Durerea de ficat – când doare ficatul?

În practica medicală, durerea de ficat poartă denumirea de hepatalgie și foarte multe persoane se prezintă la medicul specialist acuzând astfel de dureri. Cu toate acestea, durerea de ficat este una „improprie”, deoarece ficatul în sine nu doare, întrucât nu prezintă algoreceptori (receptori pentru durere).

Persoanele care acuză dureri în cadranul abdominal drept superior traduc acest tip de durere prin „durere de ficat”, practicienii clinici fiind obișnuiți cu această situație. Pe de altă parte, durerea poate fi localizată în dreptul ficatului, frecvent cauzată de faptul că există un proces inflamator la nivelul membranei protectoare a ficatului – capsula Glisson, care prezintă numeroase terminații nervoase. Ca urmare a extinderii, inflamării, lezării, pot apărea durerile.

Durere de ficat – care pot fi cauzele?

Durerea de ficat se resimte în partea superioară dreaptă a abdomenului, aceasta fiind localizarea anatomică a acestui organ. Uneori, acest tip de durere poate indica prezența unei afecțiuni care interesează nu doar ficatul, ci și alte organe. În orice caz, durerea de ficat nu ar trebui neglijată, fiind necesar consultul din partea medicului specialist. Există o serie de afecțiuni care pot duce la durere de ficat, frecvent intensitatea și localizarea durerii putând indica specific agentul care stă la baza acestei dureri. Prin urmare, durerea de ficat poate fi considerată un simptom anexat unei afecțiuni fie hepatice, fie care interesează un alt organ abdominal.

În practica medicală, cele mai frecvent diagnosticate afecțiuni în care persoanele acuză, printre altele, și durere de ficat, sunt cele pe care urmează să le detaliem în următoarele rânduri.

Ciroza hepatică

Ciroza hepatică este o afecțiune cronică deosebit de violentă, în special din cauza complicațiilor. În ciroză, țesutul hepatic sănătos este înlocuit progresiv cu țesut cicatricial, ceea ce duce, în cele din urmă, la insuficiență hepatică. De obicei, ciroza se dezvoltă ca urmare a unui consum cronic de alcool, dar reprezintă și stadiul evolutiv al altor afecțiuni hepatice. Durerea de ficat, în cazul cirozei, este frecvent întâlnită, ca urmare a leziunilor de la nivelul ficatului și capsulei.

Hepatita virală

Hepatita virală, adică inflamația ficatului ca urmare a unei infecții virale (cu virusurile A, B ori C), este frecvent diagnosticată la persoanele care acuză durere de ficat. Răspunsul imunitar este unul inflamator, ca urmare a prezenței virusului, ducând adesea la dureri și leziuni hepatice. În esență, hepatita este ușor diagnosticată, ca urmare a prezenței simptomelor specifice. Este foarte important ca pacientul cu hepatită să își primească diagnosticul în timp util, deoarece există riscul de a se croniciza.

Hepatita autoimună

Făcând parte din categoria afecțiunilor autoimune, acest tip de hepatită prezintă o componentă genetică majoră. Apare ca urmare a faptului că există o dereglare la nivelul sistemului imunitar care atacă structurile self ale ficatului, provocând durerea de ficat și alte semne și simptome ce sunt specifice bolii. Diagnosticul se pune pe baza prezenței autoanticorpilor.

Calculii biliari

Cunoscuți și sub denumirea de „pietre le fiere”, calculii biliari reprezintă depozite dure, formate din lichid digestiv, care se depun în căile biliare, blocând transportul bilei. Când apare blocajul, fluxul bilei este întrerupt sau deficitar, ceea ce înseamnă că se acumulează în exces. Progresiv, blocarea poate provoca inflamarea căilor biliare (colangită), care, printre alte simptome, poate duce la durere de ficat, care se exacerbează, în special, după mesele bogate.

Boala ficatului gras

În practica medicală, boala ficatului gras se împarte în două categorii: boala hepatică legată de alcool și boala ficatului gras non-alcoolic. După cum și denumirea o spune, primul tip apare ca urmare a consumului cronic de alcool, pe când etiologia bolii ficatului gras non-alcoolic încă nu este pe deplin cunoscută. Totuși, ambele afecțiuni se traduc printr-o acumulare excesivă de lipide și colesterol la nivelul ficatului, ceea ce duce la inflamație, leziuni hepatice, respectiv la durere de ficat.

Cancerul hepatic

Legătura dintre cancerul hepatic și durerea de ficat poate fi una de cauzalitate doar în momentul în care există diagnosticată o altă boală hepatică violentă, cum ar fi ciroza și hepatita. Deoarece aceste boli provoacă leziuni la nivel hepatic, pot duce progresiv la cancer de ficat. Foarte multe persoane acuză o durere de ficat exacerbată, foarte violentă, dar și simptome ale afectării altor organe din cavitatea abdominală.

Hemocromatoza

Hemocromatoza este o afecțiune genetică, transmisă ereditar, care se traduce printr-o absorbție și stocare exacerbată a fierului de către organism. Prin urmare, se formează depozite de fier și există posibilitatea ca acestea să afecteze ficatul, inima, pielea, pancreasul și articulațiile. Din acest motiv, multe persoane cu hemocromatoză acuză și simptome precum durerea de ficat.

Boala Wilson

Denumită și degenerescență hepatolenticulară, boala Wilson este o afecțiune ereditară. Diagnosticul de certitudine se pune frecvent prin teste genetice, iar persoanele cu boala Wilson prezintă o metabolizare deficitară a cuprului. Acesta se acumulează la nivel hepatic, unde poate provoca leziuni hepatice, inflamații și durere de ficat.

Chistul sau abcesul hepatic

Chisturile hepatice apar sub forma unor buzunare cu lichid localizate la nivelul ficatului. Pe de altă parte, un abces hepatic apare frecvent ca urmare a unei infecții cu microorganisme precum bacteriile, ciupercii sau paraziții. Deoarece prezența acestor formațiuni patologice manifestă o presiune suplimentară asupra capsulei Glisson, aceasta se extinde și, printre alte simptome, are potențialul de a duce și la durere de ficat.

Alte afecțiuni care pot duce la durere de ficat

O durere de ficat nu apare exclusiv din cauze hepatice. În numeroase cazuri, durerea are ca punct de plecare alt organ care poate iradia spre zona în care se găsește ficatul. Spre exemplu, nevralgiile, afecțiunile renale, apendicita, pancreatita sau durerile care pornesc de la nivelul coloanei vertebrale pot fi confundate cu durerea de ficat. Pentru a se diagnostica afecțiunea care stă la baza durerii, medicul specialist poate solicita mai multe tipuri de teste. De asemenea, durerea de ficat poate apărea și ca urmare a:

  • leziunilor sau traumatismelor hepatice;
  • sindromului Fitz-Hugh-Curtis;
  • sindromului Budd-Chiari;
  • sindromului Reye;
  • trombozei venei porte;
  • icterului mecanic;
  • afecțiunilor cardiovasculare (insuficiență cardiacă, spre exemplu);
  • mialgiilor și întinderilor musculare;
  • nevralgiilor intercostale (accentuate în inspir profund sau în timpul tusei);
  • patologii gastroduodenale.

Durerea de ficat – diagnostic și tratament

Durerea de ficat poate fi simptomul atât al unor afecțiuni hepatice, cât și al anumitor patologii care interesează alte organe. Prin urmare, pentru a se diagnostica afecțiunea de bază, respectiv agentul etiologic care cauzează durerea, medicul specialist poate solicita o serie de teste, printre care: hemoleucograma, cu efectuarea profilului funcțional hepatic, profilul metabolic, teste de imagistică (radiografii, ecografii, CT și RMN). Examenul fizic, cu anamneza, este esențial în vederea identificării istoricului familial de afecțiuni hepatice.

Tratamentul se stabilește în funcție de diagnosticul final. Acesta poate implica administrarea de medicamente, recomandări privind modificarea stilului de viață și a regimului alimentar, cu evitarea factorilor de risc care pot duce la durere de ficat. Acesta poate viza ameliorarea simptomelor, în special dacă este vorba despre o afecțiune cronică, sau, dacă există posibilitatea, tratarea afecțiunii care stă la baza durerii. Este foarte importantă direcționarea pacientului către medicul specialist în timp util, întrucât afecțiunile hepatice netratate și inadecvat gestionate pot duce la complicații cu potențial grav.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

  1. https://www.webmd.com/digestive-disorders/digest-liver-pain-causes
  2. https://www.healthline.com/health/liver-pain
  3. https://www.medicalnewstoday.com/articles/317259
  4. https://www.citymd.com/health-and-wellness/upper-abdominal-liver-pain-heres-what-it-could-be
  5. https://www.carygastro.com/blog/what-are-the-possible-causes-of-liver-pain

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.