Este permisă administrarea antibioticelor în perioada alăptării?

Administrarea antibioticelor în perioada alăptării a reprezentat întotdeauna un subiect intens discutat și de foarte mare interes. Majoritatea substanțelor antibiotice ajung în fluxul sangvin și trec în laptele matern, potrivit medicilor specialişti. Cu toate acestea, cantitatea ajunsă în lapte este de obicei mai mică decât cea din sânge, iar multe dintre medicamente nu prezintă un risc real pentru nou-născuţi. Însă există şi excepţii, astfel femeile care alăptează trebuie să consulte cu medicul pediatru de fiecare dată când li se prescrie un nou medicament. Pe lângă antibioticul în sine, există și alți factori de care acestea trebuie să țină cont, precum vârsta copilului.

Există antibiotice sigure în perioada alăptării?

Printre antibioticele care sunt în general considerate sigure pentru femeile care alăptează, se numără penicilina, amoxicilina și ampicilina, cefalexina, dar şi fluconazolul, care nu este un antibiotic, ci un antimicrobian utilizat pentru tratarea infecțiilor fungice. Administrarea antibioticele și alăptarea sunt strâns legate între ele. Deoarece laptele matern primește substanțele nutritive din sânge, substanțele medicamentoase pot trece astfel cu ușurință în acesta. Cantitatea de antibiotice care va ajunge în laptele matern depinde de frecvența dozei și de concentrația compușilor antibiotici.

Efectele cauzate de administrarea antibioticelor în timpul alăptării

Printre acestea se numără tulburările gastrointestinale în cazul bebelușilor. Această problemă apare din cauza afectării bacteriilor bune de la nivelul intestinului, responsabile de o digestie corectă. Acest efect secundar al administrării antibioticelor este însă de scurtă durată. În unele cazuri, mamele şi bebeluşii lor se pot confrunta cu apariţia aftelor. Tratamentul pentru aftele implică de obicei medicamente antifungice atât pentru mame, cât și pentru copii.

Vârsta şi sănătatea copilului

Bebelușii cu vârsta sub două luni sunt mai predispuși la apariția efectelor secundare atunci când mama alăptează și ia antibiotice. Acest lucru apare din cauza faptului că ficatul și rinichii sunt încă în curs de dezvoltare şi astfel nu pot elimina substanțele medicamentoase din organism. În plus, este foarte important ca mama să aibă o dietă sănătoasă şi echilibrată.

Proprietățile chimice ale antibioticelor

Există câțiva factori chimici, cum ar fi greutatea moleculară, timpul de înjumătățire și solubilitatea lipidelor care pot determina capacitatea medicamentului de a rămâne o perioadă mai lungă de timp în laptele matern. Medicamentele care au o perioadă de înjumătățire mai lungă și o greutate moleculară mai mare necesită mai mult timp pentru a se descompune. Dacă un antibiotic intră rapid în contact cu grăsimile sau lipidele, atunci se va ajunge mai repede din sânge în lapte. Anumite antibiotice au tendința de a se dizolva în laptele matern, care are un conținut mai mare de proteine ​​decât sângele. Mamele copiilor prematuri trebuie să fie precaute în ceea ce privește administrarea de antibiotice, deoarece laptele are niveluri mai ridicate de proteine.

În unele cazuri sănătatea mamei poate depinde de antibioticele care nu sunt benefice pentru alăptare

Mamele care trebuie să utilizeze un antibiotic contraindicat în cazul procesului de alăptare, nu ar trebui să se îngrijoreze. Administrarea unui astfel de antibiotic este importantă pentru propria sănătate, iar femeile aflate în astfel de situaţii nu ar trebui să se simtă vinovate. Acestea pot folosi o pompă pentru sân pentru a elimina laptele, alăptarea putând fi reluată după ce organismul elimină complet antibioticul. Este esențial ca mamele să consulte medicul specialist înainte de a administra orice medicament.

Surse: flo.healt; nhs.uk; healthline.com; today.com

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.