Societatea Națională de Medicina Familiei și Societatea Română de Pediatrie au bătut palma cu SAMAS în sprijinul gravidelor și mamelor din România

Societatea Națională de Medicina Familiei și Societatea Română de Pediatrie au bătut palma cu SAMAS în sprijinul gravidelor și mamelor  din RomâniaDatorită protocolului încheiat  de Asociația SAMAS, singura rețea națională de educatori perinatali, cu   protocol cu Societatea Națională de Medicina Familiei și Societatea Română de Pediatrie, gravidele și ammele din România vor avea acces mai ușor la servicii de educație perinatală.

Prin încheierea acestui parteneriat, medicii pediatri și medicii de familie vor deveni ambasadori SAMAS și vor implementa un proiect social ce vine în sprijinul gravidelor și mamelor cu copii mici, acesta fiind singurul program din România care oferă servicii de consiliere și educație pentru primele 1000 de zile de la concepția copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Obiectivele programului pe termen lung sunt: informarea corectă a mamelor despre naștere, creșterea ratei de alăptare exclusivă și îmbunătățirea stării de sănătate a mamei și a bebelușului printr-o nutriție echilibrată în timpul sarcinii, dar și postnatal. Acest program vine în contextul în care România are o rată de alăptare exclusivă scăzută (12% față de 30% cât este media europeană) și este pe primul loc în UE ca rată a mortalității infantile (8,5 la 1000 de copii). Cauza principală a mortalității infantile este legată se pare de perioada perinatală pentru că cele mai multe decese se înregistrează în rândul prematurilor.

”Medicii de familie sunt primii specialiști la care apelează gravidele, însă, din păcate, timpul alocat unei consultații nu le permite să le ofere consiliere detaliată și, mai ales, aplicată, despre ceea ce înseamnă procesul nașterii, schimbările fizice și psihologice care intervin în perioada sarcinii, reguli de nutriție în perioada pre și postnatală, informații legate de pregătirea sânului pentru alăptare și despre alăptarea exclusivă. Vom promova programul atât direct, către gravide, cât și prin susținerea în cadrul evenimentelor desfășurate sub egida SNMF”, a declarat Dr. Sandra Alexiu, Vicepreședinte al  Societății Naționale de Medicina  Familiei (SNMF).

Asociația SAMAS este o organizație nonprofit, dedicată educatorilor perinatali, formați pentru a putea oferi informații specializate femeilor însărcinate și mamelor în perioada perinatală.

 

Text: Bianca Bădescu

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.