Ecografia de tiroidă: ce înseamnă nodulii, chisturile și modificările de structură


Ecografia de tiroidă reprezintă principala metodă imagistică utilizată pentru evaluarea morfologică a glandei tiroide, fiind o investigație neinvazivă, lipsită de radiații ionizante și cu rezoluție spațială ridicată. Aceasta permite examinarea dimensiunilor și volumului glandular, ecostructurii parenchimului, vascularizației și eventualelor formațiuni focale, precum nodulii și chisturile tiroidiene.

Prin analiza caracteristicilor ecografice, inclusiv compoziția, ecogenitatea, contururile și prezența calcificărilor, ecografia de tiroidă ajută la stratificarea riscului de malignitate și stabilirea indicației de puncție aspirativă cu ac fin (FNA). Interpretarea rezultatelor obținute prin ecografia de tiroidă trebuie corelată cu datele clinice, profilul hormonal tiroidian și factorii individuali de risc.

Semnificația nodulilor identificați prin ecografia de tiroidă

Nodulii tiroidieni observați prin ecografia de tiroidă sunt leziuni focale, delimitabile ecografic de parenchimul tiroidian adiacent, cu structură solidă, chistică sau mixtă. Majoritatea sunt benigni, însă aproximativ 5–15% dintre nodulii evaluați clinic prezintă malignitate, proporția variind în funcție de populația investigată și criteriile de selecție. Nodulii tiroidieni sunt mult mai frecvent identificați incidental la persoanele de sex feminin – de aproximativ patru ori mai des.

Diagnosticul diferențial se va face cu pseudonodulii tiroidieni (care apar de obicei în tiroidita Hashimoto) și adenomul paratiroidian. De asemenea, nodulii tiroidieni la pacienții pediatrici – chiar dacă sunt foarte rari – ar trebui să ridice îngrijorare ca urmare a riscului mult mai crescut de malignitate decât în cazul nodulilor identificați la populația adultă.

Caracteristici sugestive pentru malignitate observate prin ecografia de tiroidă

Ecografia de tiroidă urmărește identificarea unor particularități morfologice asociate cu un risc crescut de carcinom tiroidian, în special carcinom papilar. Principalele semne de suspiciune sunt:

  • forma „mai înalt decât lat” (taller-than-wide): diametrul anteroposterior depășește diametrul transversal în secțiune transversală, sugerând creștere perpendiculară pe planurile anatomice;
  • microcalcificările: focare hiperecogene punctiforme, fără umbră acustică posterioară, care pot corespunde corpusculilor psamomatoși;
  • hipoecogenitatea marcată: componenta solidă prezintă ecogenitate inferioară musculaturii pretiroidiene;
  • marginile neregulate: ecografia de tiroidă reliefează contururi spiculate sau microlobulate, sugestive pentru creștere infiltrativă;
  • extensia extratiroidiană: depășirea capsulei glandulare, cu posibilă invazie a structurilor cervicale;
  • adenopatiile suspecte: ganglioni cervicali cu modificări chistice, calcificări, pierderea hilului ecogen sau vascularizație anormală.

Riscul este determinat de asocierea caracteristicilor observate prin ecografia de tiroidă.

Caracteristici sugestive pentru benignitate

Nodulii spongiformi, caracterizați prin multiple spații microchistice care ocupă peste 50% din volum, prezintă un risc malign foarte redus. Chisturile complet anecogene, cu pereți subțiri, sunt considerate benigne. Nodulii izoecogeni sau hiperecogeni, cu margini regulate, prezintă în general risc scăzut. Prezența unui halou hipoecogen complet și a vascularizației predominant periferice susține frecvent benignitatea, fără a constitui criterii diagnostice absolute.

Clasificarea ecografică TI-RADS și indicația de biopsie

Sistemele TI-RADS standardizează descrierea nodulilor observați la ecografia de tiroidă și stabilesc indicațiile de puncție în funcție de categoria de risc și dimensiune. Pentru clasificarea ACR TI-RADS, pragurile sunt:

CategoriaCaracteristici ecograficeIndicația FNA
TR1–TR2; benign/nesuspectChistic pur, spongiform sau fără caracteristici suspecte semnificativeFără FNA de rutină
TR3; ușor suspectFrecvent solid, izoecogen sau hiperecogen, cu margini regulate la ecografia de tiroidă≥2,5 cm
TR4; moderat suspectCombinații de caracteristici precum hipoecogenitate și compoziție solidă la ecografia de tiroidă≥1,5 cm
TR5; înalt suspectAsociere de semne precum microcalcificări, margini neregulate și formă taller-than-wide≥1 cm

În ACR TI-RADS, supravegherea ecografică prin ecografaie de tiroidă periodică este recomandată de la 1,5 cm pentru TR3, 1 cm pentru TR4 și 0,5 cm pentru TR5, în funcție de context.

Semnificația chisturilor identificate prin ecografia de tiroidă

Chisturile tiroidiene sunt formațiuni cu conținut lichidian, rezultate frecvent din degenerarea chistică a nodulilor hiperplazici sau din acumularea de coloid. Caracterizarea prin ecografia de tiroidă urmărește proporția componentelor lichidiene și solide, arhitectura pereților, vascularizația și prezența focarelor ecogene.

Clasificarea ecografică a chisturilor tiroidiene

Chisturile simple nu necesită, în general, puncție diagnostică. În cazul formațiunilor voluminoase observate la ecografia de tiroidă, simptomatice sau recurente, pot fi indicate evacuarea lichidului și, selectiv, ablația cu etanol.

Tipul formațiuniiCaracteristici la ecografia de tiroidăRisc de malignitate
Chist simpluAnecogen, perete subțire, regulat, cu întărire acustică posterioarăPractic nul
Chist coloidConținut lichidian și focare hiperecogene cu artefacte „coadă de cometă”Foarte redus
Nodul spongiformMultiple microchisturi separate prin septuri fine, ocupând peste 50% din volumFoarte redus, în general sub 3%
Nodul mixt solid-chisticComponente lichidiene și tisulare în proporții variabileVariabil, dependent de componenta solidă

Diferențierea chisturilor benigne de formațiunile suspecte

Pentru nodulii parțial chistici observați la ecografia de tiroidă, analiza componentei solide este esențială pentru stratificarea riscului oncologic. Caracteristicile sugestive pentru benignitate includ distribuția concentrică a componentei solide, unghiurile obtuze dintre aceasta și peretele chistic, marginile interne regulate și vascularizația absentă sau periferică.

Caracteristicile suspecte observate la ecografia de tiroidă includ:

  • componentă solidă excentrică, proiectată în cavitatea chistică sub un unghi ascuțit;
  • microcalcificări punctiforme în țesutul solid;
  • hipoecogenitate marcată;
  • contururi interne neregulate sau lobulate;
  • vascularizație intranodulară la examinarea Doppler.

Vascularizația internă reprezintă un element complementar, fără valoare diagnostică independentă suficientă. Carcinomul papilar tiroidian poate prezenta degenerare chistică, motiv pentru care nodulii micști cu semne suspecte observate la ecografia de tiroidă necesită evaluare atentă.

Semnificația modificărilor de structură observate prin ecografia de tiroidă

Modificările ecostructurale tiroidiene pot fi difuze, ceea ce înseamnă că interesează întregul parenchim glandular, sau focale, limitate la anumite regiuni. Interpretarea acestora contribuie la identificarea afecțiunilor autoimune, inflamatorii și nodulare.

Modificări difuze ale parenchimului tiroidian observate prin ecografia de tiroidă

Parenchimul tiroidian normal prezintă ecostructură omogenă, ecogenitate superioară musculaturii cervicale, contururi regulate și vascularizație fiziologică. Pattern-ul autoimun este caracterizat prin hipoecogenitate difuză și ecostructură neomogenă.

În tiroidita Hashimoto ecografia de tiroidă frecvent reliefează aspectul micronodular, pseudonodulii hipoecogeni, benzile fibroase hiperecogene și modificările inflamatorii limfocitare.

În boala Graves glanda este frecvent mărită, hipoecogenă și intens vascularizată. Examinarea color Doppler poate evidenția aspectul denumit „thyroid inferno”, caracterizat prin semnale vasculare difuze, abundente.

Pattern-ul inflamator evidențiat la ecografia de tiroidă, caracteristic tiroiditei subacute de Quervain, include arii hipoecogene slab delimitate, cu vascularizație redusă sau absentă, asociate frecvent cu sensibilitate locală.

Modificări structurale focale observate prin ecografia de tiroidă

Leziunile focale sunt caracterizate printr-o evaluare morfologică multiparametrică, care urmărește compoziția, ecogenitatea, geometria și modificările intranodulare. Compoziția diferențiază nodulii chistici, spongiformi și solizi. Caracterul solid contribuie la creșterea scorului de suspiciune, în asociere cu alte criterii.

Ecogenitatea poate fi crescută, similară sau redusă comparativ cu parenchimul normal. Hipoecogenitatea marcată, inferioară musculaturii cervicale, constituie un indicator important de suspiciune.

Marginile și geometria care pot fi caracterizate prin ecografia de tiroidă permit diferențierea leziunilor bine delimitate de cele infiltrative. Contururile spiculate, microlobulate și forma taller-than-wide cresc riscul estimat de malignitate.

Focarele ecogene includ:

  • macrocalcificări, reprezentând depozite calcice grosiere, frecvent peste 1 milimetru;
  • calcificări periferice, uneori cu aspect de „coajă de ou”, a căror întrerupere asociată extruziei țesutului solid ridică suspiciuni;
  • microcalcificări punctiforme, asociate uneori corpusculilor psamomatoși din carcinomul papilar;
  • artefacte „coadă de cometă”, caracteristice frecvent coloidului, în special când sunt vizibile în componente lichidiene.

Metode ecografice avansate de evaluare

Atunci când ecografia convențională nu permite caracterizarea suficientă a leziunilor, se utilizează selectiv tehnici complementare. Elastografia tiroidiană evaluează rigiditatea tisulară. Leziunile maligne prezintă frecvent elasticitate redusă, însă fibroza și calcificările pot determina rezultate fals pozitive. Valori ale rigidității peste 65 kPa au fost investigate în anumite studii, fără a constitui un prag universal validat.

Ecografia de tiroidă cu substanță de contrast (CEUS) utilizează microbule pentru analiza perfuziei microvasculare. Distribuția neomogenă a contrastului și particularitățile fazelor wash-in și wash-out contribuie la caracterizarea anumitor leziuni, dar nu înlocuiesc clasificarea ecografică standard sau examinarea citologică.

Interpretarea integrată a rezultatelor obținute prin ecografia de tiroidă, analizelor hormonale și citologiei, atunci când este indicată, permite diferențierea modificărilor benigne de cele suspecte și stabilirea unei conduite diagnostice și terapeutice individualizate.

Bibliografie:

  1. Blum M. Ultrasonography of the Thyroid. [Updated 2020 Apr 11]. In: Feingold KR, Adler RA, Ahmed SF, et al., editors. Endotext [Internet]. South Dartmouth (MA): MDText.com, Inc.; 2000-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/sites/books/NBK285555/;
  2. Knipe H, Bell D, Thyroid nodule. Reference article, Radiopaedia.org (Accessed on 12 Oct 2026). Link: https://radiopaedia.org/articles/thyroid-nodule;
  3. Lee MK, Na DG, Joo L, Lee JY, Ha EJ, Kim JH, Jung SL, Baek JH. Standardized Imaging and Reporting for Thyroid Ultrasound: Korean Society of Thyroid Radiology Consensus Statement and Recommendation. Korean J Radiol. 2023 Jan;24(1):22-30. doi: 10.3348/kjr.2022.0894. PMID: 36606617; PMCID: PMC9830140. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9830140/;
  4. Nagayama Y, Tachibana S, Fukuda T, Tatsushima D, Mori Y, Shindo H, Takahashi H, Sato S, Yamashita H. Multiple thyroid cysts: a benign and stable clinical entity based on longitudinal data. Endocr J. 2026 Jul 1;73(7):883-887. doi: 10.1507/endocrj.EJ25-0573. Epub 2026 Apr 7. PMID: 41951398; PMCID: PMC13378841. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC13378841/;
  5. Russell MD, Orloff LA. Ultrasonography of the thyroid, parathyroids, and beyond. HNO. 2022 May;70(5):333-344. doi: 10.1007/s00106-022-01162-0. Epub 2022 Apr 1. PMID: 35364686; PMCID: PMC8974803. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nihgov/articles/PMC8974803/;
  6. Tamhane S, Gharib H. Thyroid nodule update on diagnosis and management. Clin Diabetes Endocrinol. 2016 Oct 3;2:17. doi: 10.1186/s40842-016-0035-7. PMID: 28702251; PMCID: PMC5471878. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5471878/;
  7. Xie C, Cox P, Taylor N, LaPorte S. Ultrasonography of thyroid nodules: a pictorial review. Insights Imaging. 2016 Feb;7(1):77-86. doi: 10.1007/s13244-015-0446-5. Epub 2015 Nov 26. PMID: 26611469; PMCID: PMC4729706. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4729706/.

Foto: Shutterstock

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.