Peste 40 de maternități au fost dotate cu aparatură medicală în cadrul campaniei ”Grijă pentru copii”

De-a lungul celor 3 ani de când a fost lansată, campania Grijă pentru copii desfășurată de Salvați Copiii și Dorna, a reușit dotarea a peste 40 maternități și secții de neonatologie cu echipament medical.

Campania intră acum în al 4-lea an și le adresează românilor a o nouă provocare, aceea de a dona timp pentru a-i ajuta pe copiii prematuri. Pentru a ajunge la parametrii normali, copiii prematuri trebuie să petreacă până la 3 luni în incubatoare, iar cei care vor să doneze timp, o pot face în două feluri: fie urmăresc clipul de susținere al campaniei pe www.dorna.ro, fie își creează propriul clip de susținere. Atunci când videoclipurile vor însuma o perioadă de 3 luni, Dorna va dona cate un incubator pentru copiii născuți prematur.

„Când am început să dezvoltăm campania Grijă pentru Copii din acest an, ne-a fost clar un lucru, pe care chiar unii dintre consumatorii noștri ni l-au semnalat – faptul că trebuie să le dăm acestora ocazia de a se implica mai mult decât au putut s-o facă până acum. Astfel, în 2016, le oferim ce și-au dorit – oportunitatea de a susține ei înșiși cauza, alături de Simona Halep, donând timp din timpul lor, pentru copiii născuți prematur.” – Nicoleta Eftimiu, Director de Marketing Coca-Cola România.

Simona Halep afăcut la rândul său un apel la susținătorii ei, ruhgându-i să susțină cauza și să ajute copiii născuți prematur: „Mă bucur să fac parte în continuare din acest proiect care îmi este foarte aproape de suflet. Acești copii au nevoie de timp mai mult decât oricare dintre noi și îmi doresc să-i ajut să-l câștige. Anul acesta îi îndemn pe toți susținătorii mei să meargă și mai departe și să devină, alături de mine, ambasadori ai acestei cauze. Hai să donăm copiilor născuți prematur timp pentru viață!”

Text: Bianca Bădescu

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.