Vaccin împotriva diabetului de tip 1

După mai mult de 25 de ani de cercetări, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Tampere, Finlanda, au descoperit o posibilă soluţie pentru a preveni sau ameliora diabetul zaharat de tip 1. Este vorba despre un vaccin care va fi testat pe pacienții cu diabet, începând cu anul 2018, potrivit futurism.com. Nevoia pentru un asemenea tratament este extrem de mare, în condiţiile în care persoanele cu diabet tip 1 sunt nevoite să ducă o viaţă plină de restricţii. Cercetarea relevă faptul că această boală apare în urma unei infecţii virale, iar oamenii de ştiinţă finlandezi susțin că au descoperit grupul viral responsabil.

Vaccinul tip prototip poate schimba viaţa a milioane de oameni

„Vaccinul a fost testat pe şoareci şi este eficient şi sigur. În urma acestor rezultate, pasul următor este studierea efectelor vaccinului asupra oamenilor”, a declarat prof. Heikki Hyöty, coordonator al studiului. Din 2018, vaccinul-prototip va fi testat pe subiecţi umani, în trei faze. În prima dintre acestea, cercetarea se va realiza pe un grup mic de adulţi, iar în următoarea fază se va testa siguranţa tratamentului asupra copiilor. Faza a treia, care ar putea dura chiar şi opt ani, ar urma să verifice dacă vaccinul poate preveni apariţia diabetului de tip 1, la pacienţii susceptibili.  Chiar dacă vaccinul nu va deveni imediat o soluţie în tratarea bolii, oamenii de ştiinţă consideră că descoperirea poate fi un pas mare pentru diabetici, care i-ar putea scuti, pe viitor, de dozele zilnice de insulină sau de ţinerea cu stricteţe a unor regimuri alimentare dure. În acest moment, nerespectarea recomandărilor medicale şi complicaţiile pot duce la accident vascular cerebral, probleme cardiace sau de rinichi, orbire şi chiar amputare.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.