, mult sub pragul necesar pentru menținerea imunității colective, facilitând propagarea rapidă a virusului [13].

Analiza caracteristicilor cazurilor confirmă profilul epidemiologic clasic al rujeolei. Cea mai mare parte a îmbolnăvirilor a fost înregistrată la persoane nevaccinate sau insuficient vaccinate, în special la copii și adolescenți, însă au fost raportate și cazuri la adulți susceptibili. Deși majoritatea pacienților au avut evoluție favorabilă, numărul spitalizărilor și apariția deceselor au demonstrat că rujeola continuă să determine forme severe chiar și în țările cu sisteme medicale dezvoltate [10,11].

Din perspectiva sănătății publice, epidemia din Statele Unite a evidențiat vulnerabilitatea modelului de eliminare atunci când acoperirea vaccinală scade sub pragul de aproximativ 95%, necesar pentru întreruperea transmiterii virusului [2,3,10]. În paralel cu intensificarea circulației virusului în S.U.A., Canada și Mexic au înregistrat la rândul lor epidemii de amploare, ceea ce a determinat Pan American Health Organization să constate pierderea statutului de eliminare a transmiterii endemice în Regiunea Americilor, subliniind caracterul regional al fenomenului și necesitatea unor măsuri coordonate de supraveghere și vaccinare [9,15].

Măsurile imediate de control al infecției

Virusul rujeolic se transmite pe cale aerogenă și poate rămâne viabil în aer sau pe suprafețe timp de până la două ore după părăsirea încăperii de către pacient [22]. Din acest motiv, măsurile de prevenire a transmiterii trebuie inițiate încă din momentul suspiciunii clinice, fără a aștepta confirmarea de la laborator [22,25]. Având în vedere contagiozitatea extrem de ridicată a virusului (R₀ estimat la 12 – 18), un pacient internat într-un salon comun înainte de suspiciunea diagnosticului poate expune un număr mare de persoane susceptibile – pacienți, aparținători și personal medical –, iar în absența imunității, o singură persoană infectată poate transmite virusul, în medie, la 12 – 18 persoane.

Pacienții suspecți trebuie izolați imediat, preferabil într-o cameră cu presiune negativă atunci când aceasta este disponibilă, iar personalul medical trebuie să utilizeze echipament individual de protecție respiratorie și să verifice statusul vaccinal al tuturor persoanelor expuse [22,25]. Identificarea rapidă a contacților și notificarea autorităților de sănătate publică reprezintă componente esențiale ale controlului epidemiologic [22,26].

Rolul medicului în prevenirea focarelor

În actualul context epidemiologic, rolul clinicianului depășește diagnosticul și tratamentul individual al pacientului. Verificarea statusului vaccinal, identificarea persoanelor susceptibile și recomandarea recuperării vaccinării conform calendarului național reprezintă intervenții esențiale pentru limitarea transmiterii virusului [1,17,22]. Medicii de familie ocupă o poziție strategică în identificarea copiilor cu vaccinări restante, în consilierea părinților și combaterea dezinformării privind vaccinarea.

În același timp, medicii din serviciile de urgență și din spitale trebuie să mențină un nivel ridicat de vigilență pentru prevenirea transmiterii nosocomiale, având în vedere contagiozitatea extrem de ridicată a virusului rujeolic [22,24]. Experiența epidemiilor recente din Statele Unite a demonstrat că un singur caz nediagnosticat poate genera numeroase expuneri în unitățile sanitare, necesitând investigații epidemiologice complexe, monitorizarea contacților și utilizarea unor resurse importante ale sistemului de sănătate [10,11].

Articolul şi bibliografia integrale în revista Galenus, ediţia 202

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Foto: Shutterstock

Dr. Anda-Livia Merloiu

Medic rezident Medicină de Familie, Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București