Tulburările de somn: clasificare

Hipersomnia

Reprezintă o somnolență excesivă în timpul zilei în condițiile unui somn nocturn suficient și calitativ, cu tendința de a adormi foarte ușor în orice moment al zilei, chiar în timpul unor activități. Este o tulburare mai rară ca și incidență. Pentru a diagnostica o hipersomnie, trebuie ca tulburarea să apară minimum o lună, cu minimum trei episoade/ săptămână în această perioadă, în condițiile unui somn nocturn odihnitor și cu o durată normală sau mai mare. Prevalența crește în grupa de vârstă 15-30 ani și determină perturbarea activității profesionale și personale a individului afectat.

Din punct de vedere etiologic, poate fi clasificată ca și insomnia în:

  • hipersomnie organică
  • hipersomnie non-organică
  • hipersomnie primară.


Hipersomniile organice

Sunt întâlnite în:

  • sindroamele de hipertensiune intracraniană, secundare proceselor expansive intracraniene, fiind de multe ori semnalul de alarmă în astfel de situații
  • în cadrul infecțiilor cerebrale  
  • sindromul Korsakov
  • insuficiența hepatică de diverse cauze
  • insuficiența renala (boală renală cronică în stadiu avansat).

Hipersomniile non-organice

Sunt citate în cadrul unor tulburări de ordin psihiatric (tulburări depresive, anxioase).

Din punct de vedere al duratei, episoadele de hipersomnie, pot fi:

  • continue (în cazurile menționate mai sus);
  • paroxistice: în sindromul Pickwick, atacurile de somn – cataleptice sau narcoleptice (mult mai rare). De asemenea, se mai menționează o formă de hipersomnie – beția de somn, caracterizată printr-o tranziție prelungită de la starea de somn la starea de vigilență, în această perioadă, persoana respectivă fiind dezorientată temporo-spațial.

O alta clasificare împarte hipersomniile în:

Hipersomnie primară – este rară, apare la sub 1% din populație. Este întâlnită sub forma de:

  • narcolepsie
  • hipersomnie idiopatică
  • hipersomnie recurentă (în sindromul Klein-Levin);
  • asociată cu anumite sindroame genetice cum ar fi: distrofia miotonică, sindromul Prader-Willi, boala Norrie
  • în boala Alzheimer sau Parkinson
  • tumori cerebrale
  • disfuncții talamice sau hipotalamice.

Hipersomnia secundară – este mai frecventă. Se asociază cu alte afecțiuni cum ar fi:

  • depresia;
  • obezitatea;
  • epilepsia;
  • scleroza multiplă;
  • restless leg syndrome;
  • abuz de droguri sau alte substanțe;
  • privare prelungită de somn;
  • apneea în somn.

Conform studiilor, insomnia primară poate afecta 1-10% din populația adultă și aproximativ 20-25% din populația vârstnică. Atât în cazul insomniei, cât și în cazul hipersomniei, una dintre cauzele frecvente este stresul cotidian, în special în cazul adulților tineri, la locul de muncă, în condițiile unei societăți moderne care suprasolicită resursele individuale, pentru creșterea eficienței și a productivității. Foarte important este faptul că majoritatea persoanelor afectate nu știu sau nu acordă suficientă importanță acestor tulburări de somn, trecând cu vederea sau încercând remedii mai mult sau mai puțin certificate medical, fără să reducă factorii declanșatori sau fără să se prezinte la medic pentru a primi recomandările necesare. Odată diagnosticată tulburarea de somn, trebuie ținut cont că prelungirea ei afectează în mod direct și chiar sever funcționalitatea individului, determinând fatigabilitate, iritabilitate, scădere ponderală, scăderea performanțelor profesionale, alterarea relațiilor la locul de muncă și la domiciliu și afectarea relațiilor interpersonale, fapt ce se poate înscrie într-un cerc vicios, cu accentuarea stresului și a angoasei și implicit a tulburărilor ulterioare. Astfel, chiar dacă este uneori privită cu superficialitate și destul de târziu diagnosticată ca atare, o tulburare de somn poate fi cauza unor deficite pe termen lung, cu afectarea atât a organismului din punct de vedere fiziologic, cât și a individului, din punct de vedere psiho-emoțional.

Bibliografie:

1. Braun, J.; Dorman, A – „Ghid clinic de Medicină Internă”, ediția  a 9-a, Editura Medicală București, 2004.

2. Goldman-Bennett – “Cecil Textbook of Medicine”, 21st edition, chapter 448, pg 2030-2033.

3. Carney PR, Berry RB, Geyer JD. Insomnia: Causes and treatment. Clinical Sleep Disorders. Philadelphia: Lippincott William and Wilkins; 2005. pp. 157–91.

4. Dollander M. Etiology of adult insomnia. Encephale. 2002;28:493–502. [PubMed].

5. L. Manila, A. Manila, M. Nicolau – „Dicționarul Medical al Limbii Române” ed. VII, 1997.

6. Rajput V, Bromley SM. Chronic insomnia: A practical review. Am Fam Physician. 1999;60:1431–8. discussion 1441-2. [PubMed].

7. The international classification of sleep disorders: Diagnostic and coding manual, ICSD-2. 2nd ed. Westchester, IL: American Academy of Sleep Medicine; 2005. American Academy of Sleep Medicine.

8. webMD.com – internet communication.

9. sleepdisordersguide.com – internet communication.

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.