(P) 5 lucruri pe care nu ți le-a spus nimeni despre implantul dentar


Implantul dentar este o intervenţie despre care se discută foarte mult în ultima perioadă, iar interesul pentru această procedură crește constant, inclusiv în rândul pacienților vârstnici. Înainte de o astfel de intervenție, pacienţii se informează, însă sunt şi aspecte care trebuie cunoscute din timp. Iată cinci lucruri pe care merită să le știţi înainte de a ajunge pe scaunul stomatologului.

1. Umflătura apărută postoperator este normală

Umflăturile apărute după implantul dentar reprezintă o reacție normală a țesuturilor, atingând maximum în zilele 2-3 de la intervenție, după care umflătura începe să se retragă. La unii pacienţi poate să dispară în 5-7 zile, în timp ce la alţii poate persista până la două săptămâni.

Compresele reci aplicate în primele 24-48 de ore, poziţia capului ușor ridicată în timpul somnului și antiinflamatoarele prescrise de medic ameliorează simptomele, potrivit Dental Elite, în acest ghid.

2. Vindecarea poate dura câteva luni

Intervenția în sine durează o oră sau două. Dar implantul propriu-zis are nevoie de timp ca să se integreze în os. Procesul se numește osteointegrare, iar potrivit Mayo Clinic poate dura între 3 și 6 luni. 

Nu vă speriaţi, nu veţi rămâne fără dantură în tot acest timp. Medicul va aplica o lucrare provizorie sau o coroană temporară, care vă va permite să mâncaţi, să vorbești și să zâmbiţi ca de obicei. Lucrarea definitivă se montează după ce procesul de osteointegrare este complet.

3. Fumatul poate încetini vindecarea

Fumatul afectează vascularizația și încetinește vindecarea. În cazuri mai grave, poate duce chiar la respingerea implantului. Stomatologii americani recomandă oprirea fumatului cu cel puțin două săptămâni înainte de intervenție și menținerea abstinenței minimum două luni după.

4. Anestezia funcționează, intervenția nu doare

Intervenția se realizează sub anestezie locală, iar la cerere medicul poate adăuga sedare conștientă. Practic, nu veţi simţi durerea în timpul procedurii. Disconfortul care apare după intervenţie poate fi gestionat cu antiinflamatoare uzuale.

Mai mult, tehnologia modernă (planificare digitală, ghiduri chirurgicale, instrumente de precizie) a transformat-o într-o procedură predictibilă, cu recuperare clară.

5. Implantul poate rezista toată viață, dacă este îngrijit corespunzător

Implanturile dentare moderne au rate de succes de 95-98%, iar producătorii oferă garanție pe viață pentru materialul folosit. Totuși, pentru succesul implantului este nevoie de o rutină atentă de îngrijire. Dar nu mai mult decât în cazul dinților naturali.

Igiena orală riguroasă, controalele periodice la 6 luni, igienizările profesionale, evitarea alimentelor extrem de dure sunt regulile de bază. Cu îngrijire corectă, un implant poate se poate comporta exact ca un dinte natural.

Sursa foto: Freepik

Cuvinte-cheie: ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.