Interviu șef lucrări dr. Bogdan Socea

A hotărât să urmeze medicina pe când era în liceu, iar dorința i s-a concretizat. Dr. Bogdan Socea este medic primar chirurgie generală în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, București, și șef lucrări UMF „Carol Davila”. În spital desfășoară şi activitate de cercetare prin elaborarea de proiecte ştiinţifice, cărţi şi lucrări, toate acestea necesitând o permanentă preocupare și documentare. Printre domeniile de interes se numără patologiile pancreatice, colonice, de perete abdominal (hernii şi eventraţii), ecografia în urgenţă şi la patul bolnavului, dar nu numai. Consideră că munca în echipă este absolut necesară pentru succesul oricărei intervenții și îi sfătuiește pe tinerii care doresc să-i calce pe urme să aloce timp şi răbdare, şi să se perfecţioneze continuu. Are însă și un regret legat de disfuncționalitatea sistemului, dar mai multe veți afla din acest interviu.

GALENUS: Ce v-a determinat să alegeți chirurgia?

Eram talentat la matematică, participam la olimpiade, dar am ales ferm chirurgia în vacanţa de vară dintre clasele a X-a şi a XI-a, deşi existau gânduri precedente. Mi s-a părut un domeniu fascinant, o provocare, şi nu m-am înşelat! Cred că gândirea matematică este importantă în acest domeniu, astfel că schimbarea de opţiune nu a fost atât de radicală precum ar putea părea. Spun că am ales direct chirurgia pentru că am ales Facultatea de Medicină pentru chirurgie, nu mă imaginam făcând altă specialitate. Mă atrăgea ideea unui tratament radical cu rezultate imediate, palpabile.  

Ați avut un mentor?

Am avut şi am mai mulţi mentori dintre chirurgii cu care am lucrat și lucrez şi în prezent. Modelul mentorului unic s-a diluat în zilele acestea, în care acumulările informaţionale şi tehnologice sunt în continuă dinamică. De la fiecare chirurg poţi învăţa câte o atitudine, un gest, o informaţie, un mod de abordare.

Vă mai amintiți care a fost prima intervenție chirurgicală și cum s-a desfășurat?

Destul de vag, incizia unui abces sau o apendicectomie. S-a desfăşurat normal, dar cu puţin stres privind responsabilitatea.

Care a fost cea mai dificilă intervenție pe care ați realizat-o până în acest moment?

Cea mai dificilă intervenţie care îmi vine acum în minte este una recentă, dificultatea constând mai ales în recunoaşterea patologiei în condiţii de urgenţă maximă şi intervenţia foarte rapidă şi salutară, mai degrabă decât dificultăţile tehnice, într-o patologie extrem de rară, la care cu greu te poţi gândi, existând doar câteva cazuri izolate descrise în literatură. Intervenţii dificile din punct de vedere tehnic şi de durată ar putea fi, de exemplu, duodenopancreatectomiile în tumorile de pancreas.

Ați accepta să operați un membru al familiei?

Aş accepta, am şi făcut-o, dar sigur că depinde şi de patologie. Se spune că nu este recomandat ca implicarea emoţională să fie una foarte mare. Pe de altă parte, prefer să fiu implicat direct; am senzaţia că astfel pot controla mai bine lucrurile, decât să deleg cu totul responsabilitatea.

Cât de importantă este simbioza între medicii chirurgi, anesteziști și cei de la terapie intensivă?

Chirurgia este o muncă în echipă, pentru a asigura succesul. Este o întreagă echipă alcătuită din medici chirurgi, anestezişti şi intensivişti, medici din alte specialităţi, asistenţi de sală şi terapie, infirmieri, care trebuie să-şi coordoneze gesturile şi acţiunile, să comunice, uneori chiar non-verbal, pentru bunul mers al lucrurilor. Este foarte importantă această simbioză cu medicii anestezişti şi de terapie intensivă, asigurând succesul chirurgical. În intervenţiile dificile, de amploare, este esenţială susţinerea postoperatorie în terapie intensivă care garantează şi consolidează evoluţia favorabilă. Echipele se formează şi se rodează în timp, dar, de multe ori, în condiţii de urgenţă, eşti pus în faţa situaţiei de a coordona o echipă care nu a mai avut ocazia să colaboreze, iar rezultatele trebuie să fie similare.

„Domeniile mele de interes, dar nu în exclusivitate, sunt reprezentate de patologii pancreatice, colonice, de perete abdominal (hernii şi eventraţii), ecografia în urgenţă şi la patul bolnavului. Preocupările recente în domeniul nutriţiei pacienţilor operaţi (şi nu numai) s-au concretizat într-o carte ce poate fi comandată online de cei interesaţi.”

Care sunt patologiile pe care le operați cel mai des?

Profilul secţiei în care activez este comun secţiilor chirurgicale, cu particularităţile date de specificul de urgenţă al spitalului. Astfel, cele mai frecvente intervenţii sunt reprezentate de cele clasice şi laparoscopice pentru patologia biliară, defecte de perete abdominal (hernii), diverse tumori (colonice, gastrice, pancreatice), patologie mamară, hernii hiatale, patologia apendiculară, politraumatisme (accidente rutiere), diverse alte urgenţe: perforaţii digestive (ulcer perforat), ocluzii intestinale.

Patologia chirurgicală a diverticulului Meckel

Cât de important este aportul tehnologiei în intervențiile chirurgicale? Cât contează aparatura?

Aportul tehnologiei a devenit din ce în ce mai important mai ales în partea de diagnostic preoperator şi în intervenţiile minim-invazive (endoscopice, laparoscopice). Acestea au evidente beneficii estetice, de recuperare şi reintegrare socială şi profesională rapidă a pacientului. Aparatura este foarte importantă, este un adjuvant pentru reuşita şi eleganţa intervenţiilor, dar tot factorul uman o coordonează şi acţionează.

Cu siguranță că în timpul intervențiilor chirurgicale apar și situații neprevăzute. Cum le faceți față?

Patologia nu este niciodată superpozabilă de la un pacient la altul, astfel încât nu există boli, ci bolnavi. Situaţiile neprevăzute sunt destul de dese, mai frecvente în intervenţiile de urgenţă decât în cele programate. Le fac faţă cu calm şi fermitate. Mintea umană trebuie să facă, în acele momente, apel la situaţii similare din trecut, dacă au existat (şi aici intervine experienţa), la cunoştinţe citite, văzute la demonstraţii, prezentări la congrese, să facă analogii cu situaţii din alte operaţii sau chiar din alte domenii (este uneori nevoie şi de inventivitate), astfel încât să poată lua cea mai bună decizie din acel moment.

Cum arată o zi din viața dumneavoastră?

Există zile de gardă care sunt, să spunem „atipice”, pentru că acele zile sunt încărcate de activitate medicală timp de 24 de ore. O zi „obişnuită” începe la ora 6, pentru a putea da startul activității la spital la ora 07:00, cu scurte vizite la pacienţii critici, consulturi, activitate organizatorică şi un update al programului de peste zi. La ora 08:00 avem raportul de gardă, planificarea intervenţiilor chirurgicale din cursul zilei, urmată de vizita pe secţie la toţi bolnavii. Alte consulturi, internări, medicaţie, pansamente ocupă cu uşurinţă programul până la orele 09:30-10:00, când încep intervenţiile chirurgicale ce se pot prelungi, variabil, cu scurte pauze, uneori chiar şi până la ora 17:00 sau mai târziu. După intervenţii, pot urma examinări ecografice, consulturi, ajustări de medicaţie, iar o nouă vizită la pacienţi (contravizita) încheie de regulă ziua. Peste acest program se suprapune dimineaţa activitatea didactică (cursuri, lucrări practice) în perioadele în care studenţii sunt prezenţi în spital. Serile le dedic cititului, scrisului, uneori relaxării.

În domeniul în care activați este nevoie să vă perfecționați continuu. Cum alegeți să faceți acest lucru?

Desfăşor în spital şi activitate de cercetare prin elaborare de proiecte ştiinţifice, cărţi şi lucrări ştiinţifice, ce necesită o permanentă documentare. Mediul online facilitează accesul la cele mai recente noţiuni. Particip la congrese de specialitate în ţară şi străinătate, cursuri de perfecţionare, fie în calitate de speaker, fie de participant.

Trebuie să amintim și de munca dumneavoastră de la catedră. Ce îi sfătuiți pe studenții care doresc să vă calce pe urme?

Predau chirurgie în spital, cursuri şi activitate practică, în cadrul Universităţii „Carol Davila”, sistemul de învăţământ fiind de tip modular (perioade condensate de 6/9 săptămâni). Celor care doresc să urmeze o specialitate chirurgicală şi nu numai, le recomand să participe la activităţi practice şi în afara programului obligatoriu din facultate, ori de câte ori timpul le permite (după-amieze şi în weekenduri, în gărzi, de exemplu). Îi sfătuiesc să îşi organizeze timpul şi metodele de învăţare pentru a acumula noţiunile utile, să aloce timp şi răbdare şi să se perfecţioneze continuu. Îi stimulez să citească, să se înscrie la cursurile şi programele opţionale pe care le gestionez. Le facilitez atât accesul la informaţie, cât şi la partea practică. 

Laparoscopia în sarcină

Ce hobby-uri aveți?

Cititul (altă literatură decât cea medicală), filmele şi sportul (înot, schi, mersul pe bicicletă, tenis etc.). În zilele libere îmi place să călătoresc.

Care sunt cele mai frumoase amintiri din punct de vedere profesional?

Cele mai frumoase amintiri sunt acelea în care poţi să redai speranţa în ochii unor oameni în care părea pierdută…

Este ceva ce nu v-am întrebat și ați vrea să adăugați?

Poate ce m-ar nemulţumi: violenţa în creştere şi înmulţirea cazurilor de traume de toate tipurile – accidente rutiere, agresiuni, tentative de suicid. Disfuncţionalităţile unui sistem al medicinei primare cu aglomerarea camerelor de gardă cu non-urgenţe. Lipsa unui sistem organizat de îngrijiri paliative şi sociale pentru cazuri care ajung să acumuleze multe zile de spitalizare în unităţi ce ar fi mai utile şi eficiente pentru activitate chirurgicală.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate