Când se administrează adrenalina: indicații terapeutice și protocoale de siguranță

Adrenalina (epinefrina) reprezintă una dintre cele mai importante substanțe utilizate în medicina de urgență și în practica clinică modernă, fiind un agent simpatomimetic cu acțiune rapidă, capabil să corecteze dezechilibre fiziologice severe într-un interval de timp extrem de scurt.

Din punct de vedere farmacodinamic, adrenalina acționează asupra receptorilor α- și β-adrenergici, determinând vasoconstricție sistemică, creșterea tensiunii arteriale, stimularea contractilității miocardice și bronhodilatație.

Utilizarea sa corectă presupune înțelegerea precisă a indicațiilor clinice, a dozelor și a momentului în ceea ce privește când se administrează adrenalina. Administrarea precoce, în special în situații critice precum anafilaxia sau stopul cardiac, este direct corelată cu prognosticul pacientului. În același timp, datorită profilului farmacologic potent, utilizarea neadecvată poate genera complicații cardiovasculare severe, inclusiv aritmii sau ischemie miocardică.

Anafilaxia (reacții alergice severe)

Anafilaxia reprezintă o reacție de hipersensibilitate sistemică acută, caracterizată prin vasodilatație masivă, creșterea permeabilității capilare și bronhoconstricție severă. Aceste modificări conduc rapid la hipotensiune, edem laringian și insuficiență respiratorie, constituind o urgență vitală. Astfel, pentru reducerea riscului de mortalitate, contează foarte mult când se administrează adrenalina pacientului cu anafilaxie.

Adrenalina este tratamentul de primă linie, fiind singurul capabil să acționeze simultan asupra tuturor mecanismelor fiziopatologice implicate. Prin stimularea receptorilor α1 determină vasoconstricție și creșterea tensiunii arteriale, reducând edemul mucoaselor. Activarea receptorilor β₂ produce bronhodilatație și inhibă eliberarea mediatorilor inflamatori din mastocite și bazofile.

Administrarea trebuie realizată imediat după recunoașterea simptomelor severe, fără a aștepta confirmări suplimentare. Calea de administrare preferată este intramusculară, la nivelul coapsei anterolaterale, datorită absorbției rapide și previzibile. Doza standard la adult este de 0,3–0,5 miligrame, repetabilă la intervale scurte în funcție de răspunsul clinic. Administrarea intravenoasă este rezervată exclusiv situațiilor refractare sau colapsului circulator, în condiții de monitorizare strictă.

Protocol de siguranță

Protocolul de siguranță implică monitorizarea continuă a parametrilor hemodinamici și respiratori, evaluarea riscului de reacții adverse și evitarea întârzierii administrării. Este esențială instruirea pacienților cu risc crescut în utilizarea autoinjectoarelor (sub formă de EpiPen) și recunoașterea precoce a simptomelor.

Resuscitarea cardiopulmonară (RCP)

În contextul stopului cardiac, adrenalina este utilizată pentru creșterea presiunii de perfuzie coronariană și cerebrală, elemente esențiale pentru restabilirea circulației spontane. Când se administrează adrenalină pacientului cu stop cardiac, are loc vasoconstricția sistemică mediată de receptorii α-adrenergici, care redistribuie fluxul sangvin către organele vitale.

În ritmurile non-șocabile, precum asistolia sau activitatea electrică fără puls, contează enorm când se administrează adrenalina – aceasta trebuie administrată cât mai precoce, pe cale intravenoasă sau intraosoasă, în doze standard de 1 miligram, repetate la intervale de 3–5 minute. În ritmurile șocabile, precum fibrilația ventriculară sau tahicardia ventriculară fără puls, administrarea se face după eșecul tentativelor inițiale de defibrilare.

Protocol de siguranță

Deși adrenalina crește probabilitatea revenirii circulației spontane, efectul asupra supraviețuirii pe termen lung și a prognosticului neurologic rămâne complex și dependent de numeroși factori, inclusiv durata stopului cardiac și calitatea manevrelor de resuscitare. Protocolul de siguranță presupune integrarea administrării adrenalinei în algoritmii de suport vital avansat, evitarea administrării excesive și monitorizarea atentă a ritmului cardiac. Este esențială coordonarea echipei medicale și respectarea strictă a ghidurilor internaționale aplicabile în astfel de circumstanțe.

Hipotensiunea acută și șocul septic

În șocul septic și alte forme de hipotensiune refractară la resuscitarea volemică, adrenalina este utilizată ca agent vasopresor pentru restabilirea perfuziei tisulare. Activarea receptorilor α determină creșterea rezistenței vasculare sistemice, iar efectele β contribuie la creșterea debitului cardiac. În astfel de momente contează atât când se administrează adrenalina, cât și modalitatea de administrare a acesteia.

Administrarea se realizează sub formă de perfuzie intravenoasă continuă, cu titrare atentă în funcție de răspunsul hemodinamic. Utilizarea sa este indicată în special atunci când alți agenți vasopresori nu asigură un control adecvat al tensiunii arteriale sau în situații în care este necesară o acțiune combinată inotropă și vasoconstrictoare.

Protocol de siguranță

Protocolul de siguranță include monitorizarea invazivă a tensiunii arteriale, evaluarea funcției cardiace și a perfuziei periferice, precum și ajustarea atentă a dozelor pentru a evita complicațiile precum ischemia tisulară sau aritmiile.

Utilizarea în proceduri oftalmologice

Există situații când se administrează adrenalină și în contextul chirurgiei oftalmologice. Aceasta este utilizată pentru inducerea și menținerea midriazei, precum și pentru reducerea sângerării intraoperatorii. Administrarea se face topic sau intracameral, în concentrații diluate, pentru a limita efectele sistemice.

Mecanismul de acțiune implică stimularea receptorilor adrenergici de la nivelul irisului, determinând dilatarea pupilei și facilitând accesul chirurgical. În același timp, efectul vasoconstrictor reduce riscul de hemoragie intraoperatorie.

Protocol de siguranță

Protocolul de siguranță presupune utilizarea concentrațiilor adecvate, evitarea contaminării soluțiilor și monitorizarea reacțiilor locale sau sistemice, în special la pacienții cu afecțiuni cardiovasculare.

Asocierea cu anestezicele locale

Există situații când se administrează adrenalină și în contextul anesteziei locale. De altfel, aceasta este frecvent asociată cu anestezice locale, precum lidocaina sau xilina, pentru a prelungi durata efectului anestezic și a reduce sângerarea locală. Vasoconstricția determinată limitează absorbția sistemică a anestezicului, crescând astfel eficiența și reducând riscul de toxicitate.

Această combinație este utilizată în proceduri chirurgicale minore, stomatologice sau în suturi tisulare. Prin menținerea anestezicului la locul injectării, se obține un efect mai durabil și se asigură vizibilitatea mai bună a câmpului operator.

Protocol de siguranță

Protocolul de siguranță include evitarea utilizării în zone cu circulație terminală, precum degetele sau pavilionul auricular, unde vasoconstricția poate induce ischemie. De asemenea, trebuie avut în vedere atât când se administrează adrenalina, cât și doza totală administrată, mai ales la pacienții cu patologie cardiovasculară asociată.

Astmul refractar

O altă situație când se administrează adrenalina este astmul refractar. În cazul astmului acut refractar (status asthmaticus), adrenalina acționează ca un bronhodilatator potent și vasoconstrictor la nivelul mucoasei căilor respiratorii. Deși ghidurile internaționale limitează, în general, utilizarea sa la cazurile de astm complicate de anafilaxie, aceasta rămâne o terapie de salvare esențială în secțiile de terapie intensivă și în mediul prespitalicesc, atunci când tratamentele standard (beta-agoniști, corticosteroizi, magneziu) nu reușesc să controleze criza.

Datele din literatura de specialitate evidențiază mai multe mecanisme prin care adrenalina poate fi eficientă în exacerbările severe de astm. Spre deosebire de bronhodilatatoarele uzuale, precum salbutamolul, care acționează predominant pe receptorii β₂, adrenalina are un efect non-selectiv, stimulând receptorii α, β₁ și β₂. Această acțiune combinată determină relaxarea musculaturii netede bronșice, concomitent cu vasoconstricția vaselor de la nivelul mucoasei respiratorii, ceea ce contribuie la reducerea edemului și la îmbunătățirea fluxului aerian.

În formele extreme de obstrucție bronșică, descrise clinic prin așa-numitul „torace silențios”, în care fluxul aerian este atât de redus încât wheezing-ul dispare, administrarea de adrenalină în doze mici, pe cale subcutanată sau intravenoasă, poate avea un rol salvator. În aceste situații, bronhospasmul sever limitează eficiența tratamentelor inhalatorii, deoarece medicamentele nebulizate nu mai pot ajunge în segmentele distale ale arborelui bronșic. Prin urmare, administrarea sistemică de adrenalină permite obținerea unui efect farmacologic rapid și global asupra căilor aeriene.

Protocol de siguranță

Administrarea adrenalinei la pacientul cu status asthmaticus trebuie realizată exclusiv în medii monitorizate, cu supravegherea continuă a funcțiilor vitale. Este necesară monitorizarea electrocardiografică pentru detectarea precoce a aritmiilor, precum și evaluarea tensiunii arteriale și a saturației de oxigen.

Dozarea trebuie titrată atent pentru a evita complicațiile cardiovasculare, în special la pacienții cu patologie cardiacă asociată. Se recomandă utilizarea dozelor minime eficiente și evitarea administrării repetate necontrolate, iar răspunsul clinic trebuie reevaluat constant pentru a decide continuarea sau ajustarea terapiei.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Bibliografie:

1. Dalal R, Grujic D. Epinephrine. [Updated 2024 Nov 23]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK482160/;
2. Ebisawa M, Muraro A, Worm M, Katelaris CH, Pouessel G, Ring J, Toit GD, Fox AT. Optimizing Adrenaline Administration in Anaphylaxis: Clinical Practice Considerations and Safety Insights. Clin Transl Allergy. 2025 Aug;15(8):e70085. doi: 10.1002/clt2.70085. PMID: 40769873; PMCID: PMC12328063. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12328063/;
3. Norvik A, Unneland E, Bergum D, Loennechen JP, Kvaløy JT, Aramendi E, Urtega J, Skogvoll E. Adrenaline and return of spontaneous circulation during in-hospital cardiac arrest. Resusc Plus. 2025 Oct 20;26:101140. doi: 10.1016/j.resplu.2025.101140. PMID: 41323241; PMCID: PMC12662075. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12662075/;
4. Okubo M, Komukai S, Callaway CW, Izawa J. Association of Timing of Epinephrine Administration With Outcomes in Adults With Out-of-Hospital Cardiac Arrest. JAMA Netw Open. 2021 Aug 2;4(8):e2120176. doi: 10.1001/jamanetworkopen.2021.20176. PMID: 34374770; PMCID: PMC8356068. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8356068/;
5. Sakamoto K, Yasuda H, Shinzato Y, et al. Optimal timing for epinephrine administration in adult patients with out-of-hospital cardiac arrest: A retrospective observational study. Acad Emerg Med. 2025;32:659-667. doi:10.1111/acem.15089. Link: https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/acem.15089;
6. Williams CA, Fairley HE, Tran QK, Pourmand A. Use of Epinephrine in Cardiac Arrest: Advances and Future Challenges. Medicina (Kaunas). 2024 Nov 20;60(11):1904. doi: 10.3390/medicina60111904. PMID: 39597089; PMCID: PMC11596809. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11596809/.

Foto: Shutterstock

Andrei Cioată