Analize pancreas: investigații de laborator esențiale în evaluarea funcției pancreatice

Pancreasul este un organ glandular complex cu dublă funcționalitate – exocrină și endocrină -, ceea ce îi conferă un rol central în menținerea homeostaziei metabolice și digestive. Anatomic situat retroperitoneal, pancreasul este intim corelat cu duodenul, căile biliare și sistemul vascular splahnic, ceea ce explică atât complexitatea patologiilor pancreatice, cât și dificultatea stabilirii precoce a diagnosticului. Integritatea funcțională poate fi evaluată prin diferite tipuri de analize pentru pancreas, dar rezultatul trebuie întotdeauna corelat în contextul clinic al pacientului.

Necesitatea evaluării funcției pancreatice

Evaluarea biochimică a funcției pancreatice este necesară în multiple contexte clinice, pornind de la durerea abdominală acută severă și ajungând la tulburări metabolice cronice și sindroame de malabsorbție. Diferitele analize pancreas de laborator permit diferențierea, în primă instanță, a pancreatitei acute de alte cauze ale abdomenului acut, precum colecistita, perforația viscerală, ischemia mezenterică, contribuind chiar și la diferențierea etiologici (litiazică, medicamentoasă sau alcoolică, metabolică).

În pancreatita cronică, de exemplu, markerii de laborator pot fi minimum modificați, iar uneori chiar normali, dar au utilitate evaluarea complicațiilor endocrine (diabet zaharat pancreatogen) și exocrine. În patologia neoplazică, rezultatele acestor analize pancreas pot sugera, indirect, și afectarea pancreatică prin colestază, citoliză hepatică sau tulburări de glicoreglare. În contextul terapiei intensive, monitorizarea markerilor inflamatori și enzimatici prin analize pancreas ajută la evaluarea severității bolii și la anticiparea complicațiilor sistemice.

Analize pancreas de laborator esențiale în practica medicală

Diagnosticul de laborator al patologiei pancreatice se bazează, în primul rând, pe determinarea enzimelor pancreatice serice, completate de markeri endcorini și inflamatori. Deși „arsenalul” biomarkerilor evaluați prin analize pancreas a evoluat semnificativ, în practica clinică de rutină amilaza și lipaza rămân elementele centrale, datorită (1) disponibilității largi, (2) costurilor mai reduse și (3) performanței diagnostice acceptabile.

Amilaza serică

Dintre toate tipurile de analize pentru pancreas disponibile, determinarea amilazei serice este deosebit de comună. Amilaza serică este o enzimă implicată în digestia amidonului și glicogenului. Este secretată sub formă de izoenzime atât de glandele salivare (s-amilaza), cât și de partea exocrină a pancreasului (p-izoamilaza). Cele mai multe analize pentru pancreas determină amilaza totală serică, care include ambele izoforme. Intervalul de referință este în general cuprins între 30 și 110 U/L, cu variații în funcție de vârstă și de sex.

În pancreatita acută, amilaza serică crește rapid, la 3-6 ore de la debutul simptomelor, atingând valori maxime foarte rapid. Sensibilitatea raportă a unei analize pancreas pentru amilaza serică este ridicată, între 81-95%, mai ales atunci când diagnosticul este raportat și la investigațiile de natură imagistică. Cu toate acestea, utilizarea pragului diagnostic de 2-3 peste limita superioară a normalului (recomandat de ghidurile actuale), reduce sensibilitatea până la aproximativ 60%.

Ca urmare a timpului de înjumătățire scurt (aproximativ 12 ore), valorile amilazei pot să revină la normal în decurs de 24 de ore, ceea ce limitează utilitatea acestei analize pancreas în situația în care pacientul se prezintă tardiv la medic. Mai mult, etiologia pancreatitei influențează foarte mult nivelul amilazei, după cum urmează:

1. în pancreatita indusă de hipertrigliceridemie, concentrația amilazei serice poate fi normală în până la 50% din cazuri, ca urmare a interferenței lipemiei cu metoda de dozare;
2. pancreatita alcoolică se asociază frecvent cu creșteri enzimatice mai modeste;
3. hiperamilazemia este nespecifică și poate apărea într-o varietate largă de afecțiuni extra- și intraabdominale, insuficiență renală, sarcină ectopică cu macroamilazemie, adică situații în care clearance-ul renal al enzimei este redus.

Deși determinarea izoenzimei pancreatice (p-izoamilaza) ar putea crește specificitatea, nu este obișnuit să se efectueze astfel de analize pancreas. De altfel, și p-izoamilaza se poate modifica în contextul afecțiunilor non-pancreatice.

Lipaza serică

Una dintre cele mai importante analize pentru pancreas este lipaza serică, test biochimic de elecție în cazul suspiciunii de pancreatită acută. Enzima este esențială pentru digestia trigliceridelor. Din acest motiv, concentrația tisulară pancreatică este de aproximativ 100 de ori mai mare decât în alte organe. Lipaza crește în mod similar amilazei la 3-6 ore de la debutul simptomelor și atinge vârful la aproximativ 24 de ore. Mai mult, datorită reabsorbției tubulare renale, tinde să rămână crescută timp de 8-14 zile. Ca urmare a specificului timpului de înjumătățire, utilitatea acestei analize pancreas este mai mare în cazurile cu prezentare tardivă.

Sensibilitatea acestei analize pentru lipaza serică este superioară amilazei – estimările variază între 85-100%, în special în pancreatita alcoolică. Specificitatea este, de asemenea, mai mare, depășind adesea 95%, deși valori crescute ale acestei analize pancreas se pot observa, pe de altă parte, și în colecistita acută, ischemia intestinală, insuficiența renală sau în neoplazii. În general, ghidurile recomandă utilizarea pragului de 2-3 ori peste limita superioară a normalului pentru diagnosticarea pancreatitei acute.

Determinarea concomitentă a acestei analize pentru pancreas și a amilazei nu este recomandată, totuși, de majoritatea ghidurilor, deoarece creșterea sensibilității este minimă și nu ar justifica, astfel, costurile suplimentare. Raportul lipază/amilază poate avea în anumite cazuri valoare etiologică orientativă:

• un raport de 2-3:1 sugerează pancreatita alcoolică;
• un raport mai mic este mai frecvent în etiologia biliară.

În exacerbările acute ale pancreatitei cronice, de altfel, ambele analize pancreas pot avea valori în limite normale. Creșterea amplitudinii valorilor enzimelor pancreatice nu se corelează, însă, cu severitatea bolii la adult și nu trebuie utilizată pentru monitorizarea evoluției. În acest sens, se pot folosi alte analize pancreas, cum ar fi proteina C reactivă (CRP): > 150 mg/L la 48 de ore este cel mai bun predictor de severitate biologică, iar scorurile compozite (BISAP, APACHE și Ranson, Gasgow) au valoare prognostică certă.

Insulinemia

Alte analize pentru pancreas sunt cele care evaluează funcția endocrină a acestui organ. În acest sens, foarte relevantă este insulinemia care evaluează diabetul zaharat asociat patologiei pancreatice. În pancreatita cronică sau neoplaziile pancreatice, distrugerea celulelor β va duce la diminuarea secreției de insulină, cu apariția unui diabet secundar, adesea instabil metabolic.

Determinarea acestei analize pancreas pentru insulinemie în corelație cu glicemia și peptidul C permite diferențierea între insulinorezistență și deficit secretor, informații care cântăresc enorm de mult în stabilirea managementului terapeutic.

Alți markeri de laborator

Alte analize pancreas ale căror utilitate a fost documentată în contextul pancreatitei acute sunt:

• elastaza pancreatică;
• tripsinogenul seric și urinar;
• fosfolipaza A2;
• carboxipeptidaza B.

Tripsinogenul este cel mai bine documentat dintre aceste analize pancreas suplimentare, pentru că tinde să crească rapid după debutul pancreatitei, cu sensibilitate de peste 90% și specificitate de peste 83%. Totuși, niciunul dintre acești biomarkeri evaluați prin analize pancreas nu par să fie net superiori evaluării lipazei în practica clinică uzuală, iar disponibilitatea lor este limitată.

În cele din urmă, nici lipaza, dar nici amilaza, nu sunt absolut specifice pentru pancreas și, prin urmare, nu ar trebui folosite (exclusiv) în diagnosticarea, monitorizarea severității sau evoluției bolii la adult. Evaluarea completă a funcției pancreatice presupune, bineînțeles, integrarea unor markeri enzimatici, endocrini și inflamatori într-un context clinic bine definit și specific, pentru a permite stabilirea diagnosticului corect, stratificarea prognostică adecvată și un management terapeutic optim, personalizat.

Bibliografie:

1. Basnayake C, Ratnam D. Blood tests for acute pancreatitis. Aust Prescr. 2015 Aug;38(4):128-30. doi: 10.18773/austprescr.2015.043. Epub 2015 Aug 3. PMID: 26648641; PMCID: PMC4653980. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4653980/;
2. Lieb JG 2nd, Draganov PV. Pancreatic function testing: here to stay for the 21st century. World J Gastroenterol. 2008 May 28;14(20):3149-58. doi: 10.3748/wjg.14.3149. PMID: 18506918; PMCID: PMC2712845. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2712845/;
3. Wang CF, Tariq A, Chandra S. Acute Pancreatitis. [Updated 2025 Aug 2]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK482468/;
4. Smotkin J, Tenner S. Laboratory diagnostic tests in acute pancreatitis. J Clin Gastroenterol. 2002 Apr;34(4):459-62. doi: 10.1097/00004836-200204000-00018. PMID: 11907364. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11907364/;
5. Duggan SN, Ní Chonchubhair HM, Lawal O, O’Connor DB, Conlon KC. Chronic pancreatitis: A diagnostic dilemma. World J Gastroenterol. 2016 Feb 21;22(7):2304-13. doi: 10.3748/wjg.v22.i7.2304. PMID: 26900292; PMCID: PMC4735004. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4735004/.

Foto: Shutterstock

Andrei Cioată