Tulburările de limbaj: Partea I

Conf. Univ. Dr. Anamaria Ciubară,

Medic Specialist Psihiatru, Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”,

Hiperclinica MedLife Galați, Conferențiar Doctor Universitatea „Dunărea de Jos”

 

Rezumat:

Una dintre principalele tulburări ale dezvoltării copiilor o reprezintă tulburările de limbaj. Acestea prezintă o multitudine de cauze și sunt de mai multe tipuri. Din punct de vedere logopedic, principalele tipuri ale tulburărilor de limbaj sunt reprezentate de: tulburările de articulație, tulburările de dezvoltare a limbajului, tulburările de ritm și fluență, tulburările limbajului scris, tulburările de voce, autismul și tulburările polimorfe.

Cuvinte-cheie: tulburări de limbaj, dezvoltare copii, logopedie

Abstract:

One of the major disturbances in child development is represented by language disorders, which can have a multitude of causes and several types. From the standpoint of speech theraphy, the main types of speech disorders are: articulation disorders, language development disorders, rhythm and fluency disorders, written language disorders, voice disorders, autism and polymorphic disorders.

Keywords: language disorders, children development, speech therapy

Tulburările de articulație

Tulburările de articulație îmbracă ca principale forme de manifestare dislalia, rinolalia și disartria.

Dislalia reprezintă o tulburare de pronunţie, articulare, provocată de afecţiuni organice sau funcţionale ale organelor periferice ale vorbirii. Această tulburare constă în imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete (combinaţii de sunete) și cuprinde nu numai deformarea sunetelor, ci şi substituirea, omiterea, inversarea unor sunete în vorbirea spontană sau reprodusă.

Etiopatogenia cuprinde cauze multiple:

  • imitarea unor modele de pronunţie greşite;
  • lipsa de stimulare a pronunţării corecte;
  • anomalii anatomo-funcţionale ale aparatelor periferice;
  • nesincronizarea segmentelor aferent-eferente;
  • insuficienţa dezvoltării psihice;
  • deficienţe ale auzului fonematic etc.

Din punct de vedere al gradului de extindere (numărul de sunete alterate) distingem următoarele forme clinice:

  • Dislalia simplă sau monomorfă – sunt afectate doar sunete izolate sau o singură grupă de articulare;
  • Dislalia polimorfă – tulburările sunt extinse asupra mai multor sunete sau asupra majorităţii.

În funcție de modul de afectare a aparatului verbo-motor distingem următoarele forme clinice:

  • Dislalia organică – anomaliile organelor periferice (dinţi, limbă, boltă, buze, maxilare)
  • Dislalia funcţională – aceasta este determinată de funcţionarea defectuoasă a aparatului fono-articulator (atrofia muşchilor limbii, buzelor, vălului palatin, maxilare deformate, inervaţie nedeterminată), traseul greşit al curentului de aer expirat sau insuficienta dezvoltare a auzului fonematic şi a atenţiei auditive.

În prima zonă de articulare, distingem următoarele tipuri clinice:

  • Pitacismul (p), betacismul (b), mutacismul (m), apărute din cauza insuficienţei închiderii buzelor;
  • Fitacismul şi vitacismul (f; v) produse prin alterarea anatomiei labiodentale, cauza fiind malformarea buzei superioare (scurtă) a incisivilor superiori (rari sau lipsă), cât şi a prognaţiei (muşcătură deschisă).

Pentru cea de-a doua zonă articulară formele clinice sunt variate:

  • Tetacismul (t), detacismul (d), nutacismul (n);
  • Sigmatismul adental şi interdental – sunetele sz suferă deformări sau lipsesc cu totul;
  • Sigmatismul palatal – ridicarea vârfului limbii spre palat; adesea această abatere se produce în prognaţie şi progenie;
  • Sigmatismul – lateroflex – situat între sigmatismul interdental şi adental prin dirijarea curentului de aer lateral cu vârful limbii;
  • Sigmatismul şuierat – sunetul iese şuierat din cauza suflului prea tare al aerului printr-un jgheab median prea mic între incisivi sau când între incisivii superiori şi inferiori distanţa este prea mare;
  • Sigmatismul labio-dental – incisivii superiori se aplică pe buza inferioară, deşi limba păstrează poziţia corectă pentru s sunetul produs este aproape un f;
  • Sigmatismul „cacuminalis” – sunetul s este articulat cu vârful ei (cacumen), care atinge partea superioară a palatului, mult posterior faţă de poziţia normală;
  • Rotacismele:
  • uvular sau graseiat – prin vibrarea vălului palatin;
  • dorsal – prin vibraţia părţii dorsale a limbii;
  • laringual – r vibrant (foarte rar întâlnit, scârţâit);
  • nazal – r hârâit (aerul iese pe nas);
  • bucal – prin vibrarea obrajilor;
  • lateral – prin vibrarea din marginile limbii;
  • lingual lipsit de sonoritate – prin emiterea unui r monovalent şi uvular, fără sonoritate;
  • faringian – vibraţia peretelui faringian la trecerea aerului prin canalul format cu ajutorul luetei;
  • bilabial – vibrarea buzelor, sunetul semănând cu sforăitul calului sau opritul cailor prrr;
  • interdental – prin vibraţia limbii aşezată între dinţi.

 

Cuvinte-cheie: , , ,