Conf. Univ. Dr. Bogdan Popa, singurul medic din România atestat în chemoembolizarea cu microsfere absorbabile TANDEM

Coordoneaza primul Centru de Excelenta in chemoembolizarea hepatica cu microsfere absorbabile din Europa Centrala si de Sud-Est si al doilea din Europa, dupa cel din Universitatea Heidelberg, Germania. S-a supraspecializat in Japonia si este expert EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) si membru in boardul international de elaborare a ghidurilor de folosire a microsferelor absorbabile TANDEM, alaturi de alti 6 profesori din lume. Vorbim de Conf. Univ. Dr. Bogdan Popa, medic primar radiolog la Spitalul Clinic Sanador si seful Sectiei de Radiologie Diagnostica si Interventionala din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca din Bucuresti.

 

G: Sunteti expert in chemoembolizarea hepatica cu microsfere absorbabile. Explicati, va rog, ce reprezinta aceasta interventie.

Chemoembolizarea hepatica cu microsfere absorbabile reprezinta o procedura radio-chirurgicala, inovativa, de inalta performanta, prin care se pot trata pe cale interventionala, endovasculara (minim invaziva, fara bisturiu) tumorile hepatice primare (cancerul hepatic) sau secundare (metastaze de la alte tipuri de cancere, cum sunt cel digestiv, frecvent colorectal, mamar, genital, pulmonar etc).

G: Cum anume se procedeaza?

Dupa efectuarea anesteziei locale (cu xilina), se introduce un cateter care va fi ghidat, sub control radioscopic, pana in arterele care vascularizeaza ficatul. Se va efectua o angiografie de diagnostic, prin injectarea de substanta de contrast, apoi se introduce un alt cateter (si mai subtire decat precedentul) in vasele care alimenteaza tumora. Prin acest microcateter se introduc in interiorul tumorii cateva milioane de microsfere, avand un diametru de zeci de microni, incarcate in prealabil cu o substanta chimioterapica, ce distruge tumora din interior.

G: Ce categorii de pacienti pot beneficia de chemoembolizare?

Aceasta procedura este pentru pacientii care au cancer hepatic inoperabil (din cauza cirozei hepatice coexistente sau din alte motive) si pacientii care au metastaze in ficat, plecate de la alte tipuri de cancere si care sunt sau nu, in acel moment, in tratament cu citostatice pe cale generala, efectuat de catre specialistul oncolog.

G: Cine da indicatia pentru acest tip interventie?

Indicatia nu e data de un singur specialist, ci de o echipa formata din mai multi medici care discuta cazul. Vorbim de „tumour-board” in care intra radiologul interventionist, chirurgul, gastroenterologul si oncologul.

G: Ce avantaj aduce aceasta procedura fata de chemoembolizarea clasica?

Distrugerea tumorii este mai rapida decat in cazul chemoembolizarii conventionale (cu Lipiodol), iar substanta chimioterapica (citostaticul) nu ajunge in restul organismului, deci nu va da reactii adverse, de obicei, neplacute.

G: Concret, care este rata de succes a chemoembolizarii cu microsfere absorbabile?

Rata de succes variaza, fiind de 85-90% din cazurile tratate. Cei care nu raspund la acest tratament au, in continuare, o alta optiune de tratament, sub supravegherea medicului oncolog.

G: De cate cure de chemoembolizare e nevoie pentru distrugerea unei tumori?

De regula, se efectueaza 2 cure/an daca tumora este localizata doar intr-o parte a ficatului, adica intr-un singur lob. Daca sunt mai multe tumori (metastaze) raspandite in tot ficatul, se efectueaza 4 cure.

G: Cat costa o cura?

Interventia este suportata si de Casa de Asigurari de Sanatate, in mare parte. Pacientul plateste aproximativ 4.800 Ron pentru o cura.

G: Care sunt cel mai greu de tratat tumori?

Cele mai dificile sunt tumorile voluminoase (de peste 8 cm) si cele care sunt raspandite peste tot in ficat.

G: Ce analize sunt necesare inainte de efectuarea acestei interventii?

Se efectueaza analizele uzuale, care oricum ar trebui facute cel putin anual de fiecare dintre acesti pacienti. Setul de analize include teste hepatice, renale, hemoleucograma, teste de coagulare, markerii tumorali.

G: Care sunt efectele secundare cel mai des raportate?

Cel mai des apare asa-numitul „sindrom post-embolizare” care se manifesta prin aparitia de greturi, varsaturi, dar si durere in zona ficatului. Insa acest sindrom nu apare frecvent, din fericire, daca tehnica este respectata conform protocoalelor, iar cand apare, poate fi rapid tratat, chiar in primele ore dupa chemoembolizare, cand pacientul este inca in spital.

G: Care a fost cel mai tanar pacient pe care l-ati tratat prin aceasta metoda?

Un adolescent de 17 ani din Constanta, cu metastaze de la o tumora intestinala. L-am reintalnit la controale in Spitalul Sanador, dupa 1 an, si m-am bucurat sa-l revad. De asemenea, cel mai varstnic pacient tratat avea 85 de ani.

G: Domnule Conferentiar, ati mentionat faptul ca, prin chemoembolizare, sunt atacate tumori inoperabile. Ce se intampla cu acestea pana acum?

Pana acum erau tratate prin cure repetate, multiple, de chemoembolizare conventionala (cu Lipiodol), dar efectele acesteia sunt mai lente, iar reactiile adverse generale cauzate de citostatic, mai accentuate.

G: Cati medici din Romania stiu sa realizeze aceasta procedura? Cat dureaza specializarea?

Exista probabil 6-7 medici in Romania care efectueaza chemoembolizari hepatice. Specializarea dureaza multi ani, iar experienta intotdeauna isi spune cuvantul. Sunt insa singurul medic din Romania atestat expert EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) in chemoembolizarea cu microsfere absorbabile TANDEM, si asta in urma unor evaluari periodice, anuale din partea altor experti din Germania, Olanda, Franta. Sa nu uitam ca, in societate, fiecare dintre noi ocupa locul pe care si l-a castigat!

G: Stiu ca v-ati specializat in Japonia. Povestiti-ne despre aceasta experienta.

Specializarea mea in Japonia a avut 2 etape: in prima etapa am lucrat in Radiologie Interventionala generala – vasculara si non-vasculara –, iar la sfarsitul stagiului am aplicat, cu ajutorul profesorului dr. Hironobu Nakamura, coordonatorul si mentorul meu, pentru un nou stagiu, mai indelungat, de 1 an, pentru a ma putea specializa in chemoembolizarile hepatice, pe care nu aveam unde sa le invat in acea perioada in Romania. M-am intors in tara si, spre marea mea bucurie, dupa 2 luni am fost acceptat pentru acest stagiu la Universitatea Osaka, ca bursier al Guvernului Japoniei.

G: Care au fost principalele trei impresii/concluzii cu care ati plecat din Tara Soarelui Rasare?

1. Munceste cu pasiune si daruire si vei obtine ceea ce-ti doresti! Este conceptul japonez de „hardworking”.

2. Respecta-ti profesorii si colegii si vei fi, la randul tau, respectat! In Japonia, profesiile cele mai respectate sunt cele de medic si profesor (din tot sistemul de invatamant), urmeaza… luptatorii de sumo.

3. Nu te da batut cand ai greutati, pana la urma vei reusi. Cu alte cuvinte, „Don’t give up!”.

 

Natalia Talmacec

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.



Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Politica de confidentialitate