Inteligenţa artificială în detectarea cancerului mamar

Cancerul de sân afectează mai mult de două milioane de femei la nivel mondial în fiecare an, potrivit Observatorului Global al Cancerului din SUA. Aproximativ una din opt femei dezvoltă boala pe parcursul vieţii. Salesforce Research a colaborat cu Institutul Ellison, SUA, pentru a dezvolta ReceptorNet – un algoritm care poate determina starea receptorilor hormonali. Acesta poate reprezenta un biomarker de care specialiștii se pot folosi atunci când trebuie să se decidă asupra unui tratament potrivit pentru pacientele cu cancer mamar.

Cum a început proiectul ReceptorNet

Dezvoltatorii proiectului ReceptorNet utilizează inteligenţa artificială pentru a întelege mai bine structura celulelor canceroase şi pentru a ajuta medicii să stabilească scheme de tratament personalizate pentru fiecare pacient. Dr. Angus, oncolog renumit şi profesor de medicină şi inginerie, este unul dintre fondatorii studiului şi consideră că celulele tumorale deţin informaţii importante, pe care creierul uman nu le poate obţine.

Cum funcţionează ReceptorNet

Echipa de cercetători s-a folosit de inteligenţa artificială care poate identifica tipul tumorilor doar cu ajutorul unor imagini. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că această metodă de identificare a cancerului este rapidă şi deloc costisitoare. În mod obişnuit, atunci când o pacientă este diagnosticată cu cancer de sân, un specialist în patologie va analiza țesutul tumoral la microscop folosind un proces numit colorare imunohistochimică, pentru a detecta prezența receptorilor hormonali care permit cancerului să se dezvolte. Această metodă este costisitoare şi nu este disponibilă în țările în curs de dezvoltare.

ReceptorNet poate determina starea receptorilor hormonali utilizând un proces de imagistică mult mai simplu – colorarea hematoxilinei și eozinei. Astfel, se poate analiza forma, dimensiunea și structura celulelor.

Sursa: news-medical.net

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.