Macrolide: ce sunt, cum acționează, utilizări medicale

Antibioticele reprezintă una dintre cele mai importante categorii de medicamente utilizate în tratamentul infecțiilor bacteriene. În funcție de structura chimică și de mecanismul de acțiune asupra microorganismelor, antibioticele sunt clasificate în mai multe categorii. Macrolidele reprezintă una dintre aceste clase și sunt utilizate în tratamentul anumitor infecții bacteriene, în special al celor respiratorii, dar și al unor infecții ale pielii sau al celor determinate de bacterii atipice.

În practica medicală, macrolidele precum eritromicina, claritromicina și azitromicina sunt utilizate de mai multe decenii. Alegerea unui antibiotic din această categorie se face în funcție de tipul infecției, microorganismul suspectat sau identificat, sensibilitatea acestuia la tratament și caracteristicile individuale ale pacientului. Administrarea antibioticelor trebuie făcută la recomandarea medicului, deoarece utilizarea nejustificată sau incorectă poate favoriza apariția rezistenței bacteriene.

Ce sunt macrolidele?

Termenul de macrolide desemnează o clasă de antibiotice caracterizate prin prezența în structura lor chimică a unui inel lactonic macrociclic. Diferențele de structură dintre substanțele din această categorie influențează proprietățile farmacologice, spectrul antibacterian, modul de administrare și durata de acțiune.

Primele macrolide utilizate pe scară largă în medicină au avut ca reprezentant important eritromicina. Ulterior au fost dezvoltate alte molecule, printre care claritromicina și azitromicina, cu proprietăți farmacocinetice diferite și, în anumite situații, cu o administrare mai ușoară.

Din punct de vedere al spectrului antimicrobian, sunt active împotriva mai multor bacterii Gram-pozitive, dar și împotriva anumitor microorganisme Gram-negative și bacterii considerate atipice. Spectrul exact diferă însă de la un medicament la altul, motiv pentru care antibioticele din această clasă nu sunt interschimbabile în orice situație.

O caracteristică importantă a unor macrolide (azitromicina, claritromicina și eritromicina) este activitatea împotriva microorganismelor precum Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae și Legionella pneumophila. Această proprietate explică utilizarea lor în tratamentul anumitor infecții respiratorii, precum pneumonia comunitară sau pneumonia atipică, inclusiv în situațiile în care sunt suspectați agenți patogeni atipici.

În funcție de moleculă, administrarea poate fi realizată oral sau, pentru anumite produse și indicații, intravenos. După administrare, unele macrolide ating concentrații importante la nivelul țesuturilor și al celulelor. Azitromicina, de exemplu, prezintă o distribuție tisulară extinsă și un timp de înjumătățire prelungit, caracteristici care influențează schema terapeutică.

Ca orice antibiotice, macrolidele nu sunt eficiente împotriva virusurilor. Prin urmare, o răceală obișnuită, gripa sau majoritatea infecțiilor respiratorii virale nu reprezintă, în sine, indicații pentru administrarea acestor medicamente. Antibioticul devine necesar numai atunci când există o infecție bacteriană pentru care tratamentul este indicat.

Utilizarea macrolidelor trebuie să țină cont și de posibilele reacții adverse, precum greața, durerile abdominale sau diareea. De asemenea, unele pot interacționa cu alte medicamente sau pot afecta ritmul inimii. Mai exact, acestea pot prelungi intervalul QT, adică timpul necesar inimii pentru a se pregăti pentru o nouă bătaie. La persoanele predispuse, această modificare poate crește riscul apariției unor tulburări de ritm cardiac. Din acest motiv, administrarea necesită o atenție deosebită la pacienții cu anumite afecțiuni cardiace sau la cei care utilizează alte medicamente care pot avea același efect.

Mecanismul de acțiune

Pentru a supraviețui și a se multiplica, bacteriile au nevoie să producă permanent proteine. Ribozomii bacterieni sunt structurile celulare responsabile de acest proces. Mecanismul principal prin care acționează macrolidele constă în inhibarea sintezei proteinelor bacteriene.

Mai exact, împiedică bacteriile să producă proteinele de care au nevoie pentru a crește și a se înmulți. Astfel, dezvoltarea bacteriilor este oprită, iar sistemul imunitar poate contribui la eliminarea infecției.

În anumite condiții, în funcție de microorganism, concentrația antibioticului și sensibilitatea bacteriei, unele macrolide pot manifesta și activitate bactericidă. Efectul clinic nu depinde însă numai de mecanismul molecular, ci și de concentrația medicamentului la locul infecției și de caracteristicile agentului patogen.

Un aspect esențial al tratamentului cu macrolide este sensibilitatea bacteriei la antibioticul utilizat. Bacteriile pot dezvolta mecanisme de rezistență prin modificarea țintei asupra căreia acționează antibioticul, prin eliminarea activă a medicamentului din celulă sau prin alte mecanisme care reduc eficiența tratamentului.

Rezistența la macrolide constituie o problemă importantă de sănătate publică, în special atunci când antibioticele sunt administrate fără indicație, în doze necorespunzătoare sau sunt utilizate inutil pentru infecții virale. Din acest motiv, alegerea tratamentului trebuie să respecte recomandările medicale și, atunci când situația clinică o impune, rezultatele investigațiilor microbiologice.

În plus față de activitatea antibacteriană, pentru anumite macrolide au fost descrise efecte imunomodulatoare și antiinflamatoare. Aceste proprietăți au fost investigate mai ales în contextul unor afecțiuni respiratorii cronice. Ele nu justifică însă automedicația, administrarea fiind recomandată numai la indicația medicului.

Eficiența tratamentului cu macrolide depinde de respectarea dozei și duratei recomandate de medic. Schema de tratament nu trebuie modificată fără acordul acestuia.

Macrolide – utilizări medicale

• Infecții ale tractului respirator

Macrolide sunt frecvent utilizate în tratamentul anumitor infecții ale tractului respirator. În funcție de diagnosticul clinic, de microorganismele probabile și de recomandările terapeutice locale, medicamentele din această clasă pot fi utilizate în unele cazuri de pneumonie, inclusiv în infecțiile determinate de bacterii atipice.

În anumite situații, macrolidele pot fi prescrise și pentru alte infecții respiratorii bacteriene. Alegerea lor nu trebuie făcută automat la apariția tusei, durerii în gât sau secrețiilor nazale, deoarece numeroase episoade respiratorii sunt de origine virală și se vindecă fără tratament antibiotic.

• Infecții ale pielii și ale țesuturilor moi

O altă indicație pentru anumite macrolide o reprezintă unele infecții ale pielii și țesuturilor moi, atunci când agentul patogen este sensibil și antibioticul este adecvat situației clinice. Decizia trebuie să țină cont de tipul infecției și de profilul local de rezistență bacteriană.

• Infecții cu transmitere sexuală

Unele macrolide sunt utilizate și în tratamentul anumitor infecții cu transmitere sexuală. Azitromicina, de exemplu, a fost folosită în diferite scheme terapeutice pentru infecții determinate de anumite specii de Chlamydia, însă recomandările actuale pot prefera alte antibiotice în funcție de tipul infecției și de ghidurile aplicabile.

• Infecția cu Helicobacter pylori

Claritromicina, un alt reprezentant al clasei macrolidelor, poate face parte din anumite scheme terapeutice destinate eradicării infecției cu Helicobacter pylori, bacteria asociată cu gastrita cronică și ulcerul peptic. Utilizarea sa depinde însă de schema terapeutică recomandată și de probabilitatea rezistenței bacteriene.

• Infecții cu micobacterii netuberculoase

Există și indicații mai specifice pentru macrolide, inclusiv anumite infecții cu micobacterii netuberculoase sau situații în care sunt necesare scheme terapeutice complexe. În aceste cazuri, antibioticul poate fi asociat cu alte medicamente antimicrobiene, iar tratamentul este stabilit și supravegheat de medic.

Macrolide – alte specificități importante

Pentru unele boli respiratorii cronice, anumite macrolide pot fi administrate pe termen mai lung unor pacienți atent selectați, inclusiv datorită efectelor lor imunomodulatoare. O asemenea utilizare necesită evaluarea beneficiilor și riscurilor, deoarece tratamentul prelungit poate favoriza selecția bacteriilor rezistente și poate produce reacții adverse.

Înainte de prescrierea macrolidelor, medicul poate lua în considerare tratamentele concomitente și factorii individuali de risc. Unele molecule, în special eritromicina și claritromicina, pot interacționa cu alte medicamente prin influențarea enzimelor implicate în metabolizarea acestora. De asemenea, riscul de prelungire a intervalului QT trebuie evaluat la pacienții susceptibili.

Administrarea macrolidelor trebuie făcută numai pentru indicații justificate și conform schemei prescrise. Pacientul trebuie să informeze medicul despre celelalte medicamente utilizate, despre eventualele alergii și despre afecțiunile cunoscute, în special cele cardiace sau hepatice.

Concluzii

Macrolidele reprezintă o clasă importantă de antibiotice utilizate în tratamentul anumitor infecții bacteriene. Acestea împiedică bacteriile să producă proteinele necesare pentru creștere și multiplicare și sunt active inclusiv împotriva unor bacterii atipice. Tratamentul trebuie administrat conform indicațiilor medicului, cu respectarea dozei și duratei recomandate, pentru a asigura eficiența terapiei și a limita apariția rezistenței bacteriene.

Referințe bibliografice:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK551495/;
2. https://www.fda.gov/files/drugs/published/FDA-Drug-Safety-Communication–Azithromycin-%28Zithromax-or-Zmax%29-and-the-risk-of-potentially-fatal-heart-rhythms-%28view-and-print-version%29.pdf;
3. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2901655/;
4. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/;
5. https://www.msdmanuals.com/professional/infectious-diseases/bacteria-and-antibacterial-medications/macrolides?ruleredirectid.

Foto: Shutterstock

Raluca Catana

Farmacist Specialist Laborator farmaceutic