Astigmatismul sau curbura neregulată a corneei

Astigmatismul apare din cauza unei curburi neregulate a corneei. În mod normal, corneea este rotundă, însă în cazul pacienților cu astigmatism aceasta are o formă ovală. Astfel, lumina  refractată către retină este distorsionată şi nu este corect focalizată. Curbura neregulată a corneei duce la proiectarea a două imagini diferite la nivelul retinei (în locul uneia singure).

Astigmatism, cauze şi tipuri

Există mai multe tipuri de astigmatism – astigmatism simplu, astigmatism miopic (simplu sau compus), astigmatism hipermetropic (simplu sau compus) şi astigmatism mixt. În cele mai multe cazuri, astigmatismul este congenital, dar se poate dezvolta şi pe parcursul vieţii. Poate să apară și din cauza unei leziuni la nivelul ochiului sau după o intervenție chirurgicală. Astigmatismul este însoţit adesea de miopie sau hipermetropie. Miopia este un defect de vedere și reprezintă imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță mai mare, iar hipermetropia este caracterizată prin formarea imaginii în spatele retinei, ceea ce face ca imaginea să devină încețoșată.

Semnele diferă în funcţie de pacient

Semnele astigmatismului pot fi diferite, în funcţie de pacient. Acestea includ vedere distorsionată sau neclară la toate distanțele (apropiere și depărtare), dificultăți în ceea ce privește vederea pe timpul nopţii, durere de cap şi de ochi, sensibilitate la lumină, senzaţie de ameţeală etc. Riscul de a dezvolta astigmatism crește dacă pacientul prezintă istoric familial sau alte tulburări oculare, cum ar fi keratoconus, miopie compusă, hipermetropie sau dacă acesta a efectuat anumite tipuri de intervenții chirurgicale, cum ar fi cea de cataractă.

Cum se stabilește diagnosticul de astigmatism

Pentru a se stabili un diagnostic corect, se vor efectua mai multe tipuri de teste precum examinarea câmpului vizual, pacientul fiind rugat să citească literele aflate pe un panou poziţionat la o anumită distanţă, keratometria sau topografia corneeană. În plus, sunt recomandate testele de refracţie. Se procedează la fel ca în cazul examinării câmpului vizual, medicul rugând pacientul să citească anumite litere, în timp ce priveşte prin lentilele care prezintă rezistenţe diferite la refractorul optic.

Astigmatismul în cazul copiilor

Astigmatismul necorectat poate avea un impact negativ asupra învățării și dezvoltării. Astigmatismul sever poate duce la ambliopie (ochiul leneș) la copii, care determină probleme grave de vedere, dacă nu se solicită un tratament adecvat. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, astigmatismul este una dintre cele mai frecvente probleme de vedere din copilărie, astfel fiind afectaţi aproximativ 10% dintre copiii preşcolari, la nivel global.

Cum poate fi tratat astigmatismul

În general, cazurile uşoare de astigmatism nu necesită tratament. Astigmatismul care cauzează probleme de vedere poate fi tratat cu ajutorul mai multor metode.

  • Lentilele corective – ochelari de vedere și lentilele de contact prescrise de medic;
  • Ortokeratologie (Ortho-K) – utilizează lentile de contact rigide pentru a corecta temporar curbura neregulată a corneei. Pacienţii poartă aceste lentile pentru perioade limitate de timp. Pot fi utilizate noaptea şi îndepărtate în timpul zilei;
  • Intervenţie chirurgicală – în cazurile severe de astigmatism este recomandată efectuarea unei intervenţii chirurgicale. Metoda poate corecta permanent astigmatismul.

 Surse: allaboutvision.com; healthline.com; medicalnewstoday.com

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.