Interviu Dr. Anca Ionescu

Dr. Anca Ionescu a urmat supraspecializarea în Terapia Durerii în cadrul primului centru internațional regional acreditat de European Society of Regional Anesthesia – Centrul Integrat de Terapia Durerii NORD, care împlinește în acest an 15 ani de activitate, sub coordonarea Dr. Ovidiu Nicolae Palea, unul dintre pionierii acestui domeniu în România.

Medic specialist în Reumatologie în cadrul Grupului Medical NORD, dr. Anca Ionescu s-a supraspecializat în terapia intervențională a durerii odată ce a privit durerea dincolo de noțiunea de simptom, în contextul actual în care bolile reumatice depășesc tabloul clasic al bolilor asociate vârstei a treia. Când vorbim astăzi de reumatologie, spunem terapii țintite, abordări personalizate, care să ajute la recâștigarea bunei funcționalități și mobilități a pacientului. Analizăm împreună cu dr. Anca Ionescu cele mai relevante inovații din domeniu care contribuie la optimizarea managementului afecțiunilor din practica reumatologică, precum și provocările și perspectivele unei ere medicale tot mai digitalizată.

Revista Galenus: Cum ați ales să fiți medic?

Cred că alegerea de a deveni medic a fost influențată de mai mulți factori. În primul rând, mama mea a fost asistent medical, iar datorită ei am luat contact cu mediul medical încă din copilărie. Am avut ocazia să înțeleg, de la o vârstă fragedă, cum se desfășoară activitatea într-un spital și, poate la fel de important, am trecut repede peste teama de medici și de injecții, atât de frecventă la copii.

Un alt aspect care m-a definit a fost dorința de a avea grijă de animale. Încă din copilărie eram atrasă în special de cele bolnave sau rănite și simțeam nevoia să le ajut. Privind în urmă, cred că această înclinație reflecta, de fapt, dorința de a avea grijă de ființele aflate în suferință.

Nu în ultimul rând, am fost mereu fascinată de romanele și filmele polițiste, în special de seria Sherlock Holmes. Îmi plăcea să urmăresc logica investigației, modul în care fiecare indiciu contribuia la rezolvarea unui caz. Astăzi îmi dau seama că medicina, indiferent de specialitate, presupune un proces foarte asemănător: să asculți cu atenție, să pui cap la cap informațiile, să formulezi ipoteze și, în final, să găsești diagnosticul și cea mai bună soluție pentru pacient. Cred că această latură de „detectiv” a medicinei m-a atras încă de la început.

Dar reumatologia – ce v-a atras la această specialitate? Cum o definiți acum, după ani buni de experiență?

Reumatologia este o specialitate aflată la intersecția dintre medicina internă, bolile degenerative, bolile autoimune și managementul durerii. Tocmai această diversitate m-a atras încă de la început. Mi-a oferit posibilitatea de a aborda o gamă foarte largă de patologii și, în același timp, de a-mi găsi o nișă în care să mă supraspecializez – terapia intervențională a durerii.

Bolile reumatice alcătuiesc un spectru impresionant, cu aproximativ 200 de afecțiuni, fiecare având criterii de diagnostic și protocoale terapeutice care evoluează constant, odată cu progresul medicinei. În plus, aceeași boală se poate manifesta foarte diferit de la un pacient la altul și, uneori, destul de diferit față de descrierea „clasică” din manuale.

Cred că tocmai aici se află unul dintre cele mai fascinante aspecte ale reumatologiei. De multe ori, mă simt asemenea lui Sherlock Holmes: fiecare pacient îți oferă indicii – simptome, semne clinice, analize, imagini – iar provocarea este să le pui cap la cap pentru a descoperi diagnosticul corect și a găsi cea mai potrivită soluție terapeutică. Această permanentă provocare intelectuală este unul dintre motivele pentru care, după atâția ani, reumatologia continuă să mă fascineze.

Vă rugăm să ne spuneți mai multe despre terapia durerii, cum ați îmbrățișat această ramură?

Terapia durerii pornește de la o realitate pe care o întâlnim frecvent în cabinet: durerea nu este doar un simptom, ci o problemă complexă, care poate schimba profund viața pacientului. În reumatologie, durerea poate avea cauze diferite – inflamație activă, modificări degenerative, afectarea coloanei vertebrale, contracturi musculare sau sensibilizarea sistemului nervos, mai ales atunci când persistă. De aceea, terapia durerii nu înseamnă doar prescrierea unui medicament antialgic, ci înțelegerea cauzei, a factorilor care întrețin durerea și a impactului pe care aceasta îl are asupra vieții de zi cu zi. Abordarea trebuie să fie personalizată și poate include tratament medicamentos, infiltrații, proceduri minim invazive sau colaborare cu alte specialități, inclusiv cu medicina de recuperare.

Interesul meu pentru terapia durerii a venit natural, din practica reumatologică și din contactul direct cu pacienții. Am simțit că este o direcție care completează foarte bine reumatologia și care mă poate ajuta să le ofer pacienților soluții pentru recâștigarea funcționalității, mobilității și confortului.

Formarea mea în această specialitate s-a desfășurat în cadrul Centrului Integrat de Terapia Durerii din Spitalul NORD Pipera, primul centru internațional regional acreditat de European Society of Regional Anesthesia, sub coordonarea Dr. Ovidiu Nicolae Palea, MD, FIPP®, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă, supraspecializat în Terapia Intervențională a Durerii și Chirurgia Spinală Minim Invazivă, unul dintre pionierii acestui domeniu în România.

Fac parte de 7 ani din echipa de Terapia Durerii construită de Dr. Palea, o echipă cu experiență solidă și acreditări internaționale, inclusiv din partea World Institute of Pain. În cadrul centrului, infrastructura medicală de ultimă generație și terapiile moderne ne permit să abordăm durerea prin planuri de tratament adaptate fiecărui pacient, cu scopul de a reduce suferința, de a îmbunătăți mobilitatea și de a contribui la o calitate mai bună a vieții.

Care sunt cele mai mari provocări pentru specialistul reumatolog?

Cred că una dintre cele mai mari provocări pentru reumatolog este să privească pacientul în ansamblu. Bolile reumatologice sunt adesea cronice și pot afecta nu doar articulațiile, ci și mobilitatea, somnul, starea emoțională, capacitatea de muncă și autonomia pacientului. De aceea, este important să înțelegem cauza durerii, să diferențiem între mecanisme inflamatorii, degenerative, mecanice sau autoimune și să construim un plan terapeutic realist, personalizat și sustenabil pe termen lung. Reumatologul nu tratează doar durerea sau inflamația, ci urmărește să mențină funcționalitatea pacientului, să prevină complicațiile și să contribuie la o calitate mai bună a vieții.

Avem date statistice despre bolile reumatologice în România?

Există date statistice despre bolile reumatologice în România, însă imaginea este încă incompletă și diferă mult de la o patologie la alta. O sursă importantă este Registrul Român de Boli Reumatice, coordonat sub egida Societății Române de Reumatologie, care oferă informații despre pacienții cu boli inflamatorii aflați pe terapii biologice sau molecule țintite. De exemplu, în 2022 erau înregistrați peste 5.300 de pacienți cu poliartrită reumatoidă, peste 4.300 cu spondilită anchilozantă și aproape 1.000 cu artrită psoriazică. Aceste cifre sunt utile, dar trebuie interpretate corect: ele reflectă segmentul pacienților eligibili pentru terapii avansate, nu prevalența reală a bolii în populația generală.

Pentru osteoporoză, datele sunt mai bine conturate. Raportările disponibile estimează, pentru România, o prevalență de aproximativ 4,8% în 2019 și peste 100.000 de fracturi noi de fragilitate într-un singur an. Osteoporoza este una dintre zonele în care se vede cel mai clar impactul medical și economic al bolilor musculoscheletale, prin costuri importante, spitalizări, recuperare dificilă și scăderea calității vieții, mai ales la pacienții vârstnici.

În ansamblu, aceste date arată că bolile reumatologice reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, prin impactul funcțional, social și economic. Ele pot limita mobilitatea, capacitatea de muncă și autonomia pacientului, iar acest lucru subliniază nevoia de diagnostic precoce și acces echitabil la servicii de reumatologie și managementul durerii.

Putem spune că, în prezent, bolile reumatice nu mai afectează doar seniorii, ci și persoanele tinere? Care este explicația?

Da, putem spune că bolile reumatice nu mai trebuie asociate automat doar cu vârsta a treia. Există, într-adevăr, afecțiuni reumatologice mai frecvente la seniori, cum sunt artroza sau osteoporoza, unde vârsta, modificările degenerative, fragilitatea osoasă și comorbiditățile joacă un rol important. Dar spectrul bolilor reumatice este mult mai larg și include numeroase boli inflamatorii sau autoimune care pot debuta la persoane tinere, aflate în plină activitate profesională, familială și socială.

Un exemplu foarte relevant este spondiloartrita axială, inclusiv spondilita anchilozantă, care debutează de obicei la adultul tânăr. Datele internaționale arată că simptomele apar frecvent între 18 și 40 de ani, iar în Registrul Român de Boli Reumatice cohorta de pacienți cu spondiloartrită axială avea o vârstă medie de aproximativ 49 de ani, ceea ce sugerează un debut mult anterior momentului evaluării. Poliartrita reumatoidă poate apărea, de asemenea, la adulți activi, nu doar la vârstnici, iar lupusul eritematos sistemic afectează adesea femei tinere, aflate la vârsta reproductivă. Există și boli reumatice juvenile, ceea ce arată clar că reumatologia nu se adresează doar seniorilor.

Explicația este că multe boli reumatice nu sunt simple consecințe ale „uzurii” articulațiilor. În formele inflamatorii și autoimune, sistemul imunitar reacționează anormal împotriva propriilor țesuturi, provocând inflamație la nivelul articulațiilor, tendoanelor, coloanei vertebrale sau chiar al organelor interne. Predispoziția genetică, fumatul, obezitatea, sedentarismul, infecțiile și factorii de mediu pot contribui la declanșarea sau agravarea bolii.

În plus, vedem mai mulți pacienți tineri diagnosticați pentru că medicina a evoluat, iar semnalele de alarmă sunt recunoscute mai rapid datorită investigațiilor performante. Astfel, simptome precum durerea persistentă, redoarea matinală – senzația de „înțepenire” și dificultate la mișcare a articulațiilor sau a mușchilor, resimțită imediat după trezire – articulațiile umflate sau episoadele repetate de inflamație nu trebuie ignorate, chiar dacă apar la vârste tinere. Diagnosticul precoce este esențial, pentru că tratamentul inițiat la timp poate controla inflamația, reduce durerea și preveni afectarea articulară ireversibilă.

Putem vorbi despre prevenție în reumatologie?

Cu siguranță, putem vorbi despre prevenție în reumatologie, dar trebuie să definim corect termenul. Nu toate bolile reumatice pot fi prevenite în sensul clasic, pentru că unele au mecanisme autoimune și o componentă genetică sau imunologică importantă. Putem însă reduce anumiți factori de risc, putem preveni agravarea bolii și, mai ales, putem preveni complicațiile prin diagnostic precoce, monitorizare și tratament corect.

În artroză, de exemplu, prevenția înseamnă menținerea unei greutăți adecvate, activitate fizică regulată, protejarea articulațiilor de suprasolicitare și tratarea corectă a traumatismelor. În osteoporoză, prevenția începe cu evaluarea riscului de fractură, alimentație echilibrată, aport adecvat de calciu și vitamina D atunci când este necesar, exerciții care mențin forța musculară și echilibrul, dar și prevenirea căderilor.

În bolile inflamatorii, cum sunt poliartrita reumatoidă, spondiloartritele sau artrita psoriazică, prevenția înseamnă mai ales recunoașterea rapidă a simptomelor, consultarea medicului reumatolog și inițierea tratamentului înainte ca inflamația să producă leziuni articulare ireversibile. Cu cât pacientul ajunge mai devreme la specialist, cu atât cresc șansele de control al bolii și de păstrare a funcției articulare.

Așadar, prevenția în reumatologie înseamnă un stil de viață care protejează articulațiile și osul, reducerea factorilor modificabili – cum sunt fumatul, sedentarismul și excesul ponderal -, dar și educație medicală și acces rapid la diagnostic. Este o prevenție care nu promite eliminarea completă a riscului, dar poate schimba semnificativ evoluția bolii și calitatea vieții pacientului.

În reumatologie, comunicarea contează enorm. Vorbim de boli cronice, iar relația cu pacientul se construiește în timp, prin monitorizare, ajustări de tratament și decizii luate împreună. Pentru mine, este important ca pacientul să înțeleagă ce se întâmplă cu boala lui, care sunt obiectivele tratamentului și de ce este importantă continuitatea. În același timp, pacientul trebuie să simtă că este ascultat și că planul medical ține cont de nevoile sale. Fără această încredere, aderența la tratament și rezultatele pe termen lung pot avea de suferit.

Bolile din sfera reumatologiei înseamnă și o calitate mai scăzută a vieții, pacientul poate experimenta anxietate, depresie. Cât de importantă este recuperarea și, mai ales, este ea sprijinită de stat?

Recuperarea este foarte importantă în afecțiunile reumatologice și ar trebui privită ca parte integrantă a tratamentului, nu ca o etapă separată. Recuperarea poate include kinetoterapie, fizioterapie și, atunci când este necesar, terapia durerii. Controlul eficient al durerii este foarte important, deoarece îi permite pacientului să participe activ la programele de recuperare și să își recâștige treptat mobilitatea. Tocmai de aceea, în cadrul Grupului Medical NORD, abordarea pacientului este multidisciplinară: reumatologul, medicul de recuperare, specialistul în terapia durerii și kinetoterapeutul pot colabora pentru a construi un plan adaptat fiecărui pacient.

În funcție de caz, pot fi recomandate tratamente medicamentoase sau proceduri minim invazive, precum infiltrațiile, blocurile nervoase sau ablația prin radiofrecvență, cu scopul de a reduce durerea și de a facilita recuperarea funcțională.

În România, o parte din tratamentul afecțiunilor reumatologice este susținută prin sistemul de asigurări de sănătate, însă nivelul de acoperire depinde de boală, de severitate și de tratamentul recomandat. Pacienții asigurați pot beneficia, în anumite condiții, de consultații de specialitate, investigații decontate, spitalizare, medicamente compensate sau gratuite și acces la terapii biologice ori inovatoare pentru unele boli inflamatorii. Totuși, nu toate serviciile sunt integral decontate, iar anumite proceduri de terapia durerii, servicii de recuperare sau consultații în sistem privat pot implica costuri suplimentare pentru pacient.

Există un “mulțumesc” pe care nu-l veți uita niciodată?

Da. Nu a fost un „mulțumesc” spectaculos, ci unul spus foarte simplu, la finalul unei consultații. Era vorba despre o pacientă care trecuse printr-o perioadă dificilă și care, înainte să plece, s-a întors din ușă și mi-a spus: „Vă mulțumesc că m-ați făcut să simt că nu sunt doar un caz, ci un om și că ați avut răbdarea să ascultați tot ce am avut de zis.” Mi-a rămas în minte pentru că, dincolo de tratamente și de rezultatele medicale, mi-a reamintit cât de important este felul în care îi faci pe oameni să se simtă. Uneori, timpul acordat, răbdarea și disponibilitatea de a asculta pot avea un impact la fel de mare ca actul medical în sine.

Dincolo de competențele medicale, ce calități nu trebuie să lipsească din CV-ul specialistului în reumatologie?

Dincolo de competențele medicale, cred că unui reumatolog nu trebuie să îi lipsească răbdarea, empatia și disponibilitatea de a asculta. Pacienții vin de multe ori cu durere cronică, oboseală, îngrijorări și limitări care le afectează viața de zi cu zi. De aceea, este important să explicăm clar, să construim încredere și să privim pacientul ca om, nu doar ca pe un caz medical sau un diagnostic.

Medicina este un domeniu al descoperirilor și inovațiilor constante. De pildă, din 2020 vorbim despre sindromul VEXAS. Vă rugăm să ne spuneți mai multe despre această afecțiune „nouă” și ce a însemnat descoperirea ei pentru comunitatea medicală.

Sindromul VEXAS este un exemplu foarte bun al modului în care medicina modernă schimbă felul în care înțelegem unele boli inflamatorii. A fost descris pentru prima dată în 2020 și este o boală autoinflamatorie dobândită, cu manifestări reumatologice și hematologice, determinată de mutații somatice ale genei UBA1. Nu este o boală moștenită genetic, ci apare printr-o modificare dobândită la nivelul celulelor din sânge, de obicei la vârsta adultă.

Clinic, sindromul VEXAS poate fi dificil de recunoscut, pentru că poate mima mai multe boli reumatologice, dermatologice sau hematologice. Pacienții pot avea episoade de febră, inflamații articulare, manifestări cutanate, afectare pulmonară, oculară sau vasculară, iar analizele pot arăta anemie macrocitară, citopenii sau modificări ale măduvei osoase.

Pentru comunitatea medicală, descoperirea VEXAS a fost importantă pentru că a oferit o explicație unor pacienți care anterior rămâneau fără un diagnostic clar sau erau încadrați în diagnostice diferite. În același timp, a subliniat rolul colaborării între specialități precum reumatologie, hematologie, dermatologie, pneumologie și genetică medicală, dar și importanța medicinei de precizie. Din perspectiva reumatologului, VEXAS ne reamintește că unele inflamații persistente, mai ales atunci când nu răspund așa cum ne-am aștepta la tratamentele obișnuite și se asociază cu modificări hematologice, trebuie investigate dincolo de diagnosticele clasice.

Care considerați dumneavoastră că este inovația care a schimbat cel mai mult prognosticul pacienților reumatici?

Din perspectiva mea, una dintre inovațiile care au schimbat cel mai mult prognosticul pacienților reumatici este introducerea terapiilor biologice și, ulterior, a terapiilor țintite. În bolile inflamatorii, cum sunt poliartrita reumatoidă, spondiloartritele sau artrita psoriazică, aceste tratamente au transformat semnificativ evoluția bolii: nu mai vorbim doar despre reducerea durerii, ci despre controlul inflamației, încetinirea sau prevenirea leziunilor articulare și păstrarea funcționalității pe termen lung.

La fel de importantă a fost schimbarea modului în care tratăm aceste boli. Astăzi, nu urmărim doar ameliorarea simptomelor, ci obiective clare, precum remisiunea sau menținerea bolii sub control, prin strategii de tip treat to target. Asta presupune monitorizare regulată, ajustarea tratamentului în funcție de răspuns și o colaborare strânsă între medic și pacient.

Pentru pacienți, impactul este major: mai puțină durere, mobilitate mai bună, risc mai mic de dizabilitate și șanse mai mari de a-și păstra activitatea profesională și viața de zi cu zi.

Cum credeți că poate ajuta sau schimba inteligenţa artificială parcursul reumatologiei?

Inteligența artificială poate ajuta reumatologia prin capacitatea de a analiza rapid volume mari de date: simptome, investigații, evoluția bolii și răspunsul la tratament. Într-o specialitate în care diagnosticul poate fi uneori dificil, iar simptomele se pot suprapune între mai multe boli, AI poate deveni un instrument util de sprijin pentru medic, mai ales în identificarea unor tipare, prioritizarea cazurilor și monitorizarea mai atentă a pacienților.

Pe termen lung, AI poate contribui la personalizarea tratamentului, prin estimarea riscului de progresie și identificarea pacienților care ar putea răspunde mai bine la anumite terapii. Cred însă că inteligența artificială nu va înlocui medicul reumatolog, ci îl va sprijini. Relația cu pacientul, empatia, interpretarea contextului clinic și decizia medicală individualizată rămân fundamentale.

 

Foto: Shutterstock