In memoriam Conferentiar Doctor Farmacist Clement Braileanu (1914-1993)

S-a nascut in Focsani, orasul de referinta al judetului Vrancea, in anul 1914, in sanul unei familii de intelectuali, ce numara cinci copii. Desi raman de timpuriu fara tata, cei cinci sunt incurajati si sustinuti de mama lor sa urmeze cursuri universitare. Ajunge astfel la Bucuresti si se inscrie la Facultatea de Farmacie, pe care a absolvit-o in anul 1937. Studiile universitare, cu durata de 5 ani, constau in 4 ani cursuri si lucrari de laborator, dupa care, se efectua 1 an de practica in farmacii.

In cadrul facultatii, a imbrasisat profesia de cadru didactic, pornind de la postul de preparator (1936-1938) si asistent universitar (1938-1942), in cadrul Laboratorului de Chimie Generala. In anul 1949 se transfera la disciplina Farmacie Galenica, numita ulterior Catedra de Tehnica Farmaceutica, unde activeaza din anul 1949 si pana la pensionare, mai intai ca sef de lucrari (1949-1968), apoi conferentiar (1968-1988).
Obtine titlul de doctor in stiinte farmaceutice in iunie 1941, cu teza „Contributii la studiul taninurilor din scoarta de stejar”.
Intrerupe activitatea didactica intre anii 1942 si 1948 cand, pe baza concursului si calificarii obtinute, primeste dreptul de concesie si de conducere a unei farmacii in Bucuresti.
In urma reformei invatamantului din anul 1948, cand este infiintat Institutul de Medicina si Farmacie, sediul Facultatii de Farmacie este mutat in noul local din strada Al. Sahia (J. L. Calderon) nr. 19-21. din 1974, eforturile Decanului din acea perioada, profesor doctor docent Dumitru Dobrescu si a prodecanului Prof. Dr. Ioan Ciulei, facultatea este mutata in sediul actual, str. Snagov (N. Filipescu dupa 1990). Conferentiar doctor farmacist Clement Braileanu a participat la amenajarea si dotarea spatiului alocat disciplinei, preocupandu-se de crearea unor cat mai bune conditii de lucru si de studiu, atat pentru studenti, cat si pentru cadrele didactice.
Ca farmacist principal, a desfasurat o activitate de o remarcabila calitate, lucrand in permanenta in farmacie, alaturi de cea care i-a devenit si sotie, contribuind la instruirea tinerelor cadre de farmacisti.
Este reincadrat la Facultate in anul 1949, unde va lucra neintrerupt pana la pensionare, coordonand desfasurarea lucrarilor practice ale disciplinei Tehnica farmaceutica, pentru anii de studiu III, IV si V.
Incepand cu anul 1950 devine si membru in comisia stagiului de practica pentru studentii ultimilor trei ani de facultate.
In perioada 1951-1956 a avut responsabilitatea desfasurarii lucrarilor practice cu farmacisti cursanti la Institutul de Perfectionare Sanitara a Medicilor si Farmacistilor.
Clement Braileanu a fost membru al Uniunii Societatilor de Stiinte Medicale, sectia Farmacie, si a fost distins cu diploma si insigna „Evidentiat in munca medico-sanitara”, in anul 1957, cu ocazia Centenarului Invatamantului Medico-Farmaceutic.
Activitatea stiintifica la catedra s-a concretizat intr-un numar de 65 de lucrari publicate, dintre care 6 lucrari comunicate.
A colaborat la redactarea si publicarea mai multor articole si materiale didactice, mentionate si intr-o publicatie de istoria farmaciei, editata in 1990 la Braunschweig (Germania), printre care:

Cursul provizoriu de Farmacie Galenica – 1950;

Caiete de lucrari practice pentru catedra de tehnica farmaceutica – editiile 1955, 1957, 1964;

Indreptar Farmaceutic, impreuna cu Prof. Dr. Docent Constantin Popescu, Editura Medicala, Bucuresti, 1975;

Factorii care influenteaza extractia la prepararea tincturilor, alaturi de C. Popescu, N. Stanciu, V. Muresan, C. Izbasescu, M. Simionovici, revista Farmacia, 1956, nr. 2, p. 134.

Lucrarile sale au contribuit la progresul tehnologiei formelor farmaceutice in farmacie si industrie, prin valorificarea unor materii prime indigene sau a unor produse apicole. Astfel, pe baza experientei acumulate, dar si a studierii unui vast material bibliografic, reprezentat de o bogata literatura de specialitate, farmacopei internationale, formulare, reviste farmaceutice, medicale, chimice si biochimice publicate in tara si peste hotare, a reusit sa prezinte, intr-o forma accesibila, principiile de baza ale operatiilor farmaceutice si de preparare a medicamentelor in farmacie.
Obiectivele principale urmarite la intocmirea Indreptarului Farmaceutic, in colaborare cu profesor doctor docent farmacist Constantin Popescu, au fost, pe de-o parte, prezentarea de cunostinte teoretice, dar si tehnice in vederea elaborarii medicamentelor atat in farmacie, cat si in industrie, precum si indrumarea activitatii practice pentru rezolvarea problemelor de receptura magistrala.
A fost preocupat, datorita aparitiei unui numar mare de substante medicamentoase de sinteza si semisinteza, de studierea problemelor deosebite, atat in ceea ce priveste cunoasterea proprietatilor fizico-chimice si biologice, cat si de preparare si stabilizare a diferitelor forme farmaceutice, cu scopul de a asigura calitate si eficacitate terapeutica.
Preocuparile farmaceutice au fost indreptate atat spre evidentierea dependentei calitatii medicamentului de natura, structura, proprietatile substantelor terapeutic-active, a vehiculelor si adjuvantilor din componenta medicamentelor, cat si catre cunoasterea factorilor si mecanismelor de actiune ce determina unele procese si fenomene, fie la prepararea medicamentului, fie la pastrarea lui.
La lucrarile Consfatuirii Stiintifice a Farmacistilor ce s-a desfasurat in noiembrie 1966 la Bucuresti, a prezentat lucrarea cu titlul „Contributii la intrebuintarea propolisului in dermatologie”.
Cu ocazia celui de-al IX-lea Congres National de Farmacie care s-a desfasurat in luna septembrie 1989 in Sala Mare a Teatrului National, Clement Braileanu a condus lucrarile de specialitate ale sectiei de Tehnica Farmaceutica. De asemenea, a condus numeroase teze de diploma si de doctorat, astfel incat numerosi studenti, dar si cadre didactice aflate la inceput de drum, au beneficiat de atenta sa indrumare.
Prin colaborarea cu prestigiosi colegi de la alte discipline din facultate, din cadrul diverselor clinici universitare sau institute de cercetare, a realizat studii importante, concluzionate cu rezultate practice deosebite privind valorificarea de substante indigene sau de compusi macromoleculari moderni, folositi ca principii active sau ca auxiliari in formularea medicamentelor: produse apicole, extracte vegetale, pectine, Emulgin AP, agenti tensioactivi, derivati de celuloza etc. Astfel, pe numele sau este inregistrat un Certificat de autor pentru inventia „Excipient pentru supozitoare, globule, unguente si preparate cosmetice si procedee pentru obtinerea acestuia” (brevet nr. 2459/41560 din 30.07.1957). Alaturi de trei prestigioase colege, chimist Constanta Rizescu, farmacist Veronica Popescu, farmacist Vera Andronescu, a primit Certificatul de Inventator nr. 61413/28.04.1975, acordat pentru inventia „Procedeu de extractie a propolisului”.
Cu o pregatire teoretica si practica temeinica si cu un atasament profund fata de profesia de farmacist, conferentiar doctor farmacist Clement Braileanu a contribuit la mentinerea unei legaturi permanente intre invatamant si activitatea practica din farmacii, asigurand prin sfaturile si indrumarile sale competente, rezolvarea corecta si prompta a multor probleme de tehnica farmaceutica.

Bibliografie:
1.Lipan V., Farmacia romaneasca in date, Braunschweig , Germania, 1990, p. 312, 320, 344, 384;
2.Gh. Mermeze, Ioan Grecu, Farmacia si Societatea Romana de Istoria Farmaciei de-a lungul vremii, Editura Universitatii din Oradea, 2005;
3.C. Popescu, Cl. Braileanu, Indreptar Farmaceutic, Editura Medicala, 1976;
4.XXX – Ministerul Sanatatii, ICSMCF, Caiet al celei de-a II-a Sesiuni Stiintifice, Bucuresti, 26-27 oct. 1962;
5.www.cimec.ro;
6.XXX – Semicentenarul Facultatii de Farmacie Bucuresti, 1923-1973, Editura Medicala, Bucuresti, 1976, p. 320, 322, 342;
7.XXX – Facultatea de Farmacie Bucuresti – 75 de ani de la infiintare.

Cristina Paraschiv (Versanszki), anul III, Facultatea de Farmacie, Bucuresti
Indrumator: Prof. Dr. Farm. Ana Carata

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.