Societatea de Neuropatie Diabetică și-a schimbat conducerea

Noul președinte al Societății de Neuropatie Diabetică este conf. univ. dr. Ioan Andrei Vereșiu, reputat diabetolog, cu o vastă experiență în problematica neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic. Acesta a fost ales în cadrul Adunării Generale a Societății care a avut loc în perioada 17-20 iulie la Sinaia, în timpul celei de-a treia ediții a Școlii de Vară Neurodiab.

“La început de mandat, îmi doresc ca tot mai mulți specialiști implicați în managementul neuropatiei diabetice să devină membri ai societății, să realizăm studii clinice care să aprofundeze cercetarea în cadrul acestei patologii și să dezvoltăm o strânsă colaborare internațională, cu lideri de opinie din străinătate, specializați pe neuropatia diabetică. De asemenea, în filosofia Societății de Neuropatie Diabetică, este extrem de importantă relația cu asociațiile de pacienți din sfera de activitate. Dorim să realizăm împreună cu acestea proiecte de educație în domeniu, ca prin intermediul acestora, să putem preveni această complicație a diabetului zaharat și să creștem calitatea vieții persoanei cu neuropatie diabetică”, a declarat conf.univ.dr. Ioan Andrei Vereșiu.

În condițiile în care prevalența acestei complicații este în creștere, diabetologii, chirurgii, neurologii, medicii de familie și pacienții diagnosticați cu neuropatie diabetică au construit împreună un plan de acțiune pentru creșterea gradului de conștientizare referitor la această afecțiune și pentru dezvoltarea unor programe de tratament adecvate persoanelor cu neuropatie diabetică: “Este extrem de important ca problemele legate de neuropatia diabetică să fie prioritizate și privite interdisciplinar, cu profesionalism. Educația persoanelor cu diabet este esențială pentru prevenirea, întârzierea apariției și încetinirea evoluției neuropatiei diabetice, în condițiile în care această complicație nu poate fi vindecată. Societatea de Neuropatie Diabetică dorește să se implice în eficientizarea managementului acestei afecțiuni fiind, de asemenea, și punctul de întâlnire și dialog pentru specialiștii implicați în problematica neuropatiei diabetice”, a mai declarat conf.univ.dr. Ioan Andrei Vereșiu, președintele Societății de Neuropatie Diabetică.

Text: Bianca Bădescu

 

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.