Sarcopenia și procesul de îmbătrânire – intervenții terapeutice posibile

Sarcopenia reprezintă o boală musculară scheletală, caracterizată prin scăderea progresivă și generalizată a masei musculare, a forței musculare și a performanței fizice, în relație cu procesul de îmbătrânire. Afectează mobilitatea, statusul nutrițional și independența pacientului. Autorii studiilor desfășurate până în prezent au ajuns la concluzia că nutriția corectă (prin aport de suplimente îmbogățite cu proteine de calitate superioară, multivitamine și minerale, în special vitamina D), activitatea fizică și intervenția farmacologică precoce reprezintă opțiuni optime și eficiente.

Sarcopenia – introducere

Sarcopenia a fost descrisă drept boală în anii 1980, fiind caracterizată prin scăderea masei corporale slabe, asociate cu înaintarea în vârstă, și având impact asupra mobilității, stării de nutriție și independenței personale [1,2]. Ulterior, conceptul a fost redefinit prin adăugarea noțiunii de funcție musculară, explicată prin termenul de performanță fizică, ce a devenit un predictor mai puternic al rezultatelor sau evoluției clinice și al prognosticului de boală [2]. Prin urmare, forța musculară depășește valoarea predictivă a rezultatelor adverse nedorite, prin comparație cu masa musculară. Nutriția precară sau malnutriția reprezintă un factor important în sarcopenie și predomină, în special la persoanele vârstnice și/sau instituționalizate ori spitalizate din diferite cauze [1].

Mai mult, sarcopenia, considerată o boală musculară caracterizată prin insuficiență musculară, a fost recunoscută în anul 2016 de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) drept afecțiune independentă și a primit cod de boală (M62.84), în cadrul International Classification of Diseases, Tenth Revision (ICD-10) [1]. Prin aceasta, s-a accentuat interesul specialiștilor din domeniul medical, al companiilor farmaceutice și de nutriție, cu privire la definiția, diagnosticul bolii și intervențiile terapeutice posibile.

Sarcopenia definiție

Definiția citată cel mai des este cea stabilită de Grupul de Lucru European privind Sarcopenia la Persoanele Vârstnice sau EWGSOP (the European Working Group on Sarcopenia in Older People) și se referă la o afectare musculară scheletală progresivă și generalizată, care implică pierderea accelerată a masei și funcției musculare, inclusiv a performanței fizice, ce se asociază creșterii frecvenței de apariție a unor efecte adverse nedorite, care includ: căderea, fracturile, dizabilitatea și mortalitatea [1,3]. S-a constatat existența unei relații strânse între sarcopenie, pierderea masei osoase și fractura de șold, numită osteosarcopenie [1].

Prevalența sarcopeniei

Odată cu înaintarea în vârstă, prevalența sarcopeniei crește, fiind mai mare în rândul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani; raportat la definiția aleasă, aceasta variază între 6 – 19% [1,4].

Masa și forța musculară variază de-a lungul vieții; cresc în general, la persoanele tinere, rămân la valori relativ constante în cazul celor de vârstă medie și scad odată cu îmbătrânirea [1]. Peste vârsta de 50 de ani, există o pierdere progresivă anuală a masei musculare de 1 – 2% și a forței musculare de 1,5 – 5% [1]. Prin urmare, unele persoane în vârstă prezintă dificultăți în realizarea activităților zilnice și se confruntă cu o creștere semnificativă a riscului de căderi și fracturi, ceea ce va conduce în final, la scăderea calității vieții [1].

Etiopatogenia sarcopeniei

Pierderea masei și a forței musculare constatată la persoanele vârstnice este cauzată de atrofia musculară, cât și de modificările compoziției musculare, ca urmare a creșterii cantității de grăsime și a scăderii procentului de țesut contractil [1,5]. Astfel, sarcopenia este asociată cantității și calității musculare scăzute. Aprecierea calității musculaturii este însă utilizată în special în scop de cercetare, datorită dificultăților tehnico-organizatorice aflate în legătură cu măsurătorile de precizie ale acesteia.

Sarcopenia – categorii

Se consideră două categorii de sarcopenie: primară și secundară [1]. Cea primară este considerată a fi în legătură cu vârsta ori când nu se evidențiază vreo cauză specifică, iar cea secundară recunoaște factori cauzali, în afara procesului de îmbătrânire.

Factorii care pot contribui la sarcopenie includ: (1.) inactivitatea fizică din cauza unui stil de viață sedentar, a mobilității limitate sau afecțiunilor care presupun repaus prelungit la pat; (2.) alimentația deficitară pe calea subnutriției, a unui aport inadecvat de energie și/sau proteine, capacității limitate de a mânca, malabsorbției sau anorexiei; (3.) afecțiunilor sistemice precum cele inflamatorii (osteoartrita, insuficiența de organ) sau tulburarea neurologică [1].

Sunt două subcategorii de sarcopenie – acută și cronică [1]. Sarcopenia acută durează până la 6 luni și se asociază unei boli sau este secundară unui traumatism. Sarcopenia este considerată cronică, atunci când durează peste 6 luni și se află în relație cu o afecțiune care are evoluție progresivă [1].

Diagnosticul de sarcopenie

Atenția restrânsă acordată sarcopeniei în trecut s-a datorat lipsei de consens asupra definiției acesteia, majoritatea cazurilor rămânând adesea nediagnosticate. Recunoașterea relativ recentă a sarcopeniei drept boală și eforturile specialiștilor de a propune o definiție consensuală, au reprezentat un punct de plecare pe calea dezvoltării instrumentelor adecvate diagnosticului și evaluării sarcopeniei [1]. 

În figura 1, se arată modalitatea prin care diagnosticul sarcopeniei implică măsurarea forței și masei musculare și aprecierea performanței fizice, așa cum se petrece aceasta în practica clinică, pe parcursul sceeningului pacientului [1,3].

Figura 1. Algoritmul diagnosticului de sarcopenie în practica clinică [3]

Instrumentele pe baza cărora poate fi depistată sarcopenia precoce sunt reprezentate de chestionarul SARC-F și scorul lui Ishii [6]. Acestea reprezintă stadiul de screening în care se poate ridica suspiciunea clinică de sarcopenie.

Instrumentele utilizate mai departe permit măsurarea forței musculare, evaluând astfel probabilitatea diagnosticului de sarcopenie. Testul cel mai frecvent utilizat este cel al dinamometriei manuale. Acesta evaluează cantitativ forța de prehensiune (de strângere sau de prindere la nivelul mâinii ori  “grip strength”) și diferă de la un sex la celălalt, cu raportare la valorile de la care se consideră a fi sarcopenie (așa-numitele “cut-off points”) [1]. Alături de aprecierea forței de prehensiune de la nivelul mâinii, se apreciază și forța membrelor inferioare pe calea testului de ridicare de pe scaun sau “chair stand test” [1].

Calitatea sau cantitatea musculară se va aprecia în cazul în care a fost identificată o forță musculară scăzută, iar confirmarea diagnosticului de sarcopenie include evaluarea calității sau cantității musculare prin utilizarea tehnicilor de absorbtiometrie cu raze X cu energie duală (DXA), analiza bioimpedanței sau a impedanței bioelectrice (BIA), imagistica prin rezonanță magnetică nucleară (RMN) sau tomografia computerizată (CT) [1].

Cel mai accesibil instrument este reprezentat de BIA, deoarece asigură estimarea masei musculare pe baza conductibilității electrice a întregului organism [1,7]. Se poate confirma astfel diagnosticul de sarcopenie.

Mai poate fi măsurată și performanța fizică, element ce evaluează severitatea sarcopeniei. Viteza deplasării (“gait speed”) și SPPB sau Short Physical Performance Battery sunt considerate printre cele mai fezabile teste, fiind astfel recomandate de specialiști, în contextul sarcopeniei [1,8].

Malnutriția și sarcopenia

Cele două aspecte fiziopatologice, malnutriția și sarcopenia, închid un cerc vicios, malnutriția fiind răspândită la pacienții spitalizați sau instituționalizați [1]. Este accelerată astfel, pierderea masei musculare scheletale și se instalează declinul funcțional. Scăderea masei musculare a fost propusă recent, ca parte a definiției malnutriției [1,9]. Legătura dintre nutriție și starea de sănătate musculară subliniază importanța menținerii unei stări nutriționale optime în prevenirea sarcopeniei [1]. Intervențiile nutriționale instituite precoce reușesc să prevină și să trateze pierderea masei și a funcției musculare ce se pot instala ca urmare a unei îmbolnăviri, a repausului prelungit la pat sau din cauza îmbătrânirii.

Deteriorarea răspunsului anabolic și scăderea subsecventă, ulterioară, a ratei de sinteză a proteinelor, reprezintă factor critic în pierderea masei musculare, asociate sarcopeniei primare [1]. Deși nu toate proteinele musculare prezintă rate de sinteză modificate, lanțul greu al miozinei prezintă o reducere odată cu vârsta, care se corelează cu pierderea forței și a masei musculare [1].

Un aport insuficient de proteine alimentare ar putea contribui la pierderea masei musculare, odată cu înaintarea în vârstă. Pe măsură ce îmbătrânim, aportul insuficient de proteine se corelează cu pierderea masei musculare, scăderea imunității, lentoarea vindecării rănilor, cât și cu prelungirea perioadei de convalescență și recuperare după boală [1,10].

Mai mult, există diferențe în legătură cu vârsta în privința răspunsului anabolic muscular la dozele submaximale de aminoacizi esențiali; după ingerarea unui bolus de aminoacizi, adulții în vârstă sintetizează o cantitate semnificativ mai mică de proteină musculară, prin comparație cu adulții mai tineri [1]. Acest lucru apare din cauza afectării sensibilității la insulină, ce are drept efect scăderea absorbției aminoacizilor necesari sintezei proteice [1].

Cu toate acestea, persoanele în vârstă, sănătoase, cu toleranță normală la glucoză, prezintă de asemenea un răspuns anabolic modificat [1,11]. Acest aspect indică rolul jucat de deteriorarea căii IGF-1/PI3K/Akt1/mTORC1 în suprimarea sintezei proteinelor la persoanele în vârstă [1,12]. Complexul mTORC1 este complexul proteic principal care acționează drept senzor de nutrienți/energie și reglează sinteza intracelulară a proteinelor [1,13]. Pe această cale, disponibilitatea aminoacizilor este esențială în activarea TORC1 [14].

Deși adulții în vârstă sunt mai puțin sensibili la efectul stimulator al aminoacizilor asupra sintezei proteinelor, dovezile recente arată faptul că o creștere a aportului de proteine/aminoacizi poate menține efectul stimulator și poate conduce la creșteri ale masei musculare slabe, ale puterii/forței și funcției musculare [1]. Sunt unii autori care au raportat un aport zilnic de proteine de 1 – 1,2 g/kgc, ce poate fi recomandat pentru menținerea stării de sănătate musculară la persoanele în vârstă, față de un aport proteic zilnic de 1,2 – 1,5 g/kgc, ce pare a fi necesar la persoanele vârstnice cu boli cronice [1,15]. Persoanele vârstnice cu boli severe și malnutriție pot avea nevoie de până la 2 g de proteine/kgc [1,15].

Există în prezent o intervenție nutrițională promițătoare, cu referire la prevenirea pierderii mușchilor scheletali la populațiile clinice și anume, administrarea unor suplimente nutritive orale de înaltă calitate, bogate în proteine; beneficiile acestora au fost studiate și prezentate în literatura de specialitate [1,16]. Aceste suplimente nu sunt menite să modifice sau să suspende aportul alimentar spontan și contribuie la creșterea consumului total de energie și proteine, ceea ce va conduce la câștigul în greutate la persoanele în vârstă, atât a celor instituționalizate ori internate în spital, cât și a celor care trăiesc în comunitate [1]. Se cunoaște că aminoacizii esențiali, inclusiv cei cu lanț ramificat („branched chain amino acids”) sunt necesari pentru menținerea stării de sănătate musculară la persoanele în vârstă. Dintre aminoacizii esențiali, leucina joacă rol major în combaterea sarcopeniei la această categorie de populație [1,17].

Au fost studiate și aspecte privind distribuția proteinelor corespunzător meselor servite, ori aportul asociat de proteine și carbohidrați la persoanele în vârstă, deoarece acestea par să promoveze și sinteza proteică [1]. În contextul sarcopeniei, a fost studiată și valoarea nutrienților individuali. Suplimentarea cu acizi grași polinesaturați omega-3 cu lanț lung, derivați din ulei de pește, crește masa musculară și funcția/performanța fizică la adulții în vârstă sănătoși, fiind un agent terapeutic util în prevenirea și tratamentul sarcopeniei [1,18]. Acizii grași omega-3 prezintă proprietăți antiinflamatoare ce pot ajuta la atenuarea rezistenței anabolice musculare, prezentă la adulții vârstnici [1].

Cu referire la micronutrienți, studiile au arătat că majoritatea populației mondiale prezintă deficit moderat în legătură cu una sau mai multe dintre cele 30 de vitamine ori minerale esențiale [1]. Având în vedere faptul că daunele ori consecințele generate de deficiența moderată sunt silențioase, ele nu devin evidente sau importante pentru sănătate, dar acest aspect devine important la populațiile în vârstă; devine deci necesară suplimentarea acestor minerale și vitamine esențiale [1]. Realitatea arată că persoanele care trăiesc singure prezintă aport scăzut, sub cinci porții zilnic, de fructe și legume, ceea ce conduce în timp la agravarea sarcopeniei.

Aportul de vitamina D a fost, la rândul său, identificat drept factor nutrițional important în gestionarea sarcopeniei [19]. Nivelul scăzut de vitamina D – concentrație serică sub 30 nmol/L –este corelat cu o masă musculară scăzută, respectiv, cu forța musculară și performanța fizică scăzute [1]. Explicația este dată de numărul receptorilor de vitamina D care scade odată cu înaintarea în vârstă, aspect care poate contribui la reducerea forței musculare.

Prevalența malnutriției la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani din S.U.A. și Europa de Vest este de 23%. Intervalul real de 6 – 51% este raportat la zona de la care s-a primit raportarea cazurilor (centru de reabilitare, azil, spital, comunitate) [20].

Figura 2. Prevalența malnutriției, așa cum este ea raportată din diferite surse care asigură preluarea și îngrijirea persoanelor vârstnice [20]

Ratele crescute ale malnutriției, cât și rolul jucat de aceasta în dezvoltarea sarcopeniei, subliniază nevoia unor intervenții nutriționale la persoanele adulte, în scopul întârzierii instalării sale [1].

Povara economică a sarcopeniei    

Sarcopenia conduce la consecințe personale, dar și socio-economice semnificative; netratată, devine în timp, o adevărată povară complexă [1]. Sarcopenia deteriorează calitatea vieții persoanelor, în special a celor vârstnice, prin creșterea riscului de cădere și fractură, scăderea capacității de a desfășura activitățile zilnice care asigură independența, creșterea numărului zilelor de spitalizare, precum și creșterea gradului de instituționalizare, conducând mai frecvent la deces [21].

În ideea prezentată, pacienții cu sarcopenie prezintă o probabilitate de 2,4 ori mai mare de creștere a costurilor de spitalizare față de un alt tip de pacient. S-a estimat că o reducere de 10% a prevalenței sarcopeniei ar conduce la economisirea a 1,1 miliarde de dolari anual în privința costurilor asistenței medicale în S.U.A. [1]. Se preconizează că numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani va fi în anul 2050 de 5 ori mai mare decât în anul 1950 [22]. Paradoxal, deși a crescut durata medie de vârstă, totuși, speranța în ceea ce privește „anii de viață fără dizabilitate”, nu s-a îmbunătățit [1]. 42% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani recunosc că prezintă limitări în îndeplinirea activităților zilnice esențiale asigurării stării de independență și autonomie, așa cum sunt transferurile din pat pe scaun, de pe scaun în ortostatism sau mersul pe jos [1]. 20% dintre persoanele vârstnice declară ca sunt dependente de ajutorul unui îngrijitor pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor prezentate [1].

Sarcopenia se asociază dizabilității; astfel, adulții vârstnici la care se constată scăderea nivelului de forță musculară prezintă un risc cu 2,6 mai mare de a dezvolta limitare severă a mobilității [23]. Studiile arată că povara socială, de sănătate și economică, asociată persoanei vârstnice cu dizabilitate severă, se ridică la suma de 14.000 euro anual, prin comparație cu suma de 900 euro cheltuită de o persoană vârstnică, dar robustă sau „în putere”, adică independentă și cu o stare de sănătate relativ satisfăcătoare [1,24].

Figura 3. Starea de sănătate și costurile individuale, raportate la severitatea dizabilității persoanelor vârstnice [24]

Prin urmare, screeningul aplicat universal persoanelor vârstnice și promovarea îngrijirilor optime devin obligatorii pentru reducerea costurile de îngrijire socială și de sănătate și pentru menținerea bunăstării celor vârstnici [1].

Intervenții terapeutice posibile

În sarcopenie, există trei tipuri de intervenții, menite să prevină instalarea, să întârzie progresia sau să trateze pierderea masei musculare și/sau scăderea forței musculare, asociate înaintării în vârstă, și anume: starea nutriției corespunzătoare (alături de suplimente cu proteine, vitamine și minerale, aport caloric corespunzător), nivelul adecvat al activității fizice (prin activități și programe de exerciții contrarezistive) și opțiunile farmacologice [1].

Prin urmare, în contextul managementului sarcopeniei (prevenire, tratare), există trei elemente importante, de luat în considerație: nutriție adecvată, exercițiu fizic și intervenție farmacologică (suplimentare proteică). 

Activitatea fizică

Există un consens în privința gestionării sarcopeniei. La Conferința Internațională privind studiul sarcopeniei și al fragilității, s-a declarat faptul că intervenția principală pentru tratarea sarcopeniei este reprezentată de practicarea exercițiului fizic contrarezistiv, în mod sistematic [1,25]. Chiar și pentru adulții vârstnici activi, există însă dovezi ale faptului că simpla activitate aerobă nu reușește să atenueze pierderea de forță musculară ce însoțește îmbătrânirea [1,25].

Persoanele de vârstă mijlocie, de ambele sexe, care desfășoară activitate fizică contrarezistivă raportează pierderi anuale ale forței izometrice la nivelul extensorului genunchiului de aproximativ 5% și ale flexorului de aproximativ 3,6%, ceea ce indică faptul că și persoanele active pierd din forța musculară, putând conduce la limitare funcțională [1,25].

Programele de antrenament utilizând exerciții contrarezistive, desfășurate pe o durată de 8 – 24 săptămâni, cu o frecvență de 2 – 3 ședințe săptămânal și intensitate moderată către intensă (65 – 80% din forța musculară maximă), îmbunătățesc masa corporală slabă, dimensiunea fibrei musculare (tip I și II), forța musculară și performanța fizică (apreciată prin testul „sit-to-stand” sau ridicarea de pe scaun), la adulții în vârstă [1,26]. Variate modalități ale antrenamentului de rezistență și-au dovedit eficacitatea la populațiile vârstnice, acestea incluzând: mobilizarea greutăților libere, utilizarea echipamentelor contrarezistive, cât și propria greutate a segmentelor corporale ori benzi elastice [1,26]. Îmbunătățirile raportate pe calea antrenamentului de rezistență, cu referire la forța musculară sunt notabile, atât pentru partea superioară a trunchiului (creștere cu aproximativ 24%), cât și pentru partea inferioară (creștere cu aproximativ 33%), atât la bărbații, cât și la femeile cu vârsta de peste 50 de ani [1,27].

La adulții în vârstă, antrenamentul de rezistență este eficient și pentru îmbunătățirea puterii musculare, un bun predictor al funcției (performanței) fizice [1].

Exercițiul fizic practicat pe durata adolescenței, tinereții și a vârstei mijlocii reduce riscul sarcopeniei și are rol predictiv pozitiv pentru forța musculară și performanța fizică, constatate la vârsta adultă [1]. Exercițiul fizic practicat în mod regulat capătă astfel, valențele unei prescripții terapeutice (dovedind beneficii farmacologice), în special pentru tratarea fragilității asociate vârstei [1]. Într-un raport al Academiei de Științe Medicale, s-a făcut referire la exercițiul fizic ca fiind o „cură miraculoasă” [1,28].

Sarcopenia este asociată fragilității; studiile au subliniat faptul că practicarea în mod controlat a programului de exerciții fizice, în mod special, atunci când pacienților vârstnici li se asociază suplimentarea cu proteine, devine deosebit de utilă pentru tratarea fragilității la persoanele instituționalizate [1].

Mai mult, studiile au arătat eficiența practicării programului controlat de exerciții fizice în vederea inversării fragilității în cadrul comunității [1]. Trebuie să se dovedească însă și efectul sinergic al suplimentării proteice la persoanele care desfășoară program de exerciții fizice și trăiesc în comunitate (nu sunt instituționalizate) [1].

Intervenții farmacologice

Terapia sarcopeniei poate, fie să activeze anabolismul, fie să scadă catabolismul muscular. În ciuda potențialelor sale efecte adverse, suplimentarea cu testosteron este considerată în continuare cea mai sigură și eficientă terapie anabolizantă pentru contracararea sarcopeniei [1,29]. Agenții anabolizanți sunt însă utilizați în combinație cu aport adecvat de proteine și un program adaptat de exerciții fizice (contrarezistive) [1,30].

Agenții stimulanți ai apetitului, inhibitorii ACE1, activatorii troponinici și medicamentele antidiabetice orale (metformin) au dovedit rezultate promițătoare cu privire la îmbunătățirea masei și a funcției musculare. În ciuda acestui fapt, există puține dovezi clare cu privire la efectul lor în sarcopenie [1].

În contextul sarcopeniei, au mai fost studiate alte trei intervenții care vizează inhibarea catabolismului. Acestea includ utilizarea anticorpilor de miostatină, terapiile receptorului activinei și reducerea inflamației folosind tratamente anti-TNF alfa sau anti-IL-6 [1]. Toate aceste medicamente se află în fazele preliminare ale utilizării lor în sarcopenie, așa că eficacitatea lor nu a fost stabilită în mod clar [1]. Atenție deosebită trebuie acordată și statinelor ori blocantelor canalelor de potasiu, ce au fost în mod constant legate de slăbiciunea musculară [1].

Reglementări privind pacienții cu malnutriție ce prezintă sarcopenie

Malnutriția este adesea asociată sarcopeniei, dar sarcopenia se află în strânsă relație cu starea nutrițională a pacienților. Devine logic să asociem la pacienții vârstnici și administrarea anumitor produse nutritive, special concepute în scopul îndeplinirii cerințelor nutriționale specifice acestora [1]. În Europa, aceste produse sunt destinate managementului alimentar al pacienților subnutriți care au sarcopenie, fiind clasificate drept alimente recomandate în scopuri medicale speciale ori Food for Special Medical Purposes (FSMPs), așa cum sunt ele definite în Regulamentul UE nr. 609/2013 și ulterior în Regulamentul 2016/128.79 [1]. FSMPs-urile sunt definite mai exact la articolul 2, alineatul (2) litera (g) din Regulamentul cadru 609/2013, drept alimente special procesate și destinate managementului alimentar al pacienților, inclusiv al sugarilor, și care urmează să fie utilizate sub supraveghere medicală [1,31].

FSMPs-urile sunt destinate hrănirii exclusive sau parțiale a pacienților cu capacitate afectată sau limitată de a se hrăni, digera, absorbi, metaboliza și excreta alimentele obișnuite sau anumiți nutrienți constituenți ori metaboliți; ori prezintă alte cerințe nutriționale determinate medical, al căror management dietetic nu poate fi realizat doar pe calea modificărilor practicate asupra alimentelor din dieta normală [1].

Statusul nutrițional al pacienților se află în strânsă legătură cu calitatea vieții persoanelor și cu obiectivele urmărite în cazul pacienților cu sarcopenie. Prin urmare, FSMPs-urile împlinesc nevoi nutriționale distinctive și prezintă importanță aparte, în situația în care pacienții cu sarcopenie nu își pot acoperi nevoile nutriționale doar pe calea modificării unei diete normale [1].

Concluzie

Sarcopenia este considerată a fi o boală musculară cu prevalență crescută în rândul persoanelor în vârstă. Se asociază unui risc crescut de cădere și fractură, invaliditate și mortalitate. Aceste aspecte vor conduce la creșterea costurilor de îngrijire, persoana vârstnică cu sarcopenie devenind astfel, o povară economică pentru serviciile de sănătate publică [1].

Așa cum se poate constata și din figura 4, există factori multipli care influențează menținerea masei și funcției musculare, fie acționând în sens pozitiv, fie având rol negativ. Printre aceștia, se numără și: hormonul de creștere (GH), factorul de creștere similar insulinei (IGF), factorul de creștere a hepatocitelor (HGF), factorul de creștere a fibroblastului (FGF). Toți se alătură celor deja prezentați.

Figura 4. Factorii care afectează menținerea masei musculare, influențează performanța fizică și condiționează instalarea sarcopeniei [32]

Având în vedere complexitatea etiopatogenică a sarcopeniei, sunt necesare intervenții complexe, atât în scop preventiv, cât și ca management terapeutic corespunzător. Există trei tipuri de intervenții menite să întârzie instalarea sau să asigure tratarea sarcopeniei primare, caracterizată prin pierderea masei și/sau forței musculare, asociată vârstei [1]. Acestea sunt: starea de sănătate nutrițională, un anumit nivel și tip de activitate fizică desfășurată în mod regulat și opțiuni farmacologice.

Malnutriția, în special cea proteică, reprezintă un element important al sarcopeniei. Cele mai promițătoare intervenții nutriționale, menite să prevină pierderea masei musculare scheletale în cazul populațiilor aflate la risc, includ suplimente nutritive orale, îmbogățite cu proteine de calitate superioară (ce conțin aminoacizi esențiali), ulei de pește și derivate bogate în acizi grași polinesaturați omega-3 cu lanț lung, precum și suplimente cu multivitamine și multiminerale, acordând atenție sporită aportului de vitamina D [1]. La pacienții vârstnici care au sarcopenie, FSMPs-urile vor fi recomandate în asociere cu suplimentele prezentate [1].

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

  1. Regulatory Focus™, News Articles 2020, 6, Sarcopenia: Potential interventions for a newly recognized disease. Sarcopenia: Potential interventions for a newly recognized disease, Posted 26 June 2020 | By Mari Carmen Gomez Cabrera, Ph. D. and José Viña M. D., Ph. D.; 
  2. Cruz-Jentoft A. J., Bahat G., Bauer J., et al. Sarcopenia: Revised European consensus on definition and diagnosis. Age Ageing. 2019;48(1):16-31;
  3. Cruz-Jentoft A. J., Sayer A. Sarcopenia. Lancet. 2019;393(10191):2636-46;
  4. Cruz-Jentoft A. J., Dawson Hughes B., Scott D., Sanders K. M., Rizzoli R. Nutritional strategies for maintaining muscle mass and strength from middle age to later life: A narrative review. Maturitas. 2020; 132:57-64;
  5. Nascimento C. M., Ingles M., Salvador-Pascual A., Cominetti M. R., Gomez-Cabrera M. C., Vina J. Sarcopenia, frailty and their prevention by exercise. Free Radic. Biol. 2019; 132:42-9;
  6. Li M., Kong Y., Chen H., Chu A., Song G., Cui Y. Accuracy and prognostic ability of the SARC-F questionnaire and Ishii’s score in the screening of sarcopenia in geriatric inpatients. Braz. J. Med. Biol. 2019;52(9): e8204;
  7. Yamada Y., Nishizawa M., Uchiyama T., et al. Developing and validating an age-independent equation using multi-frequency bioelectrical impedance analysis for estimation of appendicular skeletal muscle mass and establishing a cutoff for sarcopenia. Int. J. Environ. Res. Public Health. 2017;14(7):809;
  8. Pavasini R., Guralnik J., Brown J. C., et al. Short Physical Performance Battery and all-cause mortality: Systematic review and meta-analysis. BMC Med. 2016;14(1):215;
  9. Cederholm T., Jensen G. L., Correia M. I. T. D., et al. GLIM criteria for the diagnosis of malnutrition ‒ A consensus report from the global clinical nutrition community. J. Cachexia Sarcopenia Muscle. 2019;10(1):207-17;
  10. Chernoff R. Protein and older adults. J. Am. Coll. 2004;23(6 Suppl.):627-30S;
  11. Guillet C., Prod’homme M., Balage M., et al. Impaired anabolic response of muscle protein synthesis is associated with S6K1 dysregulation in elderly humans. FASEB J. 2004;18(13):1586-7;
  12. Glass D. Molecular mechanisms modulating muscle mass. Trends Mol. Med. 2003;9(8):344-50;
  13. Saxton R. A., Sabatini D. mTOR Signaling in growth, metabolism, and disease. Cell. 2017;169(2):361-71;
  14. Rommel C., Bodine S. C., Clarke B. A., et al. Mediation of IGF-1-induced skeletal myotube hypertrophy by PI (3)K/Akt/mTOR and PI (3)K/Akt/GSK3 pathways. Nat. Cell Biol. 2001;3(11):1009-13;
  15. Landi F., Calvani R., Tosato M., et al. Protein intake and muscle health in old age: From biological plausibility to clinical evidence. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27187465/. Nutrients. 2016;8(5). Published 14 May 2016. Accessed 23 June 2020;
  16. Cawood A. L., Elia M., Stratton R. Systematic review and meta-analysis of the effects of high protein oral nutritional supplements. Ageing Res. Rev. 2012;11(2):278-96.
  17. Borack M. S., Volpi E. Efficacy and safety of leucine supplementation in the elderly. J. 2016;146(12):2625S-2629S;
  18. Dupont J., Dedeyne L., Dalle S., Koppo K., Gielen E. The role of omega-3 in the prevention and treatment of sarcopenia. Aging Clin. Exp. 2019;31(6):825-36;
  19. Bauer J. M., Verlaan S., Bautmans I., et al. Effects of a vitamin D and leucine-enriched whey protein nutritional supplement on measures of sarcopenia in older adults, the PROVIDE study: a randomized, double-blind, placebo-controlled trial. J. Am. Med. Dir. 2015;16(9):740-7;
  20. Kaiser M. J., Bauer J. M., Rämsch C., et al. Frequency of malnutrition in older adults: A multinational perspective using the Mini Nutritional Assessment. J. Am. Geriatr. 2010;58(9):1734-8;
  21. Malmstrom T. K., Miller D. K., Simonsick E. M., Ferrucci L., Morley J. SARC-F: A symptom score to predict persons with sarcopenia at risk for poor functional outcomes. J. Cachexia Sarcopenia Muscle. 2016;7(1):28-36;
  22. Fontana L., Kennedy B. K., Longo V. D., Seals D., Melov S. Medical research: treat ageing. Nature. 2014;511(7510):405-7;
  23. Franzon K., Zethelius B., Cederholm T., Kilander L. The impact of muscle function, muscle mass and sarcopenia on independent ageing in very old Swedish men. BMC Geriatr. 2019;19(1):153;
  24. Bock J. O., Konig H. H., Brenner H., et al. Associations of frailty with health care costs ‒ results of the ESTHER cohort study. BMC Health Serv. 2016; 16:128;
  25. Dent E., Morley J. E., Cruz-Jentoft A. J., et al. International Clinical Practice Guidelines for Sarcopenia (ICFSR): Screening, diagnosis, and management. J. Nutr. Health Aging. 2018;22(10):1148-61;
  26. Cadore E. L., Pinto R. S., Bottaro M., Izquierdo M. Strength and endurance training prescription in healthy and frail elderly. Aging Dis. 2014;5(3):183-95;
  27. Peterson M. D., Rhea M. R., Sen A., Gordon P. Resistance exercise for muscular strength in older adults: a meta-analysis. Ageing Res. Rev. 2010;9(3):226-37;
  28. The Academy of Medical Royal Colleges. Exercise: The miracle cure and the role of the doctor in promoting it. https://www.aomrc.org.uk/wp-content/uploads/2016/05/Exercise_the_Miracle_Cure_0215.pdf. Dated February 2015. Accessed 25 June 2020;
  29. Morley J. Pharmacologic options for the treatment of sarcopenia. Calcif. Tissue Int. 2016;98(4):319-33;
  30. Fuggle N., Shaw S., Dennison E., Cooper C. Sarcopenia. Best Pract. Res. Clin. 2017;31(2):218-42;
  31. EUR-Lex. Regulation (EU) No 609/2013 of the European Parliament and of the Council of 12 June 2013 on food intended for infants and young children, food for special medical purposes, and total diet replacement for weight control. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex%3A32013R0609. Dated 12 June 2013. Accessed 23 June 2020;
  32. https://www.intechopen.com/books/frailty-and-sarcopenia-onset-development-and-clinical-challenges/rehabilitation-in-sarcopenic-elderly.

medic primar recuperare medicală

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.