Dr. Călin Bumbuluţ a fost ales preşedinte al Uniunii Europene a Medicilor de Familie

Vicepreședintele Colegiului Medicilor din România, dr. Călin Bumbuluţ, a fost ales noul președinte al Uniunii Europene a Medicilor de Familie (UEMO), pentru mandatul 2019-2022. Pentru această funcție a candidat și Austria, România câștigând însă cu majoritate absolută de voturi. Din echipa acestuia mai fac parte dr. Marcela Vidican, medic primar medicină de familie, fost vicepreşedinte al CMR, în funcţia de Trezorier şi dr. Gindrovel Gheorghe Dumitra, medic primar medicină de familie, membru EURACT și membru EURIPA International Advisory Board, în funcţia de Secretar General. Conform unui comunicat de presă, UEMO este cea mai reprezentativă organizație internațională, neguvernamentală și independentă a medicilor generaliști, care cuprinde peste 400.000 de medici de familie din Europa.

Epidemia de rujeolă, un subiect important pentru Europa

Alegerile au avut loc în octombrie 2017, în cadrul Adunării Generale. Pe lângă alegeri, specialiștii au discutat și despre epidemia de rujeolă, un subiect îngrijorător, în condițiile în care nu doar în România, ci și în alte țări europene, există o tendință de creștere a morbidității și mortalității. Cauzele, spun profesioniștii, sunt o scădere a numărului persoanelor vaccinate și lipsa unei legislaţii care să păstreze un echilibru între protecția colectivă împotriva bolilor transmisibile și libertatea individuală. În cadrul evenimentului s-a discutat și despre importanţa recunoaşterii specialităţii medicinei de familie la nivel european. La Adunarea Generală a UEMO au participat nume importante, precum Juan Garcia Burgos, de la Agenția Europeană a Medicamentului – EMA, Caroline Berchet, OECD, Directorate for Employment, Labour and Social Affairs, Health Division, prof. dr. Mehmet Ungan, președinte ales WONCA Europe, Enrico Reginato, președintele Federației Europene a Medicilor Salariați – FEMS, Marc HM Hermans, vicepreședinte Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști – UEMS.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.