Degenerescența maculară: cauze, metode de diagnostic și management

Sănătatea ochilor este esențială pentru menținerea unei vederi bune și pentru desfășurarea activităților de zi cu zi. Un rol important îl are macula, zona centrală a retinei care permite distingerea clară a detaliilor și recunoașterea formelor și a fețelor. Atunci când structurile de la acest nivel se deteriorează, poate apărea degenerescența maculară, o afecțiune care afectează progresiv vederea și poate îngreuna activități precum cititul, condusul sau recunoașterea persoanelor, având impact asupra calității vieții.

Degenerescența maculară – introducere

Cea mai frecventă formă este asociată înaintării în vârstă și apare în special după 50 – 60 de ani. Deși degenerescența maculară nu provoacă, de regulă, pierderea completă a vederii, deoarece vederea periferică este păstrată, afectarea vederii centrale poate limita considerabil activitățile zilnice.

Există două forme principale: uscată și umedă. Forma uscată este cea mai frecventă și evoluează, de obicei, lent. Forma umedă este mai rară, dar poate produce o deteriorare rapidă a vederii. Identificarea tipului de degenerescență maculară este importantă pentru alegerea conduitei terapeutice potrivite.

În stadiile inițiale, boala poate să nu provoace simptome evidente. Ulterior, pot apărea dificultăți în distingerea clară a detaliilor, probleme la citit sau la recunoașterea fețelor, precum și nevoia unei lumini mai puternice pentru desfășurarea anumitor activități. Persoanele cu degenerescență maculară pot observa și că liniile drepte par ondulate sau deformate, iar în centrul câmpului vizual poate apărea o zonă neclară sau întunecată.

Posibile cauze în degenerescența maculară

Nu există o singură cauză responsabilă pentru apariția bolii. Degenerescența maculară se dezvoltă prin asocierea procesului natural de îmbătrânire cu predispoziția genetică și diferiți factori de mediu și de stil de viață. Odată cu înaintarea în vârstă, la nivelul retinei pot apărea modificări care afectează funcționarea normală a maculei.

• Vârsta

Vârsta reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc. Probabilitatea apariției bolii crește după 50 de ani și continuă să crească odată cu înaintarea în vârstă. Din acest motiv, degenerescența maculară este întâlnită predominant la persoanele vârstnice.

• Predispoziția genetică

Predispoziția genetică are, de asemenea, un rol important. Persoanele care au rude apropiate diagnosticate cu degenerescență maculară pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta boala. Totuși, existența unui istoric familial nu înseamnă că afecțiunea va apărea în mod obligatoriu.

• Fumatul

Fumatul este unul dintre principalii factori de risc care pot fi modificați. Substanțele din fumul de țigară favorizează stresul oxidativ și pot afecta vasele de sânge și structurile retinei. Renunțarea la fumat este, prin urmare, importantă atât pentru persoanele cu risc de degenerescență maculară, cât și pentru cele deja diagnosticate.

• Hipertensiunea arterială, obezitatea, sedentarismul, afecțiuni cardiovasculare

Hipertensiunea arterială, obezitatea, sedentarismul și unele afecțiuni cardiovasculare pot contribui la creșterea riscului de degenerescență maculară. Alimentația poate avea, la rândul său, o anumită influență. O dietă variată, care include legume, fructe și pește, alături de menținerea unei greutăți adecvate și activitatea fizică regulată, poate susține sănătatea oculară și generală.

În forma uscată, sub retină se pot acumula mici depozite de substanțe reziduale, formate în principal din lipide și proteine, numite drusen.Pe măsură ce degenerescența maculară  evoluează, pot apărea deteriorarea și pierderea celulelor de la nivelul maculei. În stadiile avansate se poate dezvolta atrofia geografică, asociată cu afectarea importantă a vederii centrale.

În forma umedă apar vase de sânge anormale sub retină. Acestea sunt fragile și pot permite acumularea de lichid sau sânge, producând modificări ale maculei și scăderea rapidă a vederii. Apariția bruscă a distorsiunilor vizuale la o persoană cu degenerescență maculară necesită evaluare oftalmologică rapidă.

Metode de diagnosticare

Diagnosticul începe printr-un consult oftalmologic. Medicul discută cu pacientul despre simptome, istoricul medical și eventualele cazuri de boală în familie. Deoarece degenerescența maculară poate evolua inițial fără manifestări evidente, modificările retinei pot fi descoperite și în timpul unui control de rutină.

Evaluarea acuității vizuale permite verificarea capacității pacientului de a distinge litere și detalii. Examinarea fundului de ochi, realizată de obicei după dilatarea pupilei, permite medicului să observe retina și macula. În cazul unei persoane cu degenerescență maculară, pot fi identificate depozite drusen, modificări de pigmentare, zone de atrofie sau hemoragii.

Grila Amsler este un test simplu folosit pentru a verifica dacă există modificări ale vederii, precum deformarea sau dispariția unor porțiuni din imagine. Pacientul privește o rețea de linii orizontale și verticale și urmărește dacă acestea apar drepte sau dacă există zone deformate, neclare ori absente. În degenerescența maculară, perceperea liniilor ca fiind ondulate poate indica modificări ale funcției maculei.

Tomografia în coerență optică (OCT) este una dintre cele mai importante investigații imagistice. Metoda este neinvazivă și oferă imagini detaliate ale straturilor retinei, permițând identificarea lichidului și a modificărilor structurale. În forma umedă de degenerescență maculară, OCT este utilă atât pentru diagnostic, cât și pentru monitorizarea răspunsului la tratament.

În anumite situații, pentru evaluarea modificărilor asociate cu degenerescența maculară. poate fi recomandată angiografia cu fluoresceină. Investigația presupune administrarea intravenoasă a unei substanțe de contrast, urmată de realizarea unor imagini ale vaselor de sânge de la nivelul retinei. Astfel, pot fi identificate vasele anormale și eventualele scurgeri de lichid, aspecte importante mai ales în cazul formei umede de degenerescență maculară.

O altă metodă este angiografia prin tomografie în coerență optică (OCTA), care permite vizualizarea vaselor retiniene și coroidiene fără administrarea unei substanțe de contrast. Medicul stabilește investigațiile necesare în funcție de simptome, de modificările observate la nivelul retinei și de forma de degenerescența maculară pe care o suspectează

Opțiuni de management

Tratamentul este stabilit în funcție de forma și stadiul bolii, de modificările observate la nivelul retinei și de gradul de afectare a vederii. Nu toate formele de degenerescență maculară necesită tratament medicamentos imediat, însă monitorizarea periodică este importantă pentru depistarea progresiei.

Controlul factorilor de risc

Pentru formele timpurii sunt recomandate controlul factorilor de risc și adoptarea unui stil de viață sănătos. Renunțarea la fumat, activitatea fizică, menținerea tensiunii arteriale și a colesterolului în limitele recomandate și o alimentație echilibrată sunt măsuri importante pentru persoanele cu degenerescență maculară.

În anumite stadii, medicul poate recomanda suplimente cu vitamine, minerale și antioxidanți într-o formulă bazată pe studiile AREDS2. Acestea nu vindecă degenerescența maculară și nu sunt indicate tuturor pacienților, dar pot reduce riscul progresiei către forme avansate în anumite situații. Administrarea lor trebuie discutată cu medicul oftalmolog.

Măsurile în cazul formei umede

În cazul formei umede de degenerescență maculară, tratamentul se bazează în principal pe medicamente care împiedică dezvoltarea vaselor de sânge anormale la nivelul retinei, cunoscute sub denumirea de medicamente anti-VEGF. Acestea sunt administrate prin injecții intravitreene și contribuie la reducerea activității vaselor de sânge anormale. Tratamentul poate încetini pierderea vederii și, în unele cazuri, poate determina îmbunătățirea acesteia. În degenerescența maculară umedă, începerea tratamentului cât mai devreme poate contribui la protejarea vederii. Frecvența injecțiilor diferă în funcție de medicamentul utilizat și de răspunsul pacientului. Controalele periodice și investigațiile OCT permit evaluarea activității bolii și adaptarea schemei terapeutice. Astfel, tratamentul pentru degenerescență maculară este individualizat și poate necesita monitorizare pe termen lung.

Alte recomandări

În anumite cazuri poate fi utilizată și terapia fotodinamică, prin care se urmărește acționarea asupra vaselor anormale de la nivelul retinei. În prezent, indicațiile acesteia sunt mai limitate, tratamentele anti-VEGF având un rol central în managementul formei umede.

Atunci când vederea centrală este semnificativ afectată, dispozitivele de ajutor și reabilitarea vizuală pot facilita activitățile zilnice. Lupele, sistemele electronice de mărire, iluminarea adaptată și dispozitivele cu funcții de accesibilitate nu tratează degenerescența maculară, dar pot ajuta pacientul să utilizeze mai eficient vederea rămasă.

Concluzii

Monitorizarea regulată este importantă indiferent de forma bolii. Modificările bruște ale vederii necesită consult medical rapid, iar diagnosticarea precoce și tratamentul adecvat pot limita impactul degenerescența maculară asupra vieții de zi cu zi.

Referințe bibliografice:

1. https://www.nei.nih.gov/eye-health-information/eye-conditions-and-diseases/age-related-macular-degeneration;
2. https://www.nice.org.uk/guidance;
3. https://eyewiki.aao.org/w/index.php?title=Age-Related_Macular_Degeneration;
4. https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/blindness-and-visual-impairment;
5. https://www.asrs.org/patients/retinal-diseases/2/agerelated-macular-degeneration.

Foto: Shutterstock

Raluca Catana

Farmacist Specialist Laborator farmaceutic